ÎCCJ, decizie (scj.ro #83116)

Societate comercială. Abuz de minoritate. Efecte. Sancțiunea aplicabilă Cuprins pe materii : Drept comercial . Funcționarea societăților comerciale Index alfabetic : abuz de minoritate - majorare capital social Legea nr. 31/1990, art. 132 alin. (2), art. 136 1 , art. 153 24 În cazul în care interesele proprii ale acționarilor nu mai coincid cu interesul general al societății, iar acțiunile acestora urmăresc doar realizarea intereselor proprii, fiind încălcat elementul esențial de ordin psihologic al contractului de societate - affectio societatis , reprezentat de voința acționarilor de a colabora la desfășurarea activității comerciale pentru care a fost constituită societatea, se ajunge la încălcarea interesului general al societății, ceea ce are ca efect împiedicarea funcționării societății și în final dispariția acesteia.

În această situație, devin funcționale dispozițiile art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancționarea abuzului acționarilor, fie ei majoritari sau minoritari, ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acționarilor cu interesul general al societății. Secția comercială, Decizia nr. 4199 din 2 decembrie 2010 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâții SC G.A. SRL și G.C.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la încetarea abuzului de minoritate, precum și obligarea la daune-interese. Prin sentința nr. 99/2010, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâții SC G.A.

SRL și G.C.V., obligându-i să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, dreptul subiectiv trebuie să fie exercitat potrivit cu scopul său economic și social, iar conform art. 5 C . civ ., exercitarea dreptului subiectiv trebuie să fie în acord cu legea și morala și să fie făcută cu bună-credință potrivit art. 970 alin. (1) C. civ . Principiul exercitării cu bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să încalce drepturile și interesele celorlalți.

În ceea ce privește abuzul de drept, acesta reprezintă însăși deturnarea dreptului de la rațiunea sa intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut și garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege. În dreptul comercial nu a existat o dispoziție legală care să sancționeze abuzul de majoritate ori de minoritate, însă, prin modificările aduse Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 441/2006, s-a prevăzut expres în art. 136 1 că acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

Exercitarea cu bună-credință a drepturilor acționarilor poate fi interpretată prin prisma unei obligații de loialitate ce incumbă acționarilor față de societate, care este consecința intenției comune a acționarilor de a constitui o societate care să desfășoare o activitate comercială cu scopul obținerii de beneficii, cât și abținerea de la orice acțiuni contrare interesului general al societății. Privitor la interesul general al societății, acesta este reprezentat de intenția comună a acționarilor de a se asocia și de a desfășura în comun o activitate comercială pentru a obține profit, urmărindu-se ca unic scop și ca direcție principală prosperitatea societății.

Astfel, instanța a considerat că în cazul în care interesele proprii ale acționarilor nu mai coincid cu interesul general al societății, iar acțiunile acestora urmăresc doar realizarea intereselor proprii, fiind încălcat elementul esențial de ordin psihologic al contractului de societate - affectio societatis , reprezentat de voința acționarilor de a colabora la desfășurarea activității comerciale pentru care a fost constituită societatea, se ajunge la încălcarea interesului general al societății, ceea ce are ca efect împiedicarea funcționării societății și în final dispariția acesteia. În această situație, instanța a apreciat că devin funcționale dispozițiile art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancționarea abuzului acționarilor, fie ei majoritari sau minoritari, ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acționarilor cu interesul general al societății, în vederea funcționării acesteia în continuare.

În cauza de față, reclamanta și-a motivat cererea tocmai pe încălcarea interesului general al societății de către acționarii minoritari. Prima instanță a reținut că respectivii asociați minoritari desfășoară aceeași activitate ca și societatea reclamantă, iar aceștia au atacat de mai multe ori hotărârile adunărilor generale ale societății reclamante. Și, așa cum reiese chiar din întâmpinarea depusă de pârâta SC G.A. SRL, aceasta în calitate de acționar se opune unei majorări a capitalului social al reclamantei pe motivul că aceasta și-a diminuat capitalul social la mai mult de jumătate din valoarea capitalului social subscris, motiv pentru care „..AGA trebuia convocată pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată…

