ÎCCJ, decizie (scj.ro #143847)

Ordonanță președințială întemeiată pe disp. art. 38 din Legea nr. 85/2006. Conflict de competență. Competența judecătorului-sindic.

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic : atribuțiile judecătorului-sindic

-competența

Legea nr. 85/2006, art. 11, art. 86

Derularea contractelor încheiate de persoana juridică aflată în procedura insolvenței, denunțarea, încetarea, continuarea acestora se află sub supravegherea administratorului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Legea insolvenței este o lege specială, având propriul domeniu de reglementare, iar dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuții ale judecătorului- sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvență.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351 din 28 septembrie 2017

Notă*

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017  pe rolul Tribunalului  Buzău, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal reclamanta A. - în reorganizare judiciară a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pe cale de ordonanță președințială, să se constate aplicabilitatea dispozițiilor art.38 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței și să se dispună obligarea pârâtei să mențină furnizarea energiei electrice necesară funcționării activității reclamantei.

La data de 10 aprilie 2017 pârâta B. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea dispunerii măsurii de menținere a furnizării energiei electrice pe calea ordonanței președințiale, să se constate greșita apreciere a A. cu privire la calitatea sa de consumator captiv, precum  și necompetența teritorială a Tribunalului Buzău în judecarea cererii introductive de instanță, iar în subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii privind ordonanța președințială, ca neîntemeiată.

Prin  sentința civilă  nr. 194 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal s-a declinat competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulată de către reclamanta A.- în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanta A. - în reorganizare judiciară a solicitat ca, pe calea procedurii ordonanței președințiale, să fie obligată pârâta B. să continue prestarea serviciului de furnizare a energiei electrice necesare continuării activității sale pe perioada reorganizării judiciare și că, potrivit dispozițiilor art.998 din C. proc. civ., „Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

Tribunalul a constatat că instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, respectiv executarea obligațiilor izvorâte din Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. x din 20 octombrie 2015, este cea de la sediul pârâtei B., potrivit dispozițiilor art.107 din C. proc. civ.

Cum litigiul asupra fondului dreptului, în primă instanță, este de competența instanței din Municipiul București, pe raza căreia își are sediul pârâta B., tribunalul a apreciat că cererea de ordonanță președințială trebuia introdusă la această instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă sub numărul x/3/2017.

Prin sentința civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă  s-a admis excepția de necompetență funcțională și s-a declinat competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială formulată de către reclamanta A.- în reorganizare judiciară  în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2016 și  art.998 alin.2 C. proc. civ., având ca obiect obligarea pârâtei, pe calea ordonanței președințiale, la menținerea furnizării energiei electrice către reclamantă.

Instanța a avut în vedere  calitatea de consumator captiv al  reclamantei, potrivit  art.3 din Legea nr.85/2008, precum și  împrejurarea că aceasta se află în perioada de reorganizare, astfel încât pârâta, în calitate de furnizor de servicii nu are dreptul, în perioada de observație și în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor.

Reținând obiectul cererii, precum și fundamentul pretențiilor reclamantei, respectiv dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006, Tribunalul a apreciat că devin incidente, pentru determinarea competenței materiale funcționale de soluționare a cauzei, dispozițiile art.6 alin.1 și art.11 alin.2 din actul normativ menționat.

Instanța a mai reținut că toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția apelului prevăzut la art.8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență sau un complet specializat de insolvență, acesteia/acestuia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.

Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Față de sentința civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, la data de 26 mai 2017, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă dosarul nr.x/3/2017, având ca obiect faliment - ordonanță președințială - obligare la menținerea furnizării energiei electrice necesare funcționării activității - declinat.

Prin sentința civilă nr.3811 din 15 iunie 2017 instanța a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A.- IN REORGANIZARE în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenta și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție a României pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă reclamanta A. prin administrator judiciar C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei să mențină furnizarea energiei electrice necesare funcționării activității reclamantei.

Totodată, s-a reținut că, reclamanta se află în procedura insolvenței judiciare, în dosarul nr. x/114/2013 aflat pe rolul Tribunalului Buzău și că cererea se fundamentează pe existența unui contract încheiat între părți, cu privire la care, în timpul procedurii de reorganizare judiciară a reclamantei, parata a formulat notificare de denunțare a contractului ce urmează a produce efecte începând cu data de 20 aprilie 2017, notificare comunicată administratorului judiciar al reclamantei în timpul procedurii de reorganizare judiciară.

S-a mai reținut că cererea de ordonanță președințială este întemeiata pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006 și că derularea contractelor încheiate de persoana juridica aflata in procedura insolventei, denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub supravegherea administratorului judiciar, în condițiile art.86 din Legea nr.86/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției de necompetență teritorială, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată și, în consecință, a admis-o pentru următoarele considerente:

S-a arătat că, un prim aspect se referă la verificări în sensul că pricina este de competența Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, având o competență generală de judecată în materia litigiilor patrimoniale între profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei, potrivit dispozițiilor în vigoare, respectiv art. 95 alin.1 pct. 1 din Noul C. proc. civ.,ori de competența judecătorului sindic de la Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială specializată în materia litigiilor de insolvență, judecătorul sindic reținând că incidentul sesizat de parte nu se referă la competență, ci la regulile de legală constituire a completului.

Competența instanțelor reprezintă departajarea prerogativelor jurisdicționale între instanțele judecătorești, atât pe verticală (competența materială), cât și pe orizontală (competența teritorială) și este stabilită prin norme cu caracter procedural reglementate în codul de procedură civilă sau în legi cu caracter special.

