ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3153/2011

Ședința publică din 18 octombrie 2011

Prin sentința civilă

nr. 3046 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A.T.L.G.D. SRL Constanța

și s-a respins, în consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC C.P.M. SA

București.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, în speță, este vorba despre un

contract de transport internațional de mărfuri pe șosele, căruia îi este

aplicabilă Convenția CMR la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972,

convenție care prevede la art. 4 că proba contractului se face cu scrisoarea de

trăsură, iar la art. 9, faptul că aceasta face dovada, până la proba contrarie,

a condițiilor contractului și a primirii mărfii de către transportator, acesta

din urmă fiind răspunzător, conform art. 17 de pierderea totală sau parțială a

mărfii sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al

eliberării ei, cât și pentru întârzierea la eliberare.

Cum în speță,

scrisoarea de transport menționează ca și transportator o altă societate

comercială decât pârâta, respectiv pe SC A.C.T. SRL, rezultă că raporturile

juridice determinate de contractul de transport dovedit prin scrisoarea de

transport nu s-au legat cu pârâta în cauză, care, astfel, nu are calitate

procesuală pasivă.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.

146/COM din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, care a desființat

hotărârea și, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei s-a reținut că, în speță este vorba despre o ofertă de a contracta pe

care reclamanta i-a adresat-o pârâtei, privind un contract de transport, că

aceasta din urmă a acceptat-o, asumându-și calitatea de transportator, calitate

care, conform art. 413 alin. (2) C. com. o poate avea atât executantul

transportului, cât și un intermediara al acestuia.

S-a mai reținut că,

această distincție a fost preluată și de art. 3 din Convenția CMR, în sensul

că, pentru aplicarea acestei convenții, transportatorul răspunde ca de

propriile sale acțiuni și omisiuni, de acțiunile și omisiunile prepușilor săi și

ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea

transportului, dacă acești prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul

funcțiilor lor.

Deoarece reclamanta a

încheiat contract de transport de mărfuri numai cu pârâta, acest acord de voință,

în temeiul art. 969 C. civ. poate produce efecte juridice între părțile

contractante.

Cum prima instanță a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluționând greșit

cauza pe excepție, instanța de apel a reținut dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei

din apel, pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul

respingerii apelului și menținerea hotărârii de respingere a acțiunii ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

recursului se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul

aplicării greșite a prevederilor Convenției CMR, care stabilește la art. 4

faptul că proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură,

care, în speță prevede că are calitatea de transportator SC A.C.T. SRL, iar nu

pe pârâtă.

pct. 8 C. proc. civ. recurenta a invocat interpretarea greșită a actelor

juridice deduse judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestora..

Contrar celor reținute

în apel, recurenta susține ca fiind o simplă comandă a unui potențial

beneficiar, comanda de transport rutier extern din 11 septembrie 2009 și că, în

speță, prin plasarea comenzii altui transportator, a acționat doar în calitate

de agent al clientului, relația cu reclamanta fiind una de intermediere.

Cât privește polița

de asigurare, în privința căreia instanța de apel a reținut că încheierea

acesteia, precum și încercarea de valorificare a ei fac dovada calității de

transportator al pârâtei, recurenta susține că polița cuprinde doar servicii

auxiliare transportului, iar nu activitatea de transport propriu-zisă, fiind

vorba despre o asigurare de răspundere profesională.

În legătură cu

corespondența dintre părțile litigiului privind traseul zilnic al camionului,

reținută de asemenea, de către instanța de apel, ca o dovadă a calității de

transportator al pârâtei, recurenta susține că în acest mod și-a executat

obligațiile derivând din contractul de intermediere, respectiv informarea

clientului cu privire la modul de executare a contractului de transport de

către transportatorul cu care a contractat transportul.

Criticile mai vizează

faptul că, instanța de apel a ales să interpreteze corespondența dintre părți, și

să deducă din ”gesturi și atitudini” încheierea unui contract de transport

între reclamantă și pârâtă, cu ignorarea însăși a scrisorii de transport, ca

act juridic dedus judecății, încheiată între reclamanta SC C.P.M. SA și SC A.C.T.

SRL la data de 14 septembrie 2009, când aceasta din urmă a încărcat marfa în

camionul propriu, la sediul reclamantei, asumându-și răspunderea întemeiată pe

art. 17 pct. 1 din Convenția CMR.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 1 iunie 2011 (fila 21-25), intimata SC C.P.M. SA a solicitat

respingerea recursului și menținerea deciziei din apel, care a trimis spre

judecare în fond acțiunea cu care a învestit prima instanță, arătând în

apărare, în esență, faptul că în mod corect s-a stabilit că recurenta și-a

asumat calitatea de transport în care îi incumbă obligația de a repara

prejudiciul cauzat expeditorului prin dispariția mărfii.

