ÎCCJ, decizie (scj.ro #82328)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82328) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Incompatibilitate. Cazul judecătorilor recursului
care au participat ulterior la soluționarea apelului, în urma admiterii,
anterior, a recursului
Cuprins pe materii
: Drept procesual civil. Incompatibilitate. Cazul
judecătorilor recursului care au participat, ulterior, la soluționarea
apelului, în urma admiterii anterior a recursului
Index alfabetic
: Drept procesual civil
-
incompatibilitate
C.proc.civ
.,
art
. 24 alin. 1
Dispozițiile art.24 alin. 1 C.
proc
.
civ
. sunt de ordine publică, astfel că indiferent
de împrejurarea că una și aceeași curte de apel a avut
competența, dată de modificările aduse Codului de procedură
civilă, de a judeca una și aceeași pricină atât ca
instanță de recurs, cât și ca instanță de trimitere a
rejudecării
apelului, sunt incidente dispozițiile
procedurale arătate, potrivit cărora judecătorul care a
pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la
judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de
rejudecare
după casare.
I.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 5291 din 16 iunie 2005
La 9 iulie 1999, C.I. și C.E. au chemat în judecată pe pârâții
G.N. și G.G., cerând să fie obligați să le
plătească despăgubiri civile în sumă de 40 de milioane de
lei reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin neglijența lor
constând în incendierea gospodăriei proprietatea reclamanților, care
a avut drept consecință distrugerea mai multor bunuri.
Acțiunea astfel formulată și ulterior precizată a fost
admisă în parte prin sentința civilă nr.2126 din 27 septembrie
2000 pronunțată de Judecătoria Drăgășani,
pârâții fiind obligați în solidar la plata către reclamanți
a sumei de 31.588.000 de lei cu titlu de daune.
Părțile au declarat apel.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă prin decizia civilă nr.582 din
2 martie 2001, a respins apelul declarat de pârâți, a admis apelul
declarat de reclamanți și, păstrând celelalte dispoziții
ale hotărârii atacate, a schimbat această hotărâre în parte în
sensul că a obligat pe pârâți să plătească
reclamanților suma de 59.209.000 de lei cu titlu de despăgubiri
civile.
Recursul declarat de către pârâți a fost admis prin decizia
civilă nr.1944/R din 02 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, secția civilă, decizia instanței de apel
fiind casată în întregime, iar cauza fiind trimisă spre
rejudecare
instanței de apel, stabilindu-se
competența
rejudecării
apelului ca
aparținând aceleiași Curții ca urmare a modificării, în
timpul procesului, a Codului de procedură civilă prin Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.58/2003.
Rejudecând
apelul, ca instanță de trimitere
după casare, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin
decizia nr.852/A din 29 aprilie 2004, a respins apelul declarat de
reclamanți, a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat în
tot sentința civilă nr.2126 din 27 septembrie 2000 a
Judecătoriei Drăgășani în sensul că a respins ca
nefondată
acțiunea.
Reclamanții au declarat recurs solicitând, casarea deciziei și, pe
fond, admiterea acțiunii.
Prin concluziile scrise, reclamanții au detaliat motivarea în fapt și
în drept a recursului și, ca excepție de ordine publică, au
invocat cazul de casare constând în incompatibilitatea judecătorilor care
au soluționat apelul, după casare, dată de împrejurarea că
au făcut parte din completul care a dispus casarea.
Motivul de recurs referitor la incompatibilitatea judecătorilor este
de ordine publică, putând fi invocat înaintea instanței de recurs, ca
excepție de ordine publică, potrivit art.162 C.
proc
.
civ
.
Cercetând cu prioritate, în temeiul art.137 C.
proc
.
civ
., excepția de procedură astfel ridicată,
Înalta Curte constată că este întemeiată.
Din examinarea deciziei civile nr.1944/R din 02 decembrie 2003
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă,
ca instanță de recurs, comparativ cu decizia civilă nr.852/A din
20 aprilie 2004 (atacată prin recursul de față)
pronunțată de aceeași curte de apel ca instanță de
apel învestită prin prima decizie drept instanță de trimitere
după casare, rezultă că doi judecători au făcut parte
din amândouă completele de judecată.
Așadar, nu este cazul, în speță, potrivit căruia
judecătorii care au casat o hotărâre ca instanță de recurs
au judecat fondul pricinii tot ca instanță de recurs, ci de faptul
că doi dintre membrii completului care au judecat recursul, dispunând
casarea cu trimitere la instanța de apel, au judecat și apelul ca instanță
de trimitere.
Indiferent de împrejurarea că una și aceeași curte de apel a
avut competența, dată de modificările aduse Codului de
procedură civilă, de a judeca una și aceeași pricină
atât ca instanță de recurs, cât și ca instanță de trimitere
a
rejudecării
apelului, sunt incidente
dispozițiile art.24 alin.1 C.
proc
.
civ
., potrivit cărora judecătorul care a
pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la
judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de
rejudecare
după casare.
Deci, judecătorii care au pronunțat decizia de casare dată
în recurs au devenit incompatibili a soluționa apelul, astfel încât
hotărârea, obiect al recursului de față, a fost dată de o
instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor
legale, ceea ce constituie cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.1 C.
proc
.
civ
.
Ca urmare, s-a admis recursul, s-a casat hotărârea atacată
și s-a trimis cauza spre
rejudecare
la Curtea de Apel Pitești.
Față de soluția dată recursului, în raport cu motivul
arătat, nu se procedează la cercetarea celorlalte motive de recurs,
dezvoltate prin însuși recursul și detaliate prin concluziile scrise,
care urmează a fi examinate, ca susțineri de fond ,de către
instanța de trimitere.