ÎCCJ, decizie (scj.ro #84701)

Daune morale. Vătămări coporale din culpă Autorul din culpă al unui accident de circulație rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament medical și alterarea temporară a condițiilor de viață, este dator să despăgubească victima și prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracțiunii. Decizia Secției penale nr.1387 din 14 martie 2002 Prin sentința penală nr.294 din 23 noiembrie 1999, Judecătoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută în art.184 alin.1 și 3 și, respectiv, în art.184 alin.2 și 4 C.pen.

Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate D.S. 250.000 de lei, contravaloarea unor cârje și 347.871 de lei părții vătămate T.M., respingându-se cererile de obligare la plata daunelor morale. Instanța a reținut că, în seara zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a efectuat o depășire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar. În urma accidentului partea vătămată D.S. a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-100 de zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată T.M. leziuni care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri. Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr.526 din 5 iunie 2000, a admis apelurile declarate de părțile civile și a obligat pe inculpat să plătească 10 milioane de lei daune morale părții civile D.S.

și 3 milioane de lei, cu același titlu, părții civile T.M. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.1111 din 27 septembrie 2000, a admis recursul declarat de inculpat și a înlăturat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cu motivarea că părțile civile au suferit vătămări corporale vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existența unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare ca urmare a diminuării capacității de muncă. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat. Potrivit art.14 alin.3 C.proc.pen. și art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părților vătămate la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. Ca atare, corect instanța de apel a decis că părțile civile, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracțiune, au suferit și vătămări psihice și alterarea condițiilor de viață, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale. Totodată, este de reținut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța de apel bine a stabilit întinderea acestora, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate.

În consecință recursul în anulare a fost admis, menținându-se hotărârea primei instanțe astfel cum a fost modificată în apel.