ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4160/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4160/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 15 decembrie 2011
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 6098 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat a
capătului 1 al cererii reconvenționale; a fost admisă în parte cererea principală
și cererea conexă formulată de reclamanta-pârâtă Municipiul București, obligând
pârâta la plata sumei de 347.483 lei reprezentând debit cota de profit aferentă
perioadei 2001 – 2002 și la plata sumei de 78.855,019 lei reprezentând dobânda
legală aferentă debitului, calculată pentru perioada 11 aprilie 2002 – 31
octombrie 2003, precum și la plata sumei de 1.452.596 lei reprezentând debit
cotă de profit aferentă perioadei 2003-2005 și la plata sumei de 68.117 lei
reprezentând dobânda legală aferentă debitului calculată pentru perioada 28 mai
2004 – 30 iunie 2006, precum și la plata dobânzii legale în continuare până la
achitarea integrală a debitului; a fost respins capătul 3 al cererii conexe
privind obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere, ca neîntemeiat,
precum și capetele 1 și 6 ale cererii reconvenționale pentru existența
autorității de lucru judecat, iar ca inadmisibile capetele 2, 3, 4 și 5 ale
cererii reconvenționale; a mai obligat pârâta la plata cheltuielilor de
judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței
comerciale nr. 6098 din 14 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, au declarat apel Municipiul București prin Primar și SC
B.F.P. SRL.
Prin decizia nr. 79 A
din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, au fost respinse apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut în principal că pentru stabilirea sumei
reprezentând cota de profit pentru perioada 2001 – 2002 și 2003 – 2005 prima
instanță a dispus efectuarea unui raport de expertiză, iar la stabilirea cotei
de profit cuvenită reclamantei Primăria Municipiului București, expertul a avut
în vedere venitul net anual înregistrat de pârâta-reclamantă din întreaga
activitate și nu venitul net al asocierii care nu a fost evidențiat separat în
contabilitatea societății, neexistând nici un bilanț al asocierii care să facă
posibilă această separare.
În ceea ce privește
apelul declarat de SC B.F.P. SRL referitor la respingerea excepției de netimbrare
și a excepției necompetenței generale s-a reținut că: 1. sumele obținute din
contractele de asociere în participațiune intră în categoria „alte venituri”
astfel cum sunt reglementate de către O.U.G. nr. 45/2003 și Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice; 2. în mod corect s-a respins excepția necompetenței
generale a instanțelor judecătorești față de art. 343
4
alin. (1) și (2)
lit. a) C. proc. civ., deoarece pârâta a invocat această excepție ulterior
formulării apărărilor sale.
Referitor la stabilirea
costului global instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect
în baza calculelor efectuate de către expertul contabil care este cota cuvenită
reclamantei din contractul de asociere – 11,02%.
Împotriva deciziei
nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială, au declarat recurs ambele părți.
Prin cererea de
declarare a recursului SC B.F.P. SRL a solicitat și suspendarea efectelor
deciziei nr. 79 A din 11 februarie 2010, cerere care a fost respinsă prin
încheierea pronunțată la 19 mai 2011.
În motivarea cererii
recurenta SC B.F.P. SRL a arătat că decizia recurată este pronunțată cu
interpretarea și aplicarea greșită a legii – incidența în cauză a dispozițiilor
art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ. (aplicarea greșită a legii în ceea ce
privește excepția netimbrării și a dispozițiilor art. 343
4
C. proc.
civ.) și este lipsită de temei legal – incidența în cauză a dispozițiilor art. 304
pct. 9 teza I C. proc. civ., sub aspectul determinării valorii definitive a
terenului.
De asemenea recurenta
SC B.F.P. SRL a arătat că decizia recurată nu este motivată – incidența
dispozițiilor art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ., sub aspectul determinării
costului global definitiv.
Recurenta Primăria
Municipiului București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în
sensul că instanța cu privire la venitul net rezultat din exploatarea
Proiectului calculat pe baza anuală a apreciat în mod superficial și eronat că
nu se poate determina în lipsa unei evidențe contabile separate pentru Proiect,
la care pârâta-apelantă era obligată de altfel de normele contabile în vigoare
în toată această perioadă.
