ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la data de 18 mai 2009 reclamanta SC C.V.X. SA a chemat în
judecată pârâta SC A.M. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să
fie obligată la plata sumei de 4.327.015,06 lei din care suma de 4.306.815,49
lei reprezintă contravaloare taxe depozitare, 14.847,57 lei – contravaloarea
despatch, iar suma de 5.712 lei – contravaloare lucrări de curățare hambare, cu
cheltuieli de judecată.
În considerentele
acțiunii, reclamanta învederează că, prin contractul nr. 4000/549 din 5 septembrie
2008, s-a obligat să descarce pentru pârâtă navele maritime sosite în pot, să
manipuleze mărfurile transportate, să le depoziteze corespunzător și să le
încarce în vagoane.
În art. 8 din
contract, părțile au reglementat tarifele de prestații, iar la lit. b) au
prevăzut că tarifele de depozitare după 30 de zile de la descărcarea navei vor
fi de 0,04 Euro/zi/tonă pentru intervalul cuprins între 31-60 zile și de 0,08 Euro/zi/tonă,
după 60 de zile.
În acord cu
dispozițiile art. 8 lit. b), reclamanta arată că a calculat taxele de
depozitare pentru perioada mai mare de 30 zile în sumă de 4.306.815,49 lei,
facturile emise în acest sens fiind expediate cu confirmare de primire, nefiind
refuzate la plată în condițiile art. 12 din contract conform cărora refuzul la
plată se face în termenul de scadență prevăzut de art. 10.
Reclamanta precizează
că în art. 5 din contract, părțile au reglementat timpul de stalii, rata de
descărcare, excepțiile de la timpul de stalii, contrastaliile, despatch.
Balanța de demurrage/despatch a fost reglementată direct între părți în termen
de 30 de zile de la terminarea descărcării navei separat de prestațiile de
încărcare/descărcare, valoarea demurrage-ului fiind de 14.487,57 lei, conform
facturii nr. 20080354 din 30 aprilie 2008.
Reclamanta mai arată
că, în baza comenzii emisă de pârâtă, a procedat la efectuarea activităților de
curățare hambare pentru care a emis factura nr. 20080915 din 31 august 2008.
Mai învederează că a
inițiat procedura concilierii directe în conformitate cu prevederile art. 720
1
C. proc. civ., însă pârâta nu a dat curs convocării.
În drept, s-au
invocat dispozițiile art. 969 C. civ., art. 274 C. proc. civ.
Pârâta SC A.M. GALAȚI
SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității celui de-al
doilea capăt de cerere întrucât procedura de conciliere este lovită de
nulitate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Referitor la tarifele
de depozitare pretinse, pârâta apreciază că reclamanta a calculat greșit aceste
tarife în contradicție cu prevederile contractuale, în sensul că pentru
mărfurile depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile, reclamanta a aplicat
tariful de 0,08 Euro/tonă, fără să fi aplicat tarifele diferențiat pentru
primele 30 de zile tariful mai mic de 0,04 Euro/zi/tonă.
În ceea ce privește
suma pretinsă cu titlu de despatch, pârâta arată că factura nr. 20080354
invocată ca dovadă a acestei pretenții este emisă la 30 aprilie 2008, însă
pentru prestații executate în martie 2008, deci anterior intrării în vigoare a
contractului ce constituie fundamentul pretenției afirmate.
Cu privire la
costurile de curățare hambare, pârâta învederează că factura care cuprinde
aceste costuri nu a fost emisă în temeiul contractului de prestații invocat de
reclamantă, precum și faptul că nu s-a făcut dovada existenței unei comenzi a
pârâtei în acest sens.
Prin încheierea din
ședința de judecată din data de 7 septembrie 2009, instanța a respins excepția
inadmisibilității capătului de cerere constând în despatch, excepție dedusă din
prevederile art. 720
1
C. proc. civ., pentru considerentele
prezentate în încheierea menționată.
