ÎCCJ, decizie (scj.ro #84701)

Daune

morale. Vătămări coporale din culpă

Autorul

din culpă al unui accident de circulație rutieră prin care s-a cauzat vătămarea

corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament

medical și  alterarea temporară a condițiilor de viață, este dator să

despăgubească victima și prin plata unor daune morale în raport cu traumele

psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracțiunii.

Decizia Secției penale nr.1387 din 14

martie 2002

Prin sentința penală nr.294 din 23 noiembrie 1999, Judecătoria Sinaia a

condamnat pe inculpatul D.A. pentru  săvârșirea infracțiunilor de vătămare

corporală din culpă prevăzută în art.184 alin.1 și 3 și, respectiv, în art.184

alin.2 și 4 C.pen.

Totodată, inculpatul a fost obligat  să plătească părții vătămate D.S.

250.000 de lei, contravaloarea unor cârje și 347.871 de lei  părții

vătămate T.M.,  respingându-se cererile de obligare la plata daunelor

morale.

Instanța a reținut că, în seara  zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a

efectuat o depășire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea, intrând

în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.

În urma accidentului partea vătămată D.S. a suferit leziuni necesitând pentru

vindecare 90-100 de zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată T.M. leziuni

care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri.

Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr.526 din 5 iunie 2000, a admis

apelurile declarate de părțile civile și  a obligat pe inculpat să

plătească 10 milioane de lei daune morale părții civile D.S. și 3 milioane de

lei, cu același titlu, părții civile T.M.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.1111 din 27 septembrie 2000, a

admis recursul declarat de inculpat și a înlăturat obligarea acestuia la plata

daunelor morale, cu motivarea că părțile civile au suferit vătămări corporale

vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existența unor

cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare ca urmare a diminuării

capacității de muncă.

Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.

Potrivit art.14 alin.3 C.proc.pen. și art.998 C.civ., orice faptă a omului care

cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela  din a cărui greșeală s-a

ocazionat, a-l repara.

De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra

subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie

recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o

compensare victimei.

Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale

suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din

internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele

posttraumatice care afectează  negativ participarea părților vătămate la

viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația lor

anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Ca atare, corect instanța de apel a decis că părțile civile, urmare vătămărilor

fizice cauzate prin infracțiune, au suferit  și vătămări psihice și

alterarea condițiilor de viață, ceea ce justifică obligarea inculpatului la

plata unor daune morale.

Totodată, este de reținut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a

cuantumului  daunelor morale, instanța de apel bine a stabilit întinderea

acestora, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea

suferințelor cauzate.

În consecință recursul în anulare a fost admis, menținându-se hotărârea primei

instanțe astfel cum a fost modificată în apel.