ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4161/2011

Ședința publică de la 15 decembrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 697

din 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantă și s-a constatat inexistența garanției reale, constând

în ipoteca înscrisă conform contractului nr. 538 din 21 februarie 2008. S-a

dispus, de asemenea, radierea ipotecii din cartea funciară. Onorariul expertei,

G.E. a fost aprobat la suma de 500 lei, iar cel al avocatului la suma de 3950

lei, dispunând să fie achitat din fondurile speciale ale Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că, convenția celor trei părți litigante a fost aceea

a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit principal

și a celor acordate prin actele adiționale nr. 1-3 prin instituirea ipotecii

asupra bunurilor reclamantei, așa cum au fost identificate prin contractul de

ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008.

Cu privire la

inserarea constituirii ipotecii asupra acelorași bunuri pentru acordarea

creditului conform ultimului act adițional nr. 5 din 21 iulie 2008, reclamanta

nu și-a manifestat voința, într-o formă exteriorizată, de a constitui ipoteca

și cu privire la ultimul credit acordat.

Prin urmare,

reclamanta nu și-a exprimat consimțământul în vederea instituirii ipotecii

referitor la garantarea creditului acordat la data de 21 iulie 2008 în sumă de

750.000 lei.

În aceste condiții,

răspunderea reclamantei - ca garant ipotecar - persistă numai în limitele sumei

pentru care a garantat, până la stingerea creditului respectiv.

Împotriva acestei

soluții a declarat apel pârâta CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea,

și prin decizia nr. 33/A-C din 25 mai 2011 Curtea de Apel Pitești a respins ca

nefondat apelul.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ. impun ca soluționarea litigiului să se facă prin mediere sau

conciliere directă doar în cazul proceselor și cererilor în materie comercială

evaluabile în bani (atunci când se pretind anumite sume de bani). Speța dedusă

judecății este neevaluabilă în bani și prin urmare, nu sunt aplicabile aceste

dispoziții legale, aspectul fiind reținut în mod corect și de către instanța de

fond.

În ceea ce privește

fondul, s-a reținut că actul adițional cuprinde o altă valoare a creditului și

alte termene de rambursare și de aceea, era necesar acordul garantei. Acesta

este distinct de contractul la care intimata și-a dat consimțământul.

Așa cum este

definită, ipoteca este un drept real accesoriu, care însoțește obligația pe

care o are debitorul față de creditor, a cărei soartă o împărtășește integral,

fiind supusă principiului specializării.

Mai concret, ea este

determinată atât asupra imobilului afectat de garanție conform art. 1774 C.

civ., cât și asupra valorii creanței garantate (conform art. 1776 C. civ.), dar

este și indivizibilă, așa cum dispune art. 1746 alin. (2) C. civ.

În raport de

dispozițiile art. 1778 și urm. C. civ., în vederea opozabilității față de terți

și, tot astfel, pentru a marca rangul de preferință al ipotecii, aceasta este

supusă publicității, respectiv înscrierii în cartea funciară.

Aceleași texte legale

prevăd care sunt formalitățile necesare înscrierii ipotecii, inclusiv în cazul

reînnoirii acesteia, precum și sancțiunea în situația în care aceste dispoziții

sunt ignorate.

Ca atare, pentru ca

inscripția reînnoită să fie considerată legală, este necesar să se indice

inscripția ce se reînnoiește, pentru a se putea considera că ea va avea același

rang cu cea inițial menționată.

Numai în cazul

ipotecilor legale, legea nu prevede necesitatea prezenței ambelor părți,

creditor și constituitor al ipotecii, la notariat, pentru înscrierea ipotecii

și, de asemenea, nici nu prevede aplicabilitatea perimării unei asemenea

ipoteci, oricât timp ar trece de la efectuarea ei.

S-a reținut că

operează principiul specialității, în sensul că, „ipoteca convențională nu

poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită,

va fi determinată prin act” (art. 1776 C. civ.).

Intimata nu și-a

exprimat consimțământul pentru garantarea creditului acordat la data de 21

iulie 2008, în sumă de 750.000 lei și de aceea, actul adițional nr. 5, nu-i

este opozabil.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu

Vâlcea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în

tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, pârâta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de

ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 considerând că după încheierea actului

adițional nr. 5 la contractul de credit se impunea reînnoirea ipotecii

convenționale.

- Modalitățile de

stingere ale ipotecii sunt expres și limitativ prevăzute de codul civil, art. 1800

C. civ.. În cauză nu se poate reține niciuna dintre situațiile menționate de

text, obligația principală continuă să existe.

- Soluția de admitere

a acțiunii și de constatare a inexistenței ipotecii este total neîntemeiată și

lipsită de orice suport legal. Actul adițional nr. 5 din 21 iulie 2008 a fost

încheiat între părțile contractului de credit cu respectarea clauzelor

contractului pentru linia de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006, respectiv art.

