ÎCCJ, decizie (scj.ro #83026)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83026) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de transport internațional de mărfuri pe șosele. Părțile semnatare ale
scrisorii de trăsură. Acțiune în despăgubire. Calitate procesuală pasivă
Cuprins pe materii: Drept
procesual civil. Procedura în fața primei instanțe
Index
alfabetic: acțiune în despăgubire
- contract de transport internațional de mărfuri pe șosele
- calitate procesuală pasivă
- scrisoare de trăsură
Convenția
CMR, art. 4, art. 9, art. 17
Decretul
nr. 451/1972
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Convenția CMR, la care România
a aderat prin Decretul nr. 451/1972, scrisoarea de trăsură este actul juridic
care face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor unui contract de
transport internațional de mărfuri pe șosea și a primirii mărfii de către
transportator, acesta din urmă fiind răspunzător, de pierderea totală sau
parțială a mărfii sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și
cel al eliberării ei, cât și pentru întârzierea la eliberare.
Nu are calitate procesuală pasivă - în acțiunea în despăgubiri formulată
de expeditor - o terță persoană a cărei calitate de transportator nu
apare în scrisoarea de trăsură, raporturile juridice determinate de contractul
de transport fiind dovedite prin respectiva scrisoare de transport.
Secția a II-a civilă, Decizia
nr. 3153
din 18 octombrie 2011
Prin sentința civilă nr. 3046 din 13 mai 2010, pronunțată de
Tribunalul Constanța s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de pârâta SC A.T. SRL Constanța și s-a respins, în consecință,
acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că,
în speță, este vorba despre un contract de transport internațional de mărfuri
pe șosele, căruia îi este aplicabilă Convenția CMR la care România a aderat
prin Decretul nr. 451/1972, convenție care prevede la art. 4 că proba
contractului se face cu scrisoarea de trăsură, iar, la art. 9, faptul că
aceasta face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor contractului și a
primirii mărfii de către transportator, acesta din urmă fiind răspunzător,
conform art. 17 de pierderea totală sau parțială a mărfii sau pentru avarie,
produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării ei, cât și pentru
întârzierea la eliberare.
Cum în speță scrisoarea de transport menționează ca și
transportator o altă societate comercială decât pârâta, respectiv pe SC A.C.T.
SRL, rezultă că raporturile juridice determinate de contractul de transport
dovedit prin scrisoarea de transport nu s-au legat cu pârâta în cauză, care, astfel,
nu are calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost
admis prin decizia civilă nr. 146/COM/22 octombrie 2010 a Curții de Apel
Constanța care a desființat hotărârea și, în baza art. 297 alin. (1) C. proc.
civ. a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că în speță este
vorba despre o ofertă de a contracta pe care reclamanta i-a adresat-o pârâtei,
privind un contract de transport, că aceasta din urmă a acceptat-o, asumându-și
calitatea de transportator, calitate care, conform art. 413 alin. (2) C. com.,
o poate avea atât executantul transportului, cât și un intermediar al
acestuia.
S-a mai reținut că această distincție a fost preluată și
de art. 3 din Convenția CMR în sensul că, pentru aplicarea acestei convenții,
transportatorul răspunde ca de propriile sale acțiuni și omisiuni, de
acțiunile și omisiunile prepușilor săi și ale oricăror alte
persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă acești
prepuși sau aceste persoane acționează în exercițiul funcțiilor
lor.
Deoarece reclamanta a încheiat contract de transport de mărfuri
numai cu pârâta, acest acord de voință, în temeiul art. 969 C. civ. poate
produce efecte juridice între părțile contractante.
Cum prima instanță a soluționat procesul fără a intra
în cercetarea fondului, soluționând greșit cauza pe excepție,
instanța de apel a reținut dispozițiile art. 297 alin. (1) C.
proc. civ. și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Împotriva deciziei din apel, pârâta a declarat recurs,
solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului și menținerea
hotărârii de respingere a acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei
persoane fără calitate procesuală.
1.
În dezvoltarea recursului s-a invocat motivul prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării greșite a prevederilor
Convenției CMR, care stabilește la art. 4 faptul că proba
contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură care, în speță,
prevede că are calitatea de transportator SC A.C.T. SRL, iar nu pe pârâtă.
2.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a invocat
interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, schimbarea
naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestora..
Contrar celor reținute în apel, recurenta a susținut ca fiind o
simplă comandă a unui potențial beneficiar comanda de transport rutier extern
din 11 septembrie 2009 și că, în speță, prin plasarea comenzii altui
transportator a acționat doar în calitate de agent al clientului, relația
cu reclamanta fiind una de intermediere.
Cât privește polița de asigurare în privința căreia instanța de
apel a reținut că încheierea acesteia precum și încercarea de valorificare
a ei fac dovada calității de transportator al pârâtei, recurenta a susținut
că polița cuprinde doar servicii auxiliare transportului, iar nu
activitatea de transport propriu-zisă, fiind vorba despre o asigurare de
răspundere profesională.
În legătură cu corespondența dintre părțile litigiului privind
traseul zilnic al camionului, reținută, de asemenea, de către instanța de apel,
ca o dovadă a calității de transportator al pârâtei, recurenta a susținut că în
acest mod și-a executat obligațiile derivând din contractul de intermediere,
respectiv informarea clientului cu privire la modul de executare a contractului
de transport de către transportatorul cu care a contractat transportul.
