ÎCCJ, decizie (scj.ro #82922)

Contract de prestări servicii. Neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Dreptul de opțiune al creditorului între rezilierea contractului și executarea în natură a acestuia. Imposibilitatea cumulului celor două sancțiuni Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte Index alfabetic: contract de prestări servicii - reziliere - executarea în natură a contractului C.civ., art. 1021 C.proc.civ., art. 297 alin. (1) teza a II-a C.civ., art. 1021, art. 1073, art. 1077 Potrivit dispozițiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanță născute din contracte sinalagmatice are un drept de opțiune între executarea silită (directă sau indirectă) și rezoluțiunea sau rezilierea contractului, el putând, în principiu, să își schimbe opțiunea inițială, cu condiția de a nu se realiza efectiv una dintre variante.

Astfel, este nelegală hotărârea prin care instanța dispune atât rezilierea parțială a contractului, cât și executarea în natură a aceluiași contract cu privire la aceleași obligații contractuale. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2060 din 24 aprilie 2012 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC C.B. SA Frasin, în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SA Bacău, a solicitat rezilierea contractului nr. 2702/14.07.2003 și acordarea de daune interese reprezentând contravaloare uși cu deficiențe – 21.606.90 lei și contravaloare manoperă montat și demontat uși cu deficiență – 8.084,55 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de subantreprenor al SC C. SA București, a executat lucrări de construcții – montaj la obiectivul „Consolidări și reparații capitale la sediul Tribunalului S.”, încheind cu pârâta contractul de execuție lucrări nr. 2702/2003, prin care aceasta se obliga să îi vândă tâmplărie de termopan și uși interioare tip panel pentru această lucrare.(...) A mai arătat reclamanta că lucrarea se află în perioada de garanție, iar beneficiarul, prin adresa nr. 88313/2008, i-a pus în vedere ca până la data de 01.09.2008 să remedieze toate deficiențele apărute, printre acestea aflându-se și un număr de 51 uși. Cu toate că a notificat pârâta în mai multe rânduri în acest sens, aceasta a refuzat îndeplinirea obligației, mai mult, nu s-a prezentat nici la concilierea la care a fost convocată.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 – 970 C. civ. (…) La termenul de judecată din data de 30.11.2009, reclamanta a adus completări la acțiune, în sensul obligării pârâtei să remedieze pe propria cheltuială defectele de execuție și montaj la cele 129 uși identificate în adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs acestei solicitări, să fie autorizată reclamanta să execute aceste remedieri, pe cheltuiala pârâtei. Prin sentința comercială nr. 1389/2011, Tribunalul Suceava (...) a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, a dispus rezilierea parțială a contractului nr. 2702/2003, în limita articolelor contractuale aferente ușilor, a obligat pârâta să remedieze pe propria cheltuială defectele de execuție și montaj la cele 129 uși identificate în Adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în caz de neexecutare a obligației, a autorizat reclamanta să execute aceste remedieri, pe cheltuiala pârâtei.

(…) Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că pretențiile deduse judecății, conform precizărilor ulterioare, vizează rezilierea parțială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, inițial, reclamanta indicând un număr de 53 uși, ulterior acesta fiind modificat la numărul de 129 uși cu defecte de execuție și montaj, (...). În aplicarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1074 C. civ., tribunalul a constatat existența prejudiciului reclamat și culpa contractuală a pârâtei, care poartă răspunderea înlăturării acestui prejudiciu, sens în care a obligat-o să remedieze deficiențele semnalate de beneficiar sau, dacă va refuza să se conformeze, să suporte contravaloarea lucrărilor de remediere a acestor deficiențe, efectuate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G.I. SA, care a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că acțiunea nu are un obiect clar, de vreme ce reclamanta a formulat cereri care se exclud reciproc, în sensul că aceasta putea cere fie rezilierea contractului cu plata de daune interese, fie îndeplinirea exactă a obligației, dreptul material pus la îndemâna reclamantei fiind unul alternativ, și nu cumulativ.(…) Pe fondul cauzei, apelanta a invocat faptul că instanța de fond nu a calificat obiectul cererii de chemare în judecată prin raportare la natura juridică a contractului dintre părți, care determină sancțiunea în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, respectiv rezoluțiunea sau rezilierea.

