ÎCCJ, decizie (scj.ro #81839)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81839) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Daune

morale acordate ca urmare a prejudiciului suferit de o persoană în cadrul

desfășurării procedurii judiciare penale. Stabilirea

despăgubirilor în raport de

principiul

echității și proporționalității între prejudiciul

suferit și reparația acordată.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Obligații. Răspunderea civilă

delictuală.

Index alfabetic :

daune materiale

-

Daune morale

-

Prejudiciu

-

Principiul

echității

Cod civil, art. 998

C.proc.pen.,

art. 504

În determinarea cuantumului sumei

acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane în

cadrul desfășurării procesului penal, atât în faza de

urmărire penală și căt și în faza de

judecată,

instanțele trebuie

să aibă în vedere principiul echității și stabilirea

unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Scopul acordării daunelor morale

constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale

pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții

patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea

unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând

principiul proporționalității și justului echilibru între

natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu

pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile

ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între

natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al

despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie

să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura

valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al

îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea

acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat,

trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași

,

D.Ș. a solicitat,

în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

obligarea pârâtului la plata sumei de 41.515 lei cheltuieli de judecată

ocazionate de procesul penal în care a fost inculpat în mod nelegal, la plata

sumei de 40.162 lei reprezentând daune materiale produse reclamantului ca efect

al luării în mod nelegal a măsurii restrictive de libertate de a

părăsi țara în cursul urmăririi penale și la plata

sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale.

Reclamantul și-a precizat

și completat acțiunea

,

în sensul

că suma

solicitată cu titlu de daune morale este în cuantum de 500.000 euro,

respectiv echivalentul a 2.000.000 lei și că își majorează

cuantumul daunelor materiale solicitate cu suma totală de 32.200 lei.

Tribunalul Iași, prin

sentința nr.411/2010 a

admis

în parte

cererea, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de

37.762,3 lei daune materiale și suma de 80.000 lei daune morale. A respins

cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 40.162 lei reprezentând

daune materiale produse ca efect al luării în mod nelegal a măsurii

restrictive de libertate.

Instanța

de fond a reținut că la data de 5 februarie 2005, DNA a dispus

începerea urmăririi penale împotriva reclamantului D.Ș., subcomisar

de poliție, pentru infracțiunile de luare de mită și trafic

de influență.

Prin

Ordonanța din 20 aprilie 2005 s-a luat împotriva reclamantului, în baza

art.143 și 145

1

C.proc.pen., măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile,

măsură prelungită la 19 mai 2005 până la 17 iunie 2005.

Prin

rechizitoriul DNA din 13 iunie 2005 s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

șantaj.

Prin

sentința penală nr.46/2006 a Curții de Apel Bacău, s-a

dispus achitarea inculpatului D.Ș., în temeiul

art.ll

pct.2 lit.a cu referire la art.10 lit.a C.proc.pen.

Prin

decizia penală nr.1814/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a casat sentința penală nr.46/2006 și s-a decis

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ulterior,

prin sentința penală nr.78/2008 a Curții de Apel Bacău s-a

dispus achitarea inculpatului D.Ș. în temeiul art.ll pct.2 lit.a coroborat

cu art.l0 lit.d C.proc.pen., hotărâre definitivă prin decizia

penală nr.3309/2008 a înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Tribunalul

a constatat ca fiind întemeiată în parte cererea reclamantului de obligare

a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în perioada 2005

- 2008 în procesele penale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art.998 C.civ. și art.193 alin.6 C.proc.pen..

De

asemenea, nu s-a acordat reclamantului nici suma de 31.200 lei reprezentând

echivalentul soldelor de merit și premiilor de care nu a putut beneficia,

nefiind probat de către parte caracterul cert al respectivului prejudiciu,

prin depunerea de dovezi referitoare la cuantumul sumelor la care acesta era

îndreptățit cu titlu de soldă de merit și premii.

