ÎCCJ, decizie (scj.ro #81839)

Daune morale acordate ca urmare a prejudiciului suferit de o persoană în cadrul desfășurării procedurii judiciare penale. Stabilirea despăgubirilor în raport de principiul echității și proporționalității între prejudiciul suferit și reparația acordată. Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspunderea civilă delictuală. Index alfabetic : daune materiale - Daune morale - Prejudiciu - Principiul echității Cod civil, art. 998 C.proc.pen., art. 504 În determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane în cadrul desfășurării procesului penal, atât în faza de urmărire penală și căt și în faza de judecată, instanțele trebuie să aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași , D.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 41.515 lei cheltuieli de judecată ocazionate de procesul penal în care a fost inculpat în mod nelegal, la plata sumei de 40.162 lei reprezentând daune materiale produse reclamantului ca efect al luării în mod nelegal a măsurii restrictive de libertate de a părăsi țara în cursul urmăririi penale și la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale.

Reclamantul și-a precizat și completat acțiunea , în sensul că suma solicitată cu titlu de daune morale este în cuantum de 500.000 euro, respectiv echivalentul a 2.000.000 lei și că își majorează cuantumul daunelor materiale solicitate cu suma totală de 32.200 lei. Tribunalul Iași, prin sentința nr.411/2010 a admis în parte cererea, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 37.762,3 lei daune materiale și suma de 80.000 lei daune morale. A respins cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 40.162 lei reprezentând daune materiale produse ca efect al luării în mod nelegal a măsurii restrictive de libertate. Instanța de fond a reținut că la data de 5 februarie 2005, DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului D.Ș., subcomisar de poliție, pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

Prin Ordonanța din 20 aprilie 2005 s-a luat împotriva reclamantului, în baza art.143 și 145 1 C.proc.pen., măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, măsură prelungită la 19 mai 2005 până la 17 iunie 2005. Prin rechizitoriul DNA din 13 iunie 2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj. Prin sentința penală nr.46/2006 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus achitarea inculpatului D.Ș., în temeiul art.ll pct.2 lit.a cu referire la art.10 lit.a C.proc.pen. Prin decizia penală nr.1814/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a casat sentința penală nr.46/2006 și s-a decis trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ulterior, prin sentința penală nr.78/2008 a Curții de Apel Bacău s-a dispus achitarea inculpatului D.Ș. în temeiul art.ll pct.2 lit.a coroborat cu art.l0 lit.d C.proc.pen., hotărâre definitivă prin decizia penală nr.3309/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție. Tribunalul a constatat ca fiind întemeiată în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în perioada 2005 - 2008 în procesele penale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 C.civ. și art.193 alin.6 C.proc.pen.. De asemenea, nu s-a acordat reclamantului nici suma de 31.200 lei reprezentând echivalentul soldelor de merit și premiilor de care nu a putut beneficia, nefiind probat de către parte caracterul cert al respectivului prejudiciu, prin depunerea de dovezi referitoare la cuantumul sumelor la care acesta era îndreptățit cu titlu de soldă de merit și premii.

Tribunalul a constatat neîntemeiată și cererea reclamantului privind daunele materiale în sumă de 40.162 lei, pretins produse ca efect al luării în mod nelegal a măsurii restrictive de libertate. In ceea ce privește pretențiile reclamantului privind acordarea daunelor morale, tribunalul le-a găsit în parte întemeiate. A constatat că orice restrângere adusă libertății persoanei în cadrul procedurilor judiciare urmată de recunoașterea nevinovăției sale are semnificația unei erori judiciare în înțelesul art.504 alin.2 și alin.3 C.proc.pen. Instanța de fond a reținut că restrângerea libertății reclamantului, inculparea acestuia și supunerea la procedurile judiciare timp de 3 ani i-au adus acestuia un prejudiciu moral constând în lezarea onoarei, demnității, reputației, suferințe de ordin psihic și atingeri ale vieții private, fiindu-i știrbită imaginea la locul de muncă, în familie și în societate.

