SECȚIUNEA A PATRA CAUZA BŁASZCZYK c. POLONIA Cererea nr. 22305/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2008 DEFINITIVF 08/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Błaszczyk c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza președinte, oseep Casadevall tanislav Pavlovschi ech Garlicki jiljana Mijović Šikuta aivi Hirvelä judecători, și Fatos Arac 22305/06) îndreptat împotriva Republicii Polone și inclusiv un resortisant polonez, dl Cezary Błaszczyk ( Dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 11 septembrie 2006, președintele secțiunii a patra a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 3 din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1967 și își are reședința în Sieradz. Prin decizia definitivă din 19 iunie 2000, primarul (starosta) i-a eliberat reclamantului permisul de construcție pentru un centru comercial cu o brutărie, care a fost repartizat parțial unei utilizări de locuință. Reclamantul a construit parțial clădirea respectivă. La 5 septembrie 2000, în urma plângerii unei proprietare a terenului vecin care nu a participat la procedura privind permisul de construcție, primarul a redeschis procedura și a suspendat executarea deciziei din 19 iunie 2000 la 9 octombrie 2000, prefectul (wojewoda) ) a confirmat decizia primarului în măsura în care se referea la suspendarea executării deciziei din 19 iunie 2000. La 31 octombrie 2000, primarul a refuzat să își anuleze decizia din 19 iunie 2000. La 31 ianuarie 2001, prefectul a anulat deciziile primarului din 19 iunie 2000 și 31 octombrie 2000. La 21 noiembrie 2003, Curtea Administrativă Supremă a anulat deciziile prefectului din 31 ianuarie 2001 și ale primarului din 31 octombrie 2000 și a trimis cazul spre reexaminare. 11. La 5 martie 2004, primarul a decis să clasifice procedura privind redeschiderea. 12. La 30 aprilie 2004, prefectul a anulat decizia primarului din 5 martie 2004 și a trimis cazul spre reexaminare. 13. La 10 septembrie 2004, Tribunalul Administrativ Regional a declarat inadmisibil pentru lacunele de formă recursul formulat de reclamant împotriva deciziei prefectului din 30 aprilie 2004.14 La 9 septembrie 2004, prefectul a primit cererea reclamantului care se plângea de inactivitatea primarului. Prefectul l-a obligat pe primar să cunoască cazul înainte de 29 octombrie 2004. La 21 ianuarie 2005, primarul a refuzat să își anuleze decizia din 19 iunie 2000. 16. La 16 martie 2005, prefectul a anulat decizia primarului din 21 ianuarie 2005 și a trimis cazul spre reexaminare. 17. La 4 aprilie 2005, reclamantul a inițiat o acțiune deficitară a administrației în fața instanței administrative regionale. 18. La 21 aprilie 2005, primarul a refuzat să își anuleze decizia din 19 iunie 2000. 19. La 24 iunie 2005, prefectul a anulat decizia primarului din 21 aprilie 2005 și a trimis cazul spre reexaminare. 20. La 20 iulie 2005, primarul l-a obligat pe reclamant să prezinte un raport al expertului înainte de 12 august 2005. La 22 august 2005, acesta i-a adresat o somație. La 11 august 2005, reclamantul s-a plâns prefectului de durata excesivă a procedurii în fața primarului. La 12 septembrie 2005, prefectul a transmis plângerea adunării deliberate de district (rada pulasus). Prin rezoluția din 29 septembrie 2005, adunarea deliberată a considerat plângerea drept nefondată. 22. La 27 decembrie 2005, prefectul i-a dat dreptul reclamantului care se plângea de inactivitatea organului de primă instanță și l-a obligat să cunoască cazul în 30 de zile. 23. La 11 ianuarie 2006, Tribunalul Administrativ Regional a respins acțiunea reclamantului care nu se afla în funcție de administrație pentru că nu exista nici o inactivitate a organelor responsabile. 24. La 2 iunie 2006, primarul a refuzat să își anuleze decizia din 19 iunie 2000. 25. La 29 septembrie 2006, prefectul a infirmat decizia primarului și a refuzat să elibereze reclamantului permisul de construcție. La 2 noiembrie 2006, persoana în cauză a luat măsuri în fața Tribunalului Administrativ Regional. 26. Procedura este încă în curs de desfășurare. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 27. Dreptul și practica relevante privind durata procedurii administrative sunt descrise în hotărârea Curții pronunțată în cauza următoare Stevensc. Polonia, nr 13568/02, § 23-29, 24 octombrie 2006. Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. Guvernul se opune acestei afirmații. 30. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 septembrie 2000 și nu s-a încheiat încă și, prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și două luni pentru trei instanțe. Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția guvernului care a rezultat din neobosirea căilor de atac interne 31. Guvernul afirmă că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, susținând că persoana în cauză ar fi putut introduce, în temeiul articolului 417 din Codul civil, acțiunea de despăgubire pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a duratei procedurii. 