ÎCCJ, decizie (scj.ro #82236)

Proprietate comună, în devălmășie, a foștilor soți. Împărțeală. Stabilirea drepturilor fiecărui fost soț. Natura plăților făcute după divorț Cuprins pe materii : Dreptul familiei. Bunuri comune, fiind dobândite de soți în timpul căsătoriei. Împărțeala bunurilor comune, după desfacerea prin divorț a căsătoriei. Stabilirea drepturilor, din bunurile comune, și natura acestor drepturi după cum contribuțiile au fost realizate în timpul căsătoriei sau după divorț Index alfabetic :Dreptul familiei - bunuri comune (dobândite în timpul căsătoriei) - împărțeala bunurilor comune - contribuția în timpul căsătoriei și după divorț C. familiei : art. 30, art. 36 Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.

Prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare. Cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.

Ceea ce foștii soți au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor comune – în speță ratele prețului unui apartament, cumpărat în timpul căsătoriei – le conferă dreptul de creanță, în limita părților din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2094 din 16 martie 2005 Reluând judecata, într-un al doilea ciclu procesual, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 2535 din 3 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea reclamantei A.M., introdusă împotriva fostului său soț A.M.T., și a admis în totalitate cererea reconvențională a pârâtului, astfel : - a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuții egale, un apartament, situat în București, în valoare de 1.202.735 de lei; - a dispus partajul prin atribuirea apartamentului către pârât, care a fost obligat să plătească reclamantei suma de 601.367.908 de lei, cu titlu de sultă (contravaloarea cotei sale de ½ din apartament).

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 242/A din 6 februarie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat în totul sentința judecătoriei și, în fond, a admis acțiunea principală și a respins cererea reconvențională. A constatat că reclamanta are o contribuție de 78,07 % la dobândirea apartamentului, iar pârâtul o cotă de 21,93%. S-a dispus partajul, s-a atribuit reclamantei apartamentul, cu obligarea acesteia la plata, către pârât, a unei sulte de 263.759.965 de lei. Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1540 din 19 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât. Prin recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – recurs admisibil în raport cu data hotărârilor atacate pronunțate anterior abrogării art. 330-334 C.proc.civ.

s-au adus critici în sensul ce va rezulta din considerentele Înaltei Curți, ce se prezintă în continuare. Astfel, critica referitoare la cotele de contribuție ale părților la dobândirea imobilului bun comun este parțial întemeiată și sub acest aspect hotărârile pronunțate sunt vădit netemeinice. Astfel, din probele administrate rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 20 septembrie 1986, iar prin sentința civilă nr.8205 din 17 decembrie 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București s-a admis acțiunea intimatei A.M. și s-a declarat desfăcută căsătoria din vina exclusivă a pârâtului A.M.T. constatând în aceea că avea un comportament violent față de soție, provoca scandaluri de proporții ceea ce a determinat separarea în fapt a soților.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea niciunei căii de atac. In timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3291/4/1992 părțile au cumpărat, conform Decretului-lege nr.61/1990, imobilul în litigiu cu plata prețului în rate. Ratele în contul rambursării creditului au fost reținute din salariul intimatului pârât. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că soții au avut salarii sensibil egale pe parcursul căsătoriei, intimata-reclamantă fiind de profesie avocat cu venituri fluctuante iar intimatul-pârât, după ce a ocupat funcția de viceprimar al capitalei, a devenit expert parlamentar obținând venituri apropiate cu ale soției.

Prin acțiunea de împărțeală judiciară introdusă la 11 martie 1998 intimata reclamantă a solicitat să i se atribuie apartamentul bun comun, iar după achitarea sumei de 350.000 lei reprezentând restul ratelor până la achitarea integrală prețului (la data de 7 mai 1998) a solicitat oral instanței să i se recunoască o cotă de contribuție majoră, fără a indica cuantumul acesteia. Prin cererea reconvențională, intimatul pârât a pretins cote de contribuție egale la dobândirea apartamentului, iar în apel a solicitat o cotă majoră, cerere ce nu era posibil a se face direct în apel conform art.294 Cod procedură civilă și nu a fost luată în considerație de instanțe. Potrivit art.30 Codul familie, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie.

Această prezumție relativă poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare. In cauză, cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil. Ceea ce foștii soți au achitat din surse proprii, după această dată, în contul datoriilor comune, le conferă un drept de creanță în limita părții din debit achitate de un soț pentru celălalt. In speță, plata făcută de unul din soți pentru achitarea integrală a prețului apartamentului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, nu este de natură să-i confere o cotă de contribuție majorată ci doar un drept de creanță pentru partea din datorie ce revenea celuilalt soț.

Același regim juridic îl au și ratele achitate de intimatul pârât după divorț. Ca atare, în mod vădit netemeinic, instanțele au stabilit că intimata-reclamantă, achitând restul din prețul apartamentului și având venituri sensibil mai mari decât fostul soț, are o cotă de contribuție de 78,07% la dobândirea apartamentului în litigiu. Până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, părțile au contribuit egal, în proporție de 50% fiecare la dobândirea imobilului bun comun și cu niciun mijloc de probă nu s-a dovedit că vreunul din ei are o cotă majoră. Sub acest aspect, recursul în anulare este întemeiat. Nu este fondat motivul invocat prin recursul în anulare referitor la atribuirea apartamentului în proprietatea exclusivă a reclamantei.

Instanțele au respectat criteriile enumerate de art.673 9 Cod procedură civilă, deoarece intimata-reclamantă a fost nevoită să părăsească locuința comună datorită atitudinii culpabile a intimatului pârât față de ea. De la separarea în fapt, intimata-reclamantă locuiește în spațiul închiriat pentru cabinetul de avocatură iar nevoile sale locative sunt mai mari decât ale fostului soț deoarece este bolnavă, având diagnosticul de TBC pulmonar secundar, microcavitar, lob superior stâng. Intimatul pârât s-a recăsătorit la 18 noiembrie 2001 și are un copil născut la data de 1 decembrie 2001, dar actuala soție deține un spațiu de locuit așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6578/3 iulie 1985 depus în cauza de față.

Se impune precizarea că reținând cote de contribuție egale pentru părți la dobândirea apartamentului în litigiu, Curtea va omologa valoarea de circulație a imobilului indicată în expertiza efectuată de expertul I.Gh., respectiv suma de 1.202.735.816 de lei, deoarece acesta este mai aproape de valoarea actuală de circulație, fiind ultima lucrare întocmită în cauză. Față de cele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat deciziile pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București și în parte sentința judecătoriei, în sensul că a atribuit intimatei reclamante apartamentul în litigiu și a obligat-o să plătească intimatului pârât, cu titlu de sultă, suma de 601.367.908 de lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței judecătoriei.