ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 120 din 02

martie 2012, Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a respins excepția lipsei

de interes invocată de pârâții S.O.C. și D.I.M. și acțiunea formulată de

reclamanta Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S.

Pentru a

hotărî astfel. instanța de fond a reținut că reclamanta Municipiul Câmpia

Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. în contradictoriu cu pârâții SC J.T.T. SA Târgu

Cărbunești, S.O.C. și D.I.M., a solicitat să se constate nulitatea absolută a

vânzărilor efectuate între SC J.T.T. SA Târgu Cărbunești în calitate de

vânzător și S.O.C. și D.I.M., în calitate de cumpărători conform convențiilor

de vânzare-cumpărare din 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007, 10 noiembrie

2007, a actului adițional încheiat la data de 30 noiembrie 2007, înscrisuri

cărora li s-a conferit statut de act autentic prin sentința civilă nr. 1280 din

17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, transferul deplin al proprietății

realizându-se la data de 09 august 2010, data rămânerii definitive și

irevocabile a sentinței amintite , cu consecința repunerii părților în situația

anterioară, motivând că actele juridice atacate au nesocotit dispozițiile

imperative și prohibitive ale Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Cu privire la

excepția lipsei interesului, invocată de pârâți, instanța a respins-o ca

neîntemeiată, apreciind că reclamanta ar avea folos practic întrucât anularea

antecontractelor ar avea drept consecință revenirea bunului în patrimoniul

pârâtei-vânzătoare sporind astfel șansele acesteia de a-și recupera debitul.

Pe fond,

instanța a înlăturat susținerile reclamantei, potrivit cărora convențiile

arătate sunt nule de drept, reținând că art. 254 alin. (7) din Legea nr.

571/2003 nu este incident în cauza de față, nefiind vorba de un act de

înstrăinare, astfel cum e individualizat de teza finală a art. 254 din C. fisc.

având în vedere că prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract,

instanța suplinește un element de formă cerut ad validitatem, sub sancțiunea

nulității.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel reclamanta Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S.,

criticând-o ca fiind netemeienică și nelegală, susținând că instanța de fond în

mod greșit a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 254 alin.

(7) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.

Prin decizia

nr. 85/2012 din 12 iunie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a

respins ca nefondat apelul.

Pentru a

hotărî astfel instanța de apel a reținut că așa cum rezultă din lucrările

dosarului, convențiile încheiate la data de 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007

și 10 noiembrie 2007 între SC J.T.T. SA și intimații S.O.C. și D.I.M., având ca

obiect construcții și lerenuri sunt promisiuni de vânzare-cumpărare, transferul

proprietății așa cum rezultă din art. 5 din acestea urmând a se face la data

încheierii contractului în formă autentică sau obținerii unei hotărâri

judecătorești care să țină loc de vânzare cumpărare.

Fiind promisiuni

bilaterale de vânzare cumpărare și nu contracte propriu-zise, în mod corect a reținut

prima instanță că nu erau aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (7) din C.

fisc. Prin aceste convenții, părțile și-au manifestat voința de a vinde respectiv

cumpăra, în patrimoniul lor născându-se obligații de a face, acestea nefiind acte

de înstrăinare în accepțiunea articolul precitat.

A mai reținut

instanța de apel că întrucât părțile nu s-au prezentat la notariat, prevalându-se

de dispozițiile art. 5 alin. (2) din titlul

X

din Legea

nr. 247/2005 s-au prezentat în fața instanței și au obținut sentința nr. 1280

din 17 iunie 2010 prin care s-a constatat valabilitatea convențiilor mai sus menționate,

hotărârea ținând loc de act de vânzare cumpărare, dispunându-se și intabularea dreptului

de proprietate.

Totodată instanța

de apel a înlăturat criticile aduse de reclamant sentinței nr. 1280 din 17

iunie 2010 a Tribunalului Dolj, în sensul că nu a ținut seama de dispozițiile

art. 254 alin. (7) și art. 259 alin. (6

1

) din Legea nr. 571/2003 precizând

că verificarea legalității și temeinicie acestei hotărâri nu intră în competența

acesteia, reformarea unei hotărârii judecătorești având loc în condițiile prevăzute

de C. proc. civ. și nicidecum pe cale incidentală.

Împotriva acestei

decizii a promovat recurs reclamantul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S.

solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

constatării nulității absolute a convențiilor de vânzare-cumpărare ce fac obiectul

litigiului.