". Prima instanță, fără a analiza legalitatea respectivei hotărâri și nici oportunitatea acesteia, a reținut că interesele pârâților-acționari minoritari ai societății reclamante sunt contrare interesului general al acesteia, reprezentat de funcționarea în continuare a societății, având în vedere faptul că interesele personale ale acționarilor minoritari, precizate în mod expres de aceștia, converg spre dizolvarea societății. Or, atâta vreme cât interesele personale ale pârâților-acționari minoritari încalcă interesul general al societății reclamante, reprezentat de funcționarea acesteia și obținerea de beneficii, prima instanță a considerat că în cauză există un abuz de minoritate, motiv pentru care a admis cererea și a obligat pârâții să înceteze acest abuz de minoritate împotriva intereselor legitime ale societății reclamante din care aceștia fac parte.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, iar prin decizia nr. 60/2010 Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, SC G.A. SRL fiind acționar la SC M. SA, unde deține 13,68% din acțiuni, având ca administrator pe G.C., care, la rândul său, ca persoană fizică, deține 10% din acțiunile SC M. SA. Instanța de fond a avut în vedere situația de fapt, că între părți, de mai mulți ani, sunt tot felul de litigii, dar s-a ajuns la concluzia că pârâții-apelanți nu apără interesul societar al SC M. SA, vizând în final dizolvarea acestei societăți pentru a se elimina un concurent de pe piața locală de transport public.

Aceasta, datorită faptului că pârâții acționează cu rea-credință și chiar împotriva propriului interes, deoarece societatea reclamantă, prin infuziile de capital primite și-a dezvoltat activitatea comercială, profitul fiind împărțit astfel tuturor acționarilor, inclusiv pârâților SC G.A. SRL și G.C.V.

Este adevărat că dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată dau dreptul acționarilor să atace în justiție hotărârile luate de adunările generale, ordinare sau extraordinare, sau hotărârile consiliului de administrație, dar acest lucru trebuie să se facă cu bună-credință, în sensul art. 136 1 din aceeași lege, art. 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 5, art. 970 alin. (1) C. civ . Instanța de fond a apreciat în mod just că din probele administrate rezultă cu certitudine că apelanții și-au exercitat drepturile de acționari cu rea-credință, mai ales că acționarul persoană fizică este și administrator la o altă societate concurentă pe aceeași piață, iar cel mai important exemplu în acest caz îl constituie refuzul pârâților de a vota majorarea de capital social, pentru a se evita dizolvarea sau falimentul societății comerciale SC M. SA, în condițiile în care, dacă s-ar realiza majorarea și, deci, infuzia de capital, societatea ar fi salvată din punct de vedere economico-financiar.(…) Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții SC G.A.

SRL Târgoviște și G.C.V., aducându-i următoarele critici: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, recurenții pârâți nefăcând altceva decât să-și exercite drepturile de acționari, iar litigiile respective au fost generate tocmai de comportamentul abuziv al majorității. În ce privește exemplul dat de instanța de apel, privind împiedicarea majorării capitalului social, recurenții au susținut că refuzul lor decurge din împrejurarea că societatea se află în situația reglementată de art. 153 24 din Legea nr. 31/1990, în sensul că activul net al societății s-a diminuat la mai mult de jumătate din valoarea capitalului social subscris.

Recurenții au mai susținut că trebuia convocată AGEA a societății pentru a se decide dacă societatea trebuie dizolvată, însă, pretinsa majorare de capital social urmărește doar diminuarea cotei deținute de acționarii minoritari, precum și crearea posibilității de a utiliza sumele de bani aduse cu titlu de aport la capitalul social, pentru plata unor sume către acționarul majoritar, ceea ce echivalează cu un abuz de majoritate.(…) Analizând decizia recurată , prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Este adevărat că, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, însă, potrivit art. 136 1 din aceiași lege, acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari. Nu pot fi reținute susținerile recurenților cu privire la motivul pentru care au fost împotriva majorării capitalului social, fiind evident faptul că majorarea capitalului social ar fi fost în interesul societății și implicit al acționarilor, fiind singura soluție prin care societatea s-ar fi putut redresa.

Atitudinea recurenților-pârâți nu are legătură cu prevederile art. 153 24 din legea societăților comerciale, acest articol de lege arătând doar faptul că este obligatorie, în acest caz, convocarea AGEA, pentru a se decide dacă societatea trebuie dizolvată, însă, în mod evident, interesul societar este de a se menține societatea, or, prin majorarea capitalului social s-ar fi ajuns la ieșirea din situația de criză, astfel că atitudinea recurenților pârâți este contrară interesului societar. Afirmațiile recurenților cu privire la pretinsul abuz de majoritate nu a fost dovedit, astfel încât instanța de recurs nu a reținut aceste afirmații.(…) Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc . civ ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.