ÎCCJ, decizie (scj.ro #85128)

Taxe

vamale. Import temporar. Regim vamal suspensiv. Mărfuri introduse în țară în

regim de perfecționare activă care au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.

Legea

nr.141/1997

, art.91 și art.111 alin.(1) lit.a)

Pentru mărfurile introduse în țară în regim vamal suspensiv de perfecționare

activă, în baza prevederilor art.91 și art.111 alin.(1) lit.a) din Legea

nr.141/1997, cu privire la care, ulterior, se constată că au făcut obiectul

unui contract de vânzare-cumpărare, iar nu al unui contract de lohn, se

datorează taxe vamale de import și majorări de întârziere aferente.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr.1712 din 16 martie 2005

S.C. „M.” S.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Vămilor – Direcția de Supraveghere Vamală, a solicitat anularea

deciziei nr.244 din 29.03.2002 emisă de primul pârât și a procesului-verbal de

control nr.6995 din 6.02.2002 încheiat de Direcția de Supraveghere Vamală și

Luptă împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și

exonerarea de plata sumelor de 10.067.428.763 lei, drepturi vamale de import și

14.199.026.549 lei, majorări de întârziere aferente.

Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința

nr.783 din 29 mai 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând legalitatea

actelor contestate.

Reclamanta nu a respectat regimul de perfecționare activă, conform

autorizațiilor de perfecționare din 1998, 1999 și 2000, astfel că nu poate

beneficia de scutirea de plata taxelor vamale și a majorărilor de întârziere,

între reclamantă și firma din Ucraina nu s-a aplicat contract de lohn, ci

contract de vânzare-cumpărare.

Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat

admiterea lui, casarea sentinței și în fond admiterea acțiunii, anularea

actelor contestate și exonerarea de răspundere a societății.

Se susține, în esență că, instanța nu a analizat operațiunea comercială în

ansamblu, adică operațiunea de lohn în întregul său, și a interpretat greșit

actele juridice deduse judecății, schimbând natura, înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestora, a înlăturat fără temei raportul de expertiză efectuat

în cauză și concluziile sale.

Se arată că cele patru contracte de lohn sunt valabile, iar actele adiționale

nu reprezintă un transfer al drepturilor de proprietate, astfel nu este afectat

nici regimul vamal suspensiv de perfecționare activă, întrucât produsele

rezultate, pentru care s-a făcut compensarea, au fost livrate la export.

Chiar dacă s-ar considera că ar fi avut loc un transfer al drepturilor de

proprietate, în speță își găsește aplicarea art.152 din H.G. nr.626/1997 care

nu include regimul de perfecționare activă cu suspendarea plății taxelor vamale

printre regimurile vamale ale căror acordare este condiționată de rămânerea

mărfurilor în proprietatea partenerului extern atâta timp cât sunt respectate

condiția de bază a acordării regimului de perfecționare activă, respectiv

raportul materiei prime sub forma de produse compensatoare.

Se susține că, instanța nu s-a pronunțat cu privire la majorările de

întârziere, la data de la care acestea devin exigibile (7 zile de la data

comunicării debitului și până la achitarea acestuia).

Recursul este nefondat.

Din actele de la dosar, rezultă că, societatea reclamantă în perioada 1999

–2000, a introdus în țară de la firme din Ucraina și Elveția, în regim de

perfecționare activă cu suspendarea de la plata drepturilor vamale de import

conform autorizațiilor de perfecționare activă nr.1579/1998, 1624/1999 și

270/2000, cantități diferite de țagle de oțel. Pentru obținerea acestor

autorizații, reclamanta a prezentat autorității vamale contractele de lohn

încheiate cu cei doi parteneri.

Din conținutul acestor contracte rezultă că reclamanta are față de autoritatea

vamală calitatea de importator al țaglelor și exportator al produsului finit

obținut prin prelucrarea materiilor prime, conform autorizațiilor de

perfecționare activă.

Reclamanta este operatorul, iar furnizorul extern este în același timp,

proprietar al țaglelor și al produsului finit.