În susținerea

cererii sale recurentul a arătat, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 254 alin. (7) C. fisc. și art. 70

alin. (1) și (2) din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a

C. fisc. conform cărora actele de transfer a dreptului de proprietate asupra imobilelor

trebuie să fie însoțite de un certificat de atestare a fiscală emis de organele

fiscale locale care să ateste achitarea tuturor obligațiilor bugetare scadente la

data de întâi a lunii următoare înstrăinării, sub sancțiunea nulității actelor de

înstrăinare.

Mai arată recurenta

că a criticat hotărârea nr. 1280 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj

pentru a argumenta necesitatea anulării convențiilor de vânzare-cumpărare de a căror

încheiere nu a avut cunoștință până la momentul la care i-a fost transmisă de către

pârâți prin poștă această hotărâre.

A mai arătat recurentul

că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 „cererile

introduse la instanțele judecătorești prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri

care să țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, instanța

de judecată va solicita certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate

al autorității administrației publice locale.", prevederi nerespectate de instanța

de judecată care a învestiți cu caracter autentic convențiile de vânzare-cumpărare.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând

ca recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. să

fie respins, pentru următoarele considerente:

Deși recurenta

în susținerea cererii sale de recurs nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază această cerere, din dezvoltarea

criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care va analiza recursul exclusiv din

perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discuție aplicarea de către prima instanță

și instanța de apel a prevederilor art. 254 pct. 7 și art. 259 pct. 6 C. fisc.

În conformitate

cu prevederile art. 254 pct. 7 C. fisc. „înstrăinarea unei clădiri, prin oricare

dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul

dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanțe

fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului

local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al

celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată

scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea.

Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis

de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale.

Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului

alineat sunt nule de drept".

Conform prevederilor

art. 259 alin. (6

1

) C. fisc. aceleași condiții trebuie îndeplinite și

în cazul înstrăinării terenurilor.

Prin urmare, prevederile

legale mai sus evocate se aplică în cazul înstrăinării de imobile, terenuri și/sau

clădiri.

În speță, reclamanta

solicită constatarea nulității convențiilor de vânzare-cumpărare având ca obiect

terenuri și clădiri încheiate la data de 07 noiembrie 2007, 08 noiembrie 2007 și

10 noiembrie 2007 între SC J.T.T. SA și S.O.C. și D.I.M., sub forma unor promisiuni

de vânzare-cumpărare (antecontracte).

Prin urmare, prin

antecontractele încheiate de părți nu s-a înstrăinat dreptul de proprietate ci s-au

născut obligații de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumpărare

în formă autentică, în mod corect prima instanță și instanța de apel reținând că

nu erau aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. Prin aceste convenții,

părțile și-au manifestat voința de a vinde respectiv cumpăra, în patrimoniul lor

născându-se obligații de a face, nefiind deci acte de înstrăinare în accepțiunea

art. de lege mai sus menționat.

În conformitate

cu prevederile art. 5 alin. (2) din titlul

X

din Legea

nr. 247/2005, în vigoare la acea dată, întrucât promitentul vânzător nu și-a respectat

obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpăare în formă autentică, promitenții

cumpărători au obținut sentința nr. 1280 din 17 iunie 2010, hotărârea ținând loc

de act de vânzare-cumpărare, dispunându-se și intabularea dreptului de proprietate.

Astfel, prin pronunțarea

unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, instanța suplinește

condițiile de formă cerute ad validitatem, condiții a căror neîndeplinire atrage

sancțiunea nulității contractului. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești

care ține loc de contract de vânzare-cumpărare nu reprezintă o modalitate de înstrăinare

care pentru a fi valabilă ar trebui însoțită de dovada de către vânzător a achitării

datoriilor fiscale.

Cât privește criticile

recurentului vizând pronunțarea sentinței nr. 1280 din 17 iunie 2010 a Tribunalului

Dolj cu nerespectarea prevederilor C. fisc. și a Legii nr. 146/1997, în mod corect

instanța de apel a reținut că verificarea legalității și temeinicie acestei hotărâri

nu intră în competența instanțelor ce soluționează prezentul litigiu, reformarea

unei hotărârii judecătorești având loc în condițiile prevăzute de C. proc. civ.

iar nu pe cale incidentală.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul Municipiul Câmpia Turzii - D.G.S.E.V.I.E.S. împotriva deciziei

nr. 85/2012 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.