In aprecierea importanței valorilor morale lezate, tribunalul a avut în vedere vârsta reclamantului, profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură generală ale acestuia, întrucât intensitatea prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de însemnătatea pe care o are pentru persoana lezată, de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. S-a reținut, de asemenea, că tensiunea psihică acumulată de-a lungul celor mai bine de 3 ani i-au provocat reclamantului afecțiuni grave și ireversibile ale sănătății. In considerarea acestora, tribunalul a constatat ca fiind echitabil să-i acorde reclamantului daune morale în sumă de 80.000 lei, cererea acestuia de acordare a sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale fiind apreciată a constitui un izvor de îmbogățire fără just temei.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Iași , prin decizia nr.133 din 1 octombrie 2010, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant, de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice a județului Iași și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței tribunalului. S-a constatat de către instanța de apel că întrucât toate apelurile au vizat cuantumul daunelor morale și materiale, urmează a le analiza împreună, argumentele respingerii acestora fiind comune. S-a reținut că în Codul de procedură penală se admite că în activitatea autorităților judiciare se pot produce erori judiciare, motiv pentru care s-a reglementat soluția de achitare care repune pe inculpat în situația de dinainte de învinuire.

Referitor la daunele materiale solicitate, curtea de apel a reținut că în mod corect, tribunalul a respins acordarea sumei de 40.162 lei reprezentând câștigul ce l-ar fi realizat reclamantul, în baza unei convenții civile, ca urmare a prestării unei munci în afara țării, în perioada concediului de odihnă. Cu privire la daunele morale, curtea de apel a reținut ca fiind corectă acordarea acestora în temeiul art.504 alin.2 și alin.3 C.proc.pen., fiind justă cuantificarea acestora, în raport de toate circumstanțele cauzei și valorificând și practica judiciară națională și europeană în materie. S-a constatat că suma solicitată de reclamant este excesivă și încalcă raportul de proporționalitate față de măsura nelegală luată, având un caracter nerezonabil.

S-a considerat că factorul prejudicial se limitează la durata măsurilor restrictive, deoarece, ulterior, derularea procesului penal, care s-a finalizat cu o soluție de achitare reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză. S-a reținut că potrivit art.506 C.proc.pen., acțiunea penală poate fi introdusă în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, termenul de prescripție fiind respectat de reclamant. Împotriva acestei ultime decizi au declarat recursuri reclamantul, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Iași și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași.

Prin recursul declarat de reclamant , întemeiat pe pct.7, pct.8 și pct.9 ale art.304 C.proc.civ., s-a arătat că hotărârea instanței de apel este greșită atât în ceea ce privește valorificarea probatoriului, cât mai ales referitor la interpretarea și aplicarea legii. In ceea ce privește suma de 31.200 lei reprezentând echivalentul soldelor de merit și premiilor de care nu a putut beneficia, recurentul a arătat că dovedirea caracterului cert al acestei sume a fost făcută prin înscrisurile depuse. Referitor la cuantumul acestora, a precizat că s-a raportat la nivelul ultimei solde de merit primite. Cu privire la suma de 40.162 lei reprezentând daune materiale rezultate din neonorarea contractului de prestări servicii în Italia, a considerat că raționamentul instanței nu este aplicabil speței.

In legătură cu daunele morale, a arătat că soluția este injustă, atâta timp cât, pe de o parte, i-a fost restricționată în mod nelegal libera circulație, iar pe de altă parte a fost supus la cercetări prin care viața profesională și privată i-a fost perturbată, începând cu încălcarea dreptului la confidențialitate, prin interceptarea convorbirilor telefonice, prin restricționarea dreptului de a circula și terminând cu oprobriu public la care a fost supus ca urmare a informațiilor trimise de organul de anchetă, către media scrisă și audio — video. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Iași, prin motivele de recurs , a criticat decizia atacată prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și pct. 8 C.proc.civ.

A precizat că așa cum a arătat și în cererea de apel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei și adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate, poziție care nu a fost adoptată și de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.. Prin motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a criticat soluția atacată sub aspectul greșitei respingeri a apelului declarat de parchet, în condițiile în care acesta nu viza exclusiv cuantumul daunelor morale și materiale, ci și stingerea dreptului reclamantului, prin depășirea termenului în care trebuia formulată acțiunea în pretenții, bazată pe luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, cu referire la art.506 alin.2 C.proc.pen.