Societatea a achitat furnizorului extern U.L. din Ucraina, cu declarațiile de

plată valutară externe din anul 1999, suma de 86.942,2 USD reprezentând

contravaloarea cantității de 600,85 MT țagle de oțel, iar ulterior cu

declarațiile de plată valutară externă din 2000 a achitat către același

furnizor extern suma de 1.083.804 USD reprezentând contravaloarea cantității de

7474,5 MT țagle de oțel.

Furnizorului extern din Elveția, reclamanta i-a achitat cu declarația de plată

valutară externă din 13.01.1999 suma de 172.740 USD reprezentând contravaloarea

cantității de 1.151,6 MT țagle oțel.

Societatea a beneficiat din partea vămii de acordarea regimului vamal de

perfecționare activă întrucât din actele prezentate la vămuire a rezultat că

proprietarul mărfurilor este o persoană străină căreia urmau să-i fie exportate

produsele rezultate în urma prelucrării materiilor prime.

La controlul efectuat ulterior în contabilitatea reclamantei, inspectorii din

cadrul Direcției Generale a Vămilor au constatat, conform procesului verbal din

6.02.2002 nereguli, respectiv au descoperit documente neprezentate autorității vamale

la efectuarea operațiunilor de import temporar al materiei prime și respectiv

de export al produselor finite.

Din studierea evidenței contabile a rezultat că operațiunile desfășurate au

fost de vânzare-cumpărare a mărfii și nu de simplă prelucrare a acesteia.

A fost descoperit și contractul de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999

încheiat cu firma U.L. din Ucraina, care nu fusese prezentat autorității

vamale.

Organul de control a apreciat că prin contractul de vânzare-cumpărare

reclamanta a devenit proprietarul mărfurilor importate, mărfurile devenind

supuse regimului vamal de import și se datorează taxe vamale de import.

Reclamanta, întrucât nu se mai încadra în regimul vamal de perfecționare activă

(sistemul cu suspendarea plății taxelor vamale prevăzut de art.91 din Legea

nr.141/1997), a fost obligată să vireze statului suma de 10.067.428.763 lei,

drepturi vamale de import și 14.199.026.549 lei, majorări de întârziere

aferente.

În procedura prealabilă de contestare, prin decizia nr.244 din 29.03.2002,

soluția a fost de respingere a contestației ca neîntemeiată pentru capătul de

cerere privind datoria vamală și ca nemotivată pentru capătul de cerere privind

majorările de întârziere.

Aceeași soluție de suspendare dată de instanță, este legală potrivit

următoarelor:

Anterior obținerii autorizațiilor de perfecționare activă (nr.1579/ 1998,

1624/1999 și 270 din 30.05.2000), între reclamantă în calitate de comisionar și

S.C. „M.E.” S.A. – Sucursala Focșani, s-a încheiat un contract de comision

comercial la 25.05.1998, prin care societatea reclamantă s-a angajat să cumpere

materii prime și să vândă produse fabricate de S.C. „M.” – Sucursala Focșani și

să achite prețul produselor cumpărate și taxele vamale aferente la import.

În executarea acestuia s-au obținut autorizațiile de perfecționare activă

privind țagla cumpărată de la U.L. din Ucraina cu suspendarea plății taxelor

vamale, contractul în discuție a fost descoperit la un control ulterior, ca și

contractul de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999 încheiat de firma U.L.

din Ucraina în calitate de vânzător și reclamant-cumpărător S.C. „M.” SA,

destinatar al mărfii importate fiind S.C. „M.” S.A. – Sucursala Focșani.

Acest contract de vânzare-cumpărare probează pe de o parte că reclamanta a

devenit proprietara mărfii importate, care a intrat astfel în venitul economic

intern și care urma să fie supusă procesului de prelucrare și pentru care

trebuiau plătite taxe vamale.