La termenul de
judecată din data de 3 august 2010, părțile au depus tranzacția încheiată la 31
mai 2010 prin care au înțeles „să stingă orice litigii existente sau viitoare
intervenite sau care urmează să intervină între părți în legătură cu orice
pretenție prezentă sau viitoare care rezultă sau ar putea rezulta din
încheierea, executarea, interpretarea sau încetarea și aplicarea clauzelor
referitoare la obligațiile de plată a despatchului/contrastaliilor și a
dobânzilor/penalităților rezultate din toate contractele de prestări servicii
încheiate de părți”.
În anexa 2 la
tranzacția menționată, care cuprinde obligațiile SC C.V.X. SA, se arată că în
dosarul de față reclamanta renunță la capetele de cerere referitoare la
despatch și la contravaloarea activității de curățare hambare.
Constatând
îndeplinirea cerințelor art. 1704-1706 și art. 1709 C. civ., instanța, în
conformitate cu dispozițiile art. 271-272 C. proc. civ., a luat act de învoiala
părților concretizată în înscrisul intitulat „Contract de tranzacție” încheiat
la data de 31 mai 2010, referitor la pretențiile constând în despatch și la
contravaloarea activității de curățare hambare.
Ca urmare a celor
arătate, instanța urma să soluționeze doar capătul de cerere constând în taxele
de depozitare referitor la care părțile au prevăzut în art. 8 lit. b) din
contractul de prestații nr. 4000/549 din 5 septembrie 2008 tarife de depozitare
după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, după cum urmează:
între 31 – 60 de zile – 0,04 Euro/zi/tonă, după 61 de zile – 0.08 Euro/zi/tonă.
Litigiul dintre părți
a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale menționată,
reclamanta apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se
aplică pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta susține că
intenția părților a fost în sensul aplicării diferențiate a tarifelor, urmând
să se ia în calcul și tariful de 0,04 Euro/zi/tonă pentru perioada cuprinsă
între 31 și 60 de zile.
S-a apreciat că
această din urmă interpretare este corectă, clauza în discuție neputând fi
susceptibilă de mai multe înțelesuri cât timp stabilește tarifele de depozitare
după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, interval care include
și perioada ce depășește 60 de zile, ceea ce înseamnă că taxele de depozitare
ce depășesc 60 de zile se calculează diferențiat, conform celor două tranșe
precizate, cu luarea în calcul și a taxei corespunzătoare intervalului 31-60 de
zile.
Chiar dacă s-ar
aprecia că art. 8 lit. b) este o clauză îndoielnică, în raport de art. 983 C.
civ., ea se poate interpreta în folosul celui care s-a obligat, adică al
pârâtei.
Așadar, aplicând în
mod diferențiat taxele de depozitare corespunzătoare celor două intervale de
timp, rezultă că valoarea totală a taxelor de depozitare este de 338.523,26
lei, conform raportului de expertiză întocmit de domului expert G.D.
Tribunalul Constanța,
secția comercială, maritimă și fluvială, prin sentința nr. 74 din 1 octombrie 2010, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 338.523,26 lei cu
titlu de taxe de depozitare.
S-a luat act de
înțelegerea părților concretizată în contractul de tranzacție din 31 mai 2010,
în ceea ce privește celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 70.799,47 lei.
S-a admis totodată
cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. (21) din Legea nr.
146/1997.
Răspunzând criticilor
formulate de pârâtă, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială
de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2 din 3 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea
soluției, instanța de control judiciar a reținut că în mod legal și temeinic
instanța de fond a soluționat numai capătul de cerere din acțiune constând în
taxele de depozitare referitoare la care, părțile au prevăzut în art. 8 lit. b)
din Contractul de prestații nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008 următoarele:
„Tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei
va fi:
-
Între
31-60 de zile….0,04 Euro/zi/tonă;
-
După
61 de zile …. 0,08 Euro/zi/tonă”.
Din prevederea
contractuală sus-citată, rezultă cu claritate că, părțile au agreat tarife
diferențiate aplicabile unor unități de timp diferite, respectiv 31-60 zile și
după 61 zile, fără a avea în vedere aplicarea retroactivă a vreunui tarif.
