ÎCCJ, decizie (scj.ro #82833)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82833) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Soluționarea

cauzei prin admiterea excepției prescripției dreptului material la

acțiune. Invocarea în recurs a unor critici ce vizează netemeinicia

hotărârii atacate. Incidența art. 302

1

lit. c)

C.

proc. civ.

Cuprins pe materii:

Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic:

acțiune în răspunderea mandatarului

-

excepția prescripției dreptului material la

acțiune

-

excepția nulității cererii de recurs

C.

proc. civ., art. 302

1

lit. c), art. 304 pct. 5, pct. 9

Decretul

nr. 167/1958 art. 14, art.16

Excepția prescripției extinctive nu este o

excepție de procedură care să permită o constatare a unei

eventuale încălcări a formelor de procedură încadrabilă în

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci este o excepție de fond care presupune

administrarea unui probatoriu în dovedirea ei.

În cazul în care cauza este soluționată de prima

instanță prin admiterea excepției prescripției extinctive,

iar recurenta se limitează, atât în apel cât și în recurs, în a

critica numai netemeinicia hotărârilor atacate sub aspectul aprecierii

probatoriului cu privire la stabilirea datei de început a prescripției,

cererea de recurs este nulă deoarece criticile astfel formulate se

situează în afara limitelor de verificare impuse de art. 304 C. proc.

civ., partea introductivă, pentru instanța de recurs și care au

ca obiect numai legalitatea hotărârii atacate.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 2625 din 17 septembrie 2013

Notă

:

* În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de

procedură civilă

** Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat de Legea nr.

71/2011 la 1 octombrie 2011

Prin

sentința civilă nr. 721/20.04.2011 pronunțată de Tribunalul

București, Secția a IV-a civilă, a fost admisă

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de

pârâtul O.G. prin întâmpinare, fiind respinsă acțiunea promovată

ca prescrisă.

În

motivare tribunalul a reținut că a fost învestit cu o acțiune în

răspunderea mandatarului pentru restituirea sumelor încasate de acesta în

baza mandatului  din anul 2001, potrivit art. 1539-1541 C. civ., și,

întrucât obiectul cererii este unul patrimonial, reclamanta putea să

solicite remiterea sumelor încasate în termenul de prescripție

extinctivă de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958.

Prima

instanță a apreciat că reclamanta a fost informată de

mandatar asupra situației terenurilor înstrăinate și a

prețurilor încasate, atât la data de 01.07.2004, cât și la data de

29.07.2005 (informare trimisă prin fax), când i-a fost comunicată

și o copie a încheierii de autentificare nr. 196/09.02.2005.

Tribunalul a reținut că reclamanta nu a probat că termenul de 3

ani a fost suspendat sau întrerupt în condițiile art. 14, respectiv art.

16 din Decretul nr. 167/1958, astfel că s-a apreciat că excepția

prescripției dreptului la acțiune este întemeiată în raport cu

data promovării acesteia, 16.07.2010.

Împotriva

sentinței a promovat apel reclamanta, criticând soluția pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanta

a criticat sentința arătând că instanța de fond greșit

a soluționat excepția prescripției, apreciind eronat că

s-ar fi invocat un eventual motiv de întrerupere sau suspendare a termenului de

prescripție, când, în realitate, a susținut că a aflat de

înstrăinarea terenului oficial la data de 25.07.2007 în baza

relațiilor furnizate la solicitarea sa de la Primăria Snagov și

că acțiunea a fost promovată în termen la 15.07.2010, că

plângerea penală formulată în 2005 împotriva pârâtului nu viza

faptele care stau la baza pretențiilor, ci modul în care acesta i-a vândut

o altă suprafață de teren. Plângerea penală pentru faptele

prezentei judecăți a formulat-o în septembrie 2005.

Prin

decizia civilă nr. 85 A din 23 februarie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, apelul reclamantei a fost respins ca

nefondat.

Curtea

de apel a reținut că tribunalul a stabilit corect că termenul de

prescripție pentru remiterea sumelor ce au rezultat din vânzarea

terenurilor reclamantei, în baza mandatului conferit pârâtului O.G., se

împlinise la momentul introducerii acțiunii deoarece prin formularea

plângerii penale împotriva pârâtului încă din anul 2005 reclamanta a

beneficiat de informații referitoare la modul în care mandatarul și-a

îndeplinit obligațiile.

S-a mai

reținut că informațiile folosite în declanșarea procesului

penal sunt cele provenite prin comunicările fax trimise de pârât, pe

aceeași cale fiind transmise deopotrivă relații în

legătură cu suprafețele ce au generat litigiul de

față.

Împotriva

deciziei civile nr. 85 A din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a declarat recurs reclamanta E.R.Ș.C.

solicitând

casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleași instanțe având în vedere că nu s-a intrat în

cercetarea fondului cauzei.

În

motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

luând ca dată a începutului prescripției o altă dată decât

cea reală.

A

susținut recurenta că instanța de apel a făcut o confuzie

nedorită între momentul la care recurenta a avut dubii cu privire la

modalitatea de îndeplinire a mandatului și momentul la care a aflat

că mandatul a fost îndeplinit defectuos cu rea-credință în

defavoarea sa, or dubiile cu privire la un mandat nu pot reprezenta un moment

de la care începe să curgă termenul de prescripție. Termenul

începe să curgă de la data la care a aflat în mod efectiv că

mandatul nu a fost îndeplinit în conformitate cu puterile încredințate,

respectiv la data de 25.07.2007 în baza unui răspuns al Primăriei

Snagov.

