ÎCCJ, decizie (scj.ro #83994)

Beția voluntară completă. Circumstanță atenuantă. Condiții Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Indice alfabetic: Drept penal - beția voluntară completă - circumstanță atenuantă C. pen., art. 49 alin. (2) Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. pen., starea de beție voluntară completă poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă. Beția voluntară preordinată constituie întotdeauna o circumstanță agravantă, în timp ce beția voluntară simplă poate constitui o circumstanță atenuantă, însă numai atunci când este completă, capacitatea persoanei de a înțelege și de a voi, precum și de a fi stăpână pe acțiunile sale fiind abolită.

În consecință, reținerea stării de beție voluntară a făptuitorului, ca circumstanță atenuantă, nu este justificată în cazul în care, deși la originea stării de anormalitate psiho-fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei de viol care a avut ca urmare moartea victimei, prevăzută în art. 197 alin. (3) C. pen., s-a aflat acțiunea sa conștientă de consumare a băuturilor alcoolice, starea de beție voluntară nu a fost completă, ci incompletă, nefiindu-i abolită, ci numai afectată, capacitatea de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2209 din 11 iunie 2009 Prin sentința penală nr. 16/F/2009 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost condamnat inculpatul U.I.

la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute în art. 71 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În seara zilei de 30 noiembrie 2006, inculpatul U.I. a efectuat diferite lucrări gospodărești, consumând între timp băuturi alcoolice. În jurul orelor 21 30 , ajungând acasă, a luat o sticlă cu țuică tare și a consumat de unul singur băutura, după care a ieșit și s-a plimbat pe calea ferată, spre ieșirea din sat, pe fondul avansatei stări de ebrietate dorind să întrețină relații sexuale cu o femeie.

Văzând pe drumul din apropierea căii ferate o siluetă de femeie - victima A.M., inculpatul a ieșit în întâmpinarea acesteia și, fără să-i adreseze vreun cuvânt, a imobilizat-o cu mâna la spate, a împins-o din drum peste calea ferată, unde, folosind forța, a dezbrăcat-o de pantaloni și, ținând-o de gură pentru a nu striga după ajutor, a trântit-o la pământ, întreținând, mai întâi, cu aceasta un act sexual anal, iar ulterior un raport sexual complet, normal. În timpul desfășurării acestor violențe, inculpatul a ținut-o pe victimă imobilizată la sol, cu genunchiul, iar cu o mână a strâns-o de gât, sugrumând-o, astfel că, în momentul în care a terminat cel de-al doilea act sexual, aceasta a rămas la pământ, iar la scurt timp a decedat.

Inculpatul și-a dat seama la un moment dat, în timpul desfășurării violului - când i-a supraarcuit victimei coloana vertebrală și când a strâns-o mai tare de gât - că aceasta a gemut de două ori și că și-a pierdut cunoștința, dar a crezut că a leșinat. Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că moartea victimei A.M. a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice, prin comprimarea căilor respiratorii superioare cu mâna (sugrumare), examenul genital efectuat relevând leziuni vaginale și himenale, care s-au putut produce în cursul unui raport sexual vaginal, fapt atestat și de prezența spermatozoizilor în frotiul din secreția vaginală.

Examenul anal a relevat leziuni ale mucoasei anale, care s-au putut produce în cursul unui raport sexual anal, stabilindu-se totodată că leziunile pot data din cursul nopții de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2006, între orele 23 00 - 01 00 , cel mai probabil în jurul orei 0 00 . Prin decizia nr. 35/A din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care, prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea în favoarea sa atât a circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

- întrucât a avut o bună conduită anterior săvârșirii faptei - cât și a dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. pen., referitoare la starea de beție completă în care a fost comisă infracțiunea. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este justificată solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de prima instanță, prin reținerea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv atitudinea sa sinceră, precum și conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunii. Aceasta deoarece prima instanță a valorificat eficient criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., considerând justificat că doar o pedeapsă, într-un cuantum ridicat, va asigura realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen. Împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană liniștită, harnică, că a recunoscut fapta, sunt într-adevăr circumstanțe personale favorabile acestuia, pe care însă instanța le-a avut în vedere la momentul dozării sancțiunii.

