ÎCCJ, decizie (scj.ro #81679)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81679) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Admisibilitatea

acțiunii în constatarea dreptului de proprietate formulata de posesorul

imobilului în situația în care ambele părți dețin titluri

de proprietate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Acțiune

în constatare.

Index alfabetic :

acțiune în constatare

-

acțiune

în revendicare

-

posesie

-

admisibilitate

Vechiul Cod de procedură civilă, art. 111

În

situația în care ambele părți au exhibat titluri

de proprietate asupra unui teren în litigiu, iar

partea reclamantă deține posesia bunului însă dreptul său

este contestat de pârâtă, reclamanta justifică un interes în

promovarea cererii de constatare a dreptului său de proprietate,

cererea fiind admisibilă, în

condițiile dispozițiilor art. 111 C.proc.civ.

În

consecință, partea care deține posesia terenului, urmărind

deci confirmarea dreptului său de proprietate, nu are posibilitatea de a

exercita acțiunea în revendicare ori o altă acțiune în

realizarea dreptului de proprietate.

Secția I civilă, decizia nr.4580

din 16 octombrie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buftea, la data de 6.04.2006, reclamanta P.M.A.T. a chemat în

judecată pe pârâta R.V., solicitând

să

se constate preferabilitatea titlului său de

proprietate asupra

terenului în suprafață de 4.000 m.p. situat în intravilanul comunei

Voluntari, prin comparare cu cel al pârâtei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a dobândit terenul în suprafață totală de

5.000 m.p., situat în intravilanul comunei Voluntari, tarlaua 11, parcela

237/128, de la G.N. și G.A., prin contractul de schimb autentificat sub

nr. x34/2000, care, la rândul lor, l-au dobândit prin cumpărare de la

B.G., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

xx50/1998. Acesta din urmă a dobândit terenul de la T.M. prin contractul

de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx85/1995 la fostul Notariat

de Stat Bolintin Vale; T.M. a deținut terenul în baza Legii nr.18/1991,

conform titlului de proprietate nr.xxx62/2002.

A mai arătat că pârâta a dobândit o

suprafață de 4.000 m.p. din terenul menționat, prin actul de

adjudecare emis de BEJ I.V., în dosarul de executare nr.x1/2001, intabulat în

CF nr. 1898, prin încheierea din 31.01.2002.

Pârâta a

invocat

excepțiile

inadmisibilității acțiunii și lipsei de interes în

formularea cererii.

Excepțiile invocate au fost

respinse, ca neîntemeiate,

iar, prin

sentința

civilă nr. 1005 din 26.02.2009 a fost admisă cererea formulată

de reclamanta P.M.A.T.

, constatându-se

că

este proprietara terenului de 5.000 m.p.

, situat în

intravilanul com. Voluntari, tarlaua 11, parcela

237/128, număr cadastral 82, întabulat în cartea funciară nr. 333.

Judecătoria Buftea a

reținut că reclamanta are act de proprietate și deține

posesia terenului în litigiu, iar titlul său are dată mai veche

și a fost înregistrat în evidențele de publicitate imobiliară

anterior celui deținut de pârâtă. În plus, autorii pârâtei nu au avut

niciodată un act de proprietate pentru terenul în litigiu, contractul de

vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xx87/1997 fiind desființat

cu titlu retroactiv.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta

.

Prin decizia

civilă nr. 1006A din 05.10.2010, Tribunalul București,

Secția a III-a civilă a admis apelul,

a anulat sentința civilă nr. 1005 din

26.02.2009 pronunțată

de

Judecătoria Buftea și a constatat că Tribunalul București

este competent material să soluționeze cauza în primă

instanță.

Prin

sentința civilă nr.2185 din 07.12.2011, Tribunalul București,

Secția a V-a civilă a respins, ca

neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei de

interes, invocate de pârâta R.V.,

a admis

acțiunea și a constatat că titlul de proprietate al reclamantei,

reprezentat de contractul de schimb autentificat sub nr. x34/2000 este preferabil

titlului de proprietate al pârâtei, reprezentat de actul de adjudecare emis de

BEJ I.V. la data de 29.11.2000.

Tribunalul a constatat, cu

privire la excepția

inadmisibilității, că nu poate fi primită, deoarece,

reclamanta,

fiind posesoarea terenului care face obiectul litigiului, nu are la

îndemână acțiunea în revendicare, după cum a susținut

pârâta, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 111 teza a II-a

C.proc.civ.

Excepția lipsei de interes a

fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că reclamanta,

față de situația suprapunerii terenului său cu acela al

pârâtei și față de numeroasele litigii existente între

părți, nu are posibilitatea de a dispune liber de proprietatea sa,

acesta fiind scopul spre care se tinde prin promovarea cererii de chemare în

judecată; prin urmare, interesul reclamantei în formularea cererii este

legitim, născut și actual.

Asupra fondului cauzei, tribunalul a

arătat că, în fapt, reclamanta a dobândit un teren în

suprafață de 5.000 mp,  situat în intravilanul comunei Voluntari, de

la G.N. și A. prin contractul de schimb autentificat sub nr. x34/2000.

Aceștia, la rândul lor, au devenit proprietarii suprafeței amintite

prin

contractul

de

vânzare-cumpărare  autentificat sub nr. xx50/1998 de la numitul B.G.

