ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4233/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele J.T. și H.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București solicitând instanței obligarea la emiterea Titlului de Despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr, înscris în CF Cluj, conform Raportului de expertiză ce urmează a fi efectuat în cauză, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată. Reclamantele au arătat că prin Dispoziția nr. 1864 din 22 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 77.851 lei, pentru cota de ½ parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr, înscris în CF Cluj, în favoarea defunctului M.I.

După emiterea dispoziției, dosarul aferent a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor și înregistrat la această instituție sub nr. 3218/CC/2006. Prin sentința civilă nr. 218 din 13 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții J.T. și H.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamanți și înregistrate sub nr. 3218/CC/2006, respectiv, la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 1864 din 22 iunie 2005, emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 77.851 lei, pentru cota de ½ parte din imobilul situat în Cluj-Napoca str. Fabricii de Zahăr înscris în CF Cluj, în favoarea defunctului M.I., succesorii în drepturi ai acestuia fiind reclamantele. Întrucât acest act nu a fost contestat, reclamantele au depus notificarea înregistrată sub nr. 3218/CC/2006, prin care au solicitat comunicarea raportului de evaluare privind imobilul și emiterea titlului de despăgubire. Pârâta nu a contestat faptul că titlul de plată nu a fost încă emis, însă a invocat faptul că O.U.G.

nr. 81/2007 nu prevede un termen în acest sens, iar cererile de opțiune sunt soluționate în ordinea cronologică a depunerii lor, cu mențiunea că, în cazul titlurilor de plată, se ține seama și de disponibilitățile financiare existente la momentul formulării cererilor de opțiune. De asemenea, s-a arătat că, în cazul de față, dosarul reclamantelor a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 și că a fost întocmită lucrarea de evaluare, aceasta urmând a fi aprobată în următoarea ședință a Comisiei Centrale. Curtea de apel a considerat că reclamantele sunt pe deplin îndreptățite a solicita obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire, neputând fi reținute apărările conform cărora legea nu prevede un termen în acest sens, urmând a se ține seama atât de data depunerii cererii de opțiune, cât și de existența disponibilităților financiare.

Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantelor prin emiterea dispoziției nr. 1864 din 22 iunie 2005 de către Primarul mun. Cluj-Napoca, neatacate printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O., care nu era revocabil și care dă dreptul acesteia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.

În acest sens, relevantă este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei, Curtea statuând în sensul în care „indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a Convenției.” Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor reclamantei decurgând din decizia nr. dispoziția nr. 1864 din 22 iunie 2005, inclusiv emiterea titlului de plată. O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul pentru plata efectivă a despăgubirilor începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât A.N.R.P., prin refuzul de a da curs cererii reclamantei, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. și a dreptului acesteia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată. Efectuarea raportului de evaluare nu este suficientă, reclamantele fiind îndreptățite la soluționarea cât mai urgentă a cererii lor prin emiterea titlului de despăgubire. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant.

S-au făcut referiri la etapele pe care procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat. Referitor la etapa evaluării s-a arătat că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în ordinea de înregistrare a dosarelor. Recurenta critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/ dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/ sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/ dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/ dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță. Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia. Nici motivul de recurs privind greșit aplicare a art. 274 C. proc. civ. nu poate fi primit. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamante. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 218 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.