Criticile mai vizează faptul că instanța de apel a ales să
interpreteze corespondența dintre părți și să deducă din ”gesturi și atitudini”
încheierea unui contract de transport între reclamantă și pârâtă, cu ignorarea
însăși a scrisorii de transport, ca act juridic dedus judecății, încheiată
între reclamanta SC C. SA și SC A.C.T. SRL la data de 14.09.2009, când aceasta
din urmă a încărcat marfa în camionul propriu, la sediul reclamantei,
asumându-și răspunderea întemeiată pe art. 17 pct. 1 din Convenția CMR.
Prin întâmpinare, intimata SC C. SA a solicitat respingerea
recursului și menținerea deciziei din apel, care a trimis spre judecare în fond
acțiunea cu care a învestit prima instanță, arătând în apărare, în esență,
faptul că în mod corect s-a stabilit că recurenta și-a asumat calitatea de
transportator în care îi incumbă obligația de a repara prejudiciul cauzat
expeditorului prin dispariția mărfii.
Această calitate rezultă din încheierea asigurării de răspundere
civilă, demersul efectuat la firma de asigurare în vederea obținerii
despăgubirii urmare incidentului produs, precum și preocuparea pentru
informarea zilnică a expeditorului cu privire la traseul mijlocului de
transport.
S-a arătat, de asemenea, că în mod corect instanța de apel a
interpretat dispozițiile art. 413 alin. (2) C. com.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate s-au reținut
următoarele:
Acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata unei
despăgubiri derivând dintr-un contract de transport internațional de mărfuri pe
șosea cauzate de neexecutarea acestuia, mai precis dispariția mijlocului de
transport împreună cu marfa transportată, care astfel nu a ajuns la destinație.
Prima instanță a respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtei
SC A.T. SRL pe considerentul că aceasta nu are calitate procesuală în cauză,
nefiind semnatara scrisorii de trăsură, soluție desființată în apel pe
considerentul că pârâta și-a asumat calitatea de transportator prin acceptarea
ofertei lansate de reclamanta SC C. SA, în mod tacit, din manifestările
ulterioare, care nu le-ar fi făcut decât în considerarea încheierii contractului
de transport.
Soluția pronunțată în apel este nelegală.
Astfel, în cauză, dată fiind natura transportului sunt
aplicabile prevederile Convenției CMR care, la art. 4, dispune că proba
contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură, care, conform
art. 9, face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor contractului și a
primirii mărfii de către transportator.
Potrivit art. 17, transportatorul este răspunzător de pierderea
totală sau parțială a mărfii sau pentru avarie, produse între momentul primirii
mărfii și cel al eliberării ei, cât și pentru întârzierea în eliberare.
În speță, scrisoarea de trăsură s-a încheiat între reclamanta SC
C. SA și o terță persoană, respectiv SC A.C.T. SRL, căreia îi incumbă toate
obligațiile rezultate din contractul de transport.
Contrar celor reținute în apel, acceptarea ofertei de încheiere
a contractului de transport nu poate fi dedusă din manifestări tacite,
interpretate ca atare, câtă vreme actul juridic care semnifică încheierea unui asemenea
contract de transport, respectiv scrisoarea de trăsură, se încheie efectiv, iar
transportul are loc cu o altă persoană juridică cu care reclamanta a
contractat. Acceptarea ofertei inițiale, în acest domeniu, echivala cu
efectuarea prestației, respectiv încărcarea mărfii, transportul acesteia cu
mijlocul de transport al pârâtei, precum și încheierea scrisorii de trăsură tot
cu aceasta.
În acest sens este greșită interpretarea potrivit căreia comanda
de transport rutier din 11 septembrie 2009 reprezintă contractul de transport,
în realitate aceasta fiind o simplă comandă lansată de un potențial beneficiar,
preluată de pârâtă, care, în acest caz, a acționat în calitate de intermediar,
prin transmiterea comenzii altui transportator, respectiv SC T.P. SRL Satu
Mare, care, la rândul său, a dat-o transportatorului final, SC A.C.T. SRL
Bicaz.
În ceea ce privește polița de asigurare seria G nr.
743968 din 7.04.2009, rezultă din condițiile acesteia că vizează
serviciile auxiliare de transport, iar nu activitatea de transport
propriu-zisă, fiind o asigurare de răspundere profesională. Evenimentul produs
nu a fost astfel acoperit de poliță, întrucât daunele s-au produs în cadrul
operațiunii de transport, și nu ca urmare a lipsei de diligență
a intermediarului.
În cadrul executării obligațiilor specifice activității
de intermediere, pârâta a asigurat informarea reclamantei despre traseul zilnic
al mijlocului de transport, acționând în aceeași calitate mai sus reținută,
de agent al clientului SC C. SA.
În baza considerentelor reținute, în temeiul art. 312 alin. (1)
s-a admis recursul declarat de pârâta SC A.T. SRL împotriva deciziei pronunțate
în apel, care a fost modificată, în sensul respingerii apelului formulat de
reclamanta SC C. SA.