Tribunalul

a constatat neîntemeiată și cererea reclamantului privind daunele

materiale în sumă de 40.162 lei, pretins produse ca efect al luării

în mod nelegal a măsurii restrictive de libertate.

In

ceea ce privește pretențiile reclamantului privind acordarea daunelor

morale, tribunalul le-a găsit în parte întemeiate.

A

constatat că orice restrângere adusă libertății persoanei

în cadrul procedurilor judiciare urmată de recunoașterea

nevinovăției sale are semnificația unei erori judiciare în

înțelesul art.504 alin.2 și alin.3 C.proc.pen.

Instanța

de fond a reținut că restrângerea libertății reclamantului,

inculparea acestuia și supunerea la procedurile judiciare timp de 3 ani

i-au adus acestuia un prejudiciu moral constând în lezarea onoarei,

demnității, reputației, suferințe de ordin psihic și

atingeri ale vieții private, fiindu-i știrbită imaginea la locul

de muncă, în familie și în societate.

In

aprecierea importanței valorilor morale lezate, tribunalul a avut în

vedere vârsta reclamantului, profesia, funcția, nivelul de pregătire

și de cultură generală ale acestuia, întrucât intensitatea

prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de

însemnătatea pe care o are pentru persoana lezată, de intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării.

S-a

reținut, de asemenea, că tensiunea psihică acumulată de-a

lungul celor mai bine de 3 ani i-au provocat reclamantului afecțiuni grave

și ireversibile ale sănătății.

In

considerarea acestora, tribunalul a constatat ca fiind echitabil să-i

acorde reclamantului daune morale în sumă de 80.000 lei, cererea acestuia

de acordare a sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale fiind

apreciată a constitui un izvor de îmbogățire fără just

temei.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Iași

,

prin decizia nr.133 din 1 octombrie 2010,

prin

care

s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant, de

Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice a

județului Iași și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

împotriva sentinței tribunalului.

S-a

constatat de către instanța de apel că întrucât toate apelurile

au vizat cuantumul daunelor morale și materiale, urmează a le analiza

împreună, argumentele respingerii acestora fiind comune.

S-a

reținut că în Codul de procedură penală se admite că

în activitatea autorităților judiciare se pot produce erori

judiciare, motiv pentru care s-a reglementat soluția de achitare care

repune pe inculpat în situația de dinainte de învinuire.

Referitor

la daunele materiale solicitate, curtea de apel a reținut că în mod

corect, tribunalul a respins acordarea sumei de 40.162 lei reprezentând

câștigul ce l-ar fi realizat reclamantul, în baza unei convenții

civile, ca urmare a prestării unei munci în afara țării, în

perioada concediului de odihnă.

Cu

privire la daunele morale, curtea de apel a reținut ca fiind corectă

acordarea acestora în temeiul art.504 alin.2 și alin.3 C.proc.pen., fiind

justă cuantificarea acestora, în raport de toate circumstanțele

cauzei și valorificând și practica judiciară națională

și europeană în materie.

S-a

constatat că suma solicitată de reclamant este excesivă și

încalcă raportul de proporționalitate față de măsura

nelegală luată, având un caracter nerezonabil.

S-a

considerat că factorul prejudicial se limitează la durata

măsurilor restrictive, deoarece, ulterior, derularea procesului penal,

care s-a finalizat cu o soluție de achitare reprezintă o cauză

licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă,

indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care

procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză.

S-a

reținut că potrivit art.506 C.proc.pen., acțiunea penală

poate fi introdusă în termen de 18 luni de la rămânerea

definitivă a hotărârii de achitare, termenul de prescripție fiind

respectat de reclamant.

Împotriva acestei ultime

decizi au declarat recursuri reclamantul, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor

publice Iași și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel lași.

Prin recursul declarat de

reclamant

,

întemeiat pe pct.7, pct.8 și

pct.9 ale art.304

C.proc.civ., s-a arătat că hotărârea

instanței de apel este greșită atât în ceea ce privește

valorificarea probatoriului, cât mai ales referitor la interpretarea și

aplicarea legii.