B.G. 1-a cumpărat prin

contractul autentificat sub nr. xx85/1995 de la numitul T.M., care îl

deținea în proprietate prin reconstituirea dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991 și pentru care i s-a eliberat ulterior titlul de

proprietate nr. xx26/2002. Titlul de proprietate

amintit, a fost

modificat prin Hotărârea nr. 409 din 18.05.2004

emisă de Comisia Județeană Ilfov, prin înscrierea

suprafeței de 5000 mp în T 11 P

237/128,

în loc de T 11 P 238, astfel încât reclamanta este în prezent

proprietara

suprafeței de 5000 mp situate în intravilanul comunei Voluntari, T 11, P

237/128.

Potrivit actului de adjudecare din

data de 29.11.2000, pârâta R.V. este proprietara unei suprafețe de teren

de 4000 mp situate în

comuna Voluntari, T

11, parcela 128, pe care a dobândit-o în contul

unei creanțe pe

care o avea asupra numitului T.V.

Acesta

deținea imobilul în urma contractului de vânzare-cumpărare

autentificat

sub nr. xx87/1997 încheiat cu I.N., despre care se menționează în

actul de vânzare-cumpărare că îl deținea prin constituirea

dreptului de proprietate, conform adeverinței nr. 979/1992 și

procesului-verbal de punere în posesie din data de 12.08.1992.

Terenurile celor două

părți se suprapun, potrivit concluziilor raportului de expertiză

efectuate în dosarul nr. xx40/2003 al Judecătoriei Buftea.

Reținând că reclamanta nu

are la îndemână acțiunea în revendicare, tribunalul a procedat la

examinarea titlurilor de proprietate exhibate de părți.

În analiza acestora, tribunalul a

avut în vedere, pe de o parte, că, în ciuda neregularităților

sesizate și susținute de pârâtă privitor la titlul autorului

reclamantei, T.M., acțiunea în verificarea legalității lui s-a

soluționat prin sentința civilă nr.5702/2007 a Judecătoriei

Buftea, prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă,

sentința devenind irevocabilă prin decizia nr. 1088/2008,

pronunțată de Tribunalul București, dar și cu mai multe

soluții de netrimitere în judecată, referitor la plângerile introduse

de pârâtă sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.

Prin urmare,

titlul de proprietate nr. xx262/2002 emis pe

numele lui T.M., astfel cum a fost modificat prin

Hotărârea din 18.05.2004 a CJI, inclusiv în ceea ce privește

suprafața de 5000 mp situată în T 11 P 237/128, care stă și

la baza titlului de proprietate al reclamantei, este legal.

Pe de altă parte, tribunalul a

reținut că titlurile de proprietate ale autorilor pârâtei, au fost

desființate astfel: prin Hotărârea Comisiei Județene Ilfov din

02.02.1995 s-au aprobat

modificările

propuse de Comisia Locală Ștefaneștii de Jos, respectiv

a

fost anulat dreptul numitei I.N. la reconstituirea proprietății, iar

la poziția 236 a fost trecută și aceasta din urmă,

alături de fratele său, T.M.; ca urmare, a fost emis titlul de

proprietate nr. xxx18/1995 pentru cei doi frați, în care nu se mai face

nicio mențiune referitoare la vreun teren situat în T 11 P 128.

Rezultă că adeverința

de proprietate nr. 979/1992 și procesul-verbal de punere în posesie din

12.08.1992 pe care și pârâta își întemeiază pretențiile,

deși nu au fost anulate expres, au rămas fără valoare

juridică (de altfel, adeverințele de proprietate, unite cu

procesele-verbale de punere în posesie făceau dovada dreptului de

proprietate doar până la eliberarea titlului).

Mai mult, prin sentința

civilă nr. 2874 din 06.10.2004, pronunțată de judecătorie,

s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. xx87/1997 încheiat între vânzătoarea I.N. și

cumpărătorul T.V.V., părțile fiind repuse în situația

anterioară

Reținându-se, așadar,

că titlurile persoanelor de la care pârâta a dobândit prin adjudecare

terenul în litigiu, au fost desființate, că dreptul reclamantei

dobândit prin contractul de schimb autentificat sub nr. xx4/2000 se

fundamentează pe legalitatea nerăsturnată a actelor ce îl

preced, că reclamanta și-a intabulat mai întâi dreptul

în cartea funciară la data de 16.03.2000, în

timp ce

pârâta și-a înscris actul de adjudecare la data de

31.01.2002, după cum cea dintâi a făcut și dovada achitării

taxelor și impozitelor aferente terenului începând din anul 2003,

tribunalul, în baza dispozițiilor art. 111 C.proc.civ., a admis cererea de

chemare în judecată și a constatat că titlul de proprietate al

reclamantei, reprezentat de contractul de schimb autentificat sub nr. xx4/2000

este preferabil titlului de proprietate al pârâtei, reprezentat de actul de

adjudecare emis de BEJ I.V. la data de 29.11.2000.

Apelul declarat de pârâta R.V.

împotriva acestei

sentințe a fost

respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 431 A din

11.12.2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a

civilă.

Curtea de Apel a reținut

că

potrivit dispozițiilor art.