Nu trebuie ignorat faptul că astfel de conduite sunt atitudini normale, firești, ale oricărui om care respectă legea și normele de conduită și nu trebuie să se constituie într-un „titlu de glorie” pentru cel în favoarea căruia se rețin, rămânând la aprecierea instanței (fiind o facultate a acesteia și nu o obligație) de a le califica sau nu ca circumstanțe atenuante, în funcție de specificul cauzei, de natura și gravitatea faptei, de consecințele produse. În cauză, fapta dedusă judecății este una foarte gravă, care, numai din raționamente și argumente de ordin juridic, se constituie într-o singură infracțiune, practic, regăsindu-se în acțiunile întreprinse de inculpat elementele a două infracțiuni extrem de grave - omor și viol.

Poziția sinceră pe care inculpatul a susținut că a avut-o pe parcursul cercetărilor a fost, în realitate, o atitudine oscilantă - inițial inculpatul nerecunoscând fapta pentru ca, ulterior, în fața probelor evidente, să recunoască că este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este întemeiată nici solicitarea recurentului inculpat de a-i fi recunoscută ca o circumstanță atenuantă, în condițiile art. 49 alin. (2) C. pen., starea de beție în care s-a aflat la momentul comiterii faptei. Potrivit dispoziției legale mai sus invocate, starea de beție voluntară completă poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.

În doctrina penală se face deosebirea între diferite forme de beție, de care sunt legate și consecințe juridice distincte. Se face, astfel, distincție între beția accidentală și beția voluntară, după cum cel care a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru. Beția voluntară este starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice ori substanțe al căror efect ebriant îl cunoaște. În doctrina penală, beția voluntară este cunoscută sub două forme: beție voluntară simplă și beție voluntară preordinată. Importanța acestei distincții constă în consecințele juridice pe care le poate avea asupra răspunderii penale. Beția preordinată sau premeditată este întotdeauna o circumstanță agravantă a răspunderii penale, deoarece persoana și-a provocat anume această stare pentru a avea mai mult curaj în săvârșirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a săvârșirii faptei.

Beția simplă poate fi dimpotrivă și o circumstanță atenuantă, căci făptuitorul, în momentul când și-a provocat această stare, nu avea intenția să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. După gradul de intoxicație cu alcool ori alte substanțe, beția poate fi: completă sau incompletă. Beția incompletă, după cum arată și denumirea, se caracterizează prin aceea că intoxicația cu alcool ori alte substanțe ebriante este într-o fază incipientă, manifestată, de regulă, prin excitabilitate și impulsivitate. În această stare, capacitatea persoanei de a înțelege și de a voi nu este abolită, ci doar slăbită.

Starea de beție este completă doar atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanțe este atât de avansat încât a dus la paralizarea energiei fizice și la totala întunecare a facultăților psihice ale persoanei, aceasta nemaifiind stăpână pe mișcările ei fizice și neavând capacitatea de a înțelege și a voi, aflându-se, în mod obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate. Înalta Curte de Casație și Justiție constată în cauză că inculpatul nu s-a aflat într-o astfel de stare de beție, respectiv în stare de beție voluntară completă.

Este adevărat că la originea stării de anormalitate psiho-fizică în care s-a aflat inculpatul în seara respectivă a stat acțiunea sa conștientă de consumare a băuturilor alcoolice, într-o cantitate destul de mare, însă acest fapt i-a afectat doar și nu i-a paralizat capacitatea de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții, dovadă în acest sens fiind întreținerea a două acte sexuale - unul anal și unul normal - cu consecințe atât de grave - moartea victimei -, astfel încât nu se justifică reținerea în favoarea sa a stării de beție voluntară ca o circumstanță atenuantă, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancționator. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.