ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2019

HOTĂRÂRE

23.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2018, S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. și prin administrator judiciar B.F.J. C. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul, fostul administrator statutar al S.C. A. S.R.L., să predea toate documentele menționate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/15.01.2016.

În motivare, a arătat că prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/15.01.2016 s-a dispus revocarea pârâtului din calitatea de administrator și i s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile lucrătoare să remită toate documentele și înscrisurile societății și orice acte necesare administrării societății, enumerându-se un număr de 42 de acte sau tipuri de acte, precum și ștampila societății; pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație.

În drept, a invocat dispozițiile art. 58, art. 93 și art. 96 din Legea nr. 85/2014, art. 2019 și urm. C. civ. și art. 72-73 și art. 197-198 din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea din 25.05.2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că cererea de chemare în judecată face parte dintre cele la care se referă art. 63 din Legea nr. 31/1990, conform căruia "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal".

Prin urmare, secția a VII-a civilă a Tribunalului București, care soluționează exclusiv cauze de insolvență, nu este competentă material să soluționeze acțiunea, întrucât nu face parte dintre cele care, potrivit art. 45 din Legea nr. 85/2014, sunt de competența judecătorului sindic.

S-a mai reținut că dispozițiile din Legea nr. 85/2014 invocate în finalul cererii de chemare în judecată nu determină competența judecătorului sindic, întrucât art. 58 enumeră atribuțiile administratorului judiciar, iar art. 93 se referă la reconstituirea documentelor prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) - f) și l) ulterior intrării în procedura simplificată; or, S.C. A. S.R.L. se află în perioada de observație, iar documentele prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b) - f) și l) din lege au fost depuse odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în caz contrar judecătorul sindic ar fi respins cererea debitoarei.

În continuare, s-au evocat dispozițiile art. 96 și art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 și a subliniat că acțiunea excede în mod vădit competenței judecătorului-sindic, întrucât nu reprezintă o contestație sau obiecțiune cu privire la procedura insolvenței.

Având în vedere că între data introducerii cererii și ultimul termen de judecată, 14 mai 2018, sediul debitoarei s-a schimbat din județul Buzău în municipiul București, s-a apreciat că, din perspectiva art. 119 și art. 136 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat la 31.05.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 3322/01.11.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri care are ca obiect obligarea pârâtului la restituirea unor documente pe care le deține în mod nejustificat; a apreciat că temeiul juridic este art. 1516 C. civ.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., în cererile care au ca obiect o obligație de a face neevaluabilă în bani este competentă judecătoria.

Subliniindu-se că litigiul dedus judecății este unul de drept comun, care nu atrage incidența tribunalului ca instanță de fond, specializată, în aplicarea art. 107 C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 07.12.2018.

Prin sentința civilă nr. 1064/05.02.2019, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A reținut judecătoria că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 72-73 și art. 197-198 din Legea nr. 31/1990; or, potrivit art. 63 din Legea nr. 31/1990, "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal."

Cum, în cauză, cererea principală formulată de reclamantă reprezintă o acțiune bazată pe un raport juridic reglementat de dispozițiile Legii nr. 31/1990, a reținut că aceasta intră sub incidența art. 63 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a reține competența materială în favoarea Tribunalului Buzău, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, care rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Or, la data introducerii acțiunii - 02.04.2018, sediul reclamantei se afla în Buzău, fiind lipsit de orice relevanță sub aspectul stabilirii competenței faptul că ulterior reclamanta și-a modificat sediul, pe parcursul procesului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 200/19.03.2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a civilă; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că pârâtul a deținut în cadrul procedurii insolvenței și pentru o scurtă durată de timp calitatea de administrator special al S.C. A. S.R.L., împrejurare ce reprezintă un element suplimentar care confirmă că obiectul cererii este în strânsă interdependență și legătură cu procedura insolvenței.

În plus, a reținut că art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014 prevede că una dintre atribuțiile principale ale administratorului judiciar este aceea de a sesiza judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta.

De asemenea, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar dar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Așa fiind, a apreciat că atribuțiile judecătorului sindic nu sunt limitate doar la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, cum a reținut judecătorul sindic.

În acest context, a reținut că refuzul fostului administrator statutar și administrator special al debitoarei S.C. A. S.R.L. de a preda toate documentele menționate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/15.01.2016 are o strânsă legătură cu procedura insolvenței, îngreunează activitatea administratorului judiciar desemnat în procedură și, astfel, temporizează procedura în mod nejustificat, întrucât de conținutul tuturor documentelor financiar-contabile, evidențe, balanțe, contracte, facturi etc. depinde întocmirea actelor în procedură de către administratorul judiciar, dar și identificarea tuturor condițiilor în care debitoarea a ajuns în starea de insolvență.