111 C.pr.civ.: „Partea care are interes poate

să facă cerere

pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu

poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

Acțiunea în realizarea dreptului, este

aceea prin care reclamantul pretinde obligarea pârâtului la respectarea

dreptului subiectiv ce i-a fost încălcat; o astfel de acțiune este

acțiunea în revendicare, care, deși nu s-a bucurat legislativ de o

definiție consacrată, în doctrină și practica

judiciară a fost definită ca fiind acea acțiune reală prin

care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere instanței

să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și

să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește

fără a fi proprietar.

În speță, astfel cum

rezultă din probele administrate în fața instanței de fond cât

și din declarațiile martorilor audiați de instanța de apel,

intimata-reclamantă deține posesia terenului în litigiu,

situație în care aceasta nu poate cere realizarea dreptului său pe

calea acțiunii în revendicare, neavând calitatea de proprietar neposesor.

În această situație, practica judiciară și literatura de

specialitate sunt unanime în a considera că acțiunea în constatare

este deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului,

atunci când este necesară o

hotărâre judecătorească prin care să i se

recunoască

și să i se consolideze dreptul său, dacă dovedește

că acest drept îi este contestat de pârât, situație în care interesul

proprietarului pentru promovarea acțiunii în constatare derivă din

pericolul contestării sau încălcării dreptului sau de către

pârât.

În speță,

intimata-reclamantă a făcut dovada că apelanta-pârâtă i-a

contestat dreptul de proprietate, prin promovarea acțiunii în constatarea

nulității absolute a rectificării titlului de proprietate nr.

xxx62/2002 emis pe numele lui T.M., care stă la baza titlului de

proprietate al reclamantei, precum și prin alte numeroase litigii.

De asemenea, curtea de apel a

reținut că astfel cum rezultă din raportul de expertiză

întocmit în dosarul nr. xx40/2003

al

Judecătoriei Buftea și după cum chiar părțile au

recunoscut, terenurile

deținute de cele două părți

se suprapun, astfel că intimata-reclamantă justifică un interes

legitim, născut și actual în promovarea cererii de chemare în

judecată.

În consecință, a fost

apreciată ca fiind legală soluția de respingere a

excepțiilor prin care s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii și

lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată.

A mai reținut instanța de

apel că, în condițiile în care intimatei-reclamante îi este

deschisă calea acțiunii în constatare, iar prin cererea de chemare în

judecată s-a arătat în mod neechivoc

că aceasta este calea pe

care reclamanta a înțeles să o

promoveze, indicând ca temei al cererii sale dispozițiile art. 111 din

C.proc.civ., instanța de fond nu avea de ce să schimbe calificarea

dată de parte, riscând în acest mod să încalce principiul disponibilității,

care guvernează procesul civil și este reglementat expres în art. 129

alin. (6) C.pr.civ.

Promovarea de către

intimata-reclamantă a unei acțiuni în constatare nu a avut ca scop

eludarea normelor legale în materia taxelor de timbru, în acest sens fiind

faptul că intimata-reclamantă nu avea deschisă o acțiune în

realizarea dreptului, revendicarea având ca finalitate redobândirea posesiei

bunului, ceea ce nu se pune problema în prezenta cauză. Pentru aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că tribunalul a dat o corectă

calificare acțiunii cu care a fost învestită și a stabilit taxa

de timbru legală, datorată de intimata-reclamantă conform

dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, au fost găsite

neîntemeiate criticile formulate de apelanta-pârâtă asupra modului în care

a fost soluționat fondul cauzei, curtea de apel reținând că:

Prin contractul

de schimb autentificat sub nr. x34/2000,

intimata-reclamantă a dobândit de la G.N. și A. dreptul de

proprietate asupra unui teren în suprafață de 5000 mp, situat în

intravilanul comunei Voluntari, T 11, P 128. Vânzătorii, la rândul lor,

dobândiseră în proprietate terenul, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. xx50/1998, de la numitul B.G. Acesta dobândise dreptul de proprietate

asupra terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. xx85/1995 încheiat cu numitul T.M., care îl deținea în proprietate

prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și

pentru care i s-a eliberat ulterior titlul de proprietate nr. xx26/2002. Acest

titlul de proprietate a fost modificat prin Hotărârea din 18.05.2004

emisă de Comisia Județeană Ilfov, prin înscrierea

suprafeței de 5000 mp în T 11 P 237/128, în loc de T 11 P 238, astfel

încât intimata-reclamantă este în prezent proprietara suprafeței de

5000 mp situate în intravilanul comunei Voluntari, T 11, P 237/128.

Neregularitățile sesizate

și susținute de apelanta-pârâtă privitor la titlul autorului

reclamantei, T.M., nu pot fi analizate în prezentul litigiu, nelegalitatea

acestui act putând fi contestată de persoana interesată doar prin

acțiunile specifice Legii nr. 18/1991.

De altfel, legalitatea acestui titlu

a făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă

nr. 5702/2007 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a respins ca

inadmisibilă cererea în constatarea nulității rectificării

titlului de proprietate nr. xx26/2002, hotărâre ce a rămas

irevocabilă prin decizia nr. 1088 din 06.06.2008 a Tribunalului

București, dar și analizei organelor de cercetare penală

învestite cu plângerile introduse de apelanta-pârâtă sub aspectul

săvârșirii unor infracțiuni. Prin urmare, titlul de proprietate

nr. xx262/2002 emis pe numele lui T.M., astfel cum a fost modificat prin

Hotărârea nr. 409 din 18.05.2004 a Comisiei

Județene Ilfov, inclusiv în

ceea ce privește suprafața de

5000 mp situată în T 11 P 237/128,

care

stă și la baza titlului de proprietate al intimatei reclamante, este,

în prezent, perfect legal.

În ceea ce o privește pe

apelantă, curtea de apel a reținut că aceasta a dobândit prin

actul de adjudecare din data de 29.11.2000, dreptul de proprietate asupra unei

suprafețe de 4000 mp situate în comuna Voluntari, T 11, parcela 128, în

contul unei creanțe pe care o avea asupra numitului T.V. Acesta

deținea imobilul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. xx87/1997 încheiat cu I.N. În cuprinsul acestui act se

menționează că vânzătoarea deținea terenul ce a

făcut

obiectul vânzării prin

constituirea dreptului de proprietate, conform

adeverinței nr.

979/1992 și procesului-verbal de punere în posesie din data de 12.08.1992.

Adeverința de proprietate

și procesul-verbal de punere în posesie făceau dovada dreptului de

proprietate doar până la eliberarea titlului. Or, prin Hotărârea

Comisiei Județene Ilfov nr.385 din 02.02.1995 s-au aprobat

modificările propuse de Comisia Locală Ștefaneștii de Jos,

respectiv în anexa 2a, poziția 156, s-a anulat numitei I.N. dreptul la

reconstituirea proprietății, aceasta fiind trecută la poziția

236, alături de fratele său, T.M., fiind emis titlul de proprietate

nr. xx318/1995 pentru cei doi frați în care

nu se mai face nicio

mențiune referitoare la vreun teren situat în

T 11 P 128.

Prin urmare, în mod corect a

apreciat instanța de fond că, deși adeverința de

proprietate nr. 979/1992 și procesul-verbal de punere în posesie din

12.08.1992 nu au fost anulate expres, acestea au rămas fără

valoare juridică prin emiterea titlului de proprietate nr. xx318/1995.

Cu toate acestea, ulterior emiterii

acestui titlu de proprietate, numita I.N. a folosit adeverința nr.

979/1992 și procesul-verbal de punere în posesie din data de 12.08.1992

pentru vânzarea convenită cu numitul T.V.V., menționându-le în

cuprinsul actului autentificat sub nr. xx87/1997, ca reprezentând titlul în

baza căruia vânzătoarea a dobândit terenul.

De altfel, prin

sentința civilă nr. 2874 din 06.10.2004, pronunțată de

Judecătoria Buftea,

s-a dispus rezoluțiunea

contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx87/1997 încheiat între

vânzătoarea I.N. și cumpărătorul T.V.V. și repunerea

părților în situația anterioară, instanța

reținând că pentru terenul ce a făcut obiectul acestui contract

s-a eliberat titlu de proprietate în favoarea altei persoane.

Așadar, curtea de apel a constatat

că titlurile persoanelor de la care apelanta-pârâta a dobândit, prin

adjudecare, terenul în litigiu,

au fost

desființate, în timp ce dreptul intimatei-reclamante, dobândit

prin

contractul de schimb autentificat sub nr. xx4/2000, se fundamentează pe acte

a căror legalitate nu a fost răsturnată.

În plus, intimata-reclamantă

și-a intabulat mai întâi dreptul în cartea funciară nr. 333 Voluntari

la data de 16.03.2000, în timp ce pârâta și-a înscris actul de adjudecare

la data de 31.01.2002; de

altfel, la data

când apelanta-pârâtă a dobândit terenul în baza actului

de

adjudecare (29.11.2000), dreptul de proprietate al intimatei-reclamante era

înscris în cartea funciară (16.03.2000).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C.proc.civ., pârâta

R.V.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.,

recurenta-pârâtă a susținut, sub un prim aspect, că decizia

recurată este nelegală întrucât instanțele de fond și apel

au aplicat dispozițiile art. 111 C.p.c deși acestea nu erau incidente

în cauză.

Astfel, a

arătat recurenta-pârâtă că prin dispoziția finală a

art.

111 C.pr.civ s-a consacrat

caracterul subsidiar al acțiunii în constatare care poate fi folosită

numai în cazul în care nu poate fi exercitată o acțiune în realizarea

dreptului și în cauză, intimata-reclamantă, solicitând

compararea titlurilor de proprietate și

constatarea

preferabilității titlului său a exercitat de fapt o acțiune

în realizarea dreptului, întemeiată pe dispozițiile art. 111

C.pr.civ. care

trebuia calificată de instanță ca o

acțiune în revendicare de drept comun.

În opinia recurentei-pârâte,

soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel

relevă o greșită înțelegere a dispozițiilor art.

111.C.pr.civ., neputând fi primită construcția juridică a

instanței de apel bazată pe împrejurarea ca intimata-reclamantă

deține posesia terenului în litigiu, fapt care ar fi pus-o în

imposibilitatea de a solicita realizarea dreptului său pe calea

acțiunii în revendicare de vreme ce aceasta avea la dispoziție

acțiunea posesorie care apară posesia și, prin ea, proprietatea.

Mai mult, în condițiile în care

intimatei-reclamante, care a cerut constatarea unui drept, i se opune un act

prin care recurentei-pârâte i s-a constituit un drept propriu, nu putea fi

promovată o

acțiune în constatare

ci trebuia ca, printr-o acțiune în realizare, să se

solicite

anularea titlului de proprietate al recurente-paratei. A mai arătat

recurenta-pârâtă că, din aceasta perspectivă, pentru promovarea

unei asemenea acțiuni interesul trebuie sa fie legitim, să nu

contravină legislației în vigoare, care consideră

inadmisibilă acțiunea în constatare dacă

intimata-reclamantă are deschisă calea în realizarea dreptului. Pe de

altă parte, prin acțiunea în constatare promovată, care

vizează obținerea unei hotărâri care nu constituie titlu

executoriu, intimata reclamantă nu justifică un interes în formularea

cererii de chemare în judecată.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs s-a susținut că interpretarea eronată a

dispozițiilor art. 111 C.pr.civ a condus la încălcarea

dispozițiilor art. 2 din Legea nr.146/1997, ceea ce atrage incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Astfel, în mod greșit a fost

respinsă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în

judecată, în condițiile în care s-a făcut o calificare

greșita a acestei cereri.

A susținut

recurenta-pârâtă că obiectul cererii de chemare în

judecată este evaluabil în bani, fiind

aplicabile prevederile art. 2 din

Legea nr.146/1997.

În susținerea acestei

afirmații s-a arătat că Tribunalul București, Secția a

III-a civilă, prin

decizia civila nr

1006 A din 5.10.2010, care nu a fost atacată de niciuna

dintre părțile din dosar, a stabilit

că obiectul cererii deduse judecații

este "un obiect

evaluabil în bani" iar pentru a stabili competența instanței în

soluționarea litigiului în discuție a avut în vedere concluziile

raportului de expertiză referitoare la valoarea de

circulație a terenului în discuție la data la care intimata-reclamantă

a

sesizat Judecătoria Buftea,

valoare care depășește suma de 500.000

lei.

Prin cel de-al

treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C.pr.civ., s-a arătat că

există o contradicție flagrantă între dispozitivul

hotărârii recurate (și al sentinței), prin care acțiunea

promovată de intimata reclamantă a fost admisă în baza

dispozițiilor art. 111 C.pr.civ și considerente, care se axează

exclusiv pe compararea titlurilor părților, operațiune

specifică acțiunii în revendicare.

A susținut

recurenta-pârâtă că, într-o asemenea acțiune (în revendicare),

intimata-reclamantă este obligată să dovedească identitatea

imobilului revendicat cu cel al autorilor săi pentru a

pretinde ca are un drept de proprietate și

că, în lipsa acestei dovezi, acțiunea trebuie respinsă deoarece

"idem

est non esse non probări";

ocuparea cu

rea-credință de către intimata reclamantă a suprafeței

de teren în discuție neputând crea în favoarea acesteia o posesie

utilă pe care să o poată opune

recurentei-pârâte în cadrul acțiunii pe

care a promovat-o.

Cu referire la compararea titlurilor

de proprietate, recurenta-pârâtă a arătat că instanțele de

fond și apel trebuiau să compare drepturile autorilor de la care

acestea provin și să observe că are câștig de cauză

partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, ca o

aplicație a principiului

"nemo plus juris ad alium

transferrepotest, quam ipse habet".

A susținut

recurenta-pârâtă că a dobândit terenul în suprafață

de 4000 mp, situat în comuna Voluntari, T11,

P128, prin

actul de adjudecare emis de BEJ  I.V. și intabulat în CF

nr 1898 cu încheierea din 31.01.2002 în contul unei creanțe pe care o avea

împotriva debitorului T.V.   În actul de adjudecare menționat se

precizează că terenul este grevat de sarcini în favoarea creditoarei

adjudecatar R.V., și anume sub nr. 11431/1997 inscripție ipotecara,

sub nr. 351/1998 inscripție ipotecara; sub nr. 126 C și 127 C/2000

comandament; sub nr. 1 C, 2 C/2001 comandament, rectificare în sensul ca lotul

este 128 și nu 28 ; sub nr. 46,47/2000 interdicții; sub nr. 73/2001

somație executor și sub nr. 3629 rol fiscal. Acest act de adjudecare

nu a fost până în prezent anulat.

Prin decizia civilă nr 1176 din

24 mai 2006 pronunțată de Curtea

de

Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și

de familie a fost respins recursul declarat de

intimata-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 483 din 19 septembrie

2005, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a

civilă prin care s-a respins cererea sa de constatare a

nulității absolute a actului de adjudecare menționat mai sus,

La pronunțarea acestei decizii,

instanța de recurs a reținut că terenul de 5000 mp deținut

de intimata-reclamantă P. și respectiv de 4000 mp deținuți

de pârâtă se suprapun parțial însă

disputa juridică poate fi soluționată pe calea

acțiunii în revendicare.

Recurenta-pârâtă a expus

istoricul transmisiunilor anterioare ale dreptului de proprietate, arătând

că autorul său a achiziționat terenul în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx87/1997 de la I.N. căreia i

s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin

adeverința nr. 979/1992, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr

18/1991;

hotărârea comisiei municipale

din 28.11.1991 a stabilit dreptul de

proprietate al pârâtei pentru

suprafața de 5000 mp prevăzută în anexa 19 la poziția 42.

