Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82301)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82301) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs împotriva deciziei prin care s-a constat perimarea judecății recursului. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Recurs. Perimarea cererii de recurs. Index alfabetic . Drept procesual civil - Recurs. Recursul împotriva deciziei prin care se constată perimarea judecății recursului este inadmisibil, o asemenea decizie, fiind irevocabilă, potrivit art. 377 pct. 4 C.proc.civ. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4375 din 25 mai 2005. Prin decizia nr. 271 din 1 aprilie 2002 Tribunalul Sibiu a respins apelurile declarate de reclamantul V.M. și pârâtul S.N. împotriva sentinței civile nr.6873/2001 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a admis excepția puterii lucrului judecat invocată de S.N.

și s-a respins cu această motivare acțiunea reclamantului V.M. împotriva pârâtului. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs reclamantul V.M. Prin încheierea din 3 decembrie 2002 Curtea de Apel Alba-Iulia în baza art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru lipsa părților legal citate și care nu au solicitat judecarea în lipsă, a dispus suspendarea soluționării recursului. Ulterior, prin decizia nr. 242 din 27 aprilie 2004 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, în baza art. 248-254 Cod procedură civilă a constatat perimat de drept recursul declarat de reclamantul V.M. în contra deciziei nr. 271 din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu, secția civilă. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs V.M.

susținând, în esență, că decizia era nelegală deoarece judecarea recursului în dosarul nr. 3103/2002 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost suspendată în baza art. 244 alin. (1) Cod procedură civilă până la soluționarea unei cereri de reprimire formulate de recurent în dosarul nr. 225/2002 al Tribunalului Sibiu. Astfel fiind, în speță, nu opera perimarea prevăzută de art. 248 alin. (1) din Cod procedură civilă. Recursul este inadmisibil. Este adevărat că potrivit art.253 alin. (2) Cod procedură civilă hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare. Acest text care consacră dreptul de recurs în materie de perimare nu este însă aplicabil în cazul perimării recursului, întrucât în acest mod s-ar deschide calea recursului la recurs ceea ce însă nu a fost în intenția legiuitorului.

În adevăr, potrivit art. 377 alin. (2) pct.4 din Cod procedură civilă, sunt irevocabile hotărârile date în recurs. Or în speță, V.M. exercitase calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 271/2002 a Tribunalului Sibiu și dacă nu ar fi intervenit perimarea judecății, Curtea de Apel Alba-Iulia, soluționând recursul ar fi pronunțat o hotărâre irevocabilă. Prin urmare și hotărârea prin care curtea de apel a constatat perimat recursul are caracter irevocabil și pe cale de consecință nu poate fi atacată cu recurs întrucât așa cum deja s-a relevat s-ar deschide calea recursului la recurs. Față de cele ce preced, recursul urmează a fost respins ca inadmisibil.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4375/2005
Iulia a fost suspendată în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea unei cereri de reprimire formulate de recurent în dosarul nr. 225/2002 al Tribunalului Sibiu. Astfel fiind în speță nu opera perimarea prevăzută de art. 2
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82735)
Recurs. Inadmisibilitate împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea judecății recursului Recursul împotriva deciziei prin care se constată perimarea judecății recursului este inadmisibil, o asemenea decizie fiind irevocabilă, potr
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82207)
Recurs declarat împotriva încheieriide respingere a cererii de suspendare a judecății. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căi de atac. Recurs declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a ju
ÎCCJ 2010-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3378/2010
, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului luând act., în acord cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82029)
Hotărâre judecătorească prin care se constată perimarea recursului. Atacarea cu recurs a hotărârii. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe. Perimarea. Hotărâre judecătorească prin care se constată perim
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă