ÎCCJ, decizie (scj.ro #87110)

Instituirea răspunderii solidare prin admiterea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii judecătorești. Modificarea titlului executoriu. Nelegalitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Hotărârea judecătorească.

Index alfabetic :

dispozitivul hotărârii

obligație solidară

autoritate de lucru judecat

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 281

1

Codul civil de la 1864, art. 1041

Problema unei răspunderi solidare nu poate fi tranșată prin procedura lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătorești, câtă vreme aceasta reprezintă un aspect ce ține de fondul raporturilor litigioase dintre părți, care trebuia supus dezbaterilor contradictorii, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale impuse de art. 6 al Convenției europene, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Ca atare, instituirea solidarității pasive prin procedura reglementată de art. 281

1

C.proc.civ. echivalează cu o veritabilă modificare a hotărârii judecătorești, cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și

cu consecințe asupra efectelor titlului executoriu vizat, ceea ce este inadmisibil.

Secția I civilă, decizia nr. 1528 din 21 mai 2014

Prin cererea formulată la data de 25.03.2013, pârâta C.M. a solicitat îndreptarea și lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180F din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul de a stabili că obligația impusă în sarcina chemaților în garanție este solidară, în lipsa acestei mențiuni, nefiind posibilă executarea hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 135 din 11.04.2013, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanții (titulari ai cererii de chemare în garanție) C.I. și C.M.A., T.C. și T.M., C.M., P.C., în contradictoriu cu chemații în garanție Consiliului General al Municipiului București, S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180F din 20.06.2008, în sensul că chemații în garanție Consiliul General al Municipiului București, S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice sunt obligați, în solidar, la plata către reclamanți a sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 1180F din 20.06.2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că solicitarea titularei cererii de chemare în garanție este fondată, în dispozitivul sentinței civile nr. 1180F din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, fiind consemnată dispoziția: „obligă chemații în garanție la plata către pârâții C.I. și C.M.A. a sumei de 22.201 lei, către pârâții T.C. și T.M. a sumei de 41.012 lei, către pârâta C.M. a sumei de 41.012 lei, către pârâtul P.C. a sumei de 20604 lei, reprezentând prețul achitat, reactualizat cu indicele de inflație, pentru apartamentele

cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995".

Din considerentele hotărârii menționate, rezultă că cererea de chemare în garanție a fost îndreptată împotriva C.G.M.B., S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice, astfel că, în absența înlăturării obligației față de unul din chemații în garanție, aceștia sunt obligați către pârâți, în solidar, la plata sumelor stabilite prin dispozitivul acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe, la data de 19.06.2013, a declarat apel chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea apelului, apelantul-chemat în garanție a arătat că sentința pronunțată de către Tribunalul București este netemeinică și nelegală, având în vedere că motivarea acesteia este sumară și superficială, instanța de fond reținând că formularea cererii de chemare în garanție, în contradictoriu cu cele trei părți, este suficientă pentru a atrage răspunderea solidară a acestora. In acest mod, instanța de fond a prezumat existența unei obligații solidare, în absența oricărei dovezi.

Or, solidaritatea pasivă poate avea ca izvor voința părților (exprimată prin convenție sau testament) sau legea. Un aspect esențial este faptul că solidaritatea are caracter de excepție, față de regula de drept comun a divizibilității datoriei, ea trebuind sa fie stipulată în mod expres. În același sens este și textul art. 1041 din vechiul Cod civil.

În speță, nu poate fi invocată voința părților, ca izvor al solidarității pasive, deoarece, în mod evident, o astfel de voință nu a fost exprimată, prin convenție sau pe altă cale. De asemenea, nu se poate vorbi despre o solidaritate legală, neexistând vreun act normativ care să o instituie. În lipsa oricărui izvor al solidarității și a oricărei dovezi făcute de către reclamantă, singura soluție legală era aceea de respingere a cererii de îndreptare și lămurire a dispozitivului ca neîntemeiată.

S-a menționat și faptul că, inițial, reclamanții C.M., C.I. și C.M.A. au optat pentru punerea în executare a dispozitivului sentinței civile nr. 1180F din 20.06.2008, în forma sa neîndreptată și nelămurită, operațiune juridică ce nu s-a dovedit a fi imposibilă.