Primăria Comuniei

Ștefanești a emis procesul-verbal prin care pârâta a fost pusă

în posesie la data de 12.08.1992 fiind identificat terenul în tarlaua nr. l1,

parcela nr.128. Cu referire la titlul intimatei-reclamante s-a arătat

că autorul acesteia, T.M., a beneficiat de reconstituirea dreptului de

proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5000 mp prin adeverința

674/1992. Dreptul sau de proprietate asupra unul teren arabil în extravilanul

comunei Voluntari a fost transmis prin actul de vânzare-cumpărare nr.

xx85/1995 lui B.G. Pentru acest teren dobândit în baza adeverinței nr

674/1992 a fost pus în posesie printr-un proces verbal fără număr

de

înregistrare și dată și

fără a se menționa coordonatele cadastrale ale

terenului.

B.G. prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. xx50/1998 a vândut lui G.A. terenul de

5000 mp situat însă în intravilanul Comunei

Voluntari,

tarlaua 11, parcela 128.

Prin contractul de schimb nr.

x34/2000, intimata-reclamantă P.M. a dobândit terenul de 3000 mp, tarlaua

11, parcela 128 cu nr. cadastral 82,

A susținut că autorul

reclamantei-intimate T.M. a beneficiat de reconstituirea dreptului de

proprietate asupra unui teren arabil în extravilanul comunei Voluntari,

însă în mod inexplicabil, proprietarul ulterior, B.G., reușește

să vândă acest teren fixându-i coordonatele în intravilan, în zona

Pipera, tarlaua 11, parcela 128, în contradicție vădita cu

conținutul adeverinței nr. 674/1992 și a procesului verbal de

punere în posesie emis în baza ei.

În opinia

recurentei-pârâte, din compararea titlurilor autorilor

părților rezulta că acestea se referă

la terenuri diferite, cu atât mai

mult cu

cât nu există la dosar schițele întocmite de autorii intimatei-

reclamantei

care au stat la baza vânzărilor succesive prin contractele xx85/1995

și xx50/1998, iar din schița eliberată de Primăria Comunei

Voluntari la data de 8 decembrie 1997, rezultă că autorul său,

T.V., a fost proprietarul suprafeței de teren de 5000 mp.

De asemenea, a

arătat că nu poate fi primită

susținerea că adeverința autorului

său, înregistrată sub nr. 979/1992,

ar

fi fost anulată prin Hotărârea nr. 385 din 2 februarie 1995 a

Comisiei

București și SAI deoarece anularea poziției 156

pentru aceasta autoare privește un alt amplasament. Hotărârea

Comisiei Municipale nr. 29 din 28.11.1991 prin care s-a stabilit  dreptul de

proprietate pentru suprafața de 5000 mp autoarei pârâtei I.N. se referea

la anexa 19 poziția 42. Or, planul de situație scara 1:2000

"legenda-teren lui T.V. din contractul de vânzare-cumpărare nr.

xx87/1997" demonstrează ca terenul în discuție a aparținut

numitei I.N.

În consecință, titlul

intimatei-reclamante se referă la un teren de 5000 mp aflat pe alt

amplasament.

În plus, intimata-reclamantă,

în timpul proceselor cu pârâta a

obținut

titlul de proprietate modificat succesiv în așa fel ca parcelele

lor

sa se suprapună. în realitate, autorul intimatei-reclamante a decedat în

1997, titlul sau de proprietate nr. xx262 a fost emis la data de 23 decembrie

2002, rectificat prin hotărârea nr. 409 din 18 mai 2004 de Comisia

Ștefaneștii de Jos. Ca urmare a acestor rectificări a fost

emisă hotărârea pentru suprafața de 5000 mp situată în

tarlaua 11, parcela 238/ 128.

Pentru a se ajunge la suprapunerea

cu tarlaua 11, parcela 128 deținută de pârâtă au fost întocmite

3 procese verbale de punere în posesie: procesul-verbal de punere în posesie

nedatat care a fost deja menționat, procesul-verbal de punere în posesie

nr. x22/

2002 care indică tarlaua 11

parcela 238/128 nesemnat de

T. (decedat în 1997) și de specialistul

de măsurători topografice, precum și procesul-verbal de punere

în posesie din 29 aprilie 2004 care indică tarlaua 11 parcela 237/128

nesemnat de T. (decedat în 1997) și de specialistul în

măsurători topografice, eliberat după emiterea titlului de

proprietate.

A concluzionat recurenta-pârâtă

că în toate actele de proprietate, inclusiv în titlul de proprietate

și în procesele-verbale de punere în posesie, denumirea parcelei

aparținând intimatei-reclamante P.M.A.T. este de 237/128, ceea ce

denotă că terenul acesteia se află pe un alt amplasament. Mai

mult, Primăria Comunei Ștefaneștii de Jos nu a depus copie de pe

registrul agricol de la data intrării în C.A.P a autorilor

săi cu toate diligentele depuse în

instanța, în condițiile în care actul

respectiv putea face

dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra amplasamentului

parcelei nr. 128 în discuție. Pentru identitate de rațiune era

necesară depunerea la dosarul cauzei a schițelor cadastrale care au

stat la baza modificării titlurilor de proprietate și schițele

în conformitate cu care s-au făcut vânzările succesive de către

autorii reclamantei-intimate.

Analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și

dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte a constatat

că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin prima critică de recurs,

recurenta-pârâtă a susținut că dispozițiile art. 111

C.proc.civ. au fost greșit aplicate în speță.

