ÎCCJ, decizie (scj.ro #83994)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83994) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Beția voluntară completă.

Circumstanță atenuantă. Condiții

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Cauzele care

înlătură caracterul penal al faptei

Indice alfabetic:

Drept penal

-

beția voluntară completă

-

circumstanță atenuantă

C. pen.,

art. 49 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 49

alin. (2) C. pen., starea de beție voluntară completă poate

constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau

agravantă.

Beția voluntară

preordinată constituie întotdeauna o circumstanță

agravantă, în timp ce beția voluntară simplă poate

constitui o circumstanță atenuantă, însă numai atunci când

este completă, capacitatea persoanei de a înțelege și de a voi,

precum și de a fi stăpână pe acțiunile sale fiind

abolită.

În consecință,

reținerea stării de beție voluntară a făptuitorului,

ca circumstanță atenuantă, nu este justificată în cazul în

care, deși la originea stării de anormalitate psiho-fizică a

acestuia în momentul săvârșirii faptei de viol care a avut ca urmare

moartea victimei, prevăzută în art. 197 alin. (3) C. pen., s-a aflat

acțiunea sa conștientă de consumare a băuturilor alcoolice,

starea de beție voluntară nu a fost completă, ci

incompletă, nefiindu-i abolită, ci numai afectată, capacitatea

de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții.

I.C.C.J., secția

penală, decizia nr. 2209 din 11 iunie 2009

Prin sentința penală nr.

16/F/2009 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a

fost condamnat inculpatul U.I. la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197

alin. (3) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile

prevăzute în art. 71 C. pen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 30 noiembrie 2006,

inculpatul U.I. a efectuat diferite lucrări gospodărești,

consumând între timp băuturi alcoolice. În jurul orelor 21

30

,

ajungând acasă, a luat o sticlă cu țuică tare și a

consumat de unul singur băutura, după care a ieșit și s-a

plimbat pe calea ferată, spre ieșirea din sat, pe fondul avansatei

stări de ebrietate dorind să întrețină relații sexuale

cu o femeie.

Văzând pe drumul din apropierea

căii ferate o siluetă de femeie - victima A.M., inculpatul a

ieșit în întâmpinarea acesteia și, fără să-i adreseze

vreun cuvânt, a imobilizat-o cu mâna la spate, a împins-o din drum peste calea

ferată, unde, folosind forța, a dezbrăcat-o de pantaloni

și, ținând-o de gură pentru a nu striga după ajutor, a

trântit-o la pământ, întreținând, mai întâi, cu aceasta un act sexual

anal, iar ulterior un raport sexual complet, normal.

În timpul desfășurării

acestor violențe, inculpatul a ținut-o pe victimă

imobilizată la sol, cu genunchiul, iar cu o mână a strâns-o de gât,

sugrumând-o, astfel că, în momentul în care a terminat cel de-al doilea

act sexual, aceasta a rămas la pământ, iar la scurt timp a decedat.

Inculpatul și-a dat seama la un

moment dat, în timpul desfășurării violului - când i-a

supraarcuit victimei coloana vertebrală și când a strâns-o mai tare

de gât - că aceasta a gemut de două ori și că și-a

pierdut cunoștința, dar a crezut că a leșinat.

Raportul de constatare medico-legală

a concluzionat că moartea victimei A.M. a fost violentă și s-a

datorat unei insuficiențe respiratorii acute, consecutivă unei

asfixii mecanice, prin comprimarea căilor respiratorii superioare cu mâna

(sugrumare), examenul genital efectuat relevând  leziuni vaginale și

himenale, care s-au putut produce în cursul unui raport sexual vaginal, fapt

atestat și de prezența spermatozoizilor în frotiul din secreția

vaginală. Examenul anal a relevat leziuni ale mucoasei anale, care s-au

putut produce în cursul unui raport sexual anal, stabilindu-se totodată

că leziunile pot data din cursul nopții de 30 noiembrie spre 1

decembrie 2006, între orele 23

00

- 01

00

, cel mai probabil

în jurul orei 0

00

.

Prin decizia nr. 35/A din 8 aprilie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală

și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul care, prin apărătorul

ales, a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost

aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea în

favoarea sa atât a circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74

alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - întrucât a avut o bună

conduită anterior săvârșirii faptei - cât și a

dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. pen., referitoare la starea de

beție completă în care a fost comisă infracțiunea.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut,

în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în

cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a

efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât

sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate

de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C.

pen.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa

este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară,

atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât

și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel

încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că nu este justificată solicitarea

recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de prima

instanță, prin reținerea ca circumstanțe atenuante a

împrejurărilor prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen., respectiv atitudinea sa sinceră, precum și conduita bună

avută înainte de săvârșirea infracțiunii.

