Decizia nr. 637/2013 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuționale demarate de organele fiscale

Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Buzău în primă instanță. Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și SC M.C. SA să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte autentificat sub nr. 1225 din 15.09.2010 de BNP F.N. și să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 1234 și 12346 a localității Cislău privind titularul dreptului de proprietate. În motivare reclamanta a arătat în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, pârâta SC S. SA a intrat în portofoliul A.D.S. care a devenit unic acționar al societății cu statut de societate comercială pe acțiuni. A susținut reclamanta că prin contractul de vânzare–cumpărare încheiat la 15 septembrie 2010 între SC S. SA, în calitate de vânzător și SC M.C. SA în calitate de cumpărător au fost înstrăinate activele fermei Cislău (construcții și terenuri) cu fraudarea legii și a drepturilor acționarului unic A.D.S. Potrivit reclamantei valorificarea bunurilor s-a făcut direct de către directorul general, fără aprobarea AGA și a consiliului de administrație și fără să se țină seama de prevederile Legii nr. 268/2001. Pârâta SC M.C. SA s-a apărat prin întâmpinare formulată în cauză susținând că vânzarea activelor s-a făcut în baza unei proceduri de executare silită fiscală, cu acordul DGFP, bunurile fiind sub sechestru. Astfel investit, Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 3668 din 25 octombrie 2011, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta reținând în baza probelor administrate că vânzătoarea SC S. SA înregistra debite către AFP Sector 1 București, motiv pentru care organele fiscale au aplicat sechestru asupra bunurilor debitoarei, respectiv imobile de la Ferma Cislău, care au fost valorificate în conformitate cu art. 160 și 164 din O.G. nr. 92/2003 vânzarea încheindu-se prin acordul părților. În acest context, tribunalul a apreciat că nu se impunea aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, fiind suficient acordul DGFP pentru vânzarea bunurilor aflate sub sechestru, dispozițiile Legii nr. 268/2001 nefiind aplicabile în procedura demarată de organele fiscale în vederea executării creanțelor bugetare.

Apelul. Decizia pronunțată de instanța de control judiciar la 13 februarie 2012. Împotriva sentinței fondului a declarat apel reclamanta ADS pentru motive de netemeinicie și nelegalitate în cadrul cărora a reiterat susținerile și argumentele formulate în primă instanță. Examinând criticile formulate, Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 13 din 13 februarie 2012, a admis apelul reclamantei ADS și, în consecință, a schimbat în tot sentința nr. 3668 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău în primă instanță, în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225 din 15 septembrie 2010 de BNP F.N.; totodată, s-a dispus rectificarea cărților funciare ale localității Cislău, Jud. Buzău cu privire la imobilele ce au făcut obiectul contractului anulat. Curtea de apel a apreciat că vânzarea –cumpărarea activelor fermei Cislău în cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 160 și 164 alin. (5), s-a făcut prin acordul părților, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată, privind societățile comerciale, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de directorul societății fără aprobarea adunării generale și fără înștiințarea consiliului de administrație cu privire la vânzare și prețul oferit de cumpărător. A reținut instanța că dispozițiile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevăd expres că bunurile supuse unui regim de circulație special, în categoria cărora se încadrează și activele Fermei Cislău, pot fi urmărite cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, condiții care au fost încălcate, ceea ce impune anularea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încheiat.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC M.C. SA, solicitând în principal admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii fondului. 3.1. Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7,9 și 10 C. proc. civ., aducând, în esență, următoarele argumente, în sprijinul motivelor invocate. Sub un prim aspect recurenta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Potrivit recurentei, natura comercială a litigiului și caracterul său evaluabil în bani impuneau îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, condiție neîndeplinită de reclamanta anterior introducerii acțiunii, așa încât, dat fiind caracterul de ordine publică al încălcării, ce nu necesită verificări de fapt, soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă în temeiul acestei excepții poate fi dispusă și în recurs. Din perspectiva soluției pronunțate pe fondul cauzei, recurenta a susținut că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 (art. 111, 113 și 142) care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților nefiind invocate de reclamanta ADS prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 268/2001. Potrivit recurentei, nerespectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare atrag incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea hotărârii. Procedând astfel, a susținut recurenta, instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe motive străine de natura pricinii, sancționată de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la motivul vizând aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a arătat că dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu îi sunt aplicabile reclamantei care a fost înființată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acțiuni în domeniul sericiculturii și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile și statutul propriu, care stabilește în art. 20 alin. (8) și (9) că președintele Consiliului de Administrație îndeplinește funcția de director general al societății pe care o reprezintă în relațiile cu terții. A arătat recurenta că și în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispozițiile Legii nr. 31/1990 ele trebuiau coroborate cu dispozițiile art. 153 22 din Legea Societăților Comerciale, care permit directorilor să dobândească sau să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniu societății a căror valoare nu depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor la data încheierii actului, aspecte neverificate de instanță. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului esențial rezultând din probele administrate, respectiv încheierea contractului în scopul acoperirii unor creanțe bugetare în cadrul unei proceduri de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003, cu acordul organului de executare și al părților semnatare ale actului neputându-se reține vreo vătămare a ADS-ului. Prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Potrivit intimatei, vânzarea s-a făcut fără aprobarea AGA și înștiințarea Consiliului de Administrație, cu nerespectarea metodelor legale de valorificare prevăzute de legea specială care guvernează administrarea SC S. SA, vânzarea având o cauză ilicită așa cum a constatat și corpul de control al MADR în nota de constatare nr. 206181 din 1 noiembrie 2010 atașată cererii de chemare în judecată. 3.2. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează : Excepția inadmisibilității acțiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., excepție invocată pentru prima dată în această fază procesuală, nu se susține. Regula înscrisă în art. 720 1 din Capitolul XIV din Codul de procedură civilă intitulat Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială are ca scop declarat încercarea de soluționare pe cale amiabilă a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată și, totodată, prevenirea introducerii unor cereri intempestive care să pună în dificultate cealaltă parte, și nu în ultimul rând soluționarea cu celeritate a litigiilor comerciale. Așa fiind, nerespectarea acestei proceduri prealabile poate constitui un fine de neprimire cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă sau prematură, numai în măsura în care a fost invocată în fața primei instanțe până la prima zi de înfățișare, față de rațiunea reglementării. Invocarea acestei proceduri prealabile pentru prima dată în fața instanței de recurs, după parcurgerea a două grade de jurisdicție și în condițiile în care partea, pârâta în cauză, care se prevalează de nerespectarea acestor dispoziții și-a formulat apărări pe fondul cauzei, are un caracter pur formal, fiind de domeniul evidenței că o soluționare amiabilă nu mai este posibilă și în egală măsură, că pârâta, valorificându-și apărările pe fondul cauzei, nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea prealabilă a pretențiilor reclamantei. Astfel spus, din argumentele recurentei în sprijinul acestei excepții nu rezultă nici expres, nici implicit vătămarea drepturilor sale procesuale deduse din nerespectarea procedurii prealabile, ceea ce conferă excepției astfel invocate un caracter formal, contrar scopului reglementării, de soluționare cu celeritate a litigiilor comerciale. 3.3. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. care vor fi analizate împreună, deoarece argumentele invocate se întrepătrund, Curtea a constatat următoarele: În esență, recurenta a susținut că dispozițiile Legii nr. 31/1990 pe care se întemeiază instanța de apel nu au fost invocate de reclamantă prin acțiune și nu au fost avute în vedere de prima instanță, context în care trebuiau puse în discuția contradictorie a părților. Or, un examen obiectiv al actelor și lucrărilor din dosar infirmă susținerile recurentei. Reclamanta și-a întemeiat întregul demers judiciar pe lipsa aprobării adunării generale cu privire la înstrăinarea consimțită numai de directorul general al societății vânzătoare fără acordul AGA și al Consiliului de administrație cu încălcarea dispozițiilor speciale sub incidența căreia funcționează societatea, dar și a celor din actul constitutiv. Aceste aspecte au fost analizate și de prima instanță, care a apreciat că nu se impunea acordul organelor statutare, fiind suficient acordul D.G.F.P. pentru vânzarea activelor în procedura execuțională demarată pentru recuperarea unor creanțe bugetare împotriva societății vânzătoare. Instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor privitoare la judecarea apelului (art. 294 și urm. C. proc. civ.) și în raport de motivele invocate prin cererea de apel le-a reexaminat, apreciind că procedura specială pentru recuperarea creanțelor statului trebuia coroborată cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, invocând și prevederile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Prin urmare, Înalta Curte a constatat că în cauză instanța de apel nu a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, judecata apelului derulându-se potrivit dispozițiilor legale susmenționate, dezlegarea dată fiind argumentată în fapt și în drept pe chestiunile deduse judecății prin susținerile și apărările părților, astfel încât criticile întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. se vădesc nefondate. 3.

