ÎCCJ, decizie (scj.ro #83186)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83186) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Ordonanță
președințială. Suspendarea provizorie a executării
hotărârii. Admisibilitate.
Cuprins pe
materii: Drept procesual civil. Proceduri speciale.
Index alfabetic:
ordonanță președințială
- acțiune civilă
- prescripție extinctivă
- suspendare
C.
proc
.
civ
., art.280
alin 1, art. 581, art. 720
8
C.
civ
., art. 969
Ordonanța președințială reprezintă un mijloc
procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având
însă caracter specific determinat de caracterul particular al
măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind
ordonanța președințială trebuie să îndeplinească
atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile,
cât și cerințe particulare, respectiv urgența,
nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.
Secția
comercială, Decizia nr. 3158 din 27 noiembrie 2009
Reclamanta SC I.D.&C. SA Voluntari, în temeiul art. 280 alin. 5 raportat la
art. 581 alin. 3 și art. 403 alin.
3 C
.
proc
.
civ
., a
formulat, pe cale de ordonanță președințială, cerere
pentru suspendarea provizorie a executării vremelnice a sentinței
comerciale nr. 10229/26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul
București, Secția a VI-a Comercială, până la
soluționarea cererii de suspendare a aceleiași hotărâri formulate
în cadrul apelului.
Prin sentința comercială nr. 126/23 septembrie 2009, Curtea de Apel
București, Secția a VI-a Comercială, a respins ca nefondată
cererea de suspendare vremelnică a executării sentinței
comerciale nr. 10229/26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul
București.
Curtea a reținut că prin sentința comercială nr.
10229/2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a
VI-a Comercială, a fost admisă excepția prescripției
dreptului la acțiune cu privire la capătul doi al cererii, s-a
respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la
capătul unu al cererii, iar pe fond a fost admisă în parte cererea
formulată de reclamantul G.Ș., iar pârâta a fost obligată
la plata sumei de 404.530, 96 lei debit, plus 8.236,83 cheltuieli de
judecată. Totodată, s-a respins ca prescrisă cererea privind
plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.
Curtea a reținut că sentința comercială sus
menționată nu a fost pusă în executare, prin urmare, prejudiciul
este eventual, ceea ce nu justifică luarea măsurii suspendării
executării pe cale de ordonanță președințială. Cu
privire la cercetarea aparenței dreptului, Curtea a arătat că
aspectele expuse de către reclamantă constituie mai mult decât
indicii privind netemeinicia și
nelegalitatea
hotărârii, aspecte asupra cărora nu se poate pronunța
instanța.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC I.D.&C. SA Voluntari,
invocând art. 304 pct.
9 C
.
proc
.
civ
.
Recurenta
a susținut că instanța de apel a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art.
581 C
.
proc
.
civ
., în materia ordonanței
președințiale, în raport de dispozițiile speciale ale art.
280 C
.
proc
.
civ
. Astfel,
iminența producerii unui prejudiciu este reală, în condițiile în
care partea adversă poate iniția oricând procedura executării
silite, având în vedere că sentința este executorie de drept, cum ar
fi indisponibilizarea conturilor bancare și vânzarea bunurilor mobile
și imobile ale subscrisei, afectarea activității
societății, prejudicierea bunului renume comercial. Pe de altă
parte, întoarcerea executării silite ar fi foarte greu de realizat, în
condițiile în care G.Ș. a dat dovadă de rea credință.
Cu
referire la îndeplinirea condiției vremelniciei, recurenta a arătat
că aceasta este îndeplinită în speță, solicitarea fiind
limitată în timp, până la momentul soluționării cererii de
suspendare formulată în cadrul apelului.
Cu
privire la condiția
neprejudecării
fondului, instanța de apel nu a avut în vedere că există indicii
de vădită
nelegalitate
a sentinței
apelate, care puteau fi lesne observate. Astfel, recurenta a susținut
că instanța de fond a soluționat acțiunea în pretenții
fără a observa că procedura concilierii directe nu a fost
îndeplinită. În altă ordine de idei, dreptul material la acțiune
al părții adverse, în ceea ce privește primul capăt al
cererii era prescris, iar sentința apelată a fost dată cu
greșita aplicare a dispozițiilor art.
969 C
.
civ
.
Prin
motivele suplimentare de recurs, înregistrate în cadrul termenului legal de
recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în
mod greșit că nu este îndeplinită condiția urgenței.
În acest fel, iminența producerii unui prejudiciu este justificată
prin aceea că sentința apelată este executorie de drept, astfel
încât partea adversă poate iniția oricând procedura executării
silite. Măsura vremelnică a suspendării executării,
presupune în mod obligatoriu, ca prejudiciul să nu se fi produs încă,
acesta fiind doar iminent. Faptul că nu a fost începută procedura
executării silite nu reprezintă un argument care să justifice
respingerea cererii, întrucât această cerință nu este
prevăzută de art.