In

ceea ce privește suma de 31.200 lei reprezentând echivalentul soldelor de

merit și premiilor de care nu a putut beneficia, recurentul a arătat

că dovedirea caracterului cert al acestei sume a fost făcută

prin înscrisurile depuse. Referitor la cuantumul acestora, a precizat că

s-a raportat la nivelul ultimei solde de merit primite.

Cu

privire la suma de 40.162 lei reprezentând daune materiale rezultate din

neonorarea contractului de prestări servicii în Italia, a considerat

că raționamentul instanței nu este aplicabil speței.

In

legătură cu daunele morale, a arătat că soluția este

injustă, atâta timp cât, pe de o parte, i-a fost restricționată

în mod nelegal libera circulație, iar pe de altă parte a fost supus

la cercetări prin care viața profesională și privată

i-a fost perturbată, începând cu încălcarea dreptului la

confidențialitate, prin interceptarea convorbirilor telefonice, prin

restricționarea dreptului de a circula și terminând cu oprobriu public

la care a fost supus ca urmare a informațiilor trimise de organul de

anchetă, către media scrisă și audio — video.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală

a finanțelor publice Iași, prin

motivele de recurs

,

a criticat decizia

atacată prin

prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și pct. 8

C.proc.civ.

A

precizat că așa cum a arătat și în cererea de apel, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență

constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele

cauzei și adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile

acordate, poziție care nu a fost adoptată și de instanța de

fond la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului..

Prin motivele de recurs,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a

criticat

soluția atacată sub aspectul greșitei respingeri

a apelului declarat de parchet, în condițiile în care acesta nu viza

exclusiv cuantumul daunelor morale și materiale, ci și stingerea

dreptului reclamantului, prin depășirea termenului în care trebuia formulată

acțiunea în pretenții, bazată pe luarea măsurii

obligării de a nu părăsi țara, cu referire la art.506

alin.2 C.proc.pen.

A

arătat că nu a fost pus în discuție dreptul reclamantului de a

obține despăgubiri pentru prejudiciile datorate de eroarea

judiciară, ci tardivitatea acțiunii cu referire la termenul legal de

18 luni.

A

precizat astfel că termenul prevăzut de art.506 C.proc.pen. începea

să curgă de la expirarea termenului de 20 zile aferent plângerilor

contra actelor procurorului, conform art. 275-278 din cod, întrucât măsura

preventivă se raporta la o acuzație față de care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu, iar legea de

procedură penală permite atacarea cu plângere și a

soluțiilor de netrimitere în judecată, dispuse prin rechizitoriu.

Așa fiind - raportat la caracterul nefondat al măsurii preventive - a

devenit definitivă la expirarea termenului de 20 de zile aplicabil

soluției de scoatere de sub urmărire și nu la rămânerea

definitivă a hotărârii instanței, sesizată prin

rechizitoriu.

Aceasta

întrucât instanța a fost sesizată doar cu faptele pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată, neputându-se interpreta că

soluția de scoatere de sub urmărire, neatacată sau

neinfirmată și fără ca procesul penal să comporte o

extindere pentru faptele ce au determinat scoaterea de sub urmărire, ar fi

rămas definitivă prin hotărârea instanței asupra unui fond

ce nu a inclus și infracțiunile față de care nu s-a trimis

în judecată.

In

privința daunelor ca și cuantum și temei de drept, recurentul a

arătat, referitor la cele morale, că sunt supuse reparației, în

condițiile art.504 și urm. C.proc.pen., acele prejudicii morale ce

pot fi puse în legătură cu o condamnare definitivă,

desființată urmare rejudecării și finalizată prin

achitare sau cele care sunt urmarea privării de libertate sau restrângerii

libertății.

A

arătat că este nefondată hotărârea instanței de apel

care a menținut același cuantum acordat la fond, deși a limitat

temeiul faptic al daunelor morale doar la măsura preventivă și

nu la întregul proces penal.