Prin serviciul
registratură recurenta SC B.F.P. SRL a formulat cerere de repunere în termenul
de motivare a recursului invocând art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În
motivarea cererii s-a arătat în principal că procesul-verbal de comunicare a
hotărârii întocmit la data de 21 martie 2011 conține mențiuni contrare
realității atât sub aspectul afișării cât și sub aspectul justificării unei
asemenea măsuri ce se pretinde a fi fost adoptată de către agentul procedural.
La termenul din 27
octombrie 2011 recurenta-pârâtă prin apărător a depus cerere prin care a
invocat ca motiv de ordine publică puterea de lucru judecat în raport cu
sentința comercială nr. 8262 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul
București, secția a VI-a comercială.
La 8 decembrie 2011 a
fost respinsă cererea de repunere în termen constatând că procedura de
comunicare s-a făcut în mod legal și nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 103 C.
proc. civ.
Prin întâmpinarea
depusă de către recurenta-reclamantă Primăria Municipiului București s-a
solicitat „anularea recursului ca tardiv formulat”, iar în subsidiar
respingerea ca nefondat a recursului declarat de către SC B.F.P. SRL.
La 8 decembrie 2011
recurenta Primăria Municipiului București a depus cerere de renunțare la
judecata recursului formulat împotriva deciziei comerciale nr. 79/A din 11
februarie 2011.
Analizând actele și
lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Disponibilitatea
procesuală se realizează și prin posibilitatea părților ca în cursul procesului
să efectueze diferite acte de dispoziție, cum ar fi în cauza de față renunțarea
la judecată.
Potrivit art. 246 alin.
(1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal
în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere art. 246
alin. (1) C. proc. civ. și nu în ultimul rând faptul că renunțarea la judecată
este una din formele de manifestare ale principiului disponibilității, Înalta
Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulat de
Primăria Municipiului București.
Referitor la recursul
declarat de recurenta SC B.F.P. SRL Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 306
alin. (2) C. proc. civ., apreciind că criticile recurentei referitoare la
puterea de lucru judecat, timbrajul cererii și necompetența generală a
instanțelor judecătorești, se încadrează în motive de ordine publică astfel că
nu intervine sancțiunea specifică pentru această etapă procesuală, respectiv
nulitatea căii de atac și în consecință recursul va fi analizat sub aspectul
motivelor de ordine publică precizate de recurentă, însă Înalta Curte va
analiza cu prioritate motivele legate de investirea instanței și necompetența
generală a instanțelor judecătorești și după aceea va analiza motivul cu
referire la puterea de lucru judecat.
Potrivit art. 17
alin. (2) din Legea nr. 146/1997 republicată scutirea de taxa judiciară de
timbru operează când cererile formulate de către alte instituții publice au ca
obiect venituri publice.
Accepțiunea textului
de lege mai sus menționat este reflectată în cuprinsul art. 26 alin. (3) din
normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 care prevede că în
interesul Legii nr. 146/1997 în categoria „venituri publice” se include și
bugetele locale.
Potrivit prevederilor
O.U.G. nr. 45/2003 și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, venituri
bugetare constituie resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art.
1 alin. (2) lit. a) –c), după caz în baza unor prevederi legale formate din
impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat precum și cele prevăzute la art. 5 alin.
(1) lit. a).
Față de textele de
lege arătate Înalta Curte reține că motivul referitor la timbrajul cererii de
chemare în judecată invocat de către recurenta SC B.F.P. SRL este nefondat
urmând a fi înlăturat.
În ceea ce privește
motivul invocat de aceeași recurentă cu trimitere la necompetența generală a
instanțelor judecătorești Înalta Curte reține că este de asemenea nefondat
având în vedere dispozițiile art. 343
4
alin. (2) lit. a) C. proc.
civ.
Potrivit art. 343
alin. (2) lit. a) C. proc. civ. instanța va reține spre soluționare procesul
dacă pârâtul și-a formulat apărările în fond, fără nici o referire întemeiată
pe convenție arbitrală.