Aspectele de nelegalitate puse în discuție de recurentă prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează statutul juridic al societății vânzătoare SC S. SA și dispozițiile legale care reglementează funcționarea sa. Sub un prim aspect, Curtea observă o anumită inconsecvență a raționamentului juridic expus de recurenta-pârâtă pe parcursul derulării fazelor procesuale, în condițiile în care în primă instanță și în apel a susținut că dispozițiile Legii nr. 268/2001 nu sunt incidente în cauză, iar în prezentul recurs susține că în egală măsură nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată care au în vedere societățile pe acțiuni al căror număr de acțiuni nu poate fi mai mic de doi acționari, fără a conchide însă asupra statutului juridic al societății pârâte pe care îl pune în discuție. Actele dosarului atestă că SC S. SA a fost înființată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acțiuni în domeniul sericiculturii având ca acționar Statul român. Potrivit art. 3 din hotărârea de înființare, societățile comerciale din domeniul sericiculturii (menționate in anexa 2 pct. 20) își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu statutul propriu din anexa 2.1 la hotărâre, anexe care fac parte integrantă din actul de înființare. Totodată, în art. 35 din statutul aprobat se menționează expres că dispozițiile sale se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale. În temeiul Legii nr. 268/2001 societatea a intrat în portofoliul ADS care a devenit unic acționar, în numele statului, fiind menționată în Anexa 1 la lege poziția 572 din lista societăților comerciale pe acțiuni deținătoare de terenuri cu destinație agricolă preluate de ADS. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Secțiunea 1 din Legea nr. 268/2001, ADS exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului și asigură gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este precum și privatizarea societăților comerciale dețin terenuri agricole. Prin urmare, societatea vânzătoare este constituită și funcționează ca o societate pe acțiuni, cu unic acționar ADS, în numele statului, fiind supusă dispozițiilor generale din Legea nr. 31/1990 L.S.C. transpuse în statutul său și dispozițiilor speciale din Legea nr. 268/2001, fiind o societate comercială care deține terenuri cu destinație agricolă aparținând domeniului statului. Cu privire la vânzarea de acțiuni aparținând societăților comerciale care fac obiectul Legii nr. 268/2001, în capitolul IV din lege secțiunea a II-a art. 24 se prevede expres că vânzarea se va face la propunerea consiliului de administrație al societății, cu avizul ADS și aprobarea adunării generale, pe bază de licitație sau plic închis, la prețul cel mai bun oferit. Aplicarea acestor dispoziții legale incidente la circumstanțele cauzei impune concluzia că vânzarea-cumpărarea activelor societății, respectiv Ferma Cislău (clădiri și 26.302 mp teren extravilan) s-a făcut cu încălcarea flagrantă a acestor prevederi obligatorii, fără aprobare AGA și avizul ADS. Împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuționale demarate de organele fiscale în condițiile art. 160 și 166 din O.G. nr. 92/2003, respectiv prin acordul părților, nu înlătură respectarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 267/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, așa cum se prevede expres și în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 art. 142 alin. (2) după care ,,bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. În sfârșit, în egală măsură, acordul organului de executare fiscală pentru vânzare prin înțelegerea părților, de care se prevalează recurenta, nu poate conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziții legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în condițiile în care cumpărătorul a contractat cunoscând statutul juridic al societății vânzătoare și natura activelor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv calitatea de unic acționar al ADS al cărui acord exprimat în cadrul unei adunări generale convocată pentru vânzare nu a existat la data încheierii actului. 3.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea amintește că pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 138/2000 și ca atare, aspectele de netemeinicie subsumate acestui motiv nu mai pot fi examinate în actuala reglementare a recursului. Distinct de acesta, Curtea apreciind că unele chestiuni puse în discuție prin acest ultim motiv se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 le-a examinat în cadrul considerentelor de la pct. 3.4. Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu relevă aspecte de nelegalitate de natură să atragă casarea sau modificarea deciziei atacate, a respins recursul ca nefondat.