Chiar dacă, în concret, obiectul cererii deduse judecății îl constituie o acțiune în obligație de a face, prin raportare la prevederile art. 2019 și următoarele C. civ., caracterul general al naturii acestei acțiuni nu generează disocierea acesteia de procedura insolvenței, pentru că esențială în soluționarea acestei cereri este situația debitoarei.

A subliniat tribunalul că obligarea fostului administrator statutar și administrator special al debitoarei S.C. A. S.R.L. la remiterea documentelor societății, la cererea administratorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, în sensul prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care este de competența materială funcțională exclusivă a judecătorului sindic.

Pe de altă parte, a reținut că textele de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 72-73 și 197-198 din Legea nr. 31/1990, reprezintă legea generală, deoarece odată intrate în procedura de insolvență, societăților le este aplicabilă legea specială, respectiv Legea nr. 85/2014.

În final, notând că atât sediul actual al S.C. A. S.R.L, cât și domiciliul pârâtului se află în municipiul București, a reținut că, față de stabilirea competenței exclusive a judecătorului sindic, ce funcționează în cadrul Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe.

Analizând actele dosarului, potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a VI-a civilă este instanța competentă să soluționeze cauza, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul D., fostul administrator statutar, solicitând obligarea acestuia la predarea tuturor documentelor menționate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/15.01.2016.

Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. Prin cauza cererii de chemare în judecată se înțelege situația de fapt calificată juridic, iar instanța nu este ținută de textele legale indicate de parte, fiind chemată să aplice textul legal care corespunde situației de fapt calificate juridic, constatându-se că, în speță, raporturile juridice dintre părțile în litigiu sunt guvernate de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Incidența dispozițiilor speciale ale Legii nr. 85/2014 cu privire la reclamantă, societate aflată în procedura insolvenței, nu poate avea ca efect modificarea obiectului și a cauzei acțiunii care este o acțiune socială în executarea obligațiilor stabilite în sarcina administratorului statutar printr-o hotărâre a adunării generale.

În acest context, trebuie menționat că, așa cum judicios a reținut Tribunalul București, secția a VII-a civilă, chiar dacă asupra reclamantei a fost deschisă procedura generală a insolvenței, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage competența judecătorului sindic, ale cărui atribuții sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014.

Procedura insolvenței este o procedură colectivă prin care se urmărește acoperirea datoriilor debitorului insolvent față de creditorii săi, desfășurată într-o succesiune de acte și operațiuni strict determinate de lege a căror finalitate este prestabilită.

Potrivit dispozițiilor speciale ale art. 41 și 45 din Legea nr. 85/2014, atribuțiile tribunalului învestit în primă instanță, sunt exercitate de către judecătorul-sindic, deci de o instanță specializată.

Textul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privește doar principalele atribuții ale judecătorului-sindic, enumerarea legală a atribuțiilor jurisdicționale ale judecătorului-sindic nefiind limitativă. Astfel, orice situație litigioasă intervenită în cursul soluționării dosarului de insolvență și care are legătură directă cu aceasta poate intra în competența de soluționare a judecătorului-sindic, cu observația că nu s-ar putea interpreta că i-ar reveni judecătorului-sindic acțiuni de drept comun, doar în considerarea faptului că una dintre părțile în litigiu este în procedura reorganizării sau a falimentului.

Chiar dacă cererea de chemare în judecată este formulată de societatea reclamantă prin administrator special și administrator judiciar nu își are cauza în insolvență, ci în dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată cu modificările ulterioare privind societățile.

Prin urmare, competența materială și teritorială de solutionare a cauzei în primă instanță nu se va stabili potrivit art. 120 din C. proc. civ. și dispozitiilor speciale privind procedura insolventei, ci în virtutea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, care guvernează raporturile juridice dintre societatea reclamantă și pârâtul D., fost administrator statutar.

Prin demersul său judiciar, reclamanta urmărește obligarea pârâtului la aducerea la îndeplinire a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1/15.01.2016, prin care s-a dispus revocarea acestuia și i s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile lucrătoare să remită toate documentele și înscrisurile societății și oricare acte necesare administrării societății, precum și ștampila societății, deținute în baza calității sale de administrator statutar.

Astfel, potrivit art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale.

Art. 63 din Legea nr. 31/1990 instituie regula competenței exclusive, în sensul că "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal."

În speță, sediul societății este situat în municipiul București.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.