A considerat apelanta că i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil prin faptul că instanța de fond nu a calificat cererea reclamantei ca fiind o acțiune în rezoluțiune și, mai mult decât atât, în cauză nu s-au administrat probe pentru a se dovedi în mod cert faptul că ușile livrate de societatea pârâtă au fost montate la sediul Tribunalului S., iar în caz afirmativ să se stabilească dacă aceste uși sunt cele la care au apărut deficiențele imputate. Prin decizia nr. 72/2011, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC G.I. SA, a anulat sentința comercială nr. 1389/2011 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

(…) Cu privire la pretenția dedusă judecății, Curtea a constatat că prin acțiunea formulată inițial reclamanta a solicitat rezilierea contractului nr. 2702/2003 și obligarea pârâtei la plata daunelor – interese, iar prin „completările” aduse la termenul de judecată din 30.11.2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să remedieze pe propria cheltuială toate defectele de execuție și montaj la cele 129 uși identificate în adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs acestei solicitări să fie autorizată reclamanta să execute aceste remedieri pe cheltuiala și riscul pârâtei. Potrivit dispozițiilor art. 1020 C. civ., „condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său”, iar dispozițiile art. 1021 C. civ.

stipulează că „în acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese”. În interpretarea acestor dispoziții s-a reținut că sancțiunea civilă numită rezoluțiune constă în desființarea cu efect retroactiv ( ex tunc ) a unui contract bilateral cu execuție imediată, la cererea oricăreia dintre părți, în cazul neîndeplinirii obligațiilor celeilalte părți din cauze imputabile acesteia. Cu alte cuvinte, neexecutarea culpabilă a obligației de către una dintre părți permite celeilalte părți să ceară desființarea contractului cu daune-interese, aceasta fiind o modalitate atipică de executare silită prin echivalent a obligațiilor născute din contractele sinalagmatice.

Spre deosebire de rezoluțiune care are efect retroactiv, rezilierea operează numai pentru viitor și constă în desfacerea pentru viitor ( ex nunc ) a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze imputabile acesteia. Raportând aceste aspecte la soluția atacată, Curtea a constatat că instanța de fond nu a dat o calificare juridică corectă acțiunii reclamantei, în condițiile în care nu a stabilit în ce măsură mai poate fi executat contractul, dat fiind faptul că executarea de către pârâtă a obligațiilor asumate împiedică rezoluțiunea convenției și, în caz contrar, să procedeze la desființarea acestuia cu plata de daune interese.

Această distincție impusă de legiuitor obligă creditorul, în speță reclamanta, de a opta între dreptul de a cere rezoluțiunea și dreptul de a solicita executarea silită în natură a contractului încheiat de părți. Din această perspectivă, prima instanță nu a cercetat temeinic și pertinent pretenția dedusă judecății, soluția instanței fiind contradictorie și nefundamentată, în sensul că obiectul acțiunii, astfel cum a fost calificat, a fost analizat prin prisma unor norme legale străine de natura juridică a acestuia, împrejurare care împiedică efectuarea controlului judiciar de către instanța de apel. Având în vedere cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza a II- a C. proc.

civ. a admis apelul pârâtei și, anulând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a proceda la calificarea juridică corectă a acțiunii și a dispune administrarea unui probatoriu complet pentru stabilirea fără echivoc a cantității de tâmplărie achiziționată, a deficiențelor constatate efectiv și nu în ultimul rând a culpei invocată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., a solicitat admiterea recursului si desființarea deciziei recurate, deoarece instanța de apel a interpretat greșit natura actelor juridice deduse judecații, înfrângând o soluție pragmatica, data pe fondul dovedirii clare a culpei contractuale a paratei, care nici nu a contestat deficientele de construcție si montare.

Recurenta a arătat că împrejurarea că reclamanta, care inițial a cerut rezilierea cu daune-interese, conform art. 1021 C.civ., și-a precizat acțiunea in sensul ca a optat pentru obligarea paratei la remedierea deficientelor si, alternativ, pentru autorizarea reclamantei sa execute in regie proprie lucrările de remediere, nu constituie motiv de desființare a sentinței apelate, soluția atacata nefiind o mixtura intre rezoluțiune si reziliere ca forme de sancționare civila a nerespectării unor obligații contractuale, ci o rezolvare practica a litigiului in sensul producerii efectelor contractuale, si nu a frânarii procesului de stingere a litigiului.

De altfel, a susținut recurenta, instanța de fond a optat pentru obligarea pe cale judiciara la executarea corespunzătoare a contractului, ceea ce corespunde dispozițiilor art. 1020 si art. 1021 C.civ., din aceasta soluție rezultând cu claritate ca reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluțiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind posibila, in opinia recurentei si o desființare de facto a unor clauze, ca o consecința a îndeplinirii unor obligații contractuale, legea neimpunând ca in toate cazurile rezilierea/rezoluțiunea sa afecteze întregul act. Recursul este fondat.