Recursul reclamantului este

nefondat

,

în considerarea argumentelor ce

succed.

Nu

pot fi primite susținerile recurentului referitoare la greșita

neacordare a sumei de 31.200 lei reprezentând echivalentul soldelor de merit

și premiilor de care nu a putut beneficia, caracterul cert al acestei sume

nefiind probat prin înscrisurile depuse, în condițiile în care

instanțele fondului au statuat că din probele administrate nu

rezultă că în perioada celor 3 ani, cât a durat procedura judiciară,

s-au acordat asemenea sume persoanelor cu o situație similară cu cea

a reclamantului și care a fost cuantumul acestora.

De

altfel, prin chiar motivele de recurs, referitor la cuantumul acestora,

reclamantul a precizat că s-a raportat la nivelul ultimei solde de merit

primită și a solicitat suplimentarea eventuală a probatoriului

cu înscrisuri prin care să se arate că salariați cu funcții

similare au primit sumele respective în acea perioadă, fără a

face însă în concret respectiva dovadă.

In

ceea ce privește motivele de recurs prin care se critică neacordarea

sumei de 40.162 lei reprezentând daune materiale rezultate din neonorarea

contractului de prestări servicii în Italia, se reține că nici

acestea nu sunt întemeiate.

Având

în vedere statutul special al reclamantului, respectiv acela de funcționar

public civil (polițist), acestuia îi era interzis să încheie convenții

civile de prestări servicii pentru obținerea unor venituri

suplimentare celor salariale, indiferent de locul executării acestora (în

țară sau în străinătate), potrivit prevederilor Legii

nr.360/2002.

In

plus, așa zisul prejudiciu cauzat de neîncheierea de către reclamant

a contractului de prestări servicii în Italia nu are un caracter cert,

pentru a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în

raport de dispozițiile Codului civil.

Nu

pot fi primite nici criticile recurentului - reclamant referitoare la cuantumul

derizoriu al daunelor morale, în raport de valorile lezate.

Potrivit

dispozițiilor art.505 alin.l din C.proc.pen., la stabilirea întinderii

reparației se ține seama de restrângerea de libertate suportată,

precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra

familiei celui a cărui libertate a fost restrânsă.

Se

reține deci că legiuitorul român a stabilit criterii pentru

stabilirea întinderii reparației, urmând ca la cuantificarea acestora,

judecătorul chemat să aplice legea, să aibă în vedere

natura valorii sociale lezate, durata în timp a încălcării dreptului

ocrotit, persoana celui care a suferit o îngrădire a drepturilor garantate

de lege, imaginea acestuia față de sine și în societate, etc.

Un

mecanism similar de analiză este adoptat și de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului care, atunci când stabilește cuantumul

despăgubirilor datorate de stat pentru încălcarea unui drept garantat

de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, "statuează în echitate",

considerând ca fiind întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri

bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada

restrângerii de libertate.

Daunele

morale repară prejudiciile ce constau în atingerea adusă valorilor

care definesc personalitatea umană, valori care se referă la

existența fizică a omului, la sănătatea și

integritatea sa corporală, la cinste, la demnitate și onoare,

prestigiu profesional și alte valori similare.

In

ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, acesta se

stabilește, după cum s-a arătat, ca urmare a aplicării de

către instanța de judecată a criteriilor referitoare la

consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și

psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost

lezate, intensitatea percepției consecințelor

vătămării, măsura în care a fost afectată

situația familială, profesională și socială.

Or,

în speță, în raport de durata măsurii restrictive și de

consecințele pe care aceasta le-a avut asupra reclamantului, sub toate

aspectele avute în vedere mai sus, se reține că nu se justifică

majorarea cuantumului daunelor morale.

Recursurile pârâtului si

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași sunt

întemeiate

,

sub aspectul criticilor comune referitoare la

cuantumul daunelor morale.