Astfel, atât C.G.M.B., cât și Ministerul Finanțelor Publice au executat în mod voluntar obligația de plată ce le revenea (câte o treime din suma stabilita de instanța de judecată), doar S.C H.N. S.A. refuzând executarea voluntară a obligației ce îi revenea, situație în care reclamanții au la îndemână calea executării silite împotriva acestei societăți.

Prin decizia civilă nr. 2A din 09.01.2014, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul, reținând următoarele:

Instituția reglementată de art. 281 C.proc.civ. vizează situația existenței unor interpretări divergente cu privire la conținutul măsurilor luate de către instanță prin dispozitivul unei hotărâri judecătorești, când este necesară o interpretare a instanței care a pronunțat hotărârea, sau ipoteza în care se impune înlăturarea

eventualelor prevederi potrivnice cuprinse în dispozitiv.

Procedura nu poate fi folosită însă pentru a modifica soluția dată, lămurirea trebuind să se realizeze prin raportare la măsurile obligatorii dispuse prin hotărârea judecătorească vizată și considerentele pe care acestea se fundamentează, avându-se în vedere, în același timp, statuările obligatorii ale instanțelor de control judiciar care au fost învestite anterior cu cenzurarea temeiniciei și legalității respectivei hotărâri,

Ținând seama de aceste aspecte, Curtea a constatat că sunt corecte criticile apelantului vizând modalitatea în care prima instanță a argumentat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180F din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul unei obligații solidare a C.G.M.B., S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice privind plata sumelor stabilite prin dispozitivului aceleiași sentințe, impunându-se înlăturarea considerentelor sentinței apelate referitoare la fundamentarea răspunderii solidare a celor trei părți, pe simplul fapt al formulării cererii de chemare în garanție în contradictoriu cu acestea.

În conformitate cu dispozițiile art. 1041 din Codul civil de la 1864, invocate și de apelant în susținerea criticii sale, „Obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii". Prin urmare, solidaritatea este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei și trebuie stipulată expres, dacă nu decurge dintr-o prevedere expresă a legii.

Curtea a reținut însă, că sentința civilă nr. 1180F din 20.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, prin care toți chemații în garanție au fost obligați la plata către pârâți a sumelor reprezentând prețul achitat, reactualizat cu indicele de inflație, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, fără a se specifica felul obligației și reținându-se incidența dreptului comun ca fundament al obligației, respectiv dispozițiile art. 1337 C.civ., a fost apelată doar de două dintre părțile obligate la plată, Ministerul Finanțelor Publice și C.G.M.B., ambele invocând lipsa legitimării lor procesuale în cadrul raportului

obligațional dedus judecății.

Prin decizia civilă nr. 410A din 8.06.2010 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, aceste două apeluri au fost respinse, apreciindu-se că se justifică legitimarea procesuală a celor doi pârâți, în condițiile în care, în cauză, ar fi fost incidente atât art. 50 din Legea nr. 10/2001, cât și art. 1337 C.civ.

Ulterior, numai Ministerul Finanțelor Publice a înțeles să reitereze, prin declararea recursului, lipsa calității sale procesuale pasive, în fața instanței supreme, instanță care, prin decizia civilă nr. 705 din 7.02.2012, a respins acest recurs, ca nefondat.

Prin această decizie irevocabilă, care se bucură de puterea de lucru judecat și se impune ca atare apelantului din prezenta speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a statuat că se justifică, în litigiul respectiv, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text de lege potrivit căruia acesta apare ca plătitor al prețului actualizat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ipoteză care se regăsea în speța, ministerul fiind „gestionarul fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani, constând în prețul plătit de chiriașii-cumpărători și din care, corelativ, se restituie prețul plătit".

S-a tranșat, totodată, aspectul normei legale incidente în raportul juridic obligațional dedus judecății, arătându-se că aceasta este „Legea nr. 10/2001, ca lege specială, iar nu dispozițiile de drept comun privind obligația de garanție pentru evicțiune".

