ÎCCJ, decizie (scj.ro #83116)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83116) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Societate
comercială. Abuz de minoritate. Efecte. Sancțiunea aplicabilă
Cuprins
pe
materii
:
Drept
comercial
.
Funcționarea
societăților
comerciale
Index
alfabetic
:
abuz
de
minoritate
-
majorare
capital social
Legea nr. 31/1990, art. 132 alin. (2), art. 136
1
,
art. 153
24
În cazul în care interesele proprii ale
acționarilor nu mai coincid cu interesul general al societății,
iar acțiunile acestora urmăresc doar realizarea intereselor proprii,
fiind încălcat elementul esențial de ordin psihologic al contractului
de societate -
affectio
societatis
,
reprezentat de voința acționarilor de a colabora la
desfășurarea activității comerciale pentru care a fost
constituită societatea, se ajunge la încălcarea interesului general
al societății, ceea ce are ca efect împiedicarea
funcționării societății și în final dispariția
acesteia.
În această situație, devin
funcționale dispozițiile art. 136
1
din Legea nr. 31/1990,
a căror aplicare permite sancționarea abuzului acționarilor, fie
ei majoritari sau minoritari, ca un ultim remediu în încercarea de a pune de
acord interesele personale ale acționarilor cu interesul general al
societății.
Secția comercială, Decizia nr. 4199 din 2
decembrie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Dâmbovița, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâții
SC G.A. SRL și G.C.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce
se va pronunța să fie obligați pârâții la încetarea
abuzului de minoritate, precum și obligarea la daune-interese.
Prin sentința nr. 99/2010, Tribunalul
Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA în
contradictoriu cu pârâții SC G.A. SRL și G.C.V., obligându-i să
înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, prima
instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice si persoanele juridice, dreptul subiectiv trebuie să fie
exercitat potrivit cu scopul său economic și social, iar conform art.
5 C
.
civ
., exercitarea dreptului subiectiv trebuie să fie
în acord cu legea și morala și să fie făcută cu
bună-credință potrivit art. 970 alin. (1) C.
civ
.
Principiul exercitării cu
bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal,
ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale,
fără să încalce drepturile și interesele celorlalți.
În ceea ce privește abuzul de drept, acesta
reprezintă însăși deturnarea dreptului de la rațiunea sa
intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut și
garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere
prin lege.
În dreptul comercial nu a existat o dispoziție
legală care să sancționeze abuzul de majoritate ori de
minoritate, însă, prin modificările aduse Legii nr. 31/1990 prin
Legea nr. 441/2006, s-a prevăzut expres în art. 136
1
că
acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu
bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor
legitime ale societății și ale celorlalți acționari.
Exercitarea cu bună-credință a
drepturilor acționarilor poate fi interpretată prin prisma unei
obligații de loialitate ce incumbă acționarilor față
de societate, care este consecința intenției comune a
acționarilor de a constitui o societate care să desfășoare
o activitate comercială cu scopul obținerii de beneficii, cât și
abținerea de la orice acțiuni contrare interesului general al
societății. Privitor la interesul general al societății,
acesta este reprezentat de intenția comună a acționarilor de a
se asocia și de a desfășura în comun o activitate
comercială pentru a obține profit, urmărindu-se ca unic scop
și ca direcție principală prosperitatea societății.
Astfel, instanța a considerat că în cazul
în care interesele proprii ale acționarilor nu mai coincid cu interesul
general al societății, iar acțiunile acestora urmăresc doar
realizarea intereselor proprii, fiind încălcat elementul esențial de
ordin psihologic al contractului de societate -
affectio
societatis
, reprezentat de voința
acționarilor de a colabora la desfășurarea activității
comerciale pentru care a fost constituită societatea, se ajunge la
încălcarea interesului general al societății, ceea ce are ca
efect împiedicarea funcționării societății și în final
dispariția acesteia.
În această situație, instanța a
apreciat că devin funcționale dispozițiile art. 136
1
din Legea nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancționarea abuzului
acționarilor, fie ei majoritari sau minoritari, ca un ultim remediu în
încercarea de a pune de acord interesele personale ale acționarilor cu
interesul general al societății, în vederea funcționării
acesteia în continuare.
În cauza de față, reclamanta și-a
motivat cererea tocmai pe încălcarea interesului general al
societății de către acționarii minoritari.
Prima instanță a reținut că
respectivii asociați minoritari desfășoară aceeași
activitate ca și societatea reclamantă, iar aceștia au atacat de
mai multe ori hotărârile adunărilor generale ale societății
reclamante. Și, așa cum reiese chiar din întâmpinarea depusă de
pârâta SC G.A. SRL, aceasta în calitate de acționar se opune unei
majorări a capitalului social al reclamantei pe motivul că aceasta
și-a diminuat capitalul social la mai mult de jumătate din valoarea
capitalului social subscris, motiv pentru care „..AGA trebuia convocată
pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată....".
