ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4161/2011

Ședința publică de la 15 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 697 din 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a constatat inexistența garanției reale, constând în ipoteca înscrisă conform contractului nr. 538 din 21 februarie 2008. S-a dispus, de asemenea, radierea ipotecii din cartea funciară. Onorariul expertei, G.E. a fost aprobat la suma de 500 lei, iar cel al avocatului la suma de 3950 lei, dispunând să fie achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, convenția celor trei părți litigante a fost aceea a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit principal și a celor acordate prin actele adiționale nr. 1-3 prin instituirea ipotecii asupra bunurilor reclamantei, așa cum au fost identificate prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008. Cu privire la inserarea constituirii ipotecii asupra acelorași bunuri pentru acordarea creditului conform ultimului act adițional nr. 5 din 21 iulie 2008, reclamanta nu și-a manifestat voința, într-o formă exteriorizată, de a constitui ipoteca și cu privire la ultimul credit acordat. Prin urmare, reclamanta nu și-a exprimat consimțământul în vederea instituirii ipotecii referitor la garantarea creditului acordat la data de 21 iulie 2008 în sumă de 750.000 lei.

În aceste condiții, răspunderea reclamantei - ca garant ipotecar - persistă numai în limitele sumei pentru care a garantat, până la stingerea creditului respectiv. Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, și prin decizia nr. 33/A-C din 25 mai 2011 Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. impun ca soluționarea litigiului să se facă prin mediere sau conciliere directă doar în cazul proceselor și cererilor în materie comercială evaluabile în bani (atunci când se pretind anumite sume de bani). Speța dedusă judecății este neevaluabilă în bani și prin urmare, nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, aspectul fiind reținut în mod corect și de către instanța de fond.

În ceea ce privește fondul, s-a reținut că actul adițional cuprinde o altă valoare a creditului și alte termene de rambursare și de aceea, era necesar acordul garantei. Acesta este distinct de contractul la care intimata și-a dat consimțământul. Așa cum este definită, ipoteca este un drept real accesoriu, care însoțește obligația pe care o are debitorul față de creditor, a cărei soartă o împărtășește integral, fiind supusă principiului specializării. Mai concret, ea este determinată atât asupra imobilului afectat de garanție conform art. 1774 C. civ., cât și asupra valorii creanței garantate (conform art. 1776 C. civ.), dar este și indivizibilă, așa cum dispune art. 1746 alin. (2) C. civ. În raport de dispozițiile art. 1778 și urm. C. civ., în vederea opozabilității față de terți și, tot astfel, pentru a marca rangul de preferință al ipotecii, aceasta este supusă publicității, respectiv înscrierii în cartea funciară.

Aceleași texte legale prevăd care sunt formalitățile necesare înscrierii ipotecii, inclusiv în cazul reînnoirii acesteia, precum și sancțiunea în situația în care aceste dispoziții sunt ignorate. Ca atare, pentru ca inscripția reînnoită să fie considerată legală, este necesar să se indice inscripția ce se reînnoiește, pentru a se putea considera că ea va avea același rang cu cea inițial menționată. Numai în cazul ipotecilor legale, legea nu prevede necesitatea prezenței ambelor părți, creditor și constituitor al ipotecii, la notariat, pentru înscrierea ipotecii și, de asemenea, nici nu prevede aplicabilitatea perimării unei asemenea ipoteci, oricât timp ar trece de la efectuarea ei. S-a reținut că operează principiul specialității, în sensul că, „ipoteca convențională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act” (art. 1776 C. civ.).

Intimata nu și-a exprimat consimțământul pentru garantarea creditului acordat la data de 21 iulie 2008, în sumă de 750.000 lei și de aceea, actul adițional nr. 5, nu-i este opozabil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii. În dezvoltarea în fapt a recursului, pârâta a susținut, în esență, următoarele: - Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 considerând că după încheierea actului adițional nr. 5 la contractul de credit se impunea reînnoirea ipotecii convenționale.

- Modalitățile de stingere ale ipotecii sunt expres și limitativ prevăzute de codul civil, art. 1800 C. civ.. În cauză nu se poate reține niciuna dintre situațiile menționate de text, obligația principală continuă să existe. - Soluția de admitere a acțiunii și de constatare a inexistenței ipotecii este total neîntemeiată și lipsită de orice suport legal. Actul adițional nr. 5 din 21 iulie 2008 a fost încheiat între părțile contractului de credit cu respectarea clauzelor contractului pentru linia de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006, respectiv art. 2 pct. 2.9 din contract, care prevede posibilitatea modificării contractului prin acte adiționale și art. 7 pct. 7.8 din contract care prevede posibilitatea prelungirii liniei de credit.