Astfel, este de
necontestat că, în primele 30 de zile calendaristice de la descărcare,
depozitarea mărfurilor nu implică nici un tarif perceput de prestator, pentru
ca din ziua a 31-a și până la cea de-a 60 zi inclusiv, să fie aplicabile tarife
de 0,04 Euro/zi/tonă, pentru ca, în ceea ce depășește 60 de zile
calendaristice, începând cu cea de-a 61 zi, tariful agreat de părți să fie cel
de 0,08 Euro/zi/tonă.
În atare condiții,
s-a apreciat că, în mod legal și temeinic instanța de fond având în vedere
clauzele contractuale cuprinse în conținutul art.8 contract, a procedat la
stabilirea în mod distinct a modului de calcul al tarifelor, având în vedere
aplicarea diferențiată a acestora pentru depozitare, în funcție de unitățile de
timp care s-au împlinit.
Inserarea în
conținutul art. 9 din contract a sintagmei „tarifele aplicabile în ziua prestației”
nu este de natură a schimba înțelesul clauzei privind stabilirea cursului
valutar care va fi avut în vedere de prestator atunci când va emite factura
către beneficiar.
În speță
interpretarea clauzelor contractuale a fost făcută cu respectarea dispozițiile art.
982 C. civ. în termenii „toate clauzele convențiilor se interpretează unele
prin altele, dându-se fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg”.
În referire la
critica apelantei reclamante privind greșita aplicare în speță a regulii de
interpretare prevăzută de art. 983 C. civ. – principiul „
in dubio pro reo
”
, Curtea reține în esență că, critica este nefondată urmând a fi respinsă
deoarece, într-adevăr, chiar dacă s-ar aprecia că art. 8 lit. b) din contract
este „o clauză îndoielnică”, susceptibilă de mai multe interpretări, ea trebuie
interpretată în folosul celui care s-a obligat.
Împotriva acestei
soluții a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate
fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că s-a
făcut o aplicarea greșită a regulilor de interpretare a contractului prevăzute
de art. 982 și art. 983 C. civ. și a stabilit eronat că pentru mărfurile care
au fost depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile tariful este evidențiat
de unități de timp conform art. 8b din contract, făcând inaplicabilă clauza 9
din contract.
Din interpretarea
coroborată și sistematică a clauzelor 8b și 9 din contract, rezultă că:
- pentru primele 30
de zile de la descărcare, nu se percepe niciun tarif pentru depozitarea
mărfurilor;
- următoarele 30 de
zile, respectiv din ziua de 31 până în ziua de 60 inclusiv, sunt tarifate cu
0,04 Euro/zi/tonă;
- după 61 de zile
tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/tonă.
În mod eronat
instanța de apel a reținut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul
de facturare și stabilire a cursului valutar.
Dar textul prevede în
mod expres că: „Facturarea prestațiilor efectuate de prestator, conform
tarifelor stabilite la art.8 aplicabile în ziua terminării prestației se face
la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă.
Data terminării
prestației se considera după cum urmează:
- pentru descărcare:
data terminării descărcării navei;
- pentru transbord
direct: data terminării descărcării navei;
- pentru
reîncărcare/depozitare la barje/vagoane: data avizului de reexpediere.
Din interpretarea
literală a textului evocat rezultă că intenția părților contractante a fost
aceea ca prin art. 9 să reglementeze atât modul de determinare a tarifului
adică cel aplicabil „în ziua terminării prestației”, care este „data avizului
de reexpediere”, cât și modalitatea de tarifare.
Contractul trebuie
privit ca un întreg, deoarece numai astfel se poate afla intenția comună a
părților contractante, precum și sensul fiecărei clauze ca parte componentă a
acestui întreg.
Or, așa cum s-a
relevat, clauzele 8 și 9 trebuie interpretate „unele prin altele”, pentru a
determina în speță, acordul de voință al părților contractante, care este în
mod evident acela de a aplica tariful de depozitare din „ziua terminării
prestației”, indiferent de durata depozitării.
Instanța de apel a
făcut în mod greșit aplicarea în speță a regulii de interpretare prevăzută de
art. 983 C. civ., („
in dubio pro reo
”).