2 pct. 2.9 din contract, care prevede posibilitatea modificării contractului

prin acte adiționale și art. 7 pct. 7.8 din contract care prevede posibilitatea

prelungirii liniei de credit. Potrivit prevederilor contractului de ipotecă,

reclamanta a fost de acord cu constituirea ipotecii asupra imobilului până la

rambursarea integrală a creditului acordat de CEC Bank SA București, sucursala

Râmnicu Vâlcea, a dobânzilor aferente, a comisioanelor și celorlalte obligații

ce decurg din contractul de credit, fără a se preciza o anumită perioadă de

timp. Reclamanții sunt ținuți să garanteze obligația principală până la

stingerea ei, în virtutea caracterului de drept accesoriu al ipotecii. Creditul

acordat de CEC Bank SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, prin contractul

pentru linie de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006 nu a fost achitat la

momentul încheierii actului adițional nr. 5. Nu există niciun înscris încheiat

de părți ori document contabil care să facă dovada că la încheierea actului

adițional nr. 5 creditul acordat de bancă ar fi fost stins de SC S. SRL prin

lichidator BNP C. SPRL Craiova. Clientul nu a rambursat împrumutul acordat de

bancă nici până în prezent.

- În mod greșit

instanța de apel a considerat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 720

1

C. proc. civ.

Intimata C.L. a depus

concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli

de judecată.

Recursul este nefondat.

Analizând motivele de

recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul pârâtei.

Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Instanța de apel nu a

schimbat natura și înțelesul contractului de ipotecă nr. 538 din 21 februarie

2008, reținând în mod judicios că reclamanta a consimțit la instituirea

dreptului de garanție ipotecară asupra proprietății sale numai pentru creditul în

sumă de 750.000 lei și a dobânzilor aferente, acordat debitoarei SC S. SRL în

baza contractului de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat și

modificat prin actele adiționale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie

2007, nr. 3 din 25 septembrie 2007 și nr. 4 din 20 februarie 2008, nu și pentru

modificările aduse contractului inițial prin actul adițional nr. 5 din 21 iulie

2008.

Actul adițional nr. 5

nu poartă semnătura garantei, nefiind posibil astfel să se dispună modificarea contractului

inițial, cu menținerea contractului de ipotecă, fără acordul garantei.

În mod întemeiat instanța

de apel a considerat că ipoteca nu se întinde și asupra actului adițional nr. 5

și că pentru acoperirea acestui act era necesară reînnoirea ipotecii.

Nici motivul de

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat,

instanța de apel aplicând și interpretând corect prevederile art. 720

1

C. proc. civ., art. 1746, art. 1774, art. 1776, art. 1800, C. civ.

În speță nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. deoarece obiectul cererii îl

constituie constatarea inexistenței unui drept, obiect ce nu se încadrează în

situațiile reglementate de text.

Scopul instituirii

normei conținută de art. 720

1

C. proc. civ. a fost celeritatea valorificării

drepturilor printr-o procedură extrajudiciară și degrevarea instanțelor de

judecată.

În cauză scopul urmărit

de legiuitor nu se mai justifică față de data promovării acțiunii iar obligarea

la parcurgerea unei proceduri amiabile ar tergiversa în loc să accelereze

rezolvarea situației părților și ar constitui în același timp o limitare a

accesului la justiție contrară prevederilor art. 6 din CEDO.

Convenția părților a

fost aceea a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit

nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat și modificat prin actele adiționale

nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie 2007, nr. 3 din 25 septembrie

2007 și nr. 4 din 20 februarie 2008, până la data de 22 iulie 2008 prin

instituirea ipotecii asupra proprietății reclamantei, așa cum a fost

identificată prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008.

Răspunderea garantei

ipotecare este limitată la suma astfel cum a fost garantată prin contractul de

credit inițial modificat prin actele adiționale nr. 1/2006; 2/2007; 3/2007;

4/2008.

În ce privește actul

adițional nr. 5 din 21 iulie 2008 prin care se aduc modificări termenului de

rambursare, dobânzii și comisioanelor, reclamanta nu și-a exprimat

consimțământul în vederea instituirii ipotecii.

Chiar dacă actul

adițional reprezintă o prelungire a contractului de credit inițial (art. 7 pct.

7.8 din contract), nefiind deci nevoie în principiu de acordul

intimatei-reclamante, totuși prin prelungirea cu încă 12 luni a termenului de

rambursare a creditului prin modificarea dobânzii și comisioanelor, implicit

s-a majorat și suma de restituit, ceea ce presupune implicit și o majorare a

sumei garantate prin ipotecă cu încălcarea principiului specializării ipotecii.

În acest context era

necesară manifestarea de voință a reclamantei de a constitui ipotecă,

consimțământul acesteia, în respectarea principiului specializării ipotecii, cu

raportare la suma garantată.

Astfel, plecând de la

principiul specializării ipotecii sub aspectul creanței garantate coroborat cu

principiul simetriei actele juridice rezultă că singura ipotecă valabil

încheiată și prin care reclamanta liber consimțit s-a obligat, este cea

constituită prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 și că se

impune constatarea inexistenței dreptului de ipotecă asupra proprietății

reclamantei cu privire la actul adițional nr. 5.

Restul criticilor

formulate de pârâtă țin de netemeinicia hotărârii recurate încât nu pot face

obiect de analiză în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CEC BANK SA, SUCURSALA

RÂMNICU VÂLCEA, împotriva deciziei Curții de Apel Pitești nr. 33/A-C din 25 mai

2011.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

15 decembrie 2011.