ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 mai 2009 reclamanta SC C.V.X. SA a chemat în judecată pârâta SC A.M. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 4.327.015,06 lei din care suma de 4.306.815,49 lei reprezintă contravaloare taxe depozitare, 14.847,57 lei – contravaloarea despatch, iar suma de 5.712 lei – contravaloare lucrări de curățare hambare, cu cheltuieli de judecată. În considerentele acțiunii, reclamanta învederează că, prin contractul nr. 4000/549 din 5 septembrie 2008, s-a obligat să descarce pentru pârâtă navele maritime sosite în pot, să manipuleze mărfurile transportate, să le depoziteze corespunzător și să le încarce în vagoane.

În art. 8 din contract, părțile au reglementat tarifele de prestații, iar la lit. b) au prevăzut că tarifele de depozitare după 30 de zile de la descărcarea navei vor fi de 0,04 Euro/zi/tonă pentru intervalul cuprins între 31-60 zile și de 0,08 Euro/zi/tonă, după 60 de zile. În acord cu dispozițiile art. 8 lit. b), reclamanta arată că a calculat taxele de depozitare pentru perioada mai mare de 30 zile în sumă de 4.306.815,49 lei, facturile emise în acest sens fiind expediate cu confirmare de primire, nefiind refuzate la plată în condițiile art. 12 din contract conform cărora refuzul la plată se face în termenul de scadență prevăzut de art. 10. Reclamanta precizează că în art. 5 din contract, părțile au reglementat timpul de stalii, rata de descărcare, excepțiile de la timpul de stalii, contrastaliile, despatch.

Balanța de demurrage/despatch a fost reglementată direct între părți în termen de 30 de zile de la terminarea descărcării navei separat de prestațiile de încărcare/descărcare, valoarea demurrage-ului fiind de 14.487,57 lei, conform facturii nr. 20080354 din 30 aprilie 2008. Reclamanta mai arată că, în baza comenzii emisă de pârâtă, a procedat la efectuarea activităților de curățare hambare pentru care a emis factura nr. 20080915 din 31 august 2008. Mai învederează că a inițiat procedura concilierii directe în conformitate cu prevederile art. 720 1 C. proc. civ., însă pârâta nu a dat curs convocării. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969 C. civ., art. 274 C. proc. civ. Pârâta SC A.M. GALAȚI SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității celui de-al doilea capăt de cerere întrucât procedura de conciliere este lovită de nulitate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Referitor la tarifele de depozitare pretinse, pârâta apreciază că reclamanta a calculat greșit aceste tarife în contradicție cu prevederile contractuale, în sensul că pentru mărfurile depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile, reclamanta a aplicat tariful de 0,08 Euro/tonă, fără să fi aplicat tarifele diferențiat pentru primele 30 de zile tariful mai mic de 0,04 Euro/zi/tonă. În ceea ce privește suma pretinsă cu titlu de despatch, pârâta arată că factura nr. 20080354 invocată ca dovadă a acestei pretenții este emisă la 30 aprilie 2008, însă pentru prestații executate în martie 2008, deci anterior intrării în vigoare a contractului ce constituie fundamentul pretenției afirmate. Cu privire la costurile de curățare hambare, pârâta învederează că factura care cuprinde aceste costuri nu a fost emisă în temeiul contractului de prestații invocat de reclamantă, precum și faptul că nu s-a făcut dovada existenței unei comenzi a pârâtei în acest sens.

Prin încheierea din ședința de judecată din data de 7 septembrie 2009, instanța a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere constând în despatch, excepție dedusă din prevederile art. 720 1 C. proc. civ., pentru considerentele prezentate în încheierea menționată. La termenul de judecată din data de 3 august 2010, părțile au depus tranzacția încheiată la 31 mai 2010 prin care au înțeles „să stingă orice litigii existente sau viitoare intervenite sau care urmează să intervină între părți în legătură cu orice pretenție prezentă sau viitoare care rezultă sau ar putea rezulta din încheierea, executarea, interpretarea sau încetarea și aplicarea clauzelor referitoare la obligațiile de plată a despatchului/contrastaliilor și a dobânzilor/penalităților rezultate din toate contractele de prestări servicii încheiate de părți”.

În anexa 2 la tranzacția menționată, care cuprinde obligațiile SC C.V.X. SA, se arată că în dosarul de față reclamanta renunță la capetele de cerere referitoare la despatch și la contravaloarea activității de curățare hambare. Constatând îndeplinirea cerințelor art. 1704-1706 și art. 1709 C. civ., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 271-272 C. proc. civ., a luat act de învoiala părților concretizată în înscrisul intitulat „Contract de tranzacție” încheiat la data de 31 mai 2010, referitor la pretențiile constând în despatch și la contravaloarea activității de curățare hambare.