Instanța ajunge la o
concluzie diferită în ce privește interpretarea clauzei 8b din contract făcând
aplicarea regulii de interpretare „
in dubio pro reo
” potrivit căreia,
clauzele cu înțeles îndoielnic se interpretează în favoarea celui care se
obligă, conform art. 983 C. civ., respectiv a intimatului-debitor.
Textul art. 983 C.
civ. și regula de interpretare „
in dubio pro reo
” se aplică numai
contractelor unilaterale și gratuite.
Or, contractul de
prestări servicii încheiat de părți este un contract bilateral, sinalagmatic și
oneros iar clauzele sale trebuie astfel interpretate astfel încât să se
realizeze echivalența contraprestațiilor.
În concluzie, în
aplicarea regulilor de interpretare menționate, instanța de apel era obligată
să pornească de la premisa că acestea alcătuiesc un tot indisolubil și că deci
ele trebuie să fie aplicate împreună, în îmbinarea pe care clauzele 8.b și 9 o
impun, și să oblige intimata la plata contravalorii taxelor de depozitare.
Obiectul cauzei de
față îl reprezintă clauzele contractului nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008.
Contractul are ca
obiect prestarea de către recurentă în calitatea sa de operator portuar, a
serviciilor de descărcare, manipulare, depozitare și încărcare a materiilor
prime, care sosesc pe cale maritimă în portul Constanța, având ca destinatar
unitățile pârâtei.
În ceea ce privește
critica recurentei cu privire la soluționarea capătului de cerere având ca
obiect taxele de depozitare.
În mod corect s-a
reținut că modul de calcul al taxelor de depozitare este cel invocat de pârâtă,
astfel cum rezultă de altfel cu claritate și din prevederile contractuale în
dispută.
Potrivit art. 8.b din
Contract:
„Tariful de
depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi:
- între 31-60 de zile
.........0,04 Euro/zi/to
- după 61 de zile
...........0,08 Euro/zi/to”
Prin urmare, din
prevederea contractuală menționată rezultă cu claritate că părțile au agreat
tarife diferențiate aplicabile unor unități de timp, fără a avea în vedere
aplicarea retroactivă a vreunui tarif.
Art. 8 din Contract,
care are ca și conținut modul de stabilire și aplicare a tarifelor de
depozitare (modul de calcul al tarifelor) se coroborează cu art. 9, care se
referă la modul de facturare.
În aceeași logică,
art. 9 din Contract nu reglementează modul de clacul al tarifelor – și implicit
nu poate opera ca o modificare/adăugare/derogare de la prevederile art. 8 – ci
doar modul de facturare – operațiune ulterioară, care are ca rezultat generarea
documentului în temeiul căruia se va efectua plata.
Or, așa cum este
formulat textul art. 9 „tarife” aplicabile, este evident că intenția părților a
fost aceea de a reglementa faptul că, dacă s-a ajuns în cea de-a doua unitate
de timp facturabilă (ziua 60 și următoarele) cursul valutar aplicabil va fi din
ziua terminării prestației și se va aplica și perioadei facturabile anterioare
(ziua 31-60).
Mai mult,
este evident că ceea ce au avut în vedere părțile a fost dorința de a se
proteja împotriva riscului valutar și de asemenea să faciliteze modul de
facturare. În lipsa unei asemenea precizări – valoarea cursului valutar valabil
în ziua terminării prestației – ar fi fost necesar ca, pentru prima perioadă de
30 de zile tarifabilă (intervalul ziua 31- ziua 60) să se aplice cursul valutar
valabil în ziua împlinirii termenului, iar pentru următoarea perioadă
facturabilă să se aplice cursul valutar valabil în ultima zi corespunzătoare
celui de-al doilea plan tarifar.
Prin urmare, în
cadrul art. 9 din Contract este cuprinsă convenția părților că tarifele
exprimate în monedă străină (dolari SUA) în cadrul art. 8 să fie reflectate în
factura fiscală în monedă națională, potrivit cursului de schimb valutar agreat
(în cazul de față cursul oficial al BNR valabil în ziua efectuării prestației).
În ceea ce privește
critica recurentei cu privire la o pretinsă aplicare greșită a principiului „
in
dubio pro reo
”.