32, reclamantul susține că a epuizat căile de atac interne. 33. Curtea constată că, în speță, în repetate rânduri, persoana în cauză s-a plâns de durata procedurii administrative; într-o primă etapă, a formulat o acțiune ierarhică pentru a se plânge de lipsa de acțiune a primarului; apoi a formulat o acțiune în lipsă a administrației în fața Tribunalului Administrativ Regional. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste acțiuni nu s-a încheiat în măsura în care cazul este încă în curs de desfășurare. 34. În acest context, Curtea amintește că acțiunea împotriva deficitului administrației prevăzute de fosta lege privind Curtea Administrativă Supremă și de Legea privind procedura în fața instanțelor administrative aflate în vigoare în prezent este considerată a fi o cale de drept eficientă, care poate remedia durata excesivă a unei proceduri administrative (Bukowski c. Polonia (dec), 38665/97, 11 iunie 2002). 35. Referindu-se la argumentul guvernului potrivit căruia reclamantul ar fi trebuit să inițieze acțiunea de despăgubire prevăzută la art. 417 din Codul civil, Curtea reamintește jurisprudența sa relevantă, potrivit căreia, în cazul în care dreptul intern prevede mai multe acțiuni paralele care intră sub incidența diferitelor domenii ale dreptului, art. 35 alineatul (1) din Convenție nu impune ca un solicitant, după ce a încercat să obțină redresarea unei presupuse încălcări a Convenției prin una dintre aceste acțiuni, să utilizeze în continuare alte acțiuni ( În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că excepția guvernului ar trebui respinsă. 37. Curtea constată că motivul nu este în mod evident întemeiat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 38. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 39. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 40. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 41. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 44. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 800 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 45. Reclamantul nu prezintă nicio cerere privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interesele moratorii 46. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 800 EUR (o mie opt sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; această sumă trebuie convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinsă cerere de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 8 ianuarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac
QUATRIÈME SECTION
BŁASZCZYK c. POLOGNE
(
Requête n
o
22305/06)
ARRÊT
8 janvier 2008
08/04/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Błaszczyk c. Pologne,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza
,
président,
J
osep
Casadevall
,
S
tanislav
Pavlovschi
,
L
ech
Garlicki
,
L
jiljana
Mijović
,
J
an
Šikuta
,
P
aïvi
Hirvelä
,
juges,
et de Fatos Aracı
,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 décembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
22305/06) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant polonais, M.
Cezary Błaszczyk («
le requérant
»), a saisi la Cour le 29 mai 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent,
3.
Le 11 septembre 2006, le Président de la quatrième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29
§
3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1967 et réside à Sieradz.
5.
Par décision définitive du 19 juin 2000, le maire (
starosta
) délivra au requérant le permis de construire concernant un centre commercial avec une boulangerie, affecté pour partie à un usage d'habitation. Le requérant construisit partiellement ledit édifice.
6.
Le 5 septembre 2000, à la suite de la plainte d'une propriétaire du terrain voisin qui n'avait pas participé à la procédure concernant le permis de construire, le maire rouvrit cette procédure et suspendit l'exécution de la décision du 19 juin 2000.
7.
Le 9 octobre 2000, le préfet (
wojewoda
) confirma la décision du maire dans la mesure où elle concernait la suspension de l'exécution de la décision du 19 juin 2000.
8.
Le 31 octobre 2000, le maire refusa d'annuler sa décision du 19 juin 2000.
9.
Le 31 janvier 2001, le préfet annula les décisions du maire du 19 juin 2000 et du 31 octobre 2000.
10.
Le 21 novembre 2003, la Cour administrative suprême annula les décisions du préfet du 31 janvier 2001 et du maire du 31 octobre 2000 et renvoya l'affaire pour réexamen.
11.
Le 5 mars 2004, le maire décida de classer la procédure concernant la réouverture.
12.
Le 30 avril 2004, le préfet annula la décision du maire du 5 mars 2004 et renvoya l'affaire pour réexamen.
13.
Le 10 septembre 2004, le tribunal administratif régional déclara irrecevable pour des lacunes de forme le recours formé par le requérant à l'encontre de la décision du préfet du 30 avril 2004.
14.
Le 9 septembre 2004, le préfet fit droit au requérant qui se plaignait de l'inactivité du maire. Le préfet obligea le maire à connaître de l'affaire avant le 29 octobre 2004.
15.
