ÎCCJ, decizie (scj.ro #82922)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82922) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de prestări servicii. Neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Dreptul de

opțiune al creditorului între rezilierea contractului și executarea în natură a

acestuia. Imposibilitatea cumulului celor două sancțiuni

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte

Index alfabetic: contract de prestări servicii

- reziliere

- executarea în natură a contractului

C.civ.,

art. 1021

C.proc.civ.,

art. 297 alin. (1) teza a II-a

C.civ.,

art. 1021, art. 1073, art. 1077

Potrivit

dispozițiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanță născute din

contracte sinalagmatice are un drept de opțiune între executarea silită

(directă sau indirectă) și rezoluțiunea sau rezilierea contractului, el putând,

în principiu, să își schimbe opțiunea inițială, cu condiția de a nu se realiza

efectiv una dintre variante.

Astfel,

este nelegală hotărârea prin care instanța dispune atât rezilierea parțială a

contractului, cât și executarea în natură a aceluiași contract cu privire la

aceleași obligații contractuale.

Secția a II-a civilă,

Decizia nr. 2060 din 24 aprilie 2012

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC C.B. SA

Frasin, în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SA Bacău, a solicitat rezilierea

contractului nr. 2702/14.07.2003 și acordarea de daune interese reprezentând

contravaloare uși cu deficiențe – 21.606.90 lei și contravaloare manoperă

montat și demontat uși cu deficiență – 8.084,55 lei.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de subantreprenor al SC

C. SA București, a executat lucrări de construcții – montaj la obiectivul

„Consolidări și reparații capitale la sediul Tribunalului S.”, încheind cu

pârâta contractul de execuție lucrări nr. 2702/2003, prin care aceasta se

obliga să îi vândă tâmplărie de termopan și uși interioare tip panel pentru

această lucrare.(...)

A mai

arătat reclamanta că lucrarea se află în perioada de garanție, iar

beneficiarul, prin adresa nr. 88313/2008, i-a pus în vedere ca până la data de

01.09.2008 să remedieze toate deficiențele apărute, printre acestea aflându-se

și un număr de 51 uși. Cu toate că a notificat pârâta în mai multe rânduri în

acest sens, aceasta a refuzat îndeplinirea obligației, mai mult, nu s-a

prezentat nici la concilierea la care a fost convocată. În drept, și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 – 970 C. civ. (…)

La termenul de judecată din data de 30.11.2009, reclamanta a adus

completări

la acțiune, în sensul obligării pârâtei să remedieze pe propria cheltuială

defectele de execuție și montaj la cele 129 uși identificate în adresa

5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs

acestei solicitări, să fie autorizată reclamanta să execute aceste remedieri,

pe cheltuiala pârâtei.

Prin

sentința comercială nr. 1389/2011, Tribunalul Suceava (...) a  admis

acțiunea astfel cum a fost precizată, a dispus rezilierea parțială a

contractului nr. 2702/2003, în limita articolelor contractuale aferente ușilor,

a obligat pârâta să remedieze pe propria cheltuială defectele de execuție și

montaj la cele 129 uși identificate în Adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului

Suceava, iar în caz de neexecutare a obligației, a autorizat reclamanta să

execute aceste remedieri, pe cheltuiala pârâtei. (…)

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că pretențiile deduse

judecății, conform precizărilor ulterioare, vizează rezilierea parțială a

contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, inițial,

reclamanta indicând un număr de 53 uși, ulterior acesta fiind modificat la

numărul de 129 uși cu defecte de execuție și montaj, (...).

În

aplicarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1074 C. civ., tribunalul a constatat

existența prejudiciului reclamat și culpa contractuală a pârâtei, care poartă

răspunderea înlăturării acestui prejudiciu, sens în care a obligat-o să

remedieze deficiențele semnalate de beneficiar sau, dacă va refuza să se

conformeze, să suporte contravaloarea lucrărilor de remediere a acestor

deficiențe, efectuate de reclamantă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G.I. SA, care a criticat soluția ca

fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desființarea acesteia și

trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare.

