ÎCCJ, decizie (scj.ro #82418)

Conflict de muncă. Competența teritorială a

instanței conform art. 284 alin. (2) din Codul muncii.

Cuprins pe materii

:

Drept procesual civil.

Conflict de muncă. Competență teritorială

Index alfabetic:

Drept procesual civil

-

Conflict

de muncă

-

Competența

teritorială

C. muncii

: art. 284 alin. (2)

Din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2)  din C. muncii, rezultă

că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială nu este

alternativă ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul

își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 1262

din 12 februarie 2004

Reclamantul C.C. a chemat în judecată Asociația Clubul Sportiv

„Fotbal Club Dinamo” cu sediul în municipiul București,  pentru a fi

obligat să-i plătească suma de 9000 USD cu titlu de drepturi salariale cuvenite

pentru munca prestată în temeiul contractului individual de muncă

înregistrat sub nr. 185 din 5 iunie 2002.

Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și

litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 3063 din 1 septembrie 2003, și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Târgu Jiu, județul Gorj, cu

motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 284 alin. (2)  C.

muncii deoarece reclamantul își are domiciliul în circumscripția acelei

instanțe.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, bazat

pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea

căruia a arătat, în esență, că textul art. 284 alin. (2) C. muncii instituie o

competență teritorială alternativă, în favoarea reclamantului, astfel încât „in

favorem” alegerea instanței revine acestuia din urmă. Drept urmare, Tribunalul

București fiind corect sesizat în primă instanță, fără temei și-a declinat

competența.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii cererile referitoare la

conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Rezultă că textul, prin termenii imperativi pe care îi

întrebuințează, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de

competență teritorială exclusivă, și nu alternativă, astfel încât părțile nu au

posibilitatea de a stabili competența altei instanțe. Măsura nu este „in

favorem”, cum pretinde reclamantul, deoarece ar însemna o renunțare la un drept

procesual ceea ce, în interesul protecției salariaților, ca principiu axiomatic

al legislației muncii, art. 38 C. muncii interzice cu desăvârșire.

Cum alegerea instanței revine reclamantului numai în cazurile de

competență teritorială alternativă (art. 12 C. proc. civ.), se constată că declinatorul

de competență recurat, făcând aplicația corectă a dispozițiilor art. 284 alin.

(2) C. muncii, are o justă fundamentare legală și nu sunt motive pentru a fi

reformat.

Recursul a fost respins ca nefondat.