Ca urmare a celor arătate, instanța urma să soluționeze doar capătul de cerere constând în taxele de depozitare referitor la care părțile au prevăzut în art. 8 lit. b) din contractul de prestații nr. 4000/549 din 5 septembrie 2008 tarife de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, după cum urmează: între 31 – 60 de zile – 0,04 Euro/zi/tonă, după 61 de zile – 0.08 Euro/zi/tonă. Litigiul dintre părți a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale menționată, reclamanta apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se aplică pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta susține că intenția părților a fost în sensul aplicării diferențiate a tarifelor, urmând să se ia în calcul și tariful de 0,04 Euro/zi/tonă pentru perioada cuprinsă între 31 și 60 de zile.

S-a apreciat că această din urmă interpretare este corectă, clauza în discuție neputând fi susceptibilă de mai multe înțelesuri cât timp stabilește tarifele de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, interval care include și perioada ce depășește 60 de zile, ceea ce înseamnă că taxele de depozitare ce depășesc 60 de zile se calculează diferențiat, conform celor două tranșe precizate, cu luarea în calcul și a taxei corespunzătoare intervalului 31-60 de zile. Chiar dacă s-ar aprecia că art. 8 lit. b) este o clauză îndoielnică, în raport de art. 983 C. civ., ea se poate interpreta în folosul celui care s-a obligat, adică al pârâtei. Așadar, aplicând în mod diferențiat taxele de depozitare corespunzătoare celor două intervale de timp, rezultă că valoarea totală a taxelor de depozitare este de 338.523,26 lei, conform raportului de expertiză întocmit de domului expert G.D.

Tribunalul Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, prin sentința nr. 74 din 1 octombrie 2010, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 338.523,26 lei cu titlu de taxe de depozitare. S-a luat act de înțelegerea părților concretizată în contractul de tranzacție din 31 mai 2010, în ceea ce privește celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 70.799,47 lei. S-a admis totodată cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997. Răspunzând criticilor formulate de pârâtă, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2 din 3 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond a soluționat numai capătul de cerere din acțiune constând în taxele de depozitare referitoare la care, părțile au prevăzut în art. 8 lit. b) din Contractul de prestații nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008 următoarele: „Tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi: - Între 31-60 de zile….0,04 Euro/zi/tonă; - După 61 de zile …. 0,08 Euro/zi/tonă”. Din prevederea contractuală sus-citată, rezultă cu claritate că, părțile au agreat tarife diferențiate aplicabile unor unități de timp diferite, respectiv 31-60 zile și după 61 zile, fără a avea în vedere aplicarea retroactivă a vreunui tarif.

Astfel, este de necontestat că, în primele 30 de zile calendaristice de la descărcare, depozitarea mărfurilor nu implică nici un tarif perceput de prestator, pentru ca din ziua a 31-a și până la cea de-a 60 zi inclusiv, să fie aplicabile tarife de 0,04 Euro/zi/tonă, pentru ca, în ceea ce depășește 60 de zile calendaristice, începând cu cea de-a 61 zi, tariful agreat de părți să fie cel de 0,08 Euro/zi/tonă. În atare condiții, s-a apreciat că, în mod legal și temeinic instanța de fond având în vedere clauzele contractuale cuprinse în conținutul art.8 contract, a procedat la stabilirea în mod distinct a modului de calcul al tarifelor, având în vedere aplicarea diferențiată a acestora pentru depozitare, în funcție de unitățile de timp care s-au împlinit.

Inserarea în conținutul art. 9 din contract a sintagmei „tarifele aplicabile în ziua prestației” nu este de natură a schimba înțelesul clauzei privind stabilirea cursului valutar care va fi avut în vedere de prestator atunci când va emite factura către beneficiar. În speță interpretarea clauzelor contractuale a fost făcută cu respectarea dispozițiile art. 982 C. civ. în termenii „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg”. În referire la critica apelantei reclamante privind greșita aplicare în speță a regulii de interpretare prevăzută de art. 983 C. civ. – principiul „ in dubio pro reo ” , Curtea reține în esență că, critica este nefondată urmând a fi respinsă deoarece, într-adevăr, chiar dacă s-ar aprecia că art. 8 lit. b) din contract este „o clauză îndoielnică”, susceptibilă de mai multe interpretări, ea trebuie interpretată în folosul celui care s-a obligat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că s-a făcut o aplicarea greșită a regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 982 și art. 983 C. civ. și a stabilit eronat că pentru mărfurile care au fost depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile tariful este evidențiat de unități de timp conform art. 8b din contract, făcând inaplicabilă clauza 9 din contract. Din interpretarea coroborată și sistematică a clauzelor 8b și 9 din contract, rezultă că: - pentru primele 30 de zile de la descărcare, nu se percepe niciun tarif pentru depozitarea mărfurilor; - următoarele 30 de zile, respectiv din ziua de 31 până în ziua de 60 inclusiv, sunt tarifate cu 0,04 Euro/zi/tonă; - după 61 de zile tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/tonă.