Această calitate

rezultă din încheierea asigurării de răspundere civilă, demersul efectuat la

firma de asigurare în vederea obținerii despăgubirii urmare incidentului

produs, precum și preocuparea pentru informarea zilnică a expeditorului cu

privire la traseul mijlocului de transport.

Se arată de asemenea

că, în mod corect instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 413 alin. (2)

C. com.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Acțiunea are ca

obiect obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri derivând dintr-un contract

de transport internațional de mărfuri pe șosea, cauzate de neexecutarea

acestuia, mai precis dispariția mijlocului de transport împreună cu marfa

transportată, care astfel nu a ajuns la destinație.

Prima instanță a

respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei SC A.T.L.G.D. SRL pe

considerentul că aceasta nu are calitate procesuală în cauză, nefiind semnatara

scrisorii de trăsură, soluție desființată în apel, pe considerentul că pârâta și-a

asumat calitatea de transportator, prin acceptarea ofertei lansate de

reclamanta SC C.P.M. SA, în mod tacit, din manifestările ulterioare, care nu

le-ar fi făcut decât în considerarea încheierii contractului de transport.

Soluția pronunțată în

apel este nelegală.

Astfel, în cauză,

dată fiind natura transportului sunt aplicabile prevederile Convenției CMR

care, la art. 4 dispune că proba contractului de transport se face prin

scrisoarea de trăsură, care, conform art. 9 face dovada, până la aproba

contrarie, a condițiilor contractului și a primirii mărfii de către

transportator.

Potrivit art. 17,

transportatorul este răspunzător de pierderea totală sau parțială a mărfii sau

pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării ei,

cât și pentru întârzierea în eliberare.

În speță, scrisoarea

de trăsură s-a încheiat între reclamanta SC C.P.M. SA și o terță persoană,

respectiv SC A.C.T. SRL, căreia îi incumbă toate obligațiile rezultate din

contractul de transport.

Contrar celor reținute

în apel, acceptarea ofertei de încheiere a contractului de transport nu poate

fi dedusă din manifestări tacite, interpretate ca atare, câtă vreme actul

juridic care semnifică încheierea unui asemenea contract de transport,

respectiv scrisoarea de trăsură, se încheie efectiv, iar transportul are loc,

cu o altă persoană juridică, cu care reclamanta a contractat. Acceptarea

ofertei inițiale, în acest domeniu, echivala cu efectuarea prestației, respectiv

încărcarea mărfii, transportul acesteia cu mijlocul de transport al pârâtei,

precum și încheierea scrisorii de trăsură tot cu aceasta.

În acest sens este

greșită interpretarea potrivit căreia comanda de transport rutier din 11

septembrie 2009 reprezintă contractul de transport, în realitate aceasta fiind

o simplă comandă lansată de un potențial beneficiar, preluată de pârâtă, care,

în acest caz, a acționat în calitate de intermediar, prin transmiterea comenzii

altui transportator, respectiv SC T.P. SRL Satu Mare, care, la rândul său a

dat-o transportatorului final, SC A.C.T. SRL Bicaz.

În ceea ce privește

polița de asigurare seria G nr. 743968 din 7 aprilie 2009, rezultă din condițiile

acesteia că vizează serviciile auxiliare de transport, iar nu activitatea de

transport propriu-zisă, fiind o asigurare de răspundere profesională.

Evenimentul produs nu a fost astfel acoperit de poliță, întrucât daunele s-au

produs în cadrul operațiunii de transport, și nu ca urmare a lipsei de diligență

a intermediarului.

În cadrul executării

obligațiilor specifice activității de intermediere, pârâta a asigurat

informarea reclamantei despre traseul zilnic al mijlocului de transport, acționând

în aceeași calitate mai sus reținută, de agent al clientului SC C.P.M. SA.

În baza considerentelor

reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) se va admite recursul declarat de

pârâta SC A.T.L.G.D. SRL împotriva deciziei pronunțate în apel, care va fi

modificată, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta SC C.P.M. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.T.L. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr.

146/COM din 22 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în

sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC C.P.M. SA BUCUREȘTI

împotriva sentinței civile nr. 3046 din 13 mai 2010 a Tribunalului Constanța,

secția comercială contencios administrativ si fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

octombrie 2011.