A arătat că nu a fost pus în discuție dreptul reclamantului de a obține despăgubiri pentru prejudiciile datorate de eroarea judiciară, ci tardivitatea acțiunii cu referire la termenul legal de 18 luni. A precizat astfel că termenul prevăzut de art.506 C.proc.pen. începea să curgă de la expirarea termenului de 20 zile aferent plângerilor contra actelor procurorului, conform art. 275-278 din cod, întrucât măsura preventivă se raporta la o acuzație față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu, iar legea de procedură penală permite atacarea cu plângere și a soluțiilor de netrimitere în judecată, dispuse prin rechizitoriu. Așa fiind - raportat la caracterul nefondat al măsurii preventive - a devenit definitivă la expirarea termenului de 20 de zile aplicabil soluției de scoatere de sub urmărire și nu la rămânerea definitivă a hotărârii instanței, sesizată prin rechizitoriu.

Aceasta întrucât instanța a fost sesizată doar cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, neputându-se interpreta că soluția de scoatere de sub urmărire, neatacată sau neinfirmată și fără ca procesul penal să comporte o extindere pentru faptele ce au determinat scoaterea de sub urmărire, ar fi rămas definitivă prin hotărârea instanței asupra unui fond ce nu a inclus și infracțiunile față de care nu s-a trimis în judecată. In privința daunelor ca și cuantum și temei de drept, recurentul a arătat, referitor la cele morale, că sunt supuse reparației, în condițiile art.504 și urm. C.proc.pen., acele prejudicii morale ce pot fi puse în legătură cu o condamnare definitivă, desființată urmare rejudecării și finalizată prin achitare sau cele care sunt urmarea privării de libertate sau restrângerii libertății.

A arătat că este nefondată hotărârea instanței de apel care a menținut același cuantum acordat la fond, deși a limitat temeiul faptic al daunelor morale doar la măsura preventivă și nu la întregul proces penal. Recursul reclamantului este nefondat , în considerarea argumentelor ce succed. Nu pot fi primite susținerile recurentului referitoare la greșita neacordare a sumei de 31.200 lei reprezentând echivalentul soldelor de merit și premiilor de care nu a putut beneficia, caracterul cert al acestei sume nefiind probat prin înscrisurile depuse, în condițiile în care instanțele fondului au statuat că din probele administrate nu rezultă că în perioada celor 3 ani, cât a durat procedura judiciară, s-au acordat asemenea sume persoanelor cu o situație similară cu cea a reclamantului și care a fost cuantumul acestora.

De altfel, prin chiar motivele de recurs, referitor la cuantumul acestora, reclamantul a precizat că s-a raportat la nivelul ultimei solde de merit primită și a solicitat suplimentarea eventuală a probatoriului cu înscrisuri prin care să se arate că salariați cu funcții similare au primit sumele respective în acea perioadă, fără a face însă în concret respectiva dovadă. In ceea ce privește motivele de recurs prin care se critică neacordarea sumei de 40.162 lei reprezentând daune materiale rezultate din neonorarea contractului de prestări servicii în Italia, se reține că nici acestea nu sunt întemeiate. Având în vedere statutul special al reclamantului, respectiv acela de funcționar public civil (polițist), acestuia îi era interzis să încheie convenții civile de prestări servicii pentru obținerea unor venituri suplimentare celor salariale, indiferent de locul executării acestora (în țară sau în străinătate), potrivit prevederilor Legii nr.360/2002.

In plus, așa zisul prejudiciu cauzat de neîncheierea de către reclamant a contractului de prestări servicii în Italia nu are un caracter cert, pentru a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în raport de dispozițiile Codului civil. Nu pot fi primite nici criticile recurentului - reclamant referitoare la cuantumul derizoriu al daunelor morale, în raport de valorile lezate. Potrivit dispozițiilor art.505 alin.l din C.proc.pen., la stabilirea întinderii reparației se ține seama de restrângerea de libertate suportată, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui a cărui libertate a fost restrânsă.

