ÎCCJ, decizie (scj.ro #86788)

Marcă. Anularea înregistrării mărcii. Rea-credință. Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Marcă. Anularea înregistrării mărcii. Index alfabetic : dreptul proprietății intelectuale - marcă - anularea înregistrării mărcii - rea-credință Legea nr. 84/1998, art. 3 lit. c, art. 48 lit. c H.G. nr. 42/2004, art. 4 În situația în care o persoană solicită înregistrarea unei mărci, nu în scopul legitim și specific al acesteia, pentru a o folosi în marcarea propriilor produse și servicii ci pentru a o cesiona în viitor în schimbul unei sume de bani, se consideră că aceasta a acționat cu rea-credință în sensul art. 48 lit. c Legea nr. 84/1998. ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3740 din 6 iunie 2008. Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2006, S.C.

Romfilatelia S.A. a chemat în judecată Federația Filatelică Română și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) solicitând anularea înregistrării mărcii individuale „Ziua Mărcii Poștale Românești” publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – Secțiunea Mărci nr.7/2005, solicitată de pârâtă prin cererea M 2004 – 11469 din 29 decembrie 2004. Prin sentința civilă nr.1742 din 19 decembrie 2006 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea înregistrării mărcii individuale „Ziua Mărcii Poștale Românești” nr.65034 la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: S.C.

Romfilatelia S.A. este societatea comercială cu drept exclusiv în emiterea, punerea și retragerea din circulație a timbrelor și efectelor poștale și în distribuirea și comercializarea acestora, iar cu ocazia zilelor mărcii poștale românești reclamanta emite diverse timbre și produse filatelice care au menirea de a marca, cu titlu aniversar, acest eveniment de mare interes în rândul filateliștilor, emițând și anterior înregistrării de către pârâtă a mărcii, timbre cu sloganul „Ziua Mărcii Poștale Românești”. Din această perspectivă, reclamanta are interes în cererea care vizează o marcă aflată în directă legătură cu acest eveniment. Interesul reclamantei derivă și din împrejurarea că pârâta a interzis folosirea sloganului menționat de către reclamantă, astfel că aceasta din urmă nu mai poate continua emiterea și punerea în circulație anual a timbrelor aniversare.

În ceea ce privește fondul cauzei, nu pot fi primite susținerile reclamantei referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.3 lit.a din Legea nr.84/1998, la înregistrarea mărcii în favoarea pârâtei, întrucât respectiva marcă are caracter distinctiv, având capacitatea de a individualiza produsele pe care este aplicată, permițând astfel consumatorilor să le recunoască. Semnul înregistrat nu este generic și uzual, iar la verificarea condițiilor de admisibilitate Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu are abilitarea de a stabili dacă solicitantul este sau nu în măsură să producă și să comercializeze bunurile pe care urmează a fi aplicată marca.

Sub aspectul relei-credințe invocate, cu privire la conduita pârâtei la înregistrarea mărcii, s-a reținut că acesta a formulat cererea pentru înregistrare cunoscând faptul că reclamanta deține legal monopolul fabricării timbrelor poștale în România, aspect ce rezultă din Protocolul încheiat de acestea la 9 martie 2004. Pârâta a înțeles să înregistreze marca cu denumirea pe care o are manifestarea filatelică de tradiție intitulată „Ziua Mărcii Poștale Românești”, nu spre a o folosi în activitatea proprie, ci pentru a o cesiona în viitor, deturnând astfel marca de la scopul său, astfel cum este prevăzut la art.3 din Legea nr.84/1998.

Față de situația astfel reținută, a apreciat instanța că pârâta a acționat cu rea credință la înregistrarea mărcii, conduită de natură a aduce prejudicii reclamantei, care este pusă în situația de a nu putea emite timbrele poștale pentru care s-a obligat prin protocolul menționat, decât achitând o remunerație pârâtei pentru folosirea mărcii. Prin decizia civilă nr.242 A din 12 octombrie 2007, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de Federația Filatelică Română împotriva sentinței tribunalului. Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Susținerea apelantei în sensul că reclamanta nu ar fi individualizat, prin cererea de chemare în judecată, marca cărei anulare s-a cerut nu este fondată, elementele utilizate de reclamantă pentru individualizarea mărcii fiind îndestulătoare pentru determinarea acesteia fără vreun echivoc.