Critica nu este fondată.

Acest articol reglementează

posibilitatea părții care justifică un interes, de a solicita

constatarea, pe cale judiciară, a existenței sau inexistenței

unui drept, însă numai în ipoteza în care nu poate cere realizarea

dreptului; această din urmă condiție, instituie caracterul

subsidiar al acțiunii în constatare.

Prin recursul pendinte,

recurenta-pârâtă

a susținut, pe de o

parte, că

acțiunea promovată de reclamantă este de fapt o acțiune în

realizarea

dreptului, întemeiată greșit pe dispozițiile art. 111

C.proc.civ., iar pe de altă parte că intimata-reclamantă nu are

deschisă procedura reglementată de acest articol întrucât poate

promova o acțiune posesorie ori o acțiune în constatarea

nulității titlului de proprietate al pârâtei.

Cu referire la natura cererii de

chemare în judecată, după scopul material urmărit de reclamant,

Înalta Curte reține că în mod corect aceasta a fost calificată

de instanțele de fond și apel ca fiind o acțiune în constatarea

dreptului de proprietate, întemeiată pe dispozițiile art. 111

C.proc.civ.

În ceea ce privește caracterul

subsidiar al acesteia, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte

conform cărora nu poate fi primit raționamentul juridic expus de

instanța de apel în sensul că intimata-reclamantă nu are

deschisă calea acțiunii în realizare (cu referire la acțiunea în

revendicare) întrucât aceasta deține posesia bunului și aceasta

deoarece intimata-reclamantă ar putea exercita acțiunea posesorie.

Ceea ce este de esența

acțiunilor posesorii, este că acestea apără posesia ca

stare de fapt, protejată juridic, împotriva tulburărilor provenite de

la terți, fără a pune în discuție fondul

dreptului. Ele tind la redobândirea posesiei

(respectiv a elementului

corpus).

În speță, reclamanta

urmărește confirmarea dreptului său de proprietate și,

conform situației de fapt reținute de instanțele de fond, se

află în stăpânirea bunului, astfel că exercitarea unei

acțiuni posesorii nu ar fi de interes în cauză.

Așa cum a reținut și

instanța de apel, în situația particulară dedusă

judecății intimata-reclamantă, care deține posesia

terenului în litigiu, nu are posibilitatea de a exercita acțiunea în

revendicare ori o altă acțiune în realizarea dreptului de

proprietate.

În ceea ce privește

acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate al

pârâtei, Înalta Curte a reținut că intimata-reclamantă a

solicitat în dosarul cu nr. xx93/3/2003, constatarea nulității

absolute a actului de adjudecare întocmit de

executorul judecătoresc

I.V., la data de 29.11.2011, însă

cererea a fost respinsă, menționându-se că suprapunerea

parțială a terenurilor deținute de părți deschide

calea proprietarului care nu deține posesia bunului, la exercitarea

acțiunii în revendicare.

În

consecință, față de împrejurarea că părțile

au exhibat titluri

de proprietate

asupra terenului în litigiu, că intimata-reclamantă deține

posesia bunului iar dreptul său este contestat de recurenta-pârâtă,

Înalta Curte a reținut că intimata-reclamantă justifică un

interes în promovarea cererii de constatare a dreptului său de

proprietate,

iar cererea este

admisibilă, dispozițiile art. 111 C.proc.civ., fiind

corect

interpretate și aplicate în cauză.

Sub aspectul justificării unui

interes legitim este lipsit de relevanță că hotărârea

pronunțată nu este susceptibilă de executare silită de

vreme ce intimata-reclamantă deține bunul și urmărește

doar confirmarea dreptului său de proprietate, în contra recurentei-pârâte

care invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun (respectiv

asupra părții de teren care face obiectul suprapunerii titlurilor

părților).

Cu referire la cel de-al doilea

motiv de recurs, prin care s-a susținut că sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cu referire la art. 2 din Legea

nr. 146/1997, Înalta Curte a reținut că este nefondat.

Sub un prim aspect, se impune a se

face precizarea că

soluționarea

de către instanțele inferioare a cererilor fără perceperea

în

mod corect a taxelor judiciare de timbru nu afectează

valabilitatea hotărârilor ci, în temeiul

dispozițiilor art. 20 alin. (5) din

Legea nr. 146/1997,

instanțele învestite cu soluționarea căilor de atac, vor dispune

obligarea titularilor cererilor la plata taxelor de timbru datorate.

Conform art. 3 lit. a) din Legea nr.

146/1997, taxa de timbru datorată pentru cererile având ca obiect

constatarea existenței sau neexistenței unui drept, făcute în

cadrul art. 111 C.proc.civ. era la data introducerii acțiunii de 19 lei.

Nu constituie un argument în

susținerea acestui motiv de

recurs

faptul că stabilirea competenței primei instanțe s-a făcut

după

criteriul valoric și aceasta deoarece taxa de timbru în

sumă de 19 lei a fost percepută în temeiul dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 146/1997 care prevede o taxă fixă pentru cererile

întemeiate pe dispozițiile art. 111 din Codul de procedură

civilă, iar nu ca urmare a greșitei calificări a dreptului dedus

judecății ca fiind nepatrimonial.

Pentru

motivele expuse, în speță nu se impune însă obligarea

reclamantei la plata vreunei sume de bani cu

titlu de taxă judiciară de timbru.