În acest context
trebuie să amintim că doctrina a statuat că părțile își păstrează dreptul de a
se judeca în fața instanțelor de drept comun chiar în privința unei convenții
arbitrale. Păstrând aceeași idee s-a stabilit că pârâtul își poate formula
apărări de fond în fața instanței statale fără nici o rezervă întemeiată pe
convenția arbitrală, cu consecința excluderii competenței tribunalului
arbitral.
Cu alte cuvinte chiar
dacă a existat o convenție arbitrală atât timp cât recurenta pârâtă și-a
formulat apărări de fond fără nici o rezervă reiese cu claritate că aceasta a
exclus competența tribunalului arbitral.
Având în vedere
considerentele arătate precum și momentul invocării excepției necompetenței
generale a instanțelor judecătorești, adică după încuviințarea și administrarea
probelor fără nici o referire la convenția arbitrală, Înalta Curte reține așa
cum am arătat deja că și acest motiv este nefondat.
Referitor la motivul
de ordine publică privind puterea de lucru judecat în raport cu sentința
comercială nr. 8262 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială. Înalta Curte reține următoarele:
Existența unei
hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se
invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași
părți să se discute același obiect și aceeași cauză.
Este adevărat că în general,
partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că
acesta cuprinde soluția și dispozitivul se execută, însă în anumite situații
beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt
avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă
înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat
că acest tip de considerente reprezintă considerente decisive, adică acelea
care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu
acesta.
Cu alte cuvinte,
beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri
judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului făcând corp
comun cu acesta.
Mai mult decât atât
în anumite situații, respectiv în cazul hotărârilor prin care se respinge o
acțiune în justiție necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are
caracter imperativ.
Așadar, aceasta este
și situația în cauza de față, înțelegerea sentinței comerciale nr. 8268 din 12
octombrie 2006 prin care s-a respins acțiunea Municipiului București fiind
posibilă doar prin raportarea la considerentele hotărârii.
Este de reținut că
cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. 25774/3/2004
și în care Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat sentința
comercială nr. 8268 din 12 octombrie 2006 a avut două capete de cerere și
anume: 1. să se constate existența dreptului reclamantei de a percepe suma de
210.000 dolari SUA anual ca procent minimal din exploatarea proiectului; 2.
încheierea unui act adițional la contractul de asociere încheiat la 1
septembrie 1993 având ca obiect înlăturarea următoarelor probleme litigioase,
suprafața construibilă proiecție la sol efectiv realizată care este în cuantum
de 3500 mp, costul global definitiv al proiectului care este situat la valoarea
de 41.152.521 dolari SUA și baza față de care se aplică procentul din
exploatarea proiectului procent prevăzut la art. 7.3 din contract sub
sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 10.000.000 lei pentru fiecare zi de
întârziere.
Față de acestea deși
s-a respins cererea reclamantei s-a reținut în considerentele sentinței
comerciale nr. 8268 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, și ca urmare a concluziilor raportului de expertiză că
procentul cuvenit reclamantei este de 7,64% aplicabil rezultatului net obținut
de pârâtă. În aceleași considerente s-a reținut, de altfel, că ambele părți
sunt de acord cu încheierea unui act adițional, urmând a se avea în vedere și
concluziile expertizei tehnice în cauză.
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte reține că motivul de ordine publică cu
referire la puterea lucrului judecat este întemeiat și în consecință în temeiul
art. 312 alin. (1), art. 313 teza I C. proc. civ. va admite recursul formulat
de pârâta SC B.F.P. SRL, va casa decizia nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și o va trimite spre
rejudecare aceleiași instanțe cu recomandarea stabilirii situației de fapt în
raport de procentul de 7,64% cuvenit reclamantei Primăria Municipiului
București.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Ia act de
renunțarea la judecata recursului formulat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI,
împotriva deciziei Secției a VI-a comercială a Curții de Apel București nr. 79
A din 11 februarie 2011.
Admite
recursul formulat de pârâta SC B.F.P. SRL, împotriva deciziei Secției a VI-a
comercială a Curții de Apel București nr. 79 A din 11 februarie 2011, pe care o
casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 15 decembrie
2011.