Astfel, au fost indicate: semnul înregistrat ca marcă, beneficiarul înregistrării, numărul depozitului constituit în baza cereri de înregistrare marcă formulată de către pârâtă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cât și împrejurarea că a fost publicată înregistrarea respectivă în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială Secțiunea Mărci nr.7/2005. În ceea ce privește condiția interesului în promovarea acțiunii prin care reclamanta a solicitat anularea înregistrării mărcii „Ziua Mărcii Poștale Române” al cărei titular este pârâta, aceasta a fost judicios analizată de prima instanță, care a concluzionat în mod corect în sensul îndeplinirii ei. Astfel, prin art.4 alin.(3) din H.G. nr.42/2004 este consacrat legal dreptul exclusiv al reclamantei intimate de a emite și pune în circulație, respectiv de a distribui și comercializa timbre și efecte poștale.

În raport de exclusivitatea astfel reglementată în favoarea reclamantei, demersul acesteia prin care tinde la înlăturarea limitării exercițiului dreptului de a emite, a pune în circulație și a comercializa timbre sau efecte poștale purtând semnul/sloganul înregistrat de către pârâtă ca marcă corespunde interesului legitim de a-și asigura exercițiul deplin, neîngrădit al dreptului conferit de art.4 alin.(3) din H.G. nr.42/2004. Acest interes este născut și actual, față de actualitatea dispozițiilor legale menționate, cât și personal, în condițiile în care reclamanta este singurul beneficiar al exclusivității în exercitarea dreptului invocat. Scopul societății reclamante, astfel cum este stabilit prin art.5 din Statutul acesteia, nu este nicidecum contrar prevederilor legale menționate, cu atât mai mult cu cât respectivul statut constituie anexa la H.G.

nr.42/2004, astfel că prevederile lor se coroborează și se completează, neputând fi analizate sau valorificate în mod izolat, prin desprinderea lor din contextul în care se regăsesc. De altfel, în acest sens sunt și prevederile art.1 alin.(2) din H.G. nr.42/2004 conform cu care Romfilatelia S.A., filială a Companiei Națională Poșta Română, este persoană juridică română care se organizează ca societate comercială pe acțiuni și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul prevăzut în anexa care face parte integrantă din această hotărâre. Nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că reclamanta ar deține numai un monopol care se referă la aspecte administrative legate de editarea timbrelor câtă vreme norma juridică înscrisă în art.4 alin. (3) din H.G.

nr.42/2004 reglementează în favoarea acesteia un drept exclusiv, nu doar în ceea ce privește editarea timbrelor, ci și cu privire la punerea și retragerea lor din circulație cât și la distribuirea și comercializarea unor astfel de timbre. Interesul reclamat de către pârâtă în ceea ce privește înregistrarea mărcii în litigiu nu o poate exonera pe aceasta de obligațiile legale și convenționale ce îi incumbă, sens în care se are în vedere Protocolul de colaborare încheiat între părțile în proces, în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să emită anual cu ocazia manifestării reprezentate de ziua mărcii poștale române și să pună în circulație o vignetă cu suprataxă în favoarea pârâtei, cu ocazia evenimentului constituit de Ziua Mărcii Poștale Române.

Or, în condițiile în care, ulterior momentului la care părțile au convenit în acest sens, pârâta a solicitat și a obținut înregistrarea, ca marcă, a semnului „Ziua Mărcii Poștale Române”, care ar fi urmat să fie utilizat de către reclamantă pentru emiterea și punerea în circulație a vignetelor menționate, este evident faptul că scopul respectivei înregistrări a mărcii a fost de natură a crea reclamantei dificultăți în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Protocolul de colaborare. Dincolo de faptul că, față de exigențele art.4 alin.(3) din H.G.