Se

reține totodată că parte dintre motivele formulate de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală

a finanțelor publice Iași nu pot fi încadrate în cele prevăzute

de art.304 C.proc.civ.

Se

constată că atât instanța de apel, cât și prima

instanță nu au fost preocupate de principiul echității în

determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale și nu au

avut în vedere stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și

reparația acordată, precum și situația specială în

care s-a aflat reclamantul, ceea ce include toate condițiile impuse de

lege pentru acordarea despăgubirilor.

Scopul

acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a

unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar

nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este

motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în

echitate și păstrând principiul proporționalității

și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele

acordate.

Fiind

vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor

în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând

practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului

și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul

că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune

că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea

nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz

contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care,

așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul

rând, pe plan afectiv și moral.

Prin

urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile

aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța

are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și

să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani

este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

In

raport de acestea, de perioada cât reclamantului i-a fost

restricționată libera circulație prin interdicția de a

părăsi țara, de suferințele încercate de acesta urmare

acestei măsuri, ținând seama și de consecințele produse

ulterior în viața părții, pe plan social și profesional,

Înalta Curte constată că daunele morale acordate de prima instanță

și menținute în apel, nu respectă funcția compensatorie

morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

Sunt

întemeiate astfel criticile vizând necesitatea stabilirii daunelor cu

respectarea principiilor echității și

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată,

precum și cele referitoare la menținerea eronată de către

curtea de apel a aceluiași cuantum acordat la fond, deși a limitat

temeiul faptic al daunelor morale doar la măsura preventivă și

nu la întregul proces penal.

Se

reține că același principiu, al statuării în echitate în

legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor

drepturi fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din

jurisprudența instanței de contencios european.

Pentru

aceste considerente, statuând în echitate și respectând principiul

justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, între

interesul particular și cel general, față de prevederile art.312

alin.l C.proc.civ., au fost admise recursurile declarate de pârât și de

Ministerul Public, a fost modificată în parte decizia și a fost

schimbată în parte sentința, în sensul stabilirii cuantumului

daunelor morale la 40.000 lei.

Nu

pot fi primite însă criticile recurentului Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași referitoare la stingerea dreptului la acțiune,

prin împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art.506 alin.2

C.proc.civ.

Termenul

de 18 luni, prevăzut de textul de lege menționat, de la

rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, în speță

20 octombrie 2008 a fost respectat de către reclamant, care a formulat

cererea de chemare în judecată la 22 iunie 2009.

Din

interpretarea dispozițiilor art.275 - 278 C.proc.pen. nu rezultă

posibilitatea atacării separat a soluției de netrimitere în

judecată, motivat de faptul că în speță, instanța a

fost sesizată doar cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea în

judecată, fără a include și infracțiunile care nu au

fost trimise în judecată.

Termenul

de 20 de zile prevăzut de art.278 C.proc.pen. pentru atacarea, prin

plângere, a rezoluției de neîncepere a urmării penale sau al

ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere

de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale

și care curge de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau

rezoluție persoanelor interesate nu operează în cauză, în

condițiile în care reclamantul a fost trimis în judecată, deși

pentru săvârșirea unei alte infracțiuni decât cele pentru care

s-a dispus începerea urmării penale.

De

altfel, în condițiile în care criticile din recursul Parchetului nu au

vizat o eventuală neîndeplinire a condițiilor erorii judiciare, în

sensul art.504 C.proc.pen., acesta nu se poate raporta și nu poate

pretinde o altă dată de la care să fi început a curge termenul

de prescripție specială decât cea prevăzută de art.506

C.proc.pen.

Pentru

considerentele expuse, a fost respins ca nefondat recursul reclamantului

și au fost admise recursurile declarate de pârât și de Ministerul

Public, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul că

au fost admise apelurile declarate de respectivele părți împotriva

sentinței tribunalului, care a fost schimbată în parte cu stabilirea

cuantumului daunelor morale la 40.000 lei, păstrându-se celelalte

dispoziții ale sentinței și deciziei.