ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 15 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. 1811/90/2009, reclamanții C.D.

și

C.E., au chemat în

judecată pe pârâții CEC Bank SA, sucursala Râmnicu Vâlcea și pe SC S. SRL,

solicitând instanței să constate inexistența garanției reale constând în

dreptul de ipotecă înscris în contractul de ipotecă nr. 177 din 25 iunie 2006.

Prin sentința

comercială nr. 855 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost

admisă acțiunea formulată de reclamanții C.D.

și

C.E. și s-a constatat inexistența

garanției reale (rezultată din contractul nr. 177 din 25 iulie 2006) asupra

imobilului proprietatea reclamanților. S-a dispus și radierea ipotecii ce greva

acest imobil, situat în Rm.Vâlcea județul Vâlcea.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 855/2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a declarat apel

pârâtul CEC Bank SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, apel ce a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 42 din 24 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a reținut că reclamanții prin contractul de ipotecă

nr. 177/2006, au convenit instituirea ipotecii de rang I în favoarea CEC Bank

asupra apartamentului situat în Rm.Vâlcea, județul Vâlcea pentru garantarea

creditului acordat debitoarei S.C.S. S.R.L., în valoare de 700.000 lei și a

dobânzilor aferente, prin contractul de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006.

În raport de

dispozițiile art. 2 pct. 9, din contractul de credit au fost încheiate actele

adiționale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, prin care s-a diminuat la 520.000 lei

plafonul de creditare; nr. 2 din 23 iulie 2007, prin care s-a prevăzut un

plafon maxim de 650.000 lei începând cu data de 23 iulie 2007 până la 23 iulie

2008; nr. 3 din 25 septembrie 2007, în care s-a prevăzut plafonul maxim de

750.000 lei până la 22 iulie 2008; nr. 4 din 20 februarie 2008 prin care s-a

modificat clauza cu privire la garanții, la pct. 6.1. instituindu-se obligația

clientului de a garanta acest credit cu ipoteci și garanții reale mobiliare,

printre ipoteci fiind menționat și bunul imobil în discuție; nr. 5 din 21 iulie

2008, în care se prelungește perioada de creditare cu 12 luni până la 20 iulie

2009.

În toate actele

adiționale arătate s-a făcut vorbire despre garantarea creditului, cu ipoteca

asupra apartamentului proprietatea soților C.D. și E., fără însă ca aceștia

să-și asume această obligație, nefiind parte la încheierea actelor adiționale.

La pct. 8 din

contractul de ipotecă se menționează că, în caz de neachitare a creditului

garantat, a dobânzilor și celorlalte obligații ce decurg din contractul de

credit nr. 20214/45/2006, creditoarea se va putea îndestula din executarea

silită a bunului imobil ipotecat.

Clauza contractuală

se raportează expres numai la creditul acordat debitoarei la 24 iulie 2006,

orice modificare a contractului de ipotecă cu privire la suma datorată sau la

termene, trebuind să fie constatată prin act întocmit cu respectarea formelor

legale.

Pentru a se stabili

dacă a fost achitat creditul acordat debitoarei, în cauză a fost administrată

proba cu expertiză din care rezultă că în iulie 2006, debitoarea a utilizat

plafonul maxim de credit, iar la finele datei de 1 noiembrie 2006, valoarea

creditului utilizat era de 697.798,27 lei, rămânând un sold neutilizat de

2.305,73 lei, iar la data de 2 noiembrie 2006, s-a acordat un credit revolving

cu un plafon maxim de 525.000 lei.

S-a concluzionat că

suma a fost utilizată pentru rambursarea creditului neachitat la 22 iulie 2007,

în sumă de 524.903 lei.

Plafonul de 750.000

lei, prevăzut în actul adițional nr. 3, scadent la 22 iulie 2008, a fost

utilizat pentru rambursarea creditului rămas neachitat la 24 septembrie 2007,

în sumă de 649.149 lei.

Ultimul credit de

750.000 lei, scadent la 20 iulie 2009 a fost folosit pentru rambursarea

creditului neachitat la 21 iulie 2008, în sumă de 749.317,43 lei.

Creditoarea a achitat

debitul inițial, garantat de soții C., având însă de achitat doar creditul

acordat prin actul adițional nr. 5 din 21 iulie 2008, în sumă de 750.000 lei.