nr.42/2004, reclamanta este singura îndreptățită să editeze, să emită și să pună în circulație timbre poștale, iar marca înregistrată de către pârâtă asigură acesteia protecție pentru timbre poștale, produse în legătură cu care nu poate desfășura activități concurente reclamantei, inițiativa avută de către pârâtă ulterior înregistrării respectivei mărci – și anume propunerea făcută reclamantei intimate de a îi acorda licență pentru folosirea mărcii pentru o sumă de bani semnificativă – denotă în mod neechivoc faptul că scopul urmărit de acesta prin înregistrarea mărcii nu a fost cel prevăzut de art.3 lit.a din Legea nr.84/1998, și anume de a deosebi produsele și serviciile ce aparțin unei persoane de cele provenind de la o altă persoană, ci a fost unul de natură a face ca obligația asumată de către reclamantă să devină mai oneroasă decât la momentul asumării ei prin protocol, și totodată să aducă pârâtei apelante un beneficiu suplimentar, pe seama reclamantei, în considerarea aceluiași Protocol care îi impunea obligația de a o sprijini pe reclamantă în activitățile descrise prin această convenție.

O atare conduită constituie o dovadă certă de rea-credință în înregistrarea mărcii analizate și se circumscrie prevederilor art.48 lit.c din Legea nr.84/1998, atrăgând sancțiunea nulității mărcii astfel înregistrate. Impotriva deciziei a declarat recurs aceeași pârâtă, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține următoarele: Caracterul de monopol deținut de reclamantă și invocat din perspectiva dispozițiilor H.G. nr.42/2004 nu justifică în niciun fel interesul legitim, personal, născut și actual în a solicita anularea înregistrării mărcii, deoarece monopolul reclamantei se referă exclusiv la aspectele administrative legate de editare timbrelor.

Conform art.5 din Statutul reclamantei, scopul societății este de a emite timbre și efecte poștale, de a le pune și de a le retrage din circulație, de a distribui timbre poștale și fiscale, mărci poștale, efecte poștale, mărfuri filatelice, accesorii filatelice etc., în vederea promovării și dezvoltării filateliei în România. Prin urmare, macheta aferentă emisiunilor filatelice se realizează în colaborare cu adevărații beneficiari, filateliștii, ale căror interese în România sunt reprezentate de asociațiile filatelice la care sunt membri, reunite în Federația Filatelică Română. În ceea ce privește reaua-credință reținută în sarcina pârâtei, hotărârea este greșită, deoarece prin activitatea desfășurată pârâta îndeplinește cu precădere un act de cultură și are ca obiect principal, în sens larg, promovarea filateliei românești, a culturii și istoriei acestui popor prin intermediul mărcilor poștale românești.

În considerarea posibilităților financiare restrânse ale consumatorilor de timbre, acest tip de evenimente sunt realizate cu sprijinul diverselor instituții care, într-o formă sau alta, alocă fonduri pentru desfășurarea acestor evenimente. Reclamanta a recunoscut interesul pârâtei în ceea ce privește înregistrarea mărcii „Ziua Mărcii Poștale Românești”, pronunțându-se în sensul încheierii unui contract de licență sau un contract de cesiune pe o perioadă de 3 ani cu privire la drepturile pârâtei pentru emisiunile de efecte poștale, purtând sloganul „Ziua Mărcii Poștale Românești” și solicitând comunicarea cuantumului sumei în schimbul căreia pârâta este dispusă să cesioneze drepturile conferite de înregistrarea mărcii.

Or, sumele pe care le-a solicitat pârâta pentru utilizarea mărcii au avut ca scop tocmai finanțarea activităților asociațiilor filatelice. Chiar în protocolul invocat de reclamantă și reținut în considerentele hotărârii criticate, se precizează clar editarea unei vignete cu suprataxă în favoarea Federației Filatelice Române. Mai mult, în considerarea diferendului existent între părți, pentru anul 2007, pârâta a acordat gratuit reclamantei dreptul de a folosi marca. În atare situație, atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat greșit reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii în raport de criteriul subiectiv al prețului cesiunii în condițiile în care, reclamanta a fost de acord să încheie un contract de cesiune.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente : Curtea de apel, menținând sentința tribunalului, a menținut și situația de fapt stabilită de prima instanță, în sensul că: Reclamanta este o societate comercială pe acțiuni, înființată prin H.G. nr.42/2004 ca filială a Companiei Naționale „Poșta Română”, căreia i s-a conferit dreptul exclusiv de a emite, de a pune și retrage în circulație timbre și efecte poștale, de a distribui și comercializa timbre poștale. La data de 9 martie 2004 reclamanta a încheiat cu pârâta Federația Filatelică Română un protocol colaborare, convenind, printre altele, ca anual să colaboreze în vederea editării, cu prilejul Zilei Mărcii Poștele Românești, la editarea unei vignete cu suprataxă, în favoarea pârâtei, ca o modalitate utilizată de Poșta Română încă din anul 1959 pentru susținerea mișcării filatelice.