În

dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că acțiunea nu are un obiect clar, de

vreme ce reclamanta a formulat cereri care se exclud reciproc, în sensul că

aceasta putea cere fie rezilierea contractului cu plata de daune interese, fie

îndeplinirea exactă a obligației, dreptul material pus la îndemâna reclamantei

fiind unul alternativ, și nu cumulativ.(…)

Pe

fondul cauzei, apelanta a invocat faptul că instanța de fond nu a calificat

obiectul cererii de chemare în judecată prin raportare la natura juridică a

contractului dintre părți, care determină sancțiunea în caz de neexecutare sau

executare necorespunzătoare, respectiv rezoluțiunea sau rezilierea.

A

considerat apelanta că i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil

prin faptul că instanța de fond nu a calificat cererea reclamantei ca fiind o

acțiune în rezoluțiune și, mai mult decât atât, în cauză nu s-au administrat

probe pentru a se dovedi în mod cert faptul că ușile livrate de societatea

pârâtă au fost montate la sediul Tribunalului S., iar în caz afirmativ să se

stabilească dacă aceste uși sunt cele la care au apărut deficiențele

imputate.

Prin

decizia nr. 72/2011, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC G.I. SA, a anulat

sentința comercială nr. 1389/2011 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe. (…)

Cu

privire la pretenția dedusă judecății, Curtea a constatat că prin acțiunea

formulată inițial reclamanta a solicitat rezilierea contractului nr. 2702/2003

și obligarea pârâtei la plata daunelor – interese, iar prin „completările”

aduse la termenul de judecată din 30.11.2009 reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei să remedieze pe propria cheltuială toate defectele de execuție și

montaj la cele 129 uși identificate în adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului

Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs acestei solicitări să fie

autorizată reclamanta să execute aceste remedieri pe cheltuiala și riscul

pârâtei.

Potrivit

dispozițiilor art. 1020 C. civ., „condiția rezolutorie este subînțelesă

totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu

îndeplinește angajamentul său”, iar dispozițiile art. 1021 C. civ. stipulează

că „în acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința

căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe

cealaltă  a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară

desființarea cu daune interese”.

În

interpretarea acestor dispoziții s-a reținut că sancțiunea civilă numită

rezoluțiune constă în desființarea cu efect retroactiv (

ex tunc

) a unui

contract bilateral cu execuție imediată, la cererea oricăreia dintre părți, în

cazul neîndeplinirii obligațiilor celeilalte părți din cauze imputabile

acesteia.

Cu alte

cuvinte, neexecutarea culpabilă a obligației de către una dintre părți permite

celeilalte părți să ceară desființarea contractului cu daune-interese, aceasta

fiind o modalitate atipică de executare silită prin echivalent a obligațiilor

născute din contractele sinalagmatice.

Spre

deosebire de rezoluțiune care are efect retroactiv, rezilierea operează numai

pentru viitor și constă în desfacerea pentru viitor (

ex nunc

) a unui

contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării

obligației uneia dintre părți din cauze imputabile acesteia.

Raportând

aceste aspecte la soluția atacată, Curtea a constatat că  instanța de fond

nu a dat o calificare juridică corectă acțiunii reclamantei, în condițiile în

care nu a stabilit în ce măsură mai poate fi executat contractul, dat fiind

faptul că executarea de către pârâtă a obligațiilor asumate împiedică

rezoluțiunea convenției și, în caz contrar, să procedeze la desființarea

acestuia cu plata de daune interese.

Această

distincție impusă de legiuitor obligă creditorul, în speță reclamanta, de a

opta între dreptul de a cere rezoluțiunea și dreptul de a solicita executarea

silită în natură a contractului încheiat de părți.

Din

această perspectivă, prima instanță nu a cercetat temeinic și pertinent

pretenția dedusă judecății, soluția instanței fiind contradictorie și

nefundamentată, în sensul că obiectul acțiunii, astfel cum a fost calificat, a

fost analizat prin prisma unor norme legale străine de natura juridică a acestuia,

împrejurare care împiedică efectuarea controlului judiciar de către instanța de

apel.

