ÎCCJ, decizie (scj.ro #81990)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81990) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs. Semnarea
cererii de recurs de o altă persoană decât reprezentantul legal. Dovedirea
faptului că persoana care a semnat recursul a fost împuternicită de ministru să
semneze în locul său. Invocarea dispozițiilor Legii
nr
.
182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Nulitate.
Cuprins pe materii.
Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.
Recursul. Semnarea cererii de recurs de o altă persoană decât ministrul
apărării. Dovedirea faptului că persoana care a semnat recursul a fost
împuternicită de ministru să semneze în locul său. Invocarea dispozițiilor
Legii
nr
. 182/2002 privind protecția informațiilor
clasificate. Nulitate.
Index alfabetic
. Drept procesual civil.
-
Recurs.
-
Semnarea cererii de recurs de o altă
persoană
-
Nulitate.
C.
proc
.
civ
:
art
.
261 alin. 1
art
. 302
1
alin. 1
lit
. d),
art
. 312 alin. 1
Legea
nr
. 182/2002:
art
. 9
lit
. a)
Cunoașterea
de către instanțe a persoanelor împuternicite de un ministru să semneze
cererile adresate acestora nu poate fi de natură să încalce vreunul din
obiectivele enunțate de Legea
nr
.
182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Faptul că, potrivit
art
. 9
lit
. a) din lege,
protecția informațiilor clasificate vizează protecția juridică, nu poate
conduce la o altă concluzie de vreme
ce, și
în speță, nu s-a considerat că este secret actul prin care ministrul l-a
delegat pe
șeful direcției juridice. În aceste condiții, cu atât mai
mult nu poate avea o asemenea natură actul prin care cel împuternicit de
ministru își transmite acest drept. Acest act nu poate constitui un secret de
serviciu, în sensul
art
. 15
lit
.
e) din lege care definește informațiile secrete de serviciu ca fiind
informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei
persoane juridice de drept public sau privat.
Î.C.C.J., Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 4555 din
5 iunie 2007.
Prin
decizia civilă
nr
. 349 din 12 septembrie 2006
pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a IV-a civilă a fost admis
apelul declarat de reclamantul T.G. împotriva sentinței civile
nr
. 1009 din 8 decembrie 2004 a Tribunalului București,
Secția a V-a civilă. Sentința a fost desființată și cauza a fost trimisă spre
rejudecare
aceleiași instanțe.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a reținut că în cele câteva fraze ce compun
motivarea în fapt și în drept a sentinței nu se face o analiză exhaustivă a
temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate și nici nu se înlătură
justificat susținerile reclamantului și probele administrate.
Lipsa
motivării, în forma și limitele circumscrise de
art
.
261 alin. 1 C.
proc
.
civ
.,
este echivalentă
necercetării
fondului.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării.
La
termenul din 27 februarie 2007, față de dispozițiile
art
.
46 alin. 2 din Legea
nr
. 90/2001 privind organizarea
și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, conform cărora ministrul
reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu
persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și
injustiție,
Înalta Curte a pus în discuție faptul că recursul a fost
semnat de o altă persoană decât ministrul apărării și, în temeiul
art
. 133 alin. 2 C.
proc
.
civ
., a amânat judecata pentru împlinirea lipsurilor.
„Împlinirea
lipsurilor" în acest caz viza dovedirea faptului că persoana care a semnat
recursul a fost împuternicită de ministru să semneze în locul său - astfel
încât cererea de recurs să fie considerată semnată, potrivit
art
. 302
1
alin. 1
lit
.
d) C.
proc
.
civ
. - iar nu
dovedirea calității de reprezentant a acestei persoane, conform
art
. 161 C.
proc
.
civ
., câtă vreme recursul a fost declarat chiar de minister
iar nu de o persoană în numele ministerului.
Consilierul
juridic al Ministerului Apărării a arătat că ministrul l-a împuternicit pe
șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică să reprezinte ministerul în
justiție iar acesta, la rândul său, l-a împuternicit pe cel care a semnat
recursul în locul său, însă nu se poate face dovada care privește aceste ultim
aspect deoarece actul de împuternicire emis de șeful Direcției Legislație și
Asistență Juridică este secret.
Legea
nr
. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor
clasificate prevede, în
art
. 1, că scopul legii este
protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură
acest tip de informații. Protejarea acestor informații se face prin instituirea
sistemului național de protecție a informațiilor.
Conform
art
. 4 din lege, principalele obiective ale protecției
informațiilor clasificate sunt:
a)
protejarea informațiilor clasificate
împotriva acțiunilor de spionaj, compromitere sau acces
neautorizat
,
alterării sau modificării conținutului acestora, precum și împotriva
sabotajelor ori distrugerilor
neautorizate
;
b)
realizarea securității sistemelor
informatice și de transmitere a informațiilor clasificate.
Cunoașterea
de către instanțe a persoanelor împuternicite de un ministru să semneze
cererile adresate acestora nu poate fi de natură să încalce vreunul din
obiectivele enunțate. Faptul că potrivit
art
. 9
lit
. a) din lege, protecția informațiilor clasificate
vizează protecția juridică, nu poate conduce la o altă concluzie de vreme
ce, și în speță, nu s-a considerat că este secret
actul prin care ministrul l-a delegat pe
șeful direcției juridice. In
aceste condiții, cu atât mai mult nu poate avea o asemenea natură actul prin
care cel împuternicit de ministru își transmite acest drept. Acest act nu poate
constitui un secret de serviciu, în sensul
art
. 15
lit
. e) din lege care definește informațiile secrete de
serviciu ca fiind informațiile a căror divulgare este de natură să determine
prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Având în
vedere cele mai sus arătate, în condițiile
art
. 312
alin. 1 C.
proc
.
civ
.
recursul a fost anulat pentru că nu au fost respectate cerințele
art
. 302
1
lit
. d) C.
proc
.
civ
.
În raport de dispozițiile
art
.
274 C.
proc
.
civ
. instanța
l-a obligat pe recurent la
plata
cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul reclamant.