ÎCCJ, decizie (scj.ro #82398)

Proprietate imobiliară. Restituirea prin

echivalent a construcțiilor naționalizate și demolate. Admisibilitatea cererii

de restituire prin echivalent fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Stabilirea echivalentului valoric

Cuprins pe materii

:

Drept civil. Drepturile reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de

proprietate privată. Imobile preluate în mod abuziv. Restituire prin

echivalent. Stabilirea echivalentului valoric

Index

alfabetic

: Drept civil

-

Drept de proprietate privată

-

Imobil preluat în mod abuziv de stat

-

Măsuri reparatorii

-

Despăgubiri. Echivalent valoric

Legea

nr. 10/2001

:

art. 21-24; art.38-40

În cazul refuzului de a se

răspunde la notificarea ce i s-a adresat, instanța, în aplicarea art. 21-24 din

Legea nr. 10/2001, va obliga pe deținător să facă oferta de restituire, prin

echivalent, la valoarea stabilită prin expertiză, în lipsa procedurii și a

criteriilor la care se referă art. 38 – 40 din aceeași lege.

Î.C.C.J.,

secția civilă, decizia nr. 197 din 20 ianuarie 2004

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința

nr. 796 din 30 mai 2002 a admis în parte acțiunea  reclamantului C.A. și a

obligat Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice să

emită o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii de

1.857.349.000 de lei a construcțiilor naționalizate și apoi demolate.

Instanța de fond a reținut că în conformitate cu

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamantul este îndreptățit

să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent. Că, acordarea acestor

măsuri reparatorii se realizează prin parcurgerea unei proceduri speciale,

conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în cadrul cărora este făcută o ofertă

persoanei îndreptățite, de acordare a măsurilor reparatorii, ofertă care nu a

fost făcută însă în cazul în speță.

Pe cale de consecință, instanța a dispus obligarea pârâților să

emită o ofertă prin echivalent corespunzătoare valorii construcțiilor demolate,

calculate de expert la suma de 1.857.349.000 lei.

Curtea de apel București secția a III-a civilă, prin decizia nr.

419 A din 29 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de către pârâți și a

schimbat în tot sentința, în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

că lipsa răspunsului la notificarea formulată de către reclamant nu justifică

formularea unei acțiuni în revendicare, deoarece obligația celui notificat, de

a răspunde, este o obligație personală, astfel că și acțiunea ce ar tinde la

respectarea ei, va trebui să fie la fel; or, acțiunea în revendicare este o

acțiune reală.

S-a reținut, de asemenea, că pentru evaluarea despăgubirilor

bănești se prevede constituirea unei comisii interministeriale și emiterea unor

reglementări care, până în prezent, nu au fost elaborate; ca atare, stabilirea

cuantumului de către instanță „nu are încă un temei legal”.

Recursul  declarat de reclamant este fondat.

Reclamantul a arătat că a notificat, în temeiul prevederilor

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dorința sa de a i se restitui în

natură sau echivalent imobilele în litigiu. Dovadă în acest sens fiind

„notificarea” trimisă prin biroul executorilor judecătorești.

Deci, a început procedura specială prevăzută de Legea nr.

10/2001, dar la această notificare unitatea deținătoare, deși era obligată să

se pronunțe, conform art. 23 alin. (1) din aceeași lege, prin decizie, sau,

după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii, nu a făcut acest lucru.

Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă

restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă,  deținătorul

imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire

prin echivalent, corespunzător,  valorii construcțiilor demolate.

Din aceste prevederi rezultă că unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra

solicitării adresate prin notificare.

Cazul, din prezentul recurs, privește situația lipsei

răspunsului persoanei notificate, împrejurare culpabilă care nu poate să

afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o lipsească de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

În consecință, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres

situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată

prin notificare, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești

competente pentru ca aceasta să oblige persoana juridică să emită, ca în cazul

în speță, oferta de restituire prin echivalent; această obligație rezultând din

scopul legii și din procedura prealabilă instituită în mod imperativ.

Ca atare, urmează a reține că soluția pronunțată de către

instanța de fond cu privire la cererea reclamantului - de restituire prin

echivalent a valorii construcțiilor preluate de către stat și ulterior demolate

– este legală.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că acțiunea

reclamantului este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, s-a admis recursul împotriva

deciziei pronunțate de către instanța de apel, care  a fost modificată

în sensul respingerii apelurilor declarate de către pârâți.