Le 21 janvier 2005, le maire refusa d'annuler sa décision du 19 juin 2000.
16.
Le 16 mars 2005, le préfet annula la décision du maire du 21 janvier 2005 et renvoya l'affaire pour réexamen.
17.
Le 4 avril 2005, le requérant engagea une action en carence de l'administration devant le tribunal administratif régional.
18.
Le 21 avril 2005, le maire refusa d'annuler sa décision du 19 juin 2000.
19.
Le 24 juin 2005, le préfet annula la décision du maire du 21 avril 2005 et renvoya l'affaire pour réexamen.
20.
Le 20 juillet 2005, le maire obligea le requérant à produire un rapport d'expert avant le 12 août 2005. Le 22 août 2005, il lui adressa une sommation. L'intéressé fournit le rapport d'expert le 12 septembre 2005.
21.
Le 11 août 2005, le requérant se plaignit au préfet de la durée excessive de la procédure devant le maire. Le 12 septembre 2005, le préfet transmit la plainte à l'assemblée délibérante de district (
rada powiatu
). Par résolution du 29 septembre 2005, l'assemblée délibérante estima la plainte comme mal fondée.
22.
Le 27 décembre 2005, le préfet fit droit au requérant qui se plaignait de l'inactivité de l'organe de première instance. Il l'obligea à connaître de l'affaire en trente jours.
23.
Le 11 janvier 2006, le tribunal administratif régional rejeta l'action du requérant en carence de l'administration au motif qu'aucune inactivité des organes responsables n'avait eu lieu.
24.
Le 2 juin 2006, le maire refusa d'annuler sa décision du 19 juin 2000.
25.
Le 29 septembre 2006, le préfet infirma la décision du maire et refusa de délivrer au requérant le permis de construire. Le 2 novembre 2006, l'intéressé interjeta recours devant le tribunal administratif régional.
26.
La procédure est toujours pendante.
II.
27.
Le droit et la pratique pertinents concernant la durée de la procédure administrative sont décrits dans l'arrêt de la Cour rendu dans l'affaire suivante
:
Stevens c. Pologne
, n
o
13568/02, §§ 23-29, 24 octobre 2006.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
28.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
».
29.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
30.
La période à considérer a débuté le 5 septembre 2000 et n'a pas encore pris fin. Elle a donc duré environ sept années et deux mois, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
Sur l'exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes
31.
Le Gouvernement affirme que le requérant n'a pas épuisé les voies de recours internes. Il soutient que l'intéressé aurait pu introduire, sur le fondement de l'article 417 du code civil, l'action indemnitaire en vue de rechercher la réparation du dommage qu'il aurait pu subir du fait de la durée de la procédure.
32.
Le requérant, quant à lui, affirme avoir épuisé les voies de recours internes.
33.
La Cour note qu'en l'espèce, à plusieurs reprises, l'intéressé s'est plaint de la durée de la procédure administrative. Dans un premier temps, il a formé un recours hiérarchique pour se plaindre de l'inaction du maire. Il a ensuite formé une action en carence de l'administration devant le tribunal administratif régional. Toutefois, aucun de ces recours n'a abouti dans la mesure où l'affaire est toujours pendante.
34.
La Cour rappelle dans ce contexte que l'action contre la carence de l'administration prévue par l'ancienne loi sur la Cour administrative suprême ainsi que par la loi sur la procédure devant les tribunaux administratifs actuellement en vigueur est réputée être une voie de droit efficace de nature à porter remède à la durée excessive d'une procédure administrative (
Bukowski c. Pologne
(déc), n
o
38665/97, 11 juin 2002).
35.
Se référant à l'argument du Gouvernement selon lequel le requérant aurait dû engager l'action indemnitaire prévue par l'article 417 du code civil, la Cour rappelle sa jurisprudence pertinente dont il ressort que lorsque le droit interne prévoit plusieurs recours parallèles relevant de différents domaines du droit, l'article 35 § 1 de la Convention n'exige pas qu'un requérant, après avoir tenté d'obtenir le redressement d'une violation alléguée de la Convention au travers de l'un de ces recours, doive encore nécessairement en utiliser d'autres (
Kaniewski c. Pologne
, n
o
38049/02, 8
novembre 2005).
36.
Eu égard à ce qui précède, la Cour considère qu'il convient de rejeter l'exception du Gouvernement.
37.
La Cour constate que le grief n'est pas manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
38.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
39.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
40.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
41.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
42.
Le requérant réclame 110 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
43.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
44.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 1 800 EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
45.
Le requérant ne présente aucune demande relative aux frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
46.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 1 800 EUR (mille huit cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; cette somme à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Greffière adjointe
Président