ÎCCJ, decizie (scj.ro #82833)

Soluționarea cauzei prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Invocarea în recurs a unor critici ce vizează netemeinicia hotărârii atacate. Incidența art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Recursul Index alfabetic: acțiune în răspunderea mandatarului - excepția prescripției dreptului material la acțiune - excepția nulității cererii de recurs C. proc. civ., art. 302 1 lit. c), art. 304 pct. 5, pct. 9 Decretul nr. 167/1958 art. 14, art.16 Excepția prescripției extinctive nu este o excepție de procedură care să permită o constatare a unei eventuale încălcări a formelor de procedură încadrabilă în art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., ci este o excepție de fond care presupune administrarea unui probatoriu în dovedirea ei. În cazul în care cauza este soluționată de prima instanță prin admiterea excepției prescripției extinctive, iar recurenta se limitează, atât în apel cât și în recurs, în a critica numai netemeinicia hotărârilor atacate sub aspectul aprecierii probatoriului cu privire la stabilirea datei de început a prescripției, cererea de recurs este nulă deoarece criticile astfel formulate se situează în afara limitelor de verificare impuse de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, pentru instanța de recurs și care au ca obiect numai legalitatea hotărârii atacate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2625 din 17 septembrie 2013 Notă : * În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă ** Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la 1 octombrie 2011 Prin sentința civilă nr. 721/20.04.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul O.G. prin întâmpinare, fiind respinsă acțiunea promovată ca prescrisă. În motivare tribunalul a reținut că a fost învestit cu o acțiune în răspunderea mandatarului pentru restituirea sumelor încasate de acesta în baza mandatului din anul 2001, potrivit art. 1539-1541 C. civ., și, întrucât obiectul cererii este unul patrimonial, reclamanta putea să solicite remiterea sumelor încasate în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Prima instanță a apreciat că reclamanta a fost informată de mandatar asupra situației terenurilor înstrăinate și a prețurilor încasate, atât la data de 01.07.2004, cât și la data de 29.07.2005 (informare trimisă prin fax), când i-a fost comunicată și o copie a încheierii de autentificare nr. 196/09.02.2005. Tribunalul a reținut că reclamanta nu a probat că termenul de 3 ani a fost suspendat sau întrerupt în condițiile art. 14, respectiv art. 16 din Decretul nr. 167/1958, astfel că s-a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată în raport cu data promovării acesteia, 16.07.2010. Împotriva sentinței a promovat apel reclamanta, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanta a criticat sentința arătând că instanța de fond greșit a soluționat excepția prescripției, apreciind eronat că s-ar fi invocat un eventual motiv de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție, când, în realitate, a susținut că a aflat de înstrăinarea terenului oficial la data de 25.07.2007 în baza relațiilor furnizate la solicitarea sa de la Primăria Snagov și că acțiunea a fost promovată în termen la 15.07.2010, că plângerea penală formulată în 2005 împotriva pârâtului nu viza faptele care stau la baza pretențiilor, ci modul în care acesta i-a vândut o altă suprafață de teren. Plângerea penală pentru faptele prezentei judecăți a formulat-o în septembrie 2005. Prin decizia civilă nr. 85 A din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Curtea de apel a reținut că tribunalul a stabilit corect că termenul de prescripție pentru remiterea sumelor ce au rezultat din vânzarea terenurilor reclamantei, în baza mandatului conferit pârâtului O.G., se împlinise la momentul introducerii acțiunii deoarece prin formularea plângerii penale împotriva pârâtului încă din anul 2005 reclamanta a beneficiat de informații referitoare la modul în care mandatarul și-a îndeplinit obligațiile. S-a mai reținut că informațiile folosite în declanșarea procesului penal sunt cele provenite prin comunicările fax trimise de pârât, pe aceeași cale fiind transmise deopotrivă relații în legătură cu suprafețele ce au generat litigiul de față. Împotriva deciziei civile nr. 85 A din 23 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta E.R.Ș.C.

