ÎCCJ, decizie (scj.ro #85455)

Taxă judiciară de timbru. Cazuri în care se datorează taxe pentru acțiuni prin care se solicită daune morale Se datorează taxă judiciară de timbru în cazurile în care daunele morale se solicită pentru alte situații decât pentru dăunarea onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice Decizia nr.611 din 19 februarie 2002 Reclamantul C.O. a chemat în judecată Guvernul României pentru refuzul nejustificat de a-i răspunde la memoriul depus din 30 martie 1998, înregistrat sub nr.16/3169 și la care a făcut repetate reveniri. Prin aceeași acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la repararea daunelor morale suferite în cuantum de 50 milioane de lei. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr.64/2001, a anulat acțiunea reclamantului ca netimbrată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul deși a fost legal citat cu mențiunea de a timbra cu suma de 300.000 lei taxă judiciară de timbru și 3000 lei timbru judiciar, în ședința din 21 mai 2000 a precizat că nu timbrează invocând faptul că acțiunea este scutită de taxa de timbru. Reclamantul a declarat recurs susținând că acțiunea sa nu este supusă taxei de timbru în raport de dispozițiile art.15 lit.”f” din Legea nr.146/1997. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța a fost investită cu o acțiune formulată în baza dispozițiilor art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990 solicitându-se obligarea Guvernului României să răspundă la petițiile formulate de reclamant.

Prin aceeași acțiune, recurentul a solicitat, ca o consecință a refuzului de a i se răspunde, și obligarea Guvernului la 50 milioane de lei cu titlu de daune morale. În raport de obiectul acțiunii, în mod corect instanța de fond a stabilit că taxa de timbru datorată este cea prevăzută de dispozițiile art.3 lit.”m” din Legea nr.146/1997, dispoziții care reglementează timbrajul în cazul cererilor introduse de cei vătămați în drepturile lor prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Astfel, în art.3 lit.”m” alin.ultim se prevede că „cererea cu caracter patrimonial prin care se solicită repararea pagubelor suferite” se timbrează cu 30.000 lei și 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei.

Prin această dispoziție legală nu s-a făcut nici o diferențiere cu privire la „pagube” suferite: daune materiale sau daune morale. Cât privește textul de lege invocat de reclamant, respectiv art.15 lit.”f/l” din Legea nr.146/1997, acesta nu se aplică acțiunii formulate de reclamant, deoarece el vizează o altă ipoteză și anume acțiunile și cererile având ca obiect stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru „daune morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”. Or, obiectul acțiunii formulată de recurent îl reprezintă daune morale pentru refuzul nejustificat din partea Guvernului de a-i răspunde la petițiile formulate, în condițiile art.1 din Legea nr.29/1990, iar nu daune morale aduse onoarei, demnității sau reputației.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.