Având

în vedere cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza

a II- a C. proc. civ. a admis apelul pârâtei și, anulând sentința atacată, a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a proceda la

calificarea juridică corectă a acțiunii și a dispune administrarea unui

probatoriu complet pentru stabilirea fără echivoc a cantității de tâmplărie

achiziționată, a deficiențelor constatate efectiv și nu în ultimul rând a

culpei invocată de reclamantă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care, invocând dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., a solicitat admiterea recursului si

desființarea deciziei recurate, deoarece instanța de apel a interpretat greșit

natura actelor juridice deduse judecații, înfrângând o soluție pragmatica, data

pe fondul dovedirii clare a culpei contractuale a paratei, care nici nu a

contestat deficientele de construcție si montare.

Recurenta

a arătat că împrejurarea că reclamanta, care inițial a cerut rezilierea cu

daune-interese, conform art. 1021 C.civ., și-a precizat acțiunea in sensul ca a

optat pentru obligarea paratei la remedierea deficientelor si, alternativ,

pentru autorizarea reclamantei sa execute in regie proprie lucrările de

remediere, nu constituie motiv de desființare a sentinței apelate, soluția

atacata nefiind o mixtura intre rezoluțiune si reziliere ca forme de

sancționare civila a nerespectării unor obligații contractuale, ci o rezolvare

practica a litigiului in sensul producerii efectelor contractuale, si nu a

frânarii procesului de stingere a litigiului.

De

altfel, a susținut recurenta, instanța de fond a optat pentru obligarea pe cale

judiciara la executarea corespunzătoare a contractului, ceea ce corespunde

dispozițiilor art. 1020 si art. 1021 C.civ., din aceasta soluție rezultând cu

claritate ca reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluțiunea contractului,

ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind posibila, in

opinia recurentei si o desființare

de facto

a unor clauze, ca o

consecința a îndeplinirii unor obligații contractuale, legea neimpunând ca in

toate cazurile rezilierea/rezoluțiunea sa afecteze întregul act.

Recursul

este fondat.

Recurenta

- reclamantă susține, în esență, că este greșită soluția de anulare a sentinței

primei instanțe, întrucât reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluțiunea

contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind

posibilă, în opinia recurentei și o desființare

de facto

a unor clauze,

ca o consecință a îndeplinirii unor obligații contractuale, legea neimpunând ca

în toate cazurile rezilierea/rezoluțiunea să afecteze întregul act. De

asemenea, recurenta a subliniat că, pe fondul cauzei, a fost dovedită în mod

clar culpa contractuala a pârâtei, care nici nu a contestat deficiențele de

construcție și montare.

Înalta

Curte observă că prima instanță a dispus atât rezoluțiunea parțiala a

contractului,

în limita articolelor contractuale aferente ușilor,

cât și

executarea obligațiilor asumate de către pârâta, respectiv remedierea

deficiențelor constatate la cele 129 de uși. Aceasta înseamnă, în mod evident,

că prima instanță a analizat, prin prisma probatoriului administrat, atât

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a opera rezoluțiunea parțială

a contractului, cat si existenta culpei paratei în îndeplinirea obligațiilor

contractuale, contrar celor reținute de instanța de apel.

Problema

de drept ce se impune a fi lămurita în cauză este aceea de a stabili în ce

măsura partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat poate investi

instanța cu o acțiune în rezoluțiunea contractului, cu daune-interese, dublată

de o solicitare de obligare a partenerului contractual la executarea obligațiilor

asumate.

În

concret, în raport de circumstanțele cauzei, respectiv de modul în care a fost

formulată și completată cererea de chemare in judecată, trebuie lămurit dacă

instanța fondului putea să dispună atât rezilierea parțială a contractului în

limita articolelor aferente ușilor, cât și obligarea pârâtei la remedierea

deficientelor de execuție si montaj aferente acelorași uși livrate si montate

de pârâtă.

