ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4160/2011

Ședința publică de la 15 decembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6098 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat a capătului 1 al cererii reconvenționale; a fost admisă în parte cererea principală și cererea conexă formulată de reclamanta-pârâtă Municipiul București, obligând pârâta la plata sumei de 347.483 lei reprezentând debit cota de profit aferentă perioadei 2001 – 2002 și la plata sumei de 78.855,019 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului, calculată pentru perioada 11 aprilie 2002 – 31 octombrie 2003, precum și la plata sumei de 1.452.596 lei reprezentând debit cotă de profit aferentă perioadei 2003-2005 și la plata sumei de 68.117 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului calculată pentru perioada 28 mai 2004 – 30 iunie 2006, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului; a fost respins capătul 3 al cererii conexe privind obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere, ca neîntemeiat, precum și capetele 1 și 6 ale cererii reconvenționale pentru existența autorității de lucru judecat, iar ca inadmisibile capetele 2, 3, 4 și 5 ale cererii reconvenționale;

a mai obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă. Împotriva sentinței comerciale nr. 6098 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au declarat apel Municipiul București prin Primar și SC B.F.P. SRL. Prin decizia nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au fost respinse apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că pentru stabilirea sumei reprezentând cota de profit pentru perioada 2001 – 2002 și 2003 – 2005 prima instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză, iar la stabilirea cotei de profit cuvenită reclamantei Primăria Municipiului București, expertul a avut în vedere venitul net anual înregistrat de pârâta-reclamantă din întreaga activitate și nu venitul net al asocierii care nu a fost evidențiat separat în contabilitatea societății, neexistând nici un bilanț al asocierii care să facă posibilă această separare. În ceea ce privește apelul declarat de SC B.F.P. SRL referitor la respingerea excepției de netimbrare și a excepției necompetenței generale s-a reținut că: 1. sumele obținute din contractele de asociere în participațiune intră în categoria „alte venituri” astfel cum sunt reglementate de către O.U.G.

nr. 45/2003 și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice; 2. în mod corect s-a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești față de art. 343 4 alin. (1) și (2) lit. a) C. proc. civ., deoarece pârâta a invocat această excepție ulterior formulării apărărilor sale. Referitor la stabilirea costului global instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect în baza calculelor efectuate de către expertul contabil care este cota cuvenită reclamantei din contractul de asociere – 11,02%. Împotriva deciziei nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, au declarat recurs ambele părți. Prin cererea de declarare a recursului SC B.F.P.

SRL a solicitat și suspendarea efectelor deciziei nr. 79 A din 11 februarie 2010, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 19 mai 2011. În motivarea cererii recurenta SC B.F.P. SRL a arătat că decizia recurată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii – incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ. (aplicarea greșită a legii în ceea ce privește excepția netimbrării și a dispozițiilor art. 343 4 C. proc. civ.) și este lipsită de temei legal – incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ., sub aspectul determinării valorii definitive a terenului. De asemenea recurenta SC B.F.P. SRL a arătat că decizia recurată nu este motivată – incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 teza I C. proc.

civ., sub aspectul determinării costului global definitiv. Recurenta Primăria Municipiului București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că instanța cu privire la venitul net rezultat din exploatarea Proiectului calculat pe baza anuală a apreciat în mod superficial și eronat că nu se poate determina în lipsa unei evidențe contabile separate pentru Proiect, la care pârâta-apelantă era obligată de altfel de normele contabile în vigoare în toată această perioadă. Prin serviciul registratură recurenta SC B.F.P. SRL a formulat cerere de repunere în termenul de motivare a recursului invocând art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat în principal că procesul-verbal de comunicare a hotărârii întocmit la data de 21 martie 2011 conține mențiuni contrare realității atât sub aspectul afișării cât și sub aspectul justificării unei asemenea măsuri ce se pretinde a fi fost adoptată de către agentul procedural.

La termenul din 27 octombrie 2011 recurenta-pârâtă prin apărător a depus cerere prin care a invocat ca motiv de ordine publică puterea de lucru judecat în raport cu sentința comercială nr. 8262 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. La 8 decembrie 2011 a fost respinsă cererea de repunere în termen constatând că procedura de comunicare s-a făcut în mod legal și nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 103 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă de către recurenta-reclamantă Primăria Municipiului București s-a solicitat „anularea recursului ca tardiv formulat”, iar în subsidiar respingerea ca nefondat a recursului declarat de către SC B.F.P. SRL.

La 8 decembrie 2011 recurenta Primăria Municipiului București a depus cerere de renunțare la judecata recursului formulat împotriva deciziei comerciale nr. 79/A din 11 februarie 2011. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Disponibilitatea procesuală se realizează și prin posibilitatea părților ca în cursul procesului să efectueze diferite acte de dispoziție, cum ar fi în cauza de față renunțarea la judecată. Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Având în vedere art. 246 alin. (1) C. proc. civ. și nu în ultimul rând faptul că renunțarea la judecată este una din formele de manifestare ale principiului disponibilității, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulat de Primăria Municipiului București.

