ÎCCJ, decizie (scj.ro #83186)

Ordonanță președințială. Suspendarea provizorie a executării hotărârii. Admisibilitate. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Proceduri speciale. Index alfabetic: ordonanță președințială - acțiune civilă - prescripție extinctivă - suspendare C. proc . civ ., art.280 alin 1, art. 581, art. 720 8 C. civ ., art. 969 Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.

Secția comercială, Decizia nr. 3158 din 27 noiembrie 2009 Reclamanta SC I.D.&C. SA Voluntari, în temeiul art. 280 alin. 5 raportat la art. 581 alin. 3 și art. 403 alin. 3 C . proc . civ ., a formulat, pe cale de ordonanță președințială, cerere pentru suspendarea provizorie a executării vremelnice a sentinței comerciale nr. 10229/26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași hotărâri formulate în cadrul apelului. Prin sentința comercială nr. 126/23 septembrie 2009, Curtea de Apel București, Secția a VI-a Comercială, a respins ca nefondată cererea de suspendare vremelnică a executării sentinței comerciale nr. 10229/26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București.

Curtea a reținut că prin sentința comercială nr. 10229/2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul doi al cererii, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul unu al cererii, iar pe fond a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul G.Ș., iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 404.530, 96 lei debit, plus 8.236,83 cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins ca prescrisă cererea privind plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului. Curtea a reținut că sentința comercială sus menționată nu a fost pusă în executare, prin urmare, prejudiciul este eventual, ceea ce nu justifică luarea măsurii suspendării executării pe cale de ordonanță președințială.

Cu privire la cercetarea aparenței dreptului, Curtea a arătat că aspectele expuse de către reclamantă constituie mai mult decât indicii privind netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, aspecte asupra cărora nu se poate pronunța instanța. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC I.D.&C. SA Voluntari, invocând art. 304 pct. 9 C . proc . civ . Recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 581 C . proc . civ ., în materia ordonanței președințiale, în raport de dispozițiile speciale ale art. 280 C . proc . civ . Astfel, iminența producerii unui prejudiciu este reală, în condițiile în care partea adversă poate iniția oricând procedura executării silite, având în vedere că sentința este executorie de drept, cum ar fi indisponibilizarea conturilor bancare și vânzarea bunurilor mobile și imobile ale subscrisei, afectarea activității societății, prejudicierea bunului renume comercial.

Pe de altă parte, întoarcerea executării silite ar fi foarte greu de realizat, în condițiile în care G.Ș. a dat dovadă de rea credință. Cu referire la îndeplinirea condiției vremelniciei, recurenta a arătat că aceasta este îndeplinită în speță, solicitarea fiind limitată în timp, până la momentul soluționării cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Cu privire la condiția neprejudecării fondului, instanța de apel nu a avut în vedere că există indicii de vădită nelegalitate a sentinței apelate, care puteau fi lesne observate. Astfel, recurenta a susținut că instanța de fond a soluționat acțiunea în pretenții fără a observa că procedura concilierii directe nu a fost îndeplinită.

În altă ordine de idei, dreptul material la acțiune al părții adverse, în ceea ce privește primul capăt al cererii era prescris, iar sentința apelată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C . civ . Prin motivele suplimentare de recurs, înregistrate în cadrul termenului legal de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu este îndeplinită condiția urgenței. În acest fel, iminența producerii unui prejudiciu este justificată prin aceea că sentința apelată este executorie de drept, astfel încât partea adversă poate iniția oricând procedura executării silite. Măsura vremelnică a suspendării executării, presupune în mod obligatoriu, ca prejudiciul să nu se fi produs încă, acesta fiind doar iminent.

Faptul că nu a fost începută procedura executării silite nu reprezintă un argument care să justifice respingerea cererii, întrucât această cerință nu este prevăzută de art. 280 C . proc . civ . Condiția neprejudecării fondului a fost interpretată în mod greșit de către instanță, în condițiile în care Curtea trebuia să extragă din aspectele expuse doar indiciile de nelegalitate , fără să le analizeze ca apărări care erau rezervate judecății în fața instanței de apel. În raport de criticile invocate prin cererea de recurs, și având în vedere cererea de suspendare a executării, Înalta Curte a constatat că în speță nu se impune suspendarea executării sentinței comerciale nr. 10229/2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială.

Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate. Urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării.

În primele două situații, instanța are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței. În raport de aceste precizări, recurenta a criticat sentința pronunțată, având în vedere iminența producerii unui prejudiciu prin inițierea procedurii de executare silită, în considerarea dispozițiilor art. 720 8 C . proc . civ ., sentința fiind executorie de drept. Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de lege este acela de a asigura imediata executare a titlurilor, evitându-se întârzierile și cheltuielile. Dispozițiile art. 720 8 C . proc . civ ., consacră forță executorie hotărârilor pronunțate în materie comercială, astfel încât situațiile invocate de către recurentă, respectiv indisponibilizarea conturilor bancare, vânzarea bunurilor mobile/imobile, afectarea activității, prejudicierea bunului renume comercial au fost apreciate, în mod corect, de către Curtea de Apel ca nejustificând dispunerea măsurii.

Astfel, elementele invocate în sprijinul cerinței urgenței, sunt în realitate consecințe previzibile ale desfășurării activității oricărei societăți comerciale care încheie raporturi comerciale. Argumentul instanței privind faptul că prejudiciul invocat de către recurentă este eventual, întrucât sentința nu a fost pusă în executare silită, a fost prezentat ca un motiv suplimentar al neîndeplinirii cerinței urgenței, și nu ca o condiție necesară a suspendării executării. Neprejudecarea fondului pricinii reprezintă cea de a doua condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, însă instanța este chemată să analizeze de partea cui este aparența dreptului, pentru justificarea interesului legitim de a menține această situație de drept.

În susținerea acestei cerințe de admisibilitate a cererii, recurenta a invocat lipsa îndeplinirii concilierii directe, prescripția dreptului material la acțiune față de primul capăt al cererii și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C . civ . Asupra argumentelor prezentate in extenso asupra fiecărei critici, instanța nu se poate pronunța asupra legalității lor, astfel cum a sugerat recurenta, ci procedează la examinarea sumară a cauzei, fără a răspunde, punctual asupra motivelor de nelegalitate invocate. Pe de altă parte, apelul reprezintă o cale de atac devolutivă, caz în care se reia judecata în fond a pricinii cu posibilitatea schimbării sentinței pronunțate la fond, de aceea stabilirea adevărului în cauză și valorificarea dreptului constituțional la apărare al părții, urmează a fi valorificat în cadrul apelului formulat.

În ceea ce privește condiția vremelniciei, Curtea de Apel a reținut că această cerință este satisfăcută, întrucât măsura se solicită a fi luată până la suspendarea vremelnică formulată în condițiile art.280 alin 1 C . proc . civ ., astfel încât criticile recurentei pe acest aspect sunt lipsite de temei legal. În situația în care sentința care constituie titlu executoriu ar suferi modificări în căile de atac formulate, recurenta are posibilitatea întoarcerii executării silite. Starea de insolvabilitate a intimatului nu a fost probată, simplele afirmații privind neîndeplinirea obligației de plată a ratelor de preț – pretenții care fac obiectul pricinii de față - neputând face dovada imposibilității întoarcerii executării silite.

În consecință, întrucât nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinței pronunțată de Curtea de Apel, recursul a fost respins ca nefondat.