Potrivit prevederilor contractului de ipotecă, reclamanta a fost de acord cu constituirea ipotecii asupra imobilului până la rambursarea integrală a creditului acordat de CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, a dobânzilor aferente, a comisioanelor și celorlalte obligații ce decurg din contractul de credit, fără a se preciza o anumită perioadă de timp. Reclamanții sunt ținuți să garanteze obligația principală până la stingerea ei, în virtutea caracterului de drept accesoriu al ipotecii. Creditul acordat de CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, prin contractul pentru linie de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006 nu a fost achitat la momentul încheierii actului adițional nr. 5. Nu există niciun înscris încheiat de părți ori document contabil care să facă dovada că la încheierea actului adițional nr. 5 creditul acordat de bancă ar fi fost stins de SC S. SRL prin lichidator BNP C. SPRL Craiova.

Clientul nu a rambursat împrumutul acordat de bancă nici până în prezent. - În mod greșit instanța de apel a considerat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 720 1 C. proc. civ. Intimata C.L. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul pârâtei. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Instanța de apel nu a schimbat natura și înțelesul contractului de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008, reținând în mod judicios că reclamanta a consimțit la instituirea dreptului de garanție ipotecară asupra proprietății sale numai pentru creditul în sumă de 750.000 lei și a dobânzilor aferente, acordat debitoarei SC S. SRL în baza contractului de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat și modificat prin actele adiționale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie 2007, nr. 3 din 25 septembrie 2007 și nr. 4 din 20 februarie 2008, nu și pentru modificările aduse contractului inițial prin actul adițional nr. 5 din 21 iulie 2008. Actul adițional nr. 5 nu poartă semnătura garantei, nefiind posibil astfel să se dispună modificarea contractului inițial, cu menținerea contractului de ipotecă, fără acordul garantei.

În mod întemeiat instanța de apel a considerat că ipoteca nu se întinde și asupra actului adițional nr. 5 și că pentru acoperirea acestui act era necesară reînnoirea ipotecii. Nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanța de apel aplicând și interpretând corect prevederile art. 720 1 C. proc. civ., art. 1746, art. 1774, art. 1776, art. 1800, C. civ. În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. deoarece obiectul cererii îl constituie constatarea inexistenței unui drept, obiect ce nu se încadrează în situațiile reglementate de text. Scopul instituirii normei conținută de art. 720 1 C. proc. civ. a fost celeritatea valorificării drepturilor printr-o procedură extrajudiciară și degrevarea instanțelor de judecată.

În cauză scopul urmărit de legiuitor nu se mai justifică față de data promovării acțiunii iar obligarea la parcurgerea unei proceduri amiabile ar tergiversa în loc să accelereze rezolvarea situației părților și ar constitui în același timp o limitare a accesului la justiție contrară prevederilor art. 6 din CEDO. Convenția părților a fost aceea a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat și modificat prin actele adiționale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie 2007, nr. 3 din 25 septembrie 2007 și nr. 4 din 20 februarie 2008, până la data de 22 iulie 2008 prin instituirea ipotecii asupra proprietății reclamantei, așa cum a fost identificată prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008. Răspunderea garantei ipotecare este limitată la suma astfel cum a fost garantată prin contractul de credit inițial modificat prin actele adiționale nr. 1/2006; 2/2007; 3/2007; 4/2008.

În ce privește actul adițional nr. 5 din 21 iulie 2008 prin care se aduc modificări termenului de rambursare, dobânzii și comisioanelor, reclamanta nu și-a exprimat consimțământul în vederea instituirii ipotecii. Chiar dacă actul adițional reprezintă o prelungire a contractului de credit inițial (art. 7 pct. 7.8 din contract), nefiind deci nevoie în principiu de acordul intimatei-reclamante, totuși prin prelungirea cu încă 12 luni a termenului de rambursare a creditului prin modificarea dobânzii și comisioanelor, implicit s-a majorat și suma de restituit, ceea ce presupune implicit și o majorare a sumei garantate prin ipotecă cu încălcarea principiului specializării ipotecii. În acest context era necesară manifestarea de voință a reclamantei de a constitui ipotecă, consimțământul acesteia, în respectarea principiului specializării ipotecii, cu raportare la suma garantată.

Astfel, plecând de la principiul specializării ipotecii sub aspectul creanței garantate coroborat cu principiul simetriei actele juridice rezultă că singura ipotecă valabil încheiată și prin care reclamanta liber consimțit s-a obligat, este cea constituită prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 și că se impune constatarea inexistenței dreptului de ipotecă asupra proprietății reclamantei cu privire la actul adițional nr. 5. Restul criticilor formulate de pârâtă țin de netemeinicia hotărârii recurate încât nu pot face obiect de analiză în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CEC BANK SA, SUCURSALA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva deciziei Curții de Apel Pitești nr. 33/A-C din 25 mai 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2011.