ÎCCJ, decizie (scj.ro #81672)

Prescripția

dreptului la acțiune împlinită înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod

civil.  Aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Invocarea din

oficiu de către instanța de judecată a excepției.

Cuprins pe materii :

Drept

procesual civil. Judecata. Excepții.

Index alfabetic :

prescripție extinctivă

-

excepție de ordine publică

-

excepție de fond

Legea nr. 71/2011, art. 201

Legea nr. 287/2009, art. 6

Decretul nr. 167/1958, art. 18

*Notă : Decretul nr. 167/1958 a

fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Conform

art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil,

prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului

civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit,

aceleași prevederi fiind cuprinse și în  dispozițiile art. 6 alin.

(4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil). Așadar, din coroborarea

dispozițiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă, în mod

neîndoielnic că prescripția extinctivă, invocată pentru o situație în întregime

încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă

dispozițiilor care au instituit-o.

În

consecință, un raport juridic încheiat sub imperiul legii vechi este supus

dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, act normativ care reglementează

instituția prescripției extinctive și care în art. 18 conține dispoziții

procedurale, instituind posibilitatea invocării excepției din oficiu de către

instanța de judecată, oricând în cursul judecării cauzei, ceea ce-i conferă

caracterul unei excepții de ordine publică, chiar dacă potrivit art. 2512 alin.

(2) din Noul Cod civil, instanța de judecată nu mai are această

posibilitate.

Secția I civilă, decizia

nr. 3537 din 9 septembrie 2013

Prin

sentința civilă nr.454 din 7.03.2012 Tribunalul București, Secția a III-a

civilă a respins cererea reclamantului V.G., cerere având ca obiect obligarea

Statului Român la despăgubiri materiale și morale ca urmare a restrângerii de

libertate în mod nelegal pe perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, cu motivarea că

dreptul reclamantului la acțiune este prescris.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamantul.

Acesta a susținut

că prescripția dreptului material la acțiune nu poate fi invocată de instanță,

din oficiu, având în vedere dispozițiile art.2512 alin.(2) C.civ.

Prin

decizia civilă nr. 413A din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, Secția

a IV-a civilă, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de reclamantul

V.G., împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Conform art. 201

din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile

începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și

rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Interpretând textul

de lege menționat „

a fortiori

” instanța a stabilit că, dacă

prescripțiile neîmplinite până la data intrării în vigoare a codului civil

rămân supuse dispozițiilor legii vechi, care le-au instituit, (în speță

dispozițiilor Decretului nr.167/1958) cu atât mai mult rămân supuse

dispozițiilor legii vechi prescripțiile împlinite înainte de intrarea în

vigoare a codului civil.

De asemenea, în

contextul menționat, având în vedere că art. 201 din Legea nr.71/2011 se referă

la „dispozițiile legale care le-au instituit” interpretarea instanței în baza

principiului

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

este

aceea că, textul de lege menționat vizează atât dispozițiile substanțiale cât

și pe cele procedurale, adică pe cele care permit instanței invocarea din

oficiu a prescripției, conform art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la

prescripția extinctivă.

De asemenea,

instanța a constatat că prescripția dreptului la acțiune pentru obținerea unor

despăgubiri de către reclamant a început și s-a sfârșit în totalitate, sub

imperiul legii vechi, astfel că raportul juridic este supus în întregime

dispozițiilor legii vechi, el nefiind atins de legea nouă, conform principiului

tempus regit actum

, astfel că, dispozițiile legale substanțiale sau

procedurale din legea nouă nu pot fi aplicabile.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pentru

nelegalitate și susținând că instanțele au reținut în mod greșit faptul că se

poate invoca din oficiu prescripția extinctivă, având în vedere dispozițiile

noului cod civil.

Au fost

invocate în drept dispozițiile art. 299-314 C.proc.civ.

Recurentul

a arătat că în virtutea dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, precum și a dreptului intern a formulat o acțiune în

despăgubiri împotriva statului și în acest context, instanța nu era

îndreptățită să invoce din oficiu prescripția dreptului la acțiune.

S-a

invocat și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011

privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, articol care reglementează

aplicarea legii în timp, menționându-se că se aplică legea mai favorabilă în

timp, mai ales că în raport de art. 2512 alin. (2) din Noul Cod civil, instanța

trebuie să judece echidistant și în consecință să nu invoce prescripția, pentru

că procedând de această manieră,  nu aplică legea în vigoare.

Recursul

este nefondat

.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, soluționând în mod just litigiul dedus judecății.

Criticile

formulate de recurent se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

instanța urmând să le analizeze din această perspectivă.

S-a

statuat de către instanța anterioară că reclamantul a formulat la data de

22.06.2011, o acțiune în pretenții împotriva Statului Român reprezentând despăgubiri

pentru reținere nelegală în perioada 29.10.1999 – 30.11.1999, acțiune

constatată ca fiind prescrisă, în raport de dispozițiile legale aplicabile în

speță.

Este

neîntemeiată susținerea recurentului că instanța, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 287/2009, nu mai putea să invoce din oficiu prescripția extinctivă a

dreptului la acțiune.

Astfel,

în mod corect s-a reținut de curtea de apel că dispozițiile invocate de

reclamant nu sunt incidente în cauză, în raport de modalitatea de aplicare a

legii substanțiale în timp.

Conform

art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil,

prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului

civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Mai mult,

dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (Noul Cod civil) cuprind

aceleași prevederi ca și legea de punere în aplicare, respectiv că

prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data

intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor care

le-au instituit.

Cu atât

mai mult aceste dispoziții devin incidente pentru o situație juridică consumată

complet înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice

nu se pot aplica retroactiv.

Acest

principiu este întărit nu numai de dispozițiile constituționale [art. 15 alin.

(2) din Constituția României], dar și de art. 6 alin. (1) din Codul civil,

conform cărora : „

Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.

Aceasta nu are putere retroactivă

”.

Or, în

raport de faptul că instanța de apel a reținut că în ceea ce privește situația

juridică invocată de recurentul-reclamant, aceasta s-a petrecut în întregime

sub imperiul legii vechi, fiind un raport juridic încheiat, acesta este supus dispozițiilor

Decretului nr. 167/1958. Actul normativ menționat reglementează instituția

prescripției extinctive ce are caracterul unei excepții de fond, însă textul

conține și dispoziții procedurale, instituind posibilitatea invocării excepției

din oficiu de către instanța de judecată, oricând în cursul judecării cauzei,

ceea ce-i conferă caracterul unei excepții de ordine publică (art. 18 din

Decretul nr. 167/1958).

Așadar, din

coroborarea dispozițiilor legale privind aplicarea legii civile în timp, rezultă,

în mod neîndoielnic că prescripția extinctivă, invocată pentru o situație în

întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supusă

dispozițiilor care au instituit-o. Or, sub imperiul vechii legi, exista

dispoziție expresă, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care permitea invocarea

din oficiu de către instanță a excepției prescripției extinctive a dreptului la

acțiune, pentru acțiunile cu caracter patrimonial.

În consecință,

hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, nefiind afectată de

niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Față de aceste

considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art.

312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.