Instanțele de fond au
făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidentă în speță și,
chiar în lumina clarității dispozițiilor contractuale, a reținut
aplicabilitatea principiului „
in dubio pro reo
”. Astfel chiar și pentru
situația în care s-ar fi reținut că înțelesul clauzei ce face obiectul art. 9
din Contract este îndoielnic, susceptibil de mai multe interpretări, în speță
devin aplicabile regulile de interpretare generale ale convențiilor astfel cum
sunt acestea statornicite în cuprinsul Codului civil.
Din această
perspectivă, consideră că dispozițiile art. 983
1
C. civ. trebuie
aplicate având în vedere că, regulile de interpretare a clauzelor contractuale
sunt aplicabile ori de câte ori este vorba de un contract nenumit.
Mai mult, față de
împrejurarea că raportul juridic dedus judecății are o natură comercială dedusă
din calitatea de comercianți a părților, dispozițiile Codului comercial se
completează cu cele ale Codului civil în măsura în care nu exista derogări
exprese.
În considerare celor
arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu
majoritate de voturi.
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANȚA împotriva deciziei
civile nr. 2/MF din 3 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 23 iunie 2011.
Cu
opinia separată a doamnei judecător , în sensul
că:
Admite recursul
declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANTA, modifică decizia civilă nr. 2/MF
din 3 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că
admite apelul, schimbă în parte sentința civilă nr. 74/MF din 1 octombrie 2010
pronunțată de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în sensul că
admite în parte acțiunea și obligă pârâta SC A.M. GALAȚI SA Galați la plata
sumei de 3.968.292,23 lei reprezentând taxe depozitare.
Obligă
pârâta SC A.M. GALAȚI SA Galați la
plata cheltuielilor de judecată pentru fond,
apel și recurs, în sumă de 161.677 lei, către reclamanta SC C.V.X. SA Constanța.
Menține celelalte
dispoziții.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 23 iunie 2011.
Opinie separată
Subscrisa formulez
următoarea opinie separată la decizia adoptată cu majoritate.
Litigiul dintre părți
a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale prevăzută în
art. 8 lit. b) din contractul de prestații încheiat, reclamanta-recurentă
apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se aplică
pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta intimată susține că
intenția părților a fost în sensul aplicării diferențiate a tarifelor, urmând
să se ia în calcul și tariful de 0,04 Euro/zi/to pentru perioada cuprinsă între
31 și 60 de zile.
Astfel, potrivit
art.8.b din clauza litigioasă rezultă că tariful de depozitare după 30 de zile
de la data terminării descărcării navei va fi:
-
între
31-60 de zile – 0,04 Euro/zi/to;
-
după
61 de zile – 0,08 Euro/zi/to.
În conformitate cu
art. 9 din contract „Facturarea prestațiilor efectuate de prestator, conform
tarifelor stabilite la art. 8 aplicabile în ziua terminării prestației se face
la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă.
Înțelesul exact a
clauzelor contractelor, prin analizarea manifestării de voință a părților în
strânsă corelație cu voința lor internă (art. 977 C. civ.) rezultă din
aplicarea regulilor de interpretare a clauzelor contractului respectiv: regula
interpretării globale a contractului (art. 982 C. civ.).
- pentru primele 30
de zile de la descărcare, nu se percepe nici un tarif
- următoarele 30 de
zile, respectiv din ziua 31 până în ziua 60 inclusiv sunt tarifate cu 0,04 Euro/zi/to;
- după 61 de zile
tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/to.
Instanța de apel
greșit a reținut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul de
facturare și stabilire a cursului valutar.
Din interpretarea
literală a textului evocat rezultă că intenția părților contractante a fost
aceea de reglementare atât a modului de determinare a tarifului adică cel
aplicabil „în ziua terminării prestației”.
Conform art. 979 C.
civ. în caz de folosire a unor termeni susceptibili de două înțelesuri, ei
trebuie interpretați în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura
contractului.
Interpretarea
clauzelor incidente, în raport de obiectul și scopul urmărit de cele două
părți, duce la concluzia potrivit căreia că după 61 de zile tariful de
depozitare este de 0,8 Euro/zi/to aplicabil tuturor unităților de timp care
s-au împlinit.