ÎCCJ, decizie (scj.ro #81672)

Prescripția dreptului la acțiune împlinită înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil. Aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Invocarea din oficiu de către instanța de judecată a excepției. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata. Excepții. Index alfabetic : prescripție extinctivă - excepție de ordine publică - excepție de fond Legea nr. 71/2011, art. 201 Legea nr. 287/2009, art. 6 Decretul nr. 167/1958, art. 18 *Notă : Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011. Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, aceleași prevederi fiind cuprinse și în dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil).

Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă, în mod neîndoielnic că prescripția extinctivă, invocată pentru o situație în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă dispozițiilor care au instituit-o. În consecință, un raport juridic încheiat sub imperiul legii vechi este supus dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, act normativ care reglementează instituția prescripției extinctive și care în art. 18 conține dispoziții procedurale, instituind posibilitatea invocării excepției din oficiu de către instanța de judecată, oricând în cursul judecării cauzei, ceea ce-i conferă caracterul unei excepții de ordine publică, chiar dacă potrivit art. 2512 alin. (2) din Noul Cod civil, instanța de judecată nu mai are această posibilitate.

Secția I civilă, decizia nr. 3537 din 9 septembrie 2013 Prin sentința civilă nr.454 din 7.03.2012 Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins cererea reclamantului V.G., cerere având ca obiect obligarea Statului Român la despăgubiri materiale și morale ca urmare a restrângerii de libertate în mod nelegal pe perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, cu motivarea că dreptul reclamantului la acțiune este prescris. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul. Acesta a susținut că prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi invocată de instanță, din oficiu, având în vedere dispozițiile art.2512 alin.(2) C.civ. Prin decizia civilă nr. 413A din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de reclamantul V.G., împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Interpretând textul de lege menționat „ a fortiori ” instanța a stabilit că, dacă prescripțiile neîmplinite până la data intrării în vigoare a codului civil rămân supuse dispozițiilor legii vechi, care le-au instituit, (în speță dispozițiilor Decretului nr.167/1958) cu atât mai mult rămân supuse dispozițiilor legii vechi prescripțiile împlinite înainte de intrarea în vigoare a codului civil.

De asemenea, în contextul menționat, având în vedere că art. 201 din Legea nr.71/2011 se referă la „dispozițiile legale care le-au instituit” interpretarea instanței în baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este aceea că, textul de lege menționat vizează atât dispozițiile substanțiale cât și pe cele procedurale, adică pe cele care permit instanței invocarea din oficiu a prescripției, conform art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. De asemenea, instanța a constatat că prescripția dreptului la acțiune pentru obținerea unor despăgubiri de către reclamant a început și s-a sfârșit în totalitate, sub imperiul legii vechi, astfel că raportul juridic este supus în întregime dispozițiilor legii vechi, el nefiind atins de legea nouă, conform principiului tempus regit actum , astfel că, dispozițiile legale substanțiale sau procedurale din legea nouă nu pot fi aplicabile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și susținând că instanțele au reținut în mod greșit faptul că se poate invoca din oficiu prescripția extinctivă, având în vedere dispozițiile noului cod civil. Au fost invocate în drept dispozițiile art. 299-314 C.proc.civ. Recurentul a arătat că în virtutea dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dreptului intern a formulat o acțiune în despăgubiri împotriva statului și în acest context, instanța nu era îndreptățită să invoce din oficiu prescripția dreptului la acțiune.

S-a invocat și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, articol care reglementează aplicarea legii în timp, menționându-se că se aplică legea mai favorabilă în timp, mai ales că în raport de art. 2512 alin. (2) din Noul Cod civil, instanța trebuie să judece echidistant și în consecință să nu invoce prescripția, pentru că procedând de această manieră, nu aplică legea în vigoare. Recursul este nefondat . Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, soluționând în mod just litigiul dedus judecății. Criticile formulate de recurent se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanța urmând să le analizeze din această perspectivă.

S-a statuat de către instanța anterioară că reclamantul a formulat la data de 22.06.2011, o acțiune în pretenții împotriva Statului Român reprezentând despăgubiri pentru reținere nelegală în perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, acțiune constatată ca fiind prescrisă, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță. Este neîntemeiată susținerea recurentului că instanța, potrivit dispozițiilor Legii nr. 287/2009, nu mai putea să invoce din oficiu prescripția extinctivă a dreptului la acțiune. Astfel, în mod corect s-a reținut de curtea de apel că dispozițiile invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, în raport de modalitatea de aplicare a legii substanțiale în timp. Conform art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Mai mult, dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil) cuprind aceleași prevederi ca și legea de punere în aplicare, respectiv că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor care le-au instituit. Cu atât mai mult aceste dispoziții devin incidente pentru o situație juridică consumată complet înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv. Acest principiu este întărit nu numai de dispozițiile constituționale [art. 15 alin. (2) din Constituția României], dar și de art. 6 alin. (1) din Codul civil, conform cărora : „ Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.

Aceasta nu are putere retroactivă ”. Or, în raport de faptul că instanța de apel a reținut că în ceea ce privește situația juridică invocată de recurentul-reclamant, aceasta s-a petrecut în întregime sub imperiul legii vechi, fiind un raport juridic încheiat, acesta este supus dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Actul normativ menționat reglementează instituția prescripției extinctive ce are caracterul unei excepții de fond, însă textul conține și dispoziții procedurale, instituind posibilitatea invocării excepției din oficiu de către instanța de judecată, oricând în cursul judecării cauzei, ceea ce-i conferă caracterul unei excepții de ordine publică (art. 18 din Decretul nr. 167/1958).

Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă, în mod neîndoielnic că prescripția extinctivă, invocată pentru o situație în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă dispozițiilor care au instituit-o. Or, sub imperiul vechii legi, exista dispoziție expresă, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care permitea invocarea din oficiu de către instanță a excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, pentru acțiunile cu caracter patrimonial. În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, nefiind afectată de niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.