În mod eronat instanța de apel a reținut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul de facturare și stabilire a cursului valutar. Dar textul prevede în mod expres că: „Facturarea prestațiilor efectuate de prestator, conform tarifelor stabilite la art.8 aplicabile în ziua terminării prestației se face la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă. Data terminării prestației se considera după cum urmează: - pentru descărcare: data terminării descărcării navei; - pentru transbord direct: data terminării descărcării navei; - pentru reîncărcare/depozitare la barje/vagoane: data avizului de reexpediere. Din interpretarea literală a textului evocat rezultă că intenția părților contractante a fost aceea ca prin art. 9 să reglementeze atât modul de determinare a tarifului adică cel aplicabil „în ziua terminării prestației”, care este „data avizului de reexpediere”, cât și modalitatea de tarifare.

Contractul trebuie privit ca un întreg, deoarece numai astfel se poate afla intenția comună a părților contractante, precum și sensul fiecărei clauze ca parte componentă a acestui întreg. Or, așa cum s-a relevat, clauzele 8 și 9 trebuie interpretate „unele prin altele”, pentru a determina în speță, acordul de voință al părților contractante, care este în mod evident acela de a aplica tariful de depozitare din „ziua terminării prestației”, indiferent de durata depozitării. Instanța de apel a făcut în mod greșit aplicarea în speță a regulii de interpretare prevăzută de art. 983 C. civ., („ in dubio pro reo ”). Instanța ajunge la o concluzie diferită în ce privește interpretarea clauzei 8b din contract făcând aplicarea regulii de interpretare „ in dubio pro reo ” potrivit căreia, clauzele cu înțeles îndoielnic se interpretează în favoarea celui care se obligă, conform art. 983 C. civ., respectiv a intimatului-debitor.

Textul art. 983 C. civ. și regula de interpretare „ in dubio pro reo ” se aplică numai contractelor unilaterale și gratuite. Or, contractul de prestări servicii încheiat de părți este un contract bilateral, sinalagmatic și oneros iar clauzele sale trebuie astfel interpretate astfel încât să se realizeze echivalența contraprestațiilor. În concluzie, în aplicarea regulilor de interpretare menționate, instanța de apel era obligată să pornească de la premisa că acestea alcătuiesc un tot indisolubil și că deci ele trebuie să fie aplicate împreună, în îmbinarea pe care clauzele 8.b și 9 o impun, și să oblige intimata la plata contravalorii taxelor de depozitare.

Obiectul cauzei de față îl reprezintă clauzele contractului nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008. Contractul are ca obiect prestarea de către recurentă în calitatea sa de operator portuar, a serviciilor de descărcare, manipulare, depozitare și încărcare a materiilor prime, care sosesc pe cale maritimă în portul Constanța, având ca destinatar unitățile pârâtei. În ceea ce privește critica recurentei cu privire la soluționarea capătului de cerere având ca obiect taxele de depozitare. În mod corect s-a reținut că modul de calcul al taxelor de depozitare este cel invocat de pârâtă, astfel cum rezultă de altfel cu claritate și din prevederile contractuale în dispută.

Potrivit art. 8.b din Contract: „Tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi: - între 31-60 de zile … 0,04 Euro/zi/to - după 61 de zile … 0,08 Euro/zi/to” Prin urmare, din prevederea contractuală menționată rezultă cu claritate că părțile au agreat tarife diferențiate aplicabile unor unități de timp, fără a avea în vedere aplicarea retroactivă a vreunui tarif. Art. 8 din Contract, care are ca și conținut modul de stabilire și aplicare a tarifelor de depozitare (modul de calcul al tarifelor) se coroborează cu art. 9, care se referă la modul de facturare. În aceeași logică, art. 9 din Contract nu reglementează modul de clacul al tarifelor – și implicit nu poate opera ca o modificare/adăugare/derogare de la prevederile art. 8 – ci doar modul de facturare – operațiune ulterioară, care are ca rezultat generarea documentului în temeiul căruia se va efectua plata.