Referitor la recursul declarat de recurenta SC B.F.P. SRL Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că criticile recurentei referitoare la puterea de lucru judecat, timbrajul cererii și necompetența generală a instanțelor judecătorești, se încadrează în motive de ordine publică astfel că nu intervine sancțiunea specifică pentru această etapă procesuală, respectiv nulitatea căii de atac și în consecință recursul va fi analizat sub aspectul motivelor de ordine publică precizate de recurentă, însă Înalta Curte va analiza cu prioritate motivele legate de investirea instanței și necompetența generală a instanțelor judecătorești și după aceea va analiza motivul cu referire la puterea de lucru judecat.

Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 republicată scutirea de taxa judiciară de timbru operează când cererile formulate de către alte instituții publice au ca obiect venituri publice. Accepțiunea textului de lege mai sus menționat este reflectată în cuprinsul art. 26 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 care prevede că în interesul Legii nr. 146/1997 în categoria „venituri publice” se include și bugetele locale. Potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 45/2003 și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, venituri bugetare constituie resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) –c), după caz în baza unor prevederi legale formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat precum și cele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a). Față de textele de lege arătate Înalta Curte reține că motivul referitor la timbrajul cererii de chemare în judecată invocat de către recurenta SC B.F.P. SRL este nefondat urmând a fi înlăturat. În ceea ce privește motivul invocat de aceeași recurentă cu trimitere la necompetența generală a instanțelor judecătorești Înalta Curte reține că este de asemenea nefondat având în vedere dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. a) C. proc.

civ. Potrivit art. 343 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. instanța va reține spre soluționare procesul dacă pârâtul și-a formulat apărările în fond, fără nici o referire întemeiată pe convenție arbitrală. În acest context trebuie să amintim că doctrina a statuat că părțile își păstrează dreptul de a se judeca în fața instanțelor de drept comun chiar în privința unei convenții arbitrale. Păstrând aceeași idee s-a stabilit că pârâtul își poate formula apărări de fond în fața instanței statale fără nici o rezervă întemeiată pe convenția arbitrală, cu consecința excluderii competenței tribunalului arbitral. Cu alte cuvinte chiar dacă a existat o convenție arbitrală atât timp cât recurenta pârâtă și-a formulat apărări de fond fără nici o rezervă reiese cu claritate că aceasta a exclus competența tribunalului arbitral.

Având în vedere considerentele arătate precum și momentul invocării excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, adică după încuviințarea și administrarea probelor fără nici o referire la convenția arbitrală, Înalta Curte reține așa cum am arătat deja că și acest motiv este nefondat. Referitor la motivul de ordine publică privind puterea de lucru judecat în raport cu sentința comercială nr. 8262 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Înalta Curte reține următoarele: Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți să se discute același obiect și aceeași cauză.

Este adevărat că în general, partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluția și dispozitivul se execută, însă în anumite situații beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat că acest tip de considerente reprezintă considerente decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta. Cu alte cuvinte, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta.

Mai mult decât atât în anumite situații, respectiv în cazul hotărârilor prin care se respinge o acțiune în justiție necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are caracter imperativ. Așadar, aceasta este și situația în cauza de față, înțelegerea sentinței comerciale nr. 8268 din 12 octombrie 2006 prin care s-a respins acțiunea Municipiului București fiind posibilă doar prin raportarea la considerentele hotărârii.

Este de reținut că cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. 25774/3/2004 și în care Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința comercială nr. 8268 din 12 octombrie 2006 a avut două capete de cerere și anume: 1. să se constate existența dreptului reclamantei de a percepe suma de 210.000 dolari SUA anual ca procent minimal din exploatarea proiectului; 2. încheierea unui act adițional la contractul de asociere încheiat la 1 septembrie 1993 având ca obiect înlăturarea următoarelor probleme litigioase, suprafața construibilă proiecție la sol efectiv realizată care este în cuantum de 3500 mp, costul global definitiv al proiectului care este situat la valoarea de 41.152.521 dolari SUA și baza față de care se aplică procentul din exploatarea proiectului procent prevăzut la art. 7.3 din contract sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 10.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Față de acestea deși s-a respins cererea reclamantei s-a reținut în considerentele sentinței comerciale nr. 8268 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și ca urmare a concluziilor raportului de expertiză că procentul cuvenit reclamantei este de 7,64% aplicabil rezultatului net obținut de pârâtă. În aceleași considerente s-a reținut, de altfel, că ambele părți sunt de acord cu încheierea unui act adițional, urmând a se avea în vedere și concluziile expertizei tehnice în cauză. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte reține că motivul de ordine publică cu referire la puterea lucrului judecat este întemeiat și în consecință în temeiul art. 312 alin. (1), art. 313 teza I C. proc.

civ. va admite recursul formulat de pârâta SC B.F.P. SRL, va casa decizia nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și o va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cu recomandarea stabilirii situației de fapt în raport de procentul de 7,64% cuvenit reclamantei Primăria Municipiului București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului formulat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, împotriva deciziei Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 79 A din 11 februarie 2011. Admite recursul formulat de pârâta SC B.F.P. SRL, împotriva deciziei Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 79 A din 11 februarie 2011, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2011.