Aceasta deoarece prima

instanță a valorificat eficient criteriile prevăzute în art. 72

C. pen., considerând justificat că doar o pedeapsă, într-un cuantum

ridicat, va asigura realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la faptul

că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană

liniștită, harnică, că a recunoscut fapta, sunt

într-adevăr circumstanțe personale favorabile acestuia, pe care

însă instanța le-a avut în vedere la momentul dozării

sancțiunii. Nu trebuie ignorat faptul că astfel de conduite sunt

atitudini normale, firești, ale oricărui om care respectă legea

și normele de conduită și nu trebuie să se constituie

într-un „titlu de glorie” pentru cel în favoarea căruia se rețin,

rămânând la aprecierea instanței (fiind o facultate a acesteia

și nu o obligație) de a le califica sau nu ca circumstanțe

atenuante, în funcție de specificul cauzei, de natura și gravitatea

faptei, de consecințele produse.

În cauză, fapta dedusă

judecății este una foarte gravă, care, numai din

raționamente și argumente de ordin juridic, se constituie într-o singură

infracțiune, practic, regăsindu-se în acțiunile întreprinse de

inculpat elementele a două infracțiuni extrem de grave - omor și

viol.

Poziția sinceră pe care

inculpatul a susținut că a avut-o pe parcursul cercetărilor a

fost, în realitate, o atitudine oscilantă - inițial inculpatul

nerecunoscând fapta pentru ca, ulterior, în fața probelor evidente,

să recunoască că este autorul infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată.

Totodată, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că nu este întemeiată

nici solicitarea recurentului inculpat de a-i fi recunoscută ca o

circumstanță atenuantă, în condițiile art. 49 alin. (2) C.

pen., starea de beție în care s-a aflat la momentul comiterii faptei.

Potrivit dispoziției legale mai

sus invocate, starea de beție voluntară completă poate

constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau

agravantă.

În doctrina penală

se face deosebirea între diferite forme de beție, de care sunt legate

și consecințe juridice distincte.

Se face, astfel, distincție

între beția accidentală și beția voluntară, după

cum cel care a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru.

Beția voluntară este starea

în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice

ori substanțe al căror efect ebriant îl cunoaște. În doctrina

penală, beția voluntară este cunoscută sub două forme:

beție voluntară simplă și beție voluntară

preordinată. Importanța acestei distincții constă în

consecințele juridice pe care le poate avea asupra răspunderii

penale.

Beția preordinată sau

premeditată este întotdeauna o circumstanță agravantă a

răspunderii penale, deoarece persoana și-a provocat anume

această stare pentru a avea mai mult curaj în săvârșirea faptei

ori pentru a o invoca drept scuză a săvârșirii faptei.

Beția simplă poate fi

dimpotrivă și o circumstanță atenuantă, căci

făptuitorul, în momentul când și-a provocat această stare, nu

avea intenția să săvârșească o faptă

prevăzută de legea penală.

După gradul de intoxicație

cu alcool ori alte substanțe, beția poate fi: completă sau

incompletă.

Beția incompletă, după

cum arată și denumirea, se caracterizează prin aceea că

intoxicația cu alcool ori alte substanțe ebriante este într-o

fază incipientă, manifestată, de regulă, prin excitabilitate

și impulsivitate. În această stare, capacitatea persoanei de a

înțelege și de a voi nu este abolită, ci doar slăbită.

Starea de beție este

completă doar atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte

substanțe este atât de avansat încât a dus la paralizarea energiei fizice

și la totala întunecare a facultăților psihice ale persoanei,

aceasta nemaifiind stăpână pe mișcările ei fizice și

neavând capacitatea de a înțelege și a voi, aflându-se, în mod

obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată în cauză că inculpatul nu s-a aflat

într-o astfel de stare de beție, respectiv în stare de beție

voluntară completă.

Este adevărat că la

originea stării de anormalitate psiho-fizică în care s-a aflat

inculpatul în seara respectivă a stat acțiunea sa

conștientă de consumare a băuturilor alcoolice, într-o cantitate

destul de mare, însă acest fapt i-a afectat doar și nu i-a paralizat

capacitatea de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții,

dovadă în acest sens fiind întreținerea a două acte sexuale -

unul anal și unul normal - cu consecințe atât de grave - moartea

victimei -, astfel încât nu se justifică reținerea în favoarea sa a

stării de beție voluntară ca o circumstanță

atenuantă, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special

prevăzut de textul sancționator.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.