Potrivit

dispozițiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanță născute din

contracte sinalagmatice are un drept de opțiune între executarea silită

(directă sau indirectă) și rezoluțiunea sau rezilierea contractului.

Legiuitorul nu impune o ordine a exercitării celor doua variante, fiind

necesar, însă, pentru a fi vorba de o veritabilă alegere ca executarea în

natură să nu fi devenit imposibilă sau lipsită de interes pentru creditor.

După ce

si-a exercitat dreptul de alegere, creditorul poate, în principiu, să își

schimbe opțiunea inițială, cu condiția, bineînțeles, de a nu se realiza efectiv

una dintre variante. De asemenea, este necesar ca aceasta revocare a opțiunii

creditorului să nu fie împiedicata de anumite dispoziții procedurale.

Instanța

de judecata poate cenzura dreptul de opțiune al creditorului numai în ipoteza

în care acesta solicită rezoluțiunea sau rezilierea, stabilind, de exemplu, că

neexecutarea obligațiilor pârâtului nu este atât de gravă încât să justifice

aplicarea sancțiunii rezoluțiunii sau rezilierii. Instanța nu poate, însă, în

lipsa unei cereri exprese a creditorului, să înlocuiască, din oficiu, obiectul

cererii reclamantului și să dispună executarea silită, în forma ei generală.

Nu în

ultimul rând, instanța de judecata ar putea, în principiu, să dispună

rezoluțiunea sau rezilierea parțială a unui contract, însă numai în acele

cazuri în care obligațiile contractuale pot fi foarte clar departajate sau în

situațiile in care, deși părțile au încheiat un singur înscris (

instrumentum

),

exista mai multe contracte (

negotium

).

Aplicarea

principiilor anterior enunțate la speța de fata relevă următoarea situație:

Reclamanta

a solicitat, inițial, prin cererea de chemare in judecata, rezilierea

contractului încheiat între părți, ajuns în perioada de garanție, întrucât la

51 de uși livrate și montate beneficiarul a sesizat deficiențe, pe care pârâta

nu a înțeles sa le remedieze. S-au solicitat, de asemenea, daune-interese.

La data

de 28.05.2009, reclamanta a precizat că solicită rezilierea parțială a

contractului, respectiv articolele contractuale aferente ușilor (...), întrucât

prin cererea de chemare in judecata solicita daune-interese reprezentând

contravaloare uși cu deficiente si contravaloare manopera montat si demontat

uși.

Prin

completarea la acțiune depusă la dosar la data de 30.11.2009, în temeiul art.

132 C.proc.civ., reclamata a precizat că inițial a solicitat corelativ

rezilierii daune-interese, însă, față de împrejurarea că s-au constatat

deficiente la 129 de uși, și nu numai la cele 53 indicate în acțiune, s-a văzut

nevoită să solicite obligarea pârâtei la remedierea lipsurilor constatate,

invocând drept temei de drept art. 1021, art. 1073 si art. 1077 C.civ.

Instanța

de fond a reținut că reclamanta a solicitat, pe de o parte, rezilierea parțială

a contractului

în limita articolelor contractuale aferente ușilor,

având

în vedere nerespectarea art. 4.1 și art. 6 din contractul de prestări servicii,

respectiv neîndeplinirea obligației de a remedia defecțiunile semnalate la cele

129 de uși în termenul contractual de 36 luni, iar, pe de alta parte,

completându-si acțiunea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la remedierea

pe propria cheltuiala a tuturor defectelor de execuție și de montaj la cele 129

de uși, iar în caz de refuz să fie obligată la plata executării acestor

remedieri de către reclamanta și, pe cale de consecință, a admis ambele capete

de cerere.

Se

observă, însă, că, potrivit celor reținute de instanța de fond, reclamanta cere

atât rezilierea parțială a contractului în limita articolelor aferente ușilor,

cât și îndeplinirea obligațiilor contractuale privitoare la aceleași uși,

specifice perioadei de garanție, deși este fără putință de tăgadă că cele doua

soluții juridice se exclud reciproc.

