ÎCCJ, decizie (scj.ro #83549)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83549) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Ordonanța președințială.Caracterul executoriu. Consecințe C.proc.civ., art.374, art.581 Ordonanța președințială nu are putere de lucru judecat față de procesul în fond, în curs de judecată, sau angajat ulterior între părți și nici față de o nouă cerere de ordonanță președințială dar este executorie prin ea însăși , în temeiul legii și poate fi executată înaintea definitivării, fără a fi investită cu formulă executorie, înscriindu-se între excepțiile prevăzute de art.374 C.proc. civ. (Secția comercială, decizia nr.1376 din 20 aprilie 2004) Reclamanta C. N., pe cale de ordonanță președințială, a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. SA, Sucursala Drobeta Turnu Severin, cerând rebranșarea la rețeaua de energie electrică, deoarece a încheiat cu pârâta un contract de furnizare a energiei electrice și s-a achitat de obligațiile la zi, plata energiei electrice consumate.
Prin sentința civilă nr.487 din 11 septembrie 2003, Judecătoria Orșova, admițând excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Mehedinți. Tribunalul Mehedinți, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr.1303/C, din 16 octombrie 2003, a admis acțiunea, obligând pârâta să branșeze la sursa de alimentare cu energie eletrică imobilul din Orșova, deținut de reclamantă în coproprietate, hotărâre executorie în condițiile art.581 C. proc.civ., cu motivarea că alimentarea cu energie electrică a unui imobil constituie o necesitate, fiind posibilă o nouă branșare la rețeaua electrică. Împotriva sentinței, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește nelegalitatea, în condițiile art.304 pct.9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond, Tribunalul Mehedinți a aplicat greșit legea, adică dispozițiile art.581 C. proc. civ., în sensul că a luat măsuri cu caracter definitiv prin obligarea de a furniza energie electrică la punctul de consum al reclamantei. Un alt motiv de critică vizează faptul că instanța nu a ținut cont de înscrisurile de la dosar, care dovedesc imposibilitatea tehnică de branșare la rețeaua electrică, întrucât la punctul de consum locuiesc doi proprietari, iar tabloul de distribuție și contorul electric se găsesc pe proprietatea numitei P.L. Recursul este nefondat. Din analiza textului 581 C. proc.
civ., rezultă condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Ordonanța președințială are caracter vremelnic și executoriu la care se adaugă instituția puterii lucrului judecat. Ordonanțele președințiale sunt executorii prin ele însele în puterea legii. Ele pot fi executate înaintea definitivării lor și fără să fie investite cu formulă executorie (art.374 C. proc. civ.). Ele operează în temeiul legii. Partea nu este obligată să ceară instanței ordonarea execuției temporare și nici judecătorul nu este obligat să o pronunțe în mod expres. Practica judiciară a decis că ordonanța președințială nu are putere de lucru judecat față de procesul în fond în curs de judecată sau angajat ulterior între părți și nici față de o nouă cerere de ordonanță președințială.
Deci, fiind executorii prin ele însele, în puterea legii, punerea lor în executare trebuie să se facă cu cea mai mare rapiditate. Ca atare, instanța de fond, admițând acțiunea formulată în condițiile art.581 C. proc. civ., a aplicat corect legea. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.