Ulterior, la 29 decembrie 2004 pârâta a solicitat - iar apoi a și obținut – înregistrarea în favoarea sa la O.S.I.M. a unei mărci verbale, constând în denumirea „Ziua Mărcii Poștele Românești”. În continuare, pârâta a făcut reclamantei propunerea de a îi acorda licență pentru folosirea mărcii în schimbul unei sume de bani. În raport de această situație de fapt, în mod legal ambele instanțe au reținut că reclamanta justifică interesul promovării acțiunii având ca obiect anularea înregistrării mărcii și că înregistrarea mărcii de către pârâtă s-a făcut cu rea-credință în sensul art.48 lit.c din Legea nr.84/1998. Este adevărat că monopolul reclamantei se limitează la actele prevăzute limitativ în art.4 al H.G.

nr.42/2004, dar chiar acționând în limitele acestui act normativ, reclamanta nu ar putea utiliza în legătură cu propriile produse sau servicii denumirea „Ziua Mărcii Poștele Românești”, fără acordul pârâtei, câtă vreme această denumire este înregistrată ca marcă în favoarea pârâtei. În lipsa unui atare acord, utilizarea acestei denumiri în legătură cu organizarea evenimentului aniversar anual prilejuit de ziua dedicată mărcii poștale, ca și editarea vignetei dedicate evenimentului, ar fi prohibite reclamantei. Aceasta ar zădărnici în mare măsură eforturile reclamantei în vederea realizării acestui obiectiv, cu care însăși pârâta a fost de acord, atunci când a semnat protocolul de colaborare.

Prin urmare, reclamanta justifică un interes, legitim, personal, născut și actual în a cere anularea înregistrării mărcii. Pe fond acțiunea reclamantei este întemeiată, cum corect s-a stabilit de către instanțele anterioare. Aceasta deoarece pârâta a solicitat înregistrarea nu în scopul legitim și specific mărcilor, acela de a-și distinge prin semnul „Ziua Mărcii Poștele Românești”, propriile produse sau servicii în raport de produsele sau serviciile altor persoane. Intenția pârâtei, recunoscută de altfel și prin felul în care a motivat recursul, a fost aceea ca, cedând dreptul de folosire a mărcii către reclamantă în schimbul unei sume de bani, să suplimenteze veniturile federației, pe care le consideră modeste.

Chiar dacă acest aspect este real, iar pârâta nu a urmărit decât ca, din banii obținuți prin cesiunea mărcii, să sprijine financiar mișcarea filatelică, mijlocul ales de aceasta contravine legii, pentru că deturnează marca de la scopul ei firesc și prejudiciază drepturile conferite de lege reclamantei. De asemenea, faptul că ulterior înregistrării pârâta a fost de acord să permită reclamantei utilizarea pe timp de un an în mod gratuit a mărcii, nu are relevanță.

Ceea ce interesează este atitudinea subiectivă a solicitantului la momentul formulării cererii de înregistrare, or, așa cum corect s-a reținut, în speță, pârâta a acționat cu rea-credință, în sensul că nu a urmărit marcarea propriilor produse sau servicii cu semnul „Ziua Mărcii Poștale Românești”, ci interzicerea utilizării acestui semn de către reclamantă fără plata unei sume de bani, în condițiile în care știa că reclamantei îi este indispensabilă folosirea semnului pentru aniversarea zilei dedicate mărcii poștale. Față de cele reținute, Înalta Curte a menținut decizia atacată și, în baza art.312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.