În raport de concluziile expertizei efectuată instanța a reținut că la data de

23 iulie 2007, a fost acoperită suma acordată cu titlu de credit debitoarei,

prin contractul de credit nr. 20217/45/2006, iar creditele ulterioare scadente

prin actele adiționale încheiate exclusiv între debitoare și CEC Bank S.A. au

avut ca scop acoperirea sumelor acordate cu același titlu în contractul

anterior.

Reclamanții C.D.

și

C.E. au garantat cu

imobilul menționat, rambursarea creditului acordat la data de 24 iulie 2006,

fără ca vreunul din actele adiționale încheiate între CEC Bank și debitoare în

temeiul art. 2 pct. 9 să fie însușite și semnate de garanți sau să fie

încheiate contracte de garanție imobiliară, aferente fiecăruia din actele

adiționale ulterioare.

Toate actele

adiționale încheiate după 2 noiembrie 2006 poartă semnătura debitoarei și a

creditoarei, fără ca aceste obligații să fie asumate de garanții ipotecari.

Datoria garantată

inițial s-a stins ca o consecință a contractării noului credit de la 23 iulie

2007, suma primită acoperind rambursarea creditului inițial.

Fără încheierea unui

contract de ipotecă cu privire la noul credit acordat, ipoteca nu se poate

extinde pentru garantarea altor creanțe, de vreme ce creanța principală pentru

care s-a constituit, a fost stinsă, răspunderea garanților ipotecari fiind incidentă

numai în limitele sumei pentru care s-a garantat inițial și numai până la

stingerea creditului astfel garantat.

Împotriva deciziei

nr. 42 din 24 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești a declarat

recurs reclamantul CEC Bank SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru că instanța de fond a

nesocotit dispozițiile procedurale privind comunicarea actelor de procedură,

respectiv completarea raportului la expertiza contabilă, iar în subsidiar

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii

apelului și respingerea acțiunii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc.

civ. recurenta arată că instanța de apel a încălcat formele de procedură fapt

ce atrage nulitatea în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., a

interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea pronunțată fiind dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel, s-a

pronunțat raportându-se doar la completarea raportului de expertiză contabilă,

act ce nu a fost comunicat. Faptul că subscrisa a fost citată pentru termenul

de judecată nu poate înlocui obligația legală de comunicare a actelor de

procedură fapt ce atrage nulitatea, conform art. 105 alin. (2).

Instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv Contractul de

ipotecă nr. 177/2006, apreciind greșit că, garanții ipotecari nu și-au asumat

obligația pentru garantarea sumelor ce rezultă din actele adiționale la

contractul de credit. Aprecierile expertului sunt eronate și din nici un

document nu rezultă că ar fi fost stins creditul inițial.

Prin actul adițional

nr. 1/2006 s-a micșorat plafonul liniei de credit la 525.000 lei iar această diminuare

a plafonului liniei de credit nu a afectat principiul specializării ipotecii.

Prin actul adițional

nr. 2 a fost crescut plafonul liniei de credit la 650.000 lei, fiind

suplimentat creditul de la 525.000 lei la 650.000 lei iar prin actul adițional

nr. 3 a fost crescut plafonul liniei de credit la 750.000 lei iar prin aceste

majorări ale plafonului liniei de credit nu a fost afectat principiul

specializării ipotecii.

Ca urmare, instanța

de apel a interpretat greșit atât contractul de credit, contractul de ipotecă

cât și actele adiționale.

Prin contractul de

ipotecă, reclamanții au constituit ipoteca asupra imobilului până la

rambursarea integrală a creditului acordat de CEC Bank SA, fără a preciza o

anumită perioadă de timp.

Ipoteca se stinge

prin stingerea obligației principale, prin renunțarea creditorului la ipotecă,

prin purgă, prin prescripție, dar în cauza de față nu ne aflăm în niciuna din

situațiile expuse.

Creditul acordat de

CEC Bank prin contractul nr. 20214/2006 nu a fost lichidat la momentul

încheierii actelor adiționale, singura rambursare având loc la data diminuării

plafonului la 520.000 lei.

În mod greșit au fost

reținute concluziile expertului din completarea raportului de expertiză vizând

stingerea creditului inițial și că au rămas de restituit doar sumele din actele

adiționale.

Garanții ipotecari nu

sunt parte în contractul de credit și nu au semnat contractul de credit,

neavând calitatea de a semna actele adiționale.

Hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, reținându-se în mod

greșit că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ., privind procedura prealabilă având în vedere că la momentul

promovării acțiunii nu era în vigoare Legea nr. 202/2010.

Fiind o acțiune

evaluabilă în bani, este evident că în cauză trebuia efectuată procedura

prealabilă.

Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 1800 C. civ. care prevăd cazurile de stingere a

ipotecii dar în cauza de față nu suntem în prezența situațiilor expres

prevăzute de textul de lege menționat, obligația principală continuând să

existe.

Din probele

administrate în cauză nu rezultă că a fost restituit creditul acordat iar

completarea la raportul de expertiză nu a fost comunicată, dreptul la apărare

fiind grav afectat.

Greșit a reținut

instanța de apel că datoria acordată prin creditul inițial s-a stins ca o

consecință a contractării unui nou credit la data de 23 iulie 2007 și ca urmare

este considerată stinsă garanția imobiliară.

Intimații C.E.

și

C.D.

, au formulat

concluzii scrise prin care solicită în esență respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se

constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ., indicat de recurentă, vizează încălcarea normelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., dar acest motiv de recurs nu poate fi reținut în condițiile în care

completarea raportului de expertiză a fost depusă la instanța de fond la data

de 25 ianuarie 2011 (fila 321 dosar fond) iar la termenul acordat - 17 martie

2011 recurenta pârâtă nu s-a prezentat. Se poate observa că raportul a fost

depus cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ., s-a acordat

termen la data de 17 martie 2010, dar pârâta nu a valorificat drepturile și

obligațiile procesuale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., situație

în care în mod corect instanța de apel a respins critica vizând necomunicarea

raportului de expertiză (completare la raport).

Instanța de apel a

interpretat corect actul dedus judecății, drepturile și obligațiile părților

rezultând din contratele încheiate. Astfel prin contractul de ipotecă nr. 177

din 25 iulie 2006, autentificat sub nr. 1152 din 25 iulie 2006, încheiat între

Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA București în calitate de creditor și

C.D.

,

C.E.

în calitate de

garanți ipotecari ai apartamentului nr.8, din Rm.Vâlcea s-a constituit o

ipotecă de rang I în favoarea CEC asupra apartamentului menționat în vederea

garantării creditului acordat de CEC, sucursala Rm.Vâlcea, în valoare de

700.000 lei și dobânzile aferente, în baza contractului de credit

nr. 20214/45 din 24

iulie 2006.

Cele cinci acte

adiționale la contractul de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 au fost

încheiate și semnate numai de Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA

București, sucursala

Rm.Vâlcea, și debitoarea

SC

S. SRL

Rm.Vâlcea iar obiectul lor îl constituie acordarea de credite.

Fără consimțământul

liber exprimat al intimaților și având în vedere principiul specializării

ipotecii sub aspectul creanței garantate, este evident că singura ipotecă

valabil încheiată vizează suma acordată prin contractul de credit

nr. 20214/45 din 24

iulie 2006.

Corect a reținut

instanța de apel că fără încheierea unui contract de ipotecă cu privire la

noile credite acordate prin cele cinci acte adiționale, ipoteca inițială nu se

poate extinde în condițiile în care creanța principală s-a stins, răspunderea

garanților fiind incidentă în limita sumei pentru care s-a garantat.

Ultima critică

vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ. prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică ce

nu poate fi reținută în condițiile în care prin litigiul dedus judecății și întemeiat

pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. s-a solicitat să se constate inexistența

garanției reale constând în dreptul de ipotecă înscris în contractul de ipotecă

nr. 177 din 25 iulie 2006, nefiind un litigiu evaluabil în bani.

De altfel, recurenta

pârâtă nu a depus întâmpinare la instanța de fond în care să invoce

neîndeplinirea procedurii prealabile fapt ce atrage decăderea în condițiile

art. 109 alin. (3) C. proc. civ.

Invocarea excepției

direct în apel, ținând cont de dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ.

raportat la art. XXII alin. (2) din teza 202/2010 nu mai este posibilă fapt

reținut corect de instanța de apel.

Față de

considerentele expuse Înalta Curte constată că motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în

cauză motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

recursul formulat de

pârâta CEC BANK SA, suc.

Rm.Vâlcea, împotriva deciziei nr. 42/A-C din 24 iunie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, va fi

respins ca nefondat.

Recurenta fiind în

culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va fi

obligată să plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000

lei ce reprezintă onorariu avocat, conform chitanței de la fila 208.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CEC BANK SA, suc.

Rm.Vâlcea, împotriva deciziei nr. 42/A-C din 24 iunie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta pârâtă CEC BANK SA, suc. Rm.Vâlcea, la plata

sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații reclamanți

C.D. și C.E.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012

.