După

această dată a înțeles să formuleze plângere penală

pentru a evita plata taxelor de timbru, acțiunea civilă în

pretenții promovând-o în contextul apropierii împlinirii termenului de

prescripție.

A mai

arătat recurenta că instanța de apel, nereținând

argumentele sale, a ajuns la concluzia greșită că trebuia

să realizeze că mandatarul nu-i respectă interesele la momentul

la care mandatul acordat nu a fost respectat de mandatar.

Intimatul

BNP D.D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

nulității recursului

motivat de faptul că

acesta nu conține niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., aprecierea probatoriului de instanța de apel

neputând fi verificată de instanța de recurs. Pe fond, a

susținut respingerea recursului deoarece instanțele au făcut o

analiză judicioasă a întregului material probator din care

rezultă că recurenta a avut cunoștință de activitatea

mandatarului anterior datei de 25.07.2007. Recurenta-reclamantă a depus

cerere și a primit răspuns de la Primăria Otopeni cu privire la

terenul din Otopeni fără a formula și a depune o cerere

similară la Primăria Snagov care să vizeze terenul în

suprafață de 8750 mp situat în sat V., com. Snagov în

legătură cu care solicită obligarea în solidar a

intimaților la plata de 83.017 Euro.

Înalta

Curte,

examinând cererea de recurs din  perspectiva criticilor

invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept indicat, a

reținut incidența în cauză a art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., împrejurare față de care a admis excepția

nulității recursului invocată de intimatul-pârât în aplicarea

art. 137 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând ca motiv de

nelegalitate, formal, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă,

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile

limitativ enumerate la pct. 1-9 numai pentru motive de nelegalitate.

Conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea

hotărârii atacate se pronunță  pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele

prevăzute la art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 sau în cazurile în care

instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. casarea ar fi

posibilă dacă instanța de recurs ar găsi ca fondat motivul

de modificare când instanța a cărei hotărâre este recurată

nu a intrat în cercetarea fondului, susținere pe care o face recurenta,

ipoteză care nu se regăsește, însă, în cauza de

față.

În ordinea juridică internă hotărârile date în

primă instanță pot fi atacate după caz, numai cu recurs,

sau, precum în cazul de față, cu apel și cu recurs.

În cauza dedusă judecății prima

instanță a respins acțiunea ca prescrisă, subsecvent

admiterii excepției cu acest obiect.

Sentința a fost apelată de reclamantă sub

aspectul temeiniciei stabilirii datei de început al cursului prescripției

fără nicio contestare a temeiului de drept reținut de prima

instanță, ba mai mult, criticând în apel aprecierea instanței de

fond sub aspectul inexistenței vreunui caz de întrerupere sau suspendare

din perspectiva art. 14 și 16 din Decretul nr. 167/1958 cu motivarea

că reclamanta nu a făcut o atare susținere.

Apelul reclamantei a fost soluționat pe fond el fiind

respins ca nefondat, iar nu pe o excepție, fiind cercetat fondul apelului

sub aspectul integralității criticilor formulate.

Obiect al recursului de față îl formează decizia

instanței de apel, iar în critica acesteia recurenta nu a dezvoltat

motivul de nelegalitate pe care-l indică, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

aceasta neevocând și nesusținând încălcarea sau interpretarea

eronată a vreunui text de lege și nici că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal din perspectiva

Decretului nr. 167/1958  privitor la prescripția extinctivă.

Criticile recurentei mai sus evocate nu permit nici încadrarea

în vreunul din celelalte motive de nelegalitate reglementate de art. 304

C. proc. civ.

Cauza de față a fost soluționată de tribunal

prin admiterea excepției prescripției extinctive, dar această

excepție nu este o excepție de procedură care să fi permis,

cel puțin, o constatare a unei eventuale încălcări a formelor de

procedură încadrabilă în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci este o

excepție de fond care presupune administrarea unui probatoriu în dovedirea

ei, iar instanța de apel a răspuns motivat la toate criticile

formulate.

Cum recurenta s-a limitat atât în apel cât și în recurs în

a critica numai netemeinicia hotărârilor atacate sub aspectul aprecierii

probatoriului cu privire la stabilirea datei de început a prescripției,

criticile formulate se situează în afara limitelor de verificare impuse de

art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, pentru instanța de

recurs și care au ca obiect numai legalitatea hotărârii atacate.

Drept

urmare, Înalta Curte a admis excepția nulității cererii de

recurs invocată de intimatul-pârât BNP D.D. în raport de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) raportat la art. 304 C. proc. civ. partea

introductivă și, în consecință, a constatat nulitatea

cererii de recurs astfel formulat. A constatat, totodată, că

susținerile părților pe fondul criticilor confirmă

evidența inexistenței oricărui motiv de nelegalitate posibil de

examinat și că înscrisurile depuse în baza art. 305 C. proc. civ.

sunt și ele fără relevanță sub acest aspect.

În

baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a fost obligată recurenta la plata

sumei de 2480 lei – cheltuieli de judecată către intimatul O.G.

constând în onorariul de avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar în

dovedirea cererii cu acest obiect, nedefăimate ca false de partea

adversă în baza art. 44 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respectiv, art.

173 alin. (2) coroborat cu art. 239 alin. (1) din Statul profesiei de avocat.