ÎCCJ, decizie (scj.ro #85484)

Act administrativ.Funcționar public.Repunerea în termenul de exercitare a cererii de anulare a actului de eliberare din funcție în baza art.92 lit.d din Legea nr.188/1999 Simplul fapt că funcționarul public a fost în concediu medical nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa care să justifice, în baza art.103 C.proc.civ., repunerea în termenul în care putea cere anularea actului de eliberare din funcție. Secția de contencios administrativ – decizia nr.2689 din 25 septembrie 2002 Reclamanta C.E.

a chemat în judecată Agenția Domeniului Statului, solicitând anularea ca nelegală și netemeinică a deciziei nr.183 din 11 mai 2001 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, în baza art.92 lit.d din Legea nr.188/1999, începând cu data de 1 iunie 2001. Ulterior datei introducerii acțiunii reclamanta a solicitat și repunerea în termenul de 30 de zile prevăzut de art.95 din Legea nr.188/1999 în care se poate face cerere de anulare a deciziei, la instanța de contencios administrativ. Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.135 din 13 februarie 2002, a admis cererea de repunere în termen și contestația, dispunând reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite.

Instanța de fond a reținut că eliberarea din funcție a funcționarului public se poate efectua atunci când autoritatea publică sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcționarul public și când acesta a refuzat oferta Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de ocupare a unei alte funcții, condiții nerespectate de pârâtă. Impotriva hotărâri a formulat recurs Agenția Domeniilor Statului susținând, în esență, că instanța de fond greșit a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a dreptului la acțiune și nu ar fi respectat condițiile prevăzute de art.92 lit.d din Legea nr.188/1999. Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea și cererea de repunere în termen ca tardiv formulate.

Reclamantei, căreia i-a fost comunicată decizia la data de 14 mai 2001, avea posibilitatea ca, în termen de 30 zile de la data comunicării, să formuleze cerere de anulare a deciziei de eliberare din funcție. Or, acțiunea a fost introdusă tardiv la data de 15 noiembrie 2001. Referitor la cererea de repunere în termen, se reține că numai împrejurarea (starea de boală) ar fi împiedicat-o pe reclamantă să-și exercite dreptul la acțiune nu îndeplinește condiția prevăzută de art.103 C.proc.civ., de a obține repunerea în termen. Art.103 C.proc.civ., prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

In acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Deși se afla în concediu medical, reclamanta avea posibilitatea de a formula atât acțiunea, cât și cererea de repunere în termen în timpul prevăzut de lege. Nu este suficientă împrejurarea că reclamanta a fost în concediu medical, pentru a fi considerat motiv temeinic și asimilabil unei împrejurări mai presus de voința sa care să justifice temeinicia cererii de repunere în termen. Sub acest aspect recursul fiind întemeiat, a fost admis, s-a casat sentința și s-a respins acțiunea ca tardiv formulată.