Al treilea motiv de recurs,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., prin care

a fost reclamată "o

contradictorialitate

flagrantă între dispozitivul hotărârilor recurate

...și

justificarea din considerente"

este, de asemenea, nefondat

Având în vedere că obiectul

recursului îl constituie decizia dată în apel, au fost examinate

pretinsele contradicții între dispozitivul și considerentele deciziei

recurate.

Prin acest motiv de recurs,

recurenta-pârâtă a susținut, pe de o parte că atât prima

instanță, cât și instanța de apel au expus, în

argumentarea soluției de admitere a

acțiunii în constatarea dreptului

de proprietate al

intimatei-reclamante, considerente specifice acțiunii în revendicare, iar

pe de altă parte că nu s-a procedat la compararea titlurilor

autorilor părților și că, în realitate, titlul de

proprietate al intimatei-reclamante privește de fapt un alt amplasament.

Din perspectiva criticilor de

nelegalitate care pot fi subsumate ipotezelor art. 304 pct.7 C.proc.civ.,

Înalta Curte a reținut următoarele:

Între dispozitivul deciziei nr. 431

A din 11.12.2012, pronunțate de Curtea de Apel București, prin care a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă R.V.

împotriva sentinței civile nr. 2185 din 07.12.2011, pronunțate de

Tribunalul București și considerentele acesteia nu există nicio

contradicție de natură să

atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7

C.proc.civ.

Împrejurarea că tribunalul,

prin sentința pronunțată, a constatat preferabilitatea dreptului

reclamantei

utilizând o tehnică atipică de redactare a

dispozitivului hotărârii de admitere a acțiunii în constatare (cea

uzuală fiind în practică de constatare a dreptului

),

iar

curtea de apel a apreciat drept temeinică și legală

sentința, nu are semnificația încălcării vreunei

dispoziții legale, de vreme ce, față de scopul urmărit de

reclamantă, de constatare a dreptului său de proprietate în

contradictoriu cu pârâta care, la rândul său deține un titlu de proprietate,

instanța de judecată procedează, după identificarea bunului

în litigiu și stabilirea situației de fapt, la analiza titlurilor de

proprietate exhibate de părți în vederea stabilirii titularului

dreptului de proprietate.

Ținând seama că titlurile

părților provin de la autori diferiți, în mod corect au fost

analizate transmisiunile succesive.

Înalta Curte a reținut, pe baza

situației de fapt expuse de instanțele de fond (și care nu face

obiectul cercetării în recurs întrucât ține de temeinicia iar nu de

legalitatea hotărârii), că terenurile asupra cărora poartă

drepturile de proprietate dobândite de părți se suprapun pe o

suprafață de 4000 mp, suprafață care se află în

posesia intimatei-reclamante, care a dobândit un teren în suprafață

totală de 5000 mp prin contractul de schimb autentificat sub nr. x34/2000.

La rândul său

recurenta-pârâtă deține, ca titlu de proprietate, actul de adjudecare

din data de 29.11.2000 întocmit de BEJ  I.V., pentru suprafața de 4000 mp

de teren, situată în comuna Voluntari, T 11, parcela 128, pe care a dobândit-o

în contul unei creanțe pe care o avea asupra numitului T.V.

Din perspectiva motivului de recurs

invocat, respectiv art. 304 pct. 7 C.proc.civ., (conform căruia

hotărârea

poate fi

modificată atunci când

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive

contradictorii sau străine de natura pricinii),

Înalta Curte a reținut că decizia

recurată nu intră sub incidența acestui

motiv de recurs,

aceasta prezentând atât elementele de fapt relevante cât și analiza

detaliată a fiecărui motiv de apel.

Din cuprinsul deciziei recurate

rezultă cu claritate argumentele pentru care, în urma examinării

titlurilor părților și ale autorilor acestora, s-a dat

eficiență titlului intimatei-reclamante. în plus, instanța de

judecată are obligația de a motiva soluția dată fiecărui

capăt de cerere, iar nu să

răspundă tuturor argumentelor invocate de

părți în

susținerea cererilor formulate.

În raport de considerentele deja

expuse, Înalta Curte a apreciat că nu este necesară reluarea

prezentării operațiunilor juridice încheiate de către autorii

celor două părți.

Astfel, instanța de apel nu

numai că a examinat și titlurile autorilor părților dar a

arătat în motivarea deciziei că două elemente importante care au

condus la constatarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante au

constat în desființarea cu efect retroactiv a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx87/1997 încheiat între

vânzătoarea I.N. și cumpărătorul T.V.V. și repunerea

părților în situația anterioară; de asemenea, a

reținut că pentru terenul ce a făcut obiectul acestui contract

s-a eliberat titlu de proprietate în

favoarea

altei persoane și că vânzătoarea I.N. a utilizat

adeverința

de proprietate nr. 979/1992 și procesul-verbal de punere în posesie din

12.08.1992, ulterior eliberării titlului de proprietate pentru terenul în

litigiu.

Criticile prin

care recurenta-pârâtă pune în discuție valabilitatea

actelor de punere în posesie ale autorului

intimatei-reclamante, amplasamentul terenului și necesitatea

administrării de noi probe exced controlului de legalitate întrucât

vizează interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt.

Pentru aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a

respins recursul, ca nefondat.