Înalta

Curte a constatat, astfel, că în cauză reclamanta, care și-a manifestat prin

cererea de chemare în judecata opțiunea de a rezilia contractul, cu

daune-interese, a precizat ulterior că solicita rezilierea parțială a

contractului, pentru ca, prin cererea depusă în temeiul art. 132 C.proc.civ.,

să solicite, în fapt, executarea obligațiilor contractuale de către pârâtă,

respectiv obligarea pârâtei la remedierea pe propria cheltuială a tuturor

defectelor de execuție și de montaj la cele 129 de uși. Evoluția opțiunilor

manifestate de reclamantă în cauză trebuie privită în strânsă legătură cu

situația de fapt stabilită de prima instanță, reclamanta însăși precizând că a

aflat pe parcursul procesului că sunt necesare remedieri la 129 de uși

executate și montate, fata de cele 51 indicate inițial în acțiune. De altfel,

reclamanta, în recursul său, a subliniat că nu a optat pentru

rezilierea/rezoluțiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate

sinalagmatic.

Înalta

Curte subliniază în acest context că dreptul de opțiune al creditorului

reprezintă atât posibilitatea alegerii inițiale între cele doua variante de

manifestare a dreptului la acțiune specific drepturilor de creanță născute din

contractele sinalagmatice, cât și posibilitatea de a reveni asupra acestei

alegeri, bineînțeles numai dacă varianta aleasă la un moment dat nu a fost

realizată în concret și nu există anumite piedici procedurale.

Instanța

de apel a observat, în mod judicios, aceasta hibridare realizată de prima

instanță între rezoluțiunea/rezilierea contractului si executarea acestuia.

Ceea ce nu a observat, însă, instanța de apel este faptul că reclamanta și-a

exprimat opțiunea pentru remedierea defecțiunilor aferente celor 129 de uși,

așadar interesul în executarea contractului. Or, în această situație, rolul

instanței trebuie să se rezume la cenzurarea acestui drept de opțiune al

creditorului. Astfel, instanța de fond trebuia să constate faptul ca cele doua

opțiuni exprimate de creditor pe parcursul procesului în speța dată se exclud

reciproc și să dea prevalența executării în natură a contractului, ca opțiune

expresă și ultimă manifestată de creditorul inițiator al demersului judiciar.

Soluția

pronunțată de instanța de apel, care în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1)

teza a II-a C.proc.civ., a admis apelul pârâtei și, anulând sentința atacată, a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apare astfel, ca nelegală,

susținerile din considerentele deciziei atacate privind necercetarea fondului

de către prima instanța neavând corespondent în soluția tribunalului.

Dimpotrivă, instanța de fond a analizat în mod temeinic fondul cauzei, apreciind,

însă, în mod greșit că se poate dispune și rezilierea parțială a contractului

în limita articolelor contractuale aferente ușilor, cât și executarea

obligațiilor asumate de către parata, referitoare la aceleași uși, respectiv

remedierea deficientelor constatate in perioada de garanție.

Fata de

cele expuse si luând in considerare poziția procesuala a recurentei, care a

precizat ca, deși inițial a cerut rezilierea cu daune-interese, conform art.

1021 C.civ., ulterior si-a precizat acțiunea in sensul ca a optat pentru

obligarea pârâtei la remedierea deficiențelor și, alternativ, pentru

autorizarea reclamantei să execute în regie proprie lucrările de remediere,

Înalta Curte, găsind recursul fondat, l-a admis si, pe cale de consecință, a

modificat decizia recurată, în sensul ca a schimbat in parte sentința nr. 1389

din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția comerciala, de

contencios administrativ si fiscal, și a înlăturat dispoziția cu privire la

rezilierea parțiala a contractului nr. 2702 din 14 iulie 2007. S-a menținut

restul dispozițiilor sentinței si deciziei.