ÎCCJ, decizie (scj.ro #82220)

Prescripția achizitivă/Uzucapiunea. Joncțiunea posesiunilor. Condiții Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de proprietate. Prescripția achizitivă. Joncțiunea posesiunilor Index alfabetic : Drept civil - prescripția achizitivă - uzucapiune - joncțiunea posesiunilor C.civ., art. 645, art. 1837, art. 1846-1847, art. 1859-1860 Pentru a opera dobândirea proprietății prin uzucapiune, conform art. 645 și art. 1837 C.civ., trebuie îndeplinite condițiile rezultând din art. 1846-1847 din același cod și anume exercitarea unei posesii utile. Posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar, conform art. 1846-1847 C.civ.

În temeiul art. 1860 C.civ., orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său dacă: - între aceștia a existat un raport juridic - posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1483 din 25 februarie 2005 Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 696/F din 8 octombrie 2001, a respins acțiunea prin care I.I.

a cerut: să se constate că a dobândit, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, proprietatea unui teren, situat în București; ca urmare, să se anuleze parțial titlul de proprietate nr. 1398 din 10 octombrie 1992 prin care Comisia județeană Ilfov, de aplicare a Legii nr. 18/1991, a dat pe numele pârâtei Z.V., între altele, terenul dobândit de reclamant prin uzucapiune; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3850 și nr. 3851 ambele din 11 septembrie 1998, referitoare la același teren, cauză soluționată în contradictoriu și cu pârâții N.N. și N.M., Municipiul București și Prefectura Județului Ilfov – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 496 din 6 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului. Instanțele au reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru dobândirea prin uzucapiune, de către reclamant, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și că, drept consecință, nu există temei legal pentru anularea sau constatarea nulității absolute a actelor la care se referă acțiunea. Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând, în esență, greșita soluționare a primului capăt de cerere care viza constatarea că acesta a devenit proprietarul terenului în litigiu prin uzucapiune și că instanța de apel nu a analizat motivele referitoare la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate pentru parcela 213/2 și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3850 și 3851, ambele din 11 septembrie 1998. Recursul este nefondat.

După cum a constatat și curtea de apel, instanța de fond a analizat în mod corect îndeplinirea condițiilor impuse de art. 1847 Cod civil și anume exercitarea unei posesii continue și sub nume de proprietar, de soluționarea acestui capăt de cerere depinzând și rezolvarea celorlalte cereri. Pentru a opera uzucapiunea trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil; posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar; or, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții. În ceea ce privește invocarea, de către reclamant, a joncțiunii posesiilor, în temeiul art. 1860 Cod civil, solicitând unirea posesiunii exercitate de el din anul 1983 cu aceea exercitată de autorul său C.I.

din anul 1960, în cauză s-a dovedit că autorul reclamantului este titular al dreptului de proprietate; or, joncțiunea posesiilor operează în cazul în care ele s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă uzucapiunea deține bunul de la autorul său în baza unui raport juridic. În speță, reclamantul nu a dovedit în mod cert deținerea terenului de 700 mp în baza unui raport juridic și nici nu s-a dovedit că ar fi existat o manifestare exterioară de voință din partea reclamantului și a autorului său de a stăpâni terenul în calitate de proprietar. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că, în mod corect a analizat instanța de fond și celelalte cereri, dar, respingându-se acțiunea principală, nu mai există interes cu privire la cererile vizând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.

Soluția pronunțată fiind legală și, față de considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.