ÎCCJ, decizie (scj.ro #82535)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82535) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de vânzare-cumpărare. Vânzarea
lucrului altuia. Acțiunea adevăratului proprietar pentru anularea contractului
Cuprins
pe materii
: Drept civil. Obligații. Contracte. Partea generală.
Condiții de valabilitate. Nulitate. Partea specială. Contract de vânzare-cumpărare
având ca obiect bunul altuia
Index
alfabetic
: Drept civil
-
Contract
de vânzare-cumpărare, având ca obiect bunul altuia
-
Acțiune
pentru nulitatea contractului
C.
civ.
, art. 968
Contractul de vânzare-cumpărare a unui bun nu este prohibit de lege și
nici contra bunelor moravuri sau ordinii de drept și, deci, adevăratul
proprietar nu poate solicita constatarea nulității contractului.
Prin vânzarea bunului său de către o altă persoană, adevăratul proprietar nu
își pierde dreptul, ci, dacă bunul se află în posesia altei persoane, poate
recurge la acțiunea în revendicare, iar dacă stăpânește bunul va putea opune
dreptul său de proprietate celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu
un neproprietar
.
I.C.C.J., secția civilă și de
proprietate intelectuală,
decizia
nr. 5801 din 21 octombrie 2004
La 18 iunie 2001, reclamantele S.M. și D.D. au chemat în
judecată pe pârâții H.T., Ț.R. și Ț.V. solicitând constatarea nulității absolute
a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 910 din 2 august 2000,
prin care primul pârât a vândut secunzilor un teren, în suprafață de 4399 mp,
situat în intravilanul comunei Dobra.
Motivând acțiunea, reclamantele au arătat că terenul, obiect al
contractului intervenit între pârâți, este proprietatea lor.
Prin sentința civilă nr. 1331 din 24 aprilie 2002, Judecătoria
Deva a respins acțiunea cu motivarea că, potrivit raportului de expertiză
tehnică, necontestat de părți, terenul în litigiu este înscris atât în titlul
de proprietate emis reclamantelor în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în cel
emis pârâtului H.T., convingerea instanței fiind că, prin titlul de proprietate
emis reclamantelor, nu le-a fost atribuit terenul, acesta fiind atribuit
pârâtului H.T. prin titlul de proprietate care i-a fost eliberat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 526/A din 17
decembrie 2003, a admis apelul reclamantelor și a schimbat sentința
primei instanțe, în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea
contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâți.
Pârâții au declarat recurs, susținând, în esență, printre
altele, că instanța de apel a admis o acțiune inadmisibilă, neobservând că
reclamantele aveau altă cale dacă se pretind lezate în drepturile lor, că
pârâții au încheiat contractul cu bună-credință, că nu există nici un caz de
nulitate absolută a contractului
Recursurile sunt întemeiate.
Obiect al procesului este constatarea nulității absolute pentru
cauză ilicită a contractului prin care pârâtul H.T. a vândut pârâților Ț.R. și
Ț.V. lucrul altuia, anume terenul pretins de reclamante a fi proprietatea lor.
Potrivit art. 968 C. civ., cauza este ilicită când este prohibită
de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
În legislația civilă, nu numai că nu este interzisă vânzarea
bunului altuia, dar, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1895 și urm. C.
civ., titlul translativ de proprietate care emană de la un neproprietar este
una din condițiile cerute pentru a se putea dobândi proprietatea prin
uzucapiune (după o posesie utilă) de 10 – 20 ani.
Nu trebuie înțeles, însă, că adevăratul proprietar se află la
discreția celor ce doresc să dispună de bunurile sale.
Prin vânzarea bunului său de către o altă persoană, adevăratul
proprietar nu își pierde dreptul, ci, dacă bunul se află în posesia altei
persoane, poate recurge la acțiunea în revendicare, cât timp nu a intervenit
uzucapiunea, iar dacă stăpânește bunul va putea opune dreptul său de proprietar
celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un neproprietar.
În consecință, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat
de pârâți nu este prohibit de lege și nici contrar bunelor moravuri sau ordinii
de drept, și, deci, nu era lovit de nulitate absolută, reclamantele nu puteau
solicita cu temei constatarea nulității.
Statuând contrariul, instanța de apel a pronunțat o hotărâre
esențial nelegală.
Pentru
cele arătate, recursurile au fost admise, iar decizia atacată a fost
modificată în sensul că apelul declarat de reclamante, împotriva sentinței
primei instanțe, a fost respins ca nefondat.