solicitând casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe având în vedere că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei. În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) luând ca dată a începutului prescripției o altă dată decât cea reală. A susținut recurenta că instanța de apel a făcut o confuzie nedorită între momentul la care recurenta a avut dubii cu privire la modalitatea de îndeplinire a mandatului și momentul la care a aflat că mandatul a fost îndeplinit defectuos cu rea-credință în defavoarea sa, or dubiile cu privire la un mandat nu pot reprezenta un moment de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Termenul începe să curgă de la data la care a aflat în mod efectiv că mandatul nu a fost îndeplinit în conformitate cu puterile încredințate, respectiv la data de 25.07.2007 în baza unui răspuns al Primăriei Snagov. După această dată a înțeles să formuleze plângere penală pentru a evita plata taxelor de timbru, acțiunea civilă în pretenții promovând-o în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripție. A mai arătat recurenta că instanța de apel, nereținând argumentele sale, a ajuns la concluzia greșită că trebuia să realizeze că mandatarul nu-i respectă interesele la momentul la care mandatul acordat nu a fost respectat de mandatar. Intimatul BNP D.D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că acesta nu conține niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., aprecierea probatoriului de instanța de apel neputând fi verificată de instanța de recurs. Pe fond, a susținut respingerea recursului deoarece instanțele au făcut o analiză judicioasă a întregului material probator din care rezultă că recurenta a avut cunoștință de activitatea mandatarului anterior datei de 25.07.2007. Recurenta-reclamantă a depus cerere și a primit răspuns de la Primăria Otopeni cu privire la terenul din Otopeni fără a formula și a depune o cerere similară la Primăria Snagov care să vizeze terenul în suprafață de 8750 mp situat în sat V., com. Snagov în legătură cu care solicită obligarea în solidar a intimaților la plata de 83.017 Euro. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept indicat, a reținut incidența în cauză a art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., împrejurare față de care a admis excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât în aplicarea art. 137 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând ca motiv de nelegalitate, formal, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile limitativ enumerate la pct. 1-9 numai pentru motive de nelegalitate. Conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute la art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 sau în cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. casarea ar fi posibilă dacă instanța de recurs ar găsi ca fondat motivul de modificare când instanța a cărei hotărâre este recurată nu a intrat în cercetarea fondului, susținere pe care o face recurenta, ipoteză care nu se regăsește, însă, în cauza de față. În ordinea juridică internă hotărârile date în primă instanță pot fi atacate după caz, numai cu recurs, sau, precum în cazul de față, cu apel și cu recurs. În cauza dedusă judecății prima instanță a respins acțiunea ca prescrisă, subsecvent admiterii excepției cu acest obiect.

Sentința a fost apelată de reclamantă sub aspectul temeiniciei stabilirii datei de început al cursului prescripției fără nicio contestare a temeiului de drept reținut de prima instanță, ba mai mult, criticând în apel aprecierea instanței de fond sub aspectul inexistenței vreunui caz de întrerupere sau suspendare din perspectiva art. 14 și 16 din Decretul nr. 167/1958 cu motivarea că reclamanta nu a făcut o atare susținere. Apelul reclamantei a fost soluționat pe fond el fiind respins ca nefondat, iar nu pe o excepție, fiind cercetat fondul apelului sub aspectul integralității criticilor formulate. Obiect al recursului de față îl formează decizia instanței de apel, iar în critica acesteia recurenta nu a dezvoltat motivul de nelegalitate pe care-l indică, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aceasta neevocând și nesusținând încălcarea sau interpretarea eronată a vreunui text de lege și nici că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal din perspectiva Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Criticile recurentei mai sus evocate nu permit nici încadrarea în vreunul din celelalte motive de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. Cauza de față a fost soluționată de tribunal prin admiterea excepției prescripției extinctive, dar această excepție nu este o excepție de procedură care să fi permis, cel puțin, o constatare a unei eventuale încălcări a formelor de procedură încadrabilă în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci este o excepție de fond care presupune administrarea unui probatoriu în dovedirea ei, iar instanța de apel a răspuns motivat la toate criticile formulate.

Cum recurenta s-a limitat atât în apel cât și în recurs în a critica numai netemeinicia hotărârilor atacate sub aspectul aprecierii probatoriului cu privire la stabilirea datei de început a prescripției, criticile formulate se situează în afara limitelor de verificare impuse de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, pentru instanța de recurs și care au ca obiect numai legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, Înalta Curte a admis excepția nulității cererii de recurs invocată de intimatul-pârât BNP D.D. în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) raportat la art. 304 C. proc. civ. partea introductivă și, în consecință, a constatat nulitatea cererii de recurs astfel formulat. A constatat, totodată, că susținerile părților pe fondul criticilor confirmă evidența inexistenței oricărui motiv de nelegalitate posibil de examinat și că înscrisurile depuse în baza art. 305 C. proc.

civ. sunt și ele fără relevanță sub acest aspect. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a fost obligată recurenta la plata sumei de 2480 lei – cheltuieli de judecată către intimatul O.G. constând în onorariul de avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar în dovedirea cererii cu acest obiect, nedefăimate ca false de partea adversă în baza art. 44 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respectiv, art. 173 alin. (2) coroborat cu art. 239 alin. (1) din Statul profesiei de avocat.