280 C
.
proc
.
civ
. Condiția
neprejudecării
fondului a fost interpretată în mod greșit de către
instanță, în condițiile în care Curtea trebuia să
extragă din aspectele expuse doar indiciile de
nelegalitate
,
fără să le analizeze ca apărări care erau rezervate
judecății în fața instanței de apel.
În
raport de criticile invocate prin cererea de recurs, și având în vedere
cererea de suspendare a executării, Înalta Curte a constatat că în
speță nu se impune suspendarea executării sentinței
comerciale nr. 10229/2009, pronunțată de Tribunalul București,
Secția a VI-a Comercială.
Ordonanța
președințială reprezintă un mijloc procedural ce
întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă
caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot
fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța
președințială trebuie să îndeplinească atât
condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât
și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea
fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.
Urgența
reprezintă o cerință esențială a ordonanței
președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență,
instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra
dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței.
Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și
posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru
păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei
pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu
prilejul executării. În primele două situații, instanța are
posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.
În
raport de aceste precizări, recurenta a criticat sentința
pronunțată, având în vedere iminența producerii unui prejudiciu
prin inițierea procedurii de executare silită, în considerarea
dispozițiilor art.
720
8
C
.
proc
.
civ
., sentința
fiind executorie de drept.
Criticile
recurentei sunt nefondate, întrucât scopul urmărit de lege este acela de a
asigura imediata executare a titlurilor, evitându-se întârzierile și
cheltuielile. Dispozițiile art.
720
8
C
.
proc
.
civ
.,
consacră forță executorie hotărârilor pronunțate în
materie comercială, astfel încât situațiile invocate de către
recurentă, respectiv indisponibilizarea conturilor bancare, vânzarea
bunurilor mobile/imobile, afectarea activității, prejudicierea
bunului renume comercial au fost apreciate, în mod corect, de către Curtea
de Apel ca nejustificând dispunerea măsurii. Astfel, elementele invocate
în sprijinul cerinței urgenței, sunt în realitate consecințe
previzibile ale desfășurării activității oricărei
societăți comerciale care încheie raporturi comerciale.
Argumentul
instanței privind faptul că prejudiciul invocat de către
recurentă este eventual, întrucât sentința nu a fost pusă în
executare silită, a fost prezentat ca un motiv suplimentar al
neîndeplinirii cerinței urgenței, și nu ca o condiție
necesară a suspendării executării.
Neprejudecarea
fondului pricinii reprezintă cea de a doua condiție specifică de
admisibilitate a ordonanței președințiale, însă
instanța este chemată să analizeze de partea cui este
aparența dreptului, pentru justificarea interesului legitim de a
menține această situație de drept.
În
susținerea acestei cerințe de admisibilitate a cererii, recurenta a
invocat lipsa îndeplinirii concilierii directe, prescripția dreptului
material la acțiune față de primul capăt al cererii și
aplicarea greșită a dispozițiilor art.
969 C
.
civ
.
Asupra
argumentelor prezentate in extenso asupra fiecărei critici, instanța
nu se poate pronunța asupra legalității lor, astfel cum a
sugerat recurenta, ci procedează la examinarea sumară a cauzei,
fără a răspunde, punctual asupra motivelor de
nelegalitate
invocate. Pe de altă parte, apelul
reprezintă o cale de atac devolutivă, caz în care se reia judecata în
fond a pricinii cu posibilitatea schimbării sentinței pronunțate
la fond, de aceea stabilirea adevărului în cauză și
valorificarea dreptului constituțional la apărare al
părții, urmează a fi valorificat în cadrul apelului formulat.
În
ceea ce privește condiția vremelniciei, Curtea de Apel a reținut
că această cerință este satisfăcută, întrucât
măsura se solicită a fi luată până la suspendarea
vremelnică formulată în condițiile art.280 alin
1 C
.
proc
.
civ
., astfel
încât criticile recurentei pe acest aspect sunt lipsite de temei legal.
În situația în care sentința care constituie titlu executoriu ar
suferi modificări în căile de atac formulate, recurenta are
posibilitatea întoarcerii executării silite. Starea de insolvabilitate a
intimatului nu a fost probată, simplele afirmații privind neîndeplinirea
obligației de plată a ratelor de preț – pretenții care fac
obiectul pricinii de față - neputând face dovada
imposibilității întoarcerii executării silite.
În consecință, întrucât nu sunt motive de
nelegalitate
care să ducă la modificarea sau casarea sentinței pronunțată
de Curtea de Apel, recursul a fost respins ca nefondat.