Apărarea reclamantei că acest contract n-ar fi produs efecte între părți și că

acesta n-ar mai fi fost în vigoare la data de 27.10.1999, nu a fost primită

față de actele găsite: factura definitivă nr.1/1999 emisă de vânzătorul U.L,

pentru valoarea de 869.472,20 USD reprezentând prețul mărfii vândute în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr.39DK din 30.09.1999 (găsit în timpul

controlului) și cele patru dispoziții de plată valutară externe (D.P.V.E.),

prin care această sumă a fost plătită de S.C. „M.” SA vânzătorului din Ucraina,

în perioada 8.11.1999 – 18.01.2000, pentru el.

În consecință, în cauză nu se aplică regimul vamal suspensiv de plată, deoarece

marfa importată prelucrată la Focșani și reexportată nu a aparținut societății

străine în proprietate ci societății reclamante, în calitate de cumpărător.

Ascunderea operațiunilor reale a fost realizată prin prezentarea la

autoritățile vamale a contractelor de lohn, care nu au produs efecte juridice

între părți, între acestea operând, așa cum s-a arătat, contract de

vânzare-cumpărare.

Dovada în acest sens o constituie facturile emise pentru contravaloarea

prelucrării (lohn) care nu au fost înregistrate în contabilitatea societății,

ele fiind prezentate numai autorității vamale la exportul produselor

compensatoare, în schimb au fost înregistrate în contabilitate factura

definitivă nr.1/1999 și dispozițiile de plată valutară externă (D.P.V.E.), prin

care întreaga contravaloare a mărfii a fost achitată vânzătorului U.L, în baza

contractului nr.39DK din 30.09.1999 (contractul de vânzare-cumpărare).

Susținerea din recurs, în sensul că dacă a avut loc un transfer al

proprietății, în cauză se aplică prevederile art.152 din Regulamentul de

aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.626/1997, care nu

include regimul de perfecționare activă cu suspendarea plății taxelor vamale,

printre regimurile vamale ale căror acordare este condiționată de rămânerea

mărfurilor în proprietatea partenerului extern atâta timp cât se respectă

condiția de bază a acordării regimului de perfecționare activă, respectiv

reexportul materiei prime sub forma de produse compensatoare, nu poate fi

primită.

Pe de o parte, pentru că la baza emiterii autorizațiilor de perfecționare

activă au stat contractele de lohn prezentate, care s-au dovedit că nu au

produs efecte juridice între părți, ci contractul de vânzare-cumpărare, iar

art.111 alin.1 lit.a din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României

prevede că în cazul regimului de perfecționare activă, mărfurile trebuie să

rămână în proprietatea persoanei din străinătate.

În text se prevede că: „regimul de perfecționare activă constă în supunerea, pe

teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de transformare sau

prelucrare a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara

teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face

obiectul încasării drepturilor de import sau al măsurilor de politică

comercială”.

Raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost înlăturat în mod justificat de

instanță, întrucât concluzia sa că reclamanta nu datorează drepturi vamale de

import și majorări de întârziere aferente s-a bazat pe premisa că sunt valabile

contractele de lohn, ori, în cauză, s-a dovedit că în realitate acestea nu au

produs efecte juridice între părți, ci contractul de vânzare-cumpărare.

De altfel, concluzia la care s-a ajuns privește tocmai fondul litigiului,

asupra căruia se putea pronunța numai instanța. Mai mult, obiectul referitor la

îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru regimul vamal de perfecționare

activă – propus de societatea reclamantă – a fost respins de instanță, însă aceasta

s-a pronunțat asupra acestui aspect, deși nu i s-a cerut.

În ultima critică din recurs se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire

la majorările de întârziere, la data la care acestea devin exigibile, 7 zile de

la data comunicării debitului și până la achitarea acestuia, conform art.61

alin.3 din Codul vamal al României.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, pe de o parte, pentru că în

procedura prealabilă de contestare acest motiv a fost respins ca nemotivat, iar

pe de altă parte, în speță își găsește aplicarea art.13 din O.G. nr.11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, potrivit căreia ele se calculează din

ziua următoare scadenței obligației bugetare (data introducerii bunurilor în

țară) pentru fiecare zi de întârziere și în procentul stabilit de lege.

Recursul a fost respins.