Se reține deci că legiuitorul român a stabilit criterii pentru stabilirea întinderii reparației, urmând ca la cuantificarea acestora, judecătorul chemat să aplice legea, să aibă în vedere natura valorii sociale lezate, durata în timp a încălcării dreptului ocrotit, persoana celui care a suferit o îngrădire a drepturilor garantate de lege, imaginea acestuia față de sine și în societate, etc. Un mecanism similar de analiză este adoptat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, atunci când stabilește cuantumul despăgubirilor datorate de stat pentru încălcarea unui drept garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, "statuează în echitate", considerând ca fiind întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada restrângerii de libertate.

Daunele morale repară prejudiciile ce constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea sa corporală, la cinste, la demnitate și onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. In ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, acesta se stabilește, după cum s-a arătat, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Or, în speță, în raport de durata măsurii restrictive și de consecințele pe care aceasta le-a avut asupra reclamantului, sub toate aspectele avute în vedere mai sus, se reține că nu se justifică majorarea cuantumului daunelor morale. Recursurile pârâtului si Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași sunt întemeiate , sub aspectul criticilor comune referitoare la cuantumul daunelor morale. Se reține totodată că parte dintre motivele formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Iași nu pot fi încadrate în cele prevăzute de art.304 C.proc.civ.

Se constată că atât instanța de apel, cât și prima instanță nu au fost preocupate de principiul echității în determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale și nu au avut în vedere stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată, precum și situația specială în care s-a aflat reclamantul, ceea ce include toate condițiile impuse de lege pentru acordarea despăgubirilor. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii. Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

In raport de acestea, de perioada cât reclamantului i-a fost restricționată libera circulație prin interdicția de a părăsi țara, de suferințele încercate de acesta urmare acestei măsuri, ținând seama și de consecințele produse ulterior în viața părții, pe plan social și profesional, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de prima instanță și menținute în apel, nu respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri. Sunt întemeiate astfel criticile vizând necesitatea stabilirii daunelor cu respectarea principiilor echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și cele referitoare la menținerea eronată de către curtea de apel a aceluiași cuantum acordat la fond, deși a limitat temeiul faptic al daunelor morale doar la măsura preventivă și nu la întregul proces penal.

Se reține că același principiu, al statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din jurisprudența instanței de contencios european. Pentru aceste considerente, statuând în echitate și respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, între interesul particular și cel general, față de prevederile art.312 alin.l C.proc.civ., au fost admise recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public, a fost modificată în parte decizia și a fost schimbată în parte sentința, în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la 40.000 lei. Nu pot fi primite însă criticile recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași referitoare la stingerea dreptului la acțiune, prin împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art.506 alin.2 C.proc.civ.

Termenul de 18 luni, prevăzut de textul de lege menționat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, în speță 20 octombrie 2008 a fost respectat de către reclamant, care a formulat cererea de chemare în judecată la 22 iunie 2009. Din interpretarea dispozițiilor art.275 - 278 C.proc.pen. nu rezultă posibilitatea atacării separat a soluției de netrimitere în judecată, motivat de faptul că în speță, instanța a fost sesizată doar cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, fără a include și infracțiunile care nu au fost trimise în judecată. Termenul de 20 de zile prevăzut de art.278 C.proc.pen.

pentru atacarea, prin plângere, a rezoluției de neîncepere a urmării penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale și care curge de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție persoanelor interesate nu operează în cauză, în condițiile în care reclamantul a fost trimis în judecată, deși pentru săvârșirea unei alte infracțiuni decât cele pentru care s-a dispus începerea urmării penale. De altfel, în condițiile în care criticile din recursul Parchetului nu au vizat o eventuală neîndeplinire a condițiilor erorii judiciare, în sensul art.504 C.proc.pen., acesta nu se poate raporta și nu poate pretinde o altă dată de la care să fi început a curge termenul de prescripție specială decât cea prevăzută de art.506 C.proc.pen.

Pentru considerentele expuse, a fost respins ca nefondat recursul reclamantului și au fost admise recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul că au fost admise apelurile declarate de respectivele părți împotriva sentinței tribunalului, care a fost schimbată în parte cu stabilirea cuantumului daunelor morale la 40.000 lei, păstrându-se celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.