ÎCCJ, decizie (scj.ro #84554)

Contestație la executare. Punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Contestația la executare Indice alfabetic : Drept procesual penal - Executarea hotărârilor penale - Contestația la executare C. proc. pen ., art. 461 alin. (1) lit. a), art. 364, art. 365, art. 385 3 alin. (2) Actul prin care se face dovada că a existat o cauză temeinică de împiedicare a celui condamnat să exercite recurs în cauză nu poate servi ca temei unei contestații la executare pentru cazul prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. a), ci unei cereri de repunere în termen, de competența instanței de recurs. Prin folosirea acestei proceduri, ca și în cazul recursului peste termen, nu se înlătură caracterul definitiv al hotărârii neatacate cu recurs în termen, a cărei punere în executare este legală.

În atare caz numai instanța de recurs, după admiterea cererii de repunere în termen, sau în cazul recursului peste termen, prevăzute în art. 385 3 alin. (2) C. proc. pen., poate suspenda executarea hotărârii atacate. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5902 din 10 noiembrie 2004 Prin sentința nr. 1077 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația la executare formulată de condamnatul F.M. și a anulat mandatul de executare, dispunând punerea în libertate a condamnatului. Instanța a reținut că prin actul medical depus la dosar s-a făcut dovada imposibilității condamnatului de a lua cunoștință de hotărârea instanței de apel în termenul legal de recurs, astfel încât sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 461 lit. a) C. proc.

pen., întrucât s-a pus în executare o hotărâre ce nu a fost definitivă. Prin decizia nr. 101 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de procuror și s-a respins contestația la executare, cu motivarea că în speță condamnarea a rămas definitivă prin neatacarea cu recurs în termen a deciziei instanței de apel condamnatul formulând recurs după expirarea termenului prevăzut de lege. Recursul declarat de condamnat este nefondat. Din actele dosarului rezultă că prin sentința nr. 26 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 4 ani închisoare. Hotărârea curții de apel a rămas definitivă, conform art. 416 1 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., întrucât nu a fost atacată cu recurs în termen. Condamnarea fiind definitivă, mandatul de executare a pedepsei a fost legal emis. O eventuală imposibilitate a condamnatului de a exercita calea de atac a recursului în termen nu înlătură caracterul definitiv al hotărârii puse în executare, ci poate constitui, conform art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen., temeiul unei cereri de repunere în termenul de recurs, a cărei soluționare este de competența instanței investite cu soluționarea recursului declarat după expirarea termenului prevăzut de lege. În consecință recursul declarat de condamnat a fost respins.