Recurenta - reclamantă susține, în esență, că este greșită soluția de anulare a sentinței primei instanțe, întrucât reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluțiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind posibilă, în opinia recurentei și o desființare de facto a unor clauze, ca o consecință a îndeplinirii unor obligații contractuale, legea neimpunând ca în toate cazurile rezilierea/rezoluțiunea să afecteze întregul act. De asemenea, recurenta a subliniat că, pe fondul cauzei, a fost dovedită în mod clar culpa contractuala a pârâtei, care nici nu a contestat deficiențele de construcție și montare. Înalta Curte observă că prima instanță a dispus atât rezoluțiunea parțiala a contractului, în limita articolelor contractuale aferente ușilor, cât și executarea obligațiilor asumate de către pârâta, respectiv remedierea deficiențelor constatate la cele 129 de uși.

Aceasta înseamnă, în mod evident, că prima instanță a analizat, prin prisma probatoriului administrat, atât îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a opera rezoluțiunea parțială a contractului, cat si existenta culpei paratei în îndeplinirea obligațiilor contractuale, contrar celor reținute de instanța de apel. Problema de drept ce se impune a fi lămurita în cauză este aceea de a stabili în ce măsura partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat poate investi instanța cu o acțiune în rezoluțiunea contractului, cu daune-interese, dublată de o solicitare de obligare a partenerului contractual la executarea obligațiilor asumate.

În concret, în raport de circumstanțele cauzei, respectiv de modul în care a fost formulată și completată cererea de chemare in judecată, trebuie lămurit dacă instanța fondului putea să dispună atât rezilierea parțială a contractului în limita articolelor aferente ușilor, cât și obligarea pârâtei la remedierea deficientelor de execuție si montaj aferente acelorași uși livrate si montate de pârâtă. Potrivit dispozițiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanță născute din contracte sinalagmatice are un drept de opțiune între executarea silită (directă sau indirectă) și rezoluțiunea sau rezilierea contractului. Legiuitorul nu impune o ordine a exercitării celor doua variante, fiind necesar, însă, pentru a fi vorba de o veritabilă alegere ca executarea în natură să nu fi devenit imposibilă sau lipsită de interes pentru creditor.

După ce si-a exercitat dreptul de alegere, creditorul poate, în principiu, să își schimbe opțiunea inițială, cu condiția, bineînțeles, de a nu se realiza efectiv una dintre variante. De asemenea, este necesar ca aceasta revocare a opțiunii creditorului să nu fie împiedicata de anumite dispoziții procedurale. Instanța de judecata poate cenzura dreptul de opțiune al creditorului numai în ipoteza în care acesta solicită rezoluțiunea sau rezilierea, stabilind, de exemplu, că neexecutarea obligațiilor pârâtului nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancțiunii rezoluțiunii sau rezilierii. Instanța nu poate, însă, în lipsa unei cereri exprese a creditorului, să înlocuiască, din oficiu, obiectul cererii reclamantului și să dispună executarea silită, în forma ei generală.

Nu în ultimul rând, instanța de judecata ar putea, în principiu, să dispună rezoluțiunea sau rezilierea parțială a unui contract, însă numai în acele cazuri în care obligațiile contractuale pot fi foarte clar departajate sau în situațiile in care, deși părțile au încheiat un singur înscris ( instrumentum ), exista mai multe contracte ( negotium ). Aplicarea principiilor anterior enunțate la speța de fata relevă următoarea situație: Reclamanta a solicitat, inițial, prin cererea de chemare in judecata, rezilierea contractului încheiat între părți, ajuns în perioada de garanție, întrucât la 51 de uși livrate și montate beneficiarul a sesizat deficiențe, pe care pârâta nu a înțeles sa le remedieze.

S-au solicitat, de asemenea, daune-interese. La data de 28.05.2009, reclamanta a precizat că solicită rezilierea parțială a contractului, respectiv articolele contractuale aferente ușilor (...), întrucât prin cererea de chemare in judecata solicita daune-interese reprezentând contravaloare uși cu deficiente si contravaloare manopera montat si demontat uși. Prin completarea la acțiune depusă la dosar la data de 30.11.2009, în temeiul art. 132 C.proc.civ., reclamata a precizat că inițial a solicitat corelativ rezilierii daune-interese, însă, față de împrejurarea că s-au constatat deficiente la 129 de uși, și nu numai la cele 53 indicate în acțiune, s-a văzut nevoită să solicite obligarea pârâtei la remedierea lipsurilor constatate, invocând drept temei de drept art. 1021, art. 1073 si art. 1077 C.civ.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat, pe de o parte, rezilierea parțială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, având în vedere nerespectarea art. 4.1 și art. 6 din contractul de prestări servicii, respectiv neîndeplinirea obligației de a remedia defecțiunile semnalate la cele 129 de uși în termenul contractual de 36 luni, iar, pe de alta parte, completându-si acțiunea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la remedierea pe propria cheltuiala a tuturor defectelor de execuție și de montaj la cele 129 de uși, iar în caz de refuz să fie obligată la plata executării acestor remedieri de către reclamanta și, pe cale de consecință, a admis ambele capete de cerere.