Prima instanță, fără a analiza
legalitatea respectivei hotărâri și nici oportunitatea acesteia, a
reținut că interesele pârâților-acționari minoritari ai
societății reclamante sunt contrare interesului general al acesteia,
reprezentat de funcționarea în continuare a societății, având în
vedere faptul că interesele personale ale acționarilor minoritari,
precizate în mod expres de aceștia, converg spre dizolvarea
societății. Or, atâta vreme cât interesele personale ale
pârâților-acționari minoritari încalcă interesul general al
societății reclamante, reprezentat de funcționarea acesteia
și obținerea de beneficii, prima instanță a considerat
că în cauză există un abuz de minoritate, motiv pentru care a
admis cererea și a obligat pârâții să înceteze acest abuz de
minoritate împotriva intereselor legitime ale societății reclamante
din care aceștia fac parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel
pârâții, iar prin decizia nr. 60/2010 Curtea de Apel Ploiești,
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,
a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de
apel a reținut următoarele:
Prima instanță a interpretat în mod just
și legal cauza dedusă judecății, SC G.A. SRL fiind
acționar
la SC M.
SA, unde deține 13,68% din acțiuni, având ca administrator pe G.C.,
care, la rândul său, ca persoană fizică, deține 10% din
acțiunile SC M. SA. Instanța de fond a avut în vedere situația
de fapt, că între părți, de mai mulți ani, sunt tot felul
de litigii, dar s-a ajuns la concluzia că pârâții-apelanți nu
apără interesul societar al SC M. SA, vizând în final dizolvarea
acestei societăți pentru a se elimina un concurent de pe piața
locală de transport public.
Aceasta, datorită faptului că pârâții
acționează cu rea-credință și chiar împotriva
propriului interes, deoarece societatea reclamantă, prin infuziile de
capital primite și-a dezvoltat activitatea comercială, profitul fiind
împărțit astfel tuturor acționarilor, inclusiv pârâților SC
G.A. SRL și G.C.V.
Este adevărat că dispozițiile art. 132
din Legea nr. 31/1990 republicată dau dreptul acționarilor să
atace în justiție hotărârile luate de adunările generale,
ordinare sau extraordinare, sau hotărârile consiliului de
administrație, dar acest lucru trebuie să se facă cu
bună-credință, în sensul art. 136
1
din aceeași
lege, art. 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 5, art. 970 alin. (1) C.
civ
.
Instanța de fond a apreciat în mod just că
din probele administrate rezultă cu certitudine că apelanții
și-au exercitat drepturile de acționari cu rea-credință,
mai ales că acționarul persoană fizică este și
administrator la o altă societate concurentă pe aceeași
piață, iar cel mai important exemplu în acest caz îl constituie
refuzul pârâților de a vota majorarea de capital social, pentru a se evita
dizolvarea sau falimentul societății comerciale SC M. SA, în
condițiile în care, dacă s-ar realiza majorarea și, deci,
infuzia de capital, societatea ar fi salvată din punct de vedere
economico-financiar.(…)
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții
SC G.A. SRL Târgoviște și G.C.V., aducându-i următoarele
critici:
Hotărârea instanței de apel a fost
dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a
dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, recurenții pârâți
nefăcând altceva decât să-și exercite drepturile de
acționari, iar litigiile respective au fost generate tocmai de
comportamentul abuziv al majorității.
În ce privește exemplul dat de instanța de
apel, privind împiedicarea majorării capitalului social, recurenții
au susținut că refuzul lor decurge din împrejurarea că
societatea se află în situația reglementată de art. 153
24
din Legea nr. 31/1990, în sensul că activul net al societății
s-a diminuat la mai mult de jumătate din valoarea capitalului social
subscris.
Recurenții au mai susținut că trebuia
convocată AGEA a societății pentru a se decide dacă
societatea trebuie dizolvată, însă, pretinsa majorare de capital
social urmărește doar diminuarea cotei deținute de
acționarii minoritari, precum și crearea posibilității de a
utiliza sumele de bani aduse cu titlu de aport la capitalul social, pentru
plata unor sume către acționarul majoritar, ceea ce echivalează
cu un abuz de majoritate.(…)
Analizând decizia
recurată
,
prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că
recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că, potrivit art. 132 alin.
(2) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată,
hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv
pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au
luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut
să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței,
însă, potrivit art. 136
1
din aceiași lege, acționarii
trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu
respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății
și ale celorlalți acționari.
Nu pot fi reținute susținerile
recurenților cu privire la motivul pentru care au fost împotriva
majorării capitalului social, fiind evident faptul că majorarea
capitalului social ar fi fost în interesul societății și
implicit al acționarilor, fiind singura soluție prin care societatea
s-ar fi putut redresa.
Atitudinea recurenților-pârâți nu are
legătură cu prevederile art. 153
24
din legea
societăților comerciale, acest articol de lege arătând doar
faptul că este obligatorie, în acest caz, convocarea AGEA, pentru a se
decide dacă societatea trebuie dizolvată, însă, în mod evident,
interesul societar este de a se menține societatea, or, prin majorarea
capitalului social s-ar fi ajuns la ieșirea din situația de
criză, astfel că atitudinea recurenților pârâți este
contrară interesului societar.
Afirmațiile recurenților cu privire la
pretinsul abuz de majoritate nu a fost dovedit, astfel încât instanța de
recurs nu a reținut aceste afirmații.(…)
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312
alin. (1) C.
proc
.
civ
.,
Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.