ÎCCJ, decizie (scj.ro #82398)

Proprietate imobiliară. Restituirea prin echivalent a construcțiilor naționalizate și demolate. Admisibilitatea cererii de restituire prin echivalent fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Stabilirea echivalentului valoric Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturile reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobile preluate în mod abuziv. Restituire prin echivalent. Stabilirea echivalentului valoric Index alfabetic : Drept civil - Drept de proprietate privată - Imobil preluat în mod abuziv de stat - Măsuri reparatorii - Despăgubiri. Echivalent valoric Legea nr. 10/2001 : art. 21-24; art.38-40 În cazul refuzului de a se răspunde la notificarea ce i s-a adresat, instanța, în aplicarea art. 21-24 din Legea nr. 10/2001, va obliga pe deținător să facă oferta de restituire, prin echivalent, la valoarea stabilită prin expertiză, în lipsa procedurii și a criteriilor la care se referă art. 38 – 40 din aceeași lege.

Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 197 din 20 ianuarie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 796 din 30 mai 2002 a admis în parte acțiunea reclamantului C.A. și a obligat Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice să emită o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii de 1.857.349.000 de lei a construcțiilor naționalizate și apoi demolate. Instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent. Că, acordarea acestor măsuri reparatorii se realizează prin parcurgerea unei proceduri speciale, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în cadrul cărora este făcută o ofertă persoanei îndreptățite, de acordare a măsurilor reparatorii, ofertă care nu a fost făcută însă în cazul în speță.

Pe cale de consecință, instanța a dispus obligarea pârâților să emită o ofertă prin echivalent corespunzătoare valorii construcțiilor demolate, calculate de expert la suma de 1.857.349.000 lei. Curtea de apel București secția a III-a civilă, prin decizia nr. 419 A din 29 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de către pârâți și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că lipsa răspunsului la notificarea formulată de către reclamant nu justifică formularea unei acțiuni în revendicare, deoarece obligația celui notificat, de a răspunde, este o obligație personală, astfel că și acțiunea ce ar tinde la respectarea ei, va trebui să fie la fel; or, acțiunea în revendicare este o acțiune reală.

S-a reținut, de asemenea, că pentru evaluarea despăgubirilor bănești se prevede constituirea unei comisii interministeriale și emiterea unor reglementări care, până în prezent, nu au fost elaborate; ca atare, stabilirea cuantumului de către instanță „nu are încă un temei legal”. Recursul declarat de reclamant este fondat. Reclamantul a arătat că a notificat, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dorința sa de a i se restitui în natură sau echivalent imobilele în litigiu. Dovadă în acest sens fiind „notificarea” trimisă prin biroul executorilor judecătorești. Deci, a început procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, dar la această notificare unitatea deținătoare, deși era obligată să se pronunțe, conform art. 23 alin. (1) din aceeași lege, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii, nu a făcut acest lucru.

Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător, valorii construcțiilor demolate. Din aceste prevederi rezultă că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra solicitării adresate prin notificare. Cazul, din prezentul recurs, privește situația lipsei răspunsului persoanei notificate, împrejurare culpabilă care nu poate să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

În consecință, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată prin notificare, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca aceasta să oblige persoana juridică să emită, ca în cazul în speță, oferta de restituire prin echivalent; această obligație rezultând din scopul legii și din procedura prealabilă instituită în mod imperativ. Ca atare, urmează a reține că soluția pronunțată de către instanța de fond cu privire la cererea reclamantului - de restituire prin echivalent a valorii construcțiilor preluate de către stat și ulterior demolate – este legală. Instanța de apel a reținut în mod eronat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, s-a admis recursul împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel, care a fost modificată în sensul respingerii apelurilor declarate de către pârâți.