S-a reținut că în acest sens este art. 6 din Legea nr.85/2006, care tranșează sub aspectul competenței procedura de insolvență ca aparținând tribunalului, pe când art. 95 alin 1 pct. 1 coroborat cu art. 94 lit. j  din Noul C. proc. civ., stabilesc, de asemenea, competența tribunalului pentru litigiile între profesioniști evaluabile la peste 200.000 lei.

Astfel, competența materială nu se raportează la persoana judecătorilor care intră în constituirea completului, ci nivelul instanței în ierarhia instanțelor judecătorești.

Maniera de distribuire a cauzelor în funcție de o anumită specializare a magistraților în anumite materii sau domenii ale dreptului ține de organizarea judiciară și nu reprezintă norme de competență în sensul avut în vedere de legiuitor.

Chiar dacă jurisprudențial departajarea cauzelor în funcție de domenii se face prin sintagma competența funcțională, s-a reținut că aceasta nu desemnează o departajare a competențelor în sensul legii de procedură, ci o departajare a cauzelor după specializarea magistratului în anumite domenii, potrivit Legii nr.304/2004.

S-a reținut că art. 11 din Legea nr.85/2006 delimitează materia în care un judecătorul-sindic are specializarea să judece, astfel că acesta soluționează oricare dintre cererile enumerate la literele a)-n), precum și orice acțiuni, indiferent de titular dacă sunt aferente procedurii.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr.85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul asupra activității administratorului/lichidatorului judiciar precum și la procesele de natura juridică aferente procedurii insolventei, fiind competent să judece toate cererile prevăzute de Legea nr.85/2006.

S-a mai reținut că acțiunea întemeiată pe aplicarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 85/2006 la solicitarea reclamantei aflata în procedura de reorganizare judiciară, pentru menținerea și executarea unui contract în derulare cu privire la care devin aplicabile prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006, implică cu necesitate realizarea unei verificări judiciare asupra activității administratorului judiciar, în exercitarea atribuțiilor specifice decurgând din art. 86 din legea specială, inclusiv în ceea ce privește măsurile adoptate după primirea notificării de denunțare unilaterală a contractului; este o acțiune dintre cele încadrabile în dispozițiile art.11 din Legea nr.85/2006 care au un caracter excepțional, și nu trebuie să fie deferită spre judecata unei instanțe cu o specializare generală în această materie, în cauză, secția civilă a tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială a instanței, s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 120 din C. proc. civ. raportate la art. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care cererile în materia insolventei, respectiv toate procedurile prevăzute de legea specială, sunt de competenta tribunalului în circumscripția căruia își are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art.135 alin.1 și 4 C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta A. - în reorganizare judiciară a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pe cale de ordonanță președințială, să se constate aplicabilitatea dispozițiilor art.38 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței și să se dispună obligarea pârâtei, să mențină furnizarea energiei electrice necesară funcționării activității reclamantei.

Totodată, se reține că, în motivarea în fapt, reclamanta a învederat că, prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2013 pronunțată în dosarul nr.x/114/2013  împotriva A., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, iar prin sentința civilă nr.l204 din 10 decembrie 2014 judecătorul-sindic desemnat de Tribunalul Buzău a confirmat planul de reorganizare a activității debitorului.

Acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 4 aprilie 2017, sub nr.x/114/2017, are ca obiect o cerere de ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr.85/2006.

Se constată că cererea se fundamentează pe existența unui contract încheiat intre parți, cu privire la care, in timpul procedurii de reorganizare judiciara a reclamantei, parata a formulat notificare de denunțare a contractului, ce urmează a produce efecte începând cu data de 20 aprilie 2017, notificare comunicata administratorului judiciar al reclamantei în timpul procedurii de reorganizare judiciară.

Este de menționat că derularea contractelor încheiate de persoana juridică aflată în procedura insolvenței, denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub supravegherea administratorului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte reține că legea insolvenței este o lege specială având propriul domeniu de reglementare.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuții ale judecătorului sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvență.

Prin raportare la textele de lege enunțate și față de împrejurarea că reclamanta a indicat ca temei de drept al acțiunii formulate prevederile art. 38 ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, instanța apreciază că judecarea cererii este în competența judecătorului sindic, acesta având posibilitatea de a analiza asupra admisibilității acesteia din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie.

Astfel, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi soluționată decât în condițiile reglementate de legislația specială, respectiv Legea nr. 85/2006, iar nu în cadrul procedurii reglementate de codul de procedură civilă.

Competența materială și teritorială a instanțelor este stabilită prin norme cu caracter procedural reglementate de codul de procedură civilă sau de legi cu caracter special.

Potrivit codului de procedură civilă, tribunalul are o competență generală de judecată în materia litigiilor patrimoniale între profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei.

Conform art. 6 din Legea nr. 85/2006 „Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția apelului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență sau un complet specializat de insolvență, acesteia/acestuia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.”

Așadar, potrivit acestui text de lege, toate procedurile prevăzute de legea insolvenței, cu excepția apelului prevăzut la art.8, sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului și sunt exercitate de un judecător-sindic.

Se reține că, demersul judiciar pendinte este necesar a se încadra în prevederile procedurale imperative ale C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează procedura insolvenței.

În consecință, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006, este o acțiune care se impune a fi soluționată pe calea legii speciale a insolvenței, de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat in materia procesului determinată după natura obiectului său.

Cum, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 120 din C. proc. civ. prin raportare la art. 6 din Legea nr. 85/2006,

competența de soluționare a pricinii aparține judecătorului sindic

din cadrul tribunalului în circumscripția căruia își are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău.

În raport de prevederile legale menționate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.