Se observă, însă, că, potrivit celor reținute de instanța de fond, reclamanta cere atât rezilierea parțială a contractului în limita articolelor aferente ușilor, cât și îndeplinirea obligațiilor contractuale privitoare la aceleași uși, specifice perioadei de garanție, deși este fără putință de tăgadă că cele doua soluții juridice se exclud reciproc. Înalta Curte a constatat, astfel, că în cauză reclamanta, care și-a manifestat prin cererea de chemare în judecata opțiunea de a rezilia contractul, cu daune-interese, a precizat ulterior că solicita rezilierea parțială a contractului, pentru ca, prin cererea depusă în temeiul art. 132 C.proc.civ., să solicite, în fapt, executarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, respectiv obligarea pârâtei la remedierea pe propria cheltuială a tuturor defectelor de execuție și de montaj la cele 129 de uși.

Evoluția opțiunilor manifestate de reclamantă în cauză trebuie privită în strânsă legătură cu situația de fapt stabilită de prima instanță, reclamanta însăși precizând că a aflat pe parcursul procesului că sunt necesare remedieri la 129 de uși executate și montate, fata de cele 51 indicate inițial în acțiune. De altfel, reclamanta, în recursul său, a subliniat că nu a optat pentru rezilierea/rezoluțiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic. Înalta Curte subliniază în acest context că dreptul de opțiune al creditorului reprezintă atât posibilitatea alegerii inițiale între cele doua variante de manifestare a dreptului la acțiune specific drepturilor de creanță născute din contractele sinalagmatice, cât și posibilitatea de a reveni asupra acestei alegeri, bineînțeles numai dacă varianta aleasă la un moment dat nu a fost realizată în concret și nu există anumite piedici procedurale.

Instanța de apel a observat, în mod judicios, aceasta hibridare realizată de prima instanță între rezoluțiunea/rezilierea contractului si executarea acestuia. Ceea ce nu a observat, însă, instanța de apel este faptul că reclamanta și-a exprimat opțiunea pentru remedierea defecțiunilor aferente celor 129 de uși, așadar interesul în executarea contractului. Or, în această situație, rolul instanței trebuie să se rezume la cenzurarea acestui drept de opțiune al creditorului. Astfel, instanța de fond trebuia să constate faptul ca cele doua opțiuni exprimate de creditor pe parcursul procesului în speța dată se exclud reciproc și să dea prevalența executării în natură a contractului, ca opțiune expresă și ultimă manifestată de creditorul inițiator al demersului judiciar.

Soluția pronunțată de instanța de apel, care în baza dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., a admis apelul pârâtei și, anulând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apare astfel, ca nelegală, susținerile din considerentele deciziei atacate privind necercetarea fondului de către prima instanța neavând corespondent în soluția tribunalului. Dimpotrivă, instanța de fond a analizat în mod temeinic fondul cauzei, apreciind, însă, în mod greșit că se poate dispune și rezilierea parțială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, cât și executarea obligațiilor asumate de către parata, referitoare la aceleași uși, respectiv remedierea deficientelor constatate in perioada de garanție.

Fata de cele expuse si luând in considerare poziția procesuala a recurentei, care a precizat ca, deși inițial a cerut rezilierea cu daune-interese, conform art. 1021 C.civ., ulterior si-a precizat acțiunea in sensul ca a optat pentru obligarea pârâtei la remedierea deficiențelor și, alternativ, pentru autorizarea reclamantei să execute în regie proprie lucrările de remediere, Înalta Curte, găsind recursul fondat, l-a admis si, pe cale de consecință, a modificat decizia recurată, în sensul ca a schimbat in parte sentința nr. 1389 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția comerciala, de contencios administrativ si fiscal, și a înlăturat dispoziția cu privire la rezilierea parțiala a contractului nr. 2702 din 14 iulie 2007. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței si deciziei.