Or, așa cum este formulat textul art. 9 „tarife” aplicabile, este evident că intenția părților a fost aceea de a reglementa faptul că, dacă s-a ajuns în cea de-a doua unitate de timp facturabilă (ziua 60 și următoarele) cursul valutar aplicabil va fi din ziua terminării prestației și se va aplica și perioadei facturabile anterioare (ziua 31-60). Mai mult, este evident că ceea ce au avut în vedere părțile a fost dorința de a se proteja împotriva riscului valutar și de asemenea să faciliteze modul de facturare. În lipsa unei asemenea precizări – valoarea cursului valutar valabil în ziua terminării prestației – ar fi fost necesar ca, pentru prima perioadă de 30 de zile tarifabilă (intervalul ziua 31- ziua 60) să se aplice cursul valutar valabil în ziua împlinirii termenului, iar pentru următoarea perioadă facturabilă să se aplice cursul valutar valabil în ultima zi corespunzătoare celui de-al doilea plan tarifar.

Prin urmare, în cadrul art. 9 din Contract este cuprinsă convenția părților că tarifele exprimate în monedă străină (dolari SUA) în cadrul art. 8 să fie reflectate în factura fiscală în monedă națională, potrivit cursului de schimb valutar agreat (în cazul de față cursul oficial al BNR valabil în ziua efectuării prestației). În ceea ce privește critica recurentei cu privire la o pretinsă aplicare greșită a principiului „ in dubio pro reo ”. Instanțele de fond au făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidentă în speță și, chiar în lumina clarității dispozițiilor contractuale, a reținut aplicabilitatea principiului „ in dubio pro reo ”. Astfel chiar și pentru situația în care s-ar fi reținut că înțelesul clauzei ce face obiectul art. 9 din Contract este îndoielnic, susceptibil de mai multe interpretări, în speță devin aplicabile regulile de interpretare generale ale convențiilor astfel cum sunt acestea statornicite în cuprinsul Codului civil.

Din această perspectivă, consideră că dispozițiile art. 983 1 C. civ. trebuie aplicate având în vedere că, regulile de interpretare a clauzelor contractuale sunt aplicabile ori de câte ori este vorba de un contract nenumit. Mai mult, față de împrejurarea că raportul juridic dedus judecății are o natură comercială dedusă din calitatea de comercianți a părților, dispozițiile Codului comercial se completează cu cele ale Codului civil în măsura în care nu exista derogări exprese. În considerare celor arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 2/MF din 3 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2011. Cu opinia separată a doamnei judecător , în sensul că: Admite recursul declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANTA, modifică decizia civilă nr. 2/MF din 3 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentința civilă nr. 74/MF din 1 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta SC A.M.

GALAȚI SA Galați la plata sumei de 3.968.292,23 lei reprezentând taxe depozitare. Obligă pârâta SC A.M. GALAȚI SA Galați la plata cheltuielilor de judecată pentru fond, apel și recurs, în sumă de 161.677 lei, către reclamanta SC C.V.X. SA Constanța. Menține celelalte dispoziții. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2011. Opinie separată Subscrisa formulez următoarea opinie separată la decizia adoptată cu majoritate. Litigiul dintre părți a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale prevăzută în art. 8 lit. b) din contractul de prestații încheiat, reclamanta-recurentă apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se aplică pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta intimată susține că intenția părților a fost în sensul aplicării diferențiate a tarifelor, urmând să se ia în calcul și tariful de 0,04 Euro/zi/to pentru perioada cuprinsă între 31 și 60 de zile.

Astfel, potrivit art.8.b din clauza litigioasă rezultă că tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi: - între 31-60 de zile – 0,04 Euro/zi/to; - după 61 de zile – 0,08 Euro/zi/to. În conformitate cu art. 9 din contract „Facturarea prestațiilor efectuate de prestator, conform tarifelor stabilite la art. 8 aplicabile în ziua terminării prestației se face la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă. Înțelesul exact a clauzelor contractelor, prin analizarea manifestării de voință a părților în strânsă corelație cu voința lor internă (art. 977 C. civ.) rezultă din aplicarea regulilor de interpretare a clauzelor contractului respectiv: regula interpretării globale a contractului (art. 982 C. civ.).

- pentru primele 30 de zile de la descărcare, nu se percepe nici un tarif - următoarele 30 de zile, respectiv din ziua 31 până în ziua 60 inclusiv sunt tarifate cu 0,04 Euro/zi/to; - după 61 de zile tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/to. Instanța de apel greșit a reținut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul de facturare și stabilire a cursului valutar. Din interpretarea literală a textului evocat rezultă că intenția părților contractante a fost aceea de reglementare atât a modului de determinare a tarifului adică cel aplicabil „în ziua terminării prestației”. Conform art. 979 C. civ. în caz de folosire a unor termeni susceptibili de două înțelesuri, ei trebuie interpretați în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului.

Interpretarea clauzelor incidente, în raport de obiectul și scopul urmărit de cele două părți, duce la concluzia potrivit căreia că după 61 de zile tariful de depozitare este de 0,8 Euro/zi/to aplicabil tuturor unităților de timp care s-au împlinit.