În consecință, Curtea a remarcat că, în urma finalizării litigiului anterior, în mod definitiv și irevocabil,

prin modalitatea în care părțile interesate au înțeles să exercite căile de atac și prin raportare la soluțiile adoptate de instanțele de control judiciar, intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a tuturor celor trei chemați în garanție, care au rămas obligați la plata sumelor reținute prin sentința de fond, a cărei lămurire se solicită acum, precum și împrejurarea că, fiind incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în privința acestui raport obligațional cu pluralitate de subiecte, Ministerul Finanțelor Publice datorează prețul plătit, iar nu o parte din acesta, respectiv, o treime, așa cum se susține prin apelul declarat.

Într-o atare situație, singura interpretare în acord cu dispozițiile legale a modului în care cei trei debitori sunt ținuți să satisfacă pretențiile intimaților-reclamanți, prin care se respectă, totodată, hotărârile judecătorești menționate, este aceea că plata datoriei se face în solidar. Astfel, potrivit art. 1039 C.civ., „obligația este solidară din partea debitorilor când toți s-au obligat la același lucru astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți față de creditor".

Rezultă că efectul principal al solidarității pasive este obligația fiecărui debitor de a fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, efect care face ca riscul eventualei insolvabilități a unuia sau mai multor

codebitori solidari să fie suportat doar de codebitorul solidar solvabil, iar nu de creditor.

Solidaritatea pasivă funcționează pentru acesta din urmă ca o garanție a realizării creanței și acest aspect a fost avut în vedere, fără echivoc, și de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 1180F din 20.06.2008, finalitatea obligării tuturor celor trei chemați în garanție la plata prețului actualizat fiind aceea a existenței posibilității reale a creditorilor, intimații-reclamanți în cauză, de a-și îndestula în totalitate creanța, fără a fi afectați în vreun mod de insolvabilitatea vreunuia dintre debitori.

Din această perspectivă, este lipsită de relevanță susținerea apelantului referitoare la împrejurarea că, până la acest moment, executarea debitului recunoscut prin titlul executoriu reprezentat de sentința de mai sus s-ar fi desfășurat, până în prezent, după regula divizibilității datoriei, întrucât, pe de o parte, în faza executării silite, nu poate exista o coparticipare procesuală pasivă, chiar dacă obiectul pricinii în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească pusă în executare a fost o obligație comună mai multor subiecte pasive (un raport obligațional cu o pluralitate de debitori), iar, pe de altă parte, creditorul unei obligații solidare poate urmări pe oricare dintre debitori ca debitori principali pentru întreaga datorie, până la realizarea întregii creanțe. Văzând, totodată, dispozițiile art. 1042-1043 C.civ., referitoare la opțiunile creditorului în acest caz, Curtea a constatat că urmărirea altui codebitor solidar poate fi împiedicată numai dacă s-a făcut plata integrală și efectivă a întregii datorii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, pentru motive de nelegalitate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 1041 C.civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de îndreptare și lămurire a dispozitivului sentinței pronunțată de Tribunalul București.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de apel, în mod eronat, a menținut soluția instanței de fond în ceea ce privește obligația solidară a chemaților în garanție C.G.M.B., S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 1180F/2008, în absența oricărei dovezi.

Mai mult, chiar instanța de apel a reținut, în mod judicios, că „sunt corecte criticile apelantului care vizau modalitatea în care prima instanță a argument lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180F/2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul unei obligații solidare a C.G.M.B., S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice privind plata sumelor stabilite prin dispozitivul aceleiași sentințe, impunându-se înlăturarea considerentelor sentinței apelate referitoare la fundamentarea răspunderii solidare a celor trei părți arătate, pe simplul fapt al formulării cererii de chemare în garanție, în contradictoriu cu acestea".

Prin urmare, de vreme ce însăși instanța de apel a reținut că răspunderea solidară a celor trei chemați în garanție este fără fundament, întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată în contradictoriu cu toate cele trei părți, în mod eronat, a menținut obligația solidară de plată a sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 1180F/2008 a Tribunalului București.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în garanție a fost admisă irevocabil, în contradictoriu cu toate cele trei părți chemate în garanție, respectiv C.G.M.B., S.C. H.N. S.A. și Ministerul Finanțelor Publice, iar dispozitivul hotărârii se pune în executare de către toate părțile obligate conform titlului executoriu, fiind inechitabil ca riscul insolvabilității unui debitor să fie suportat de către celalalt codebitor.

De asemenea, s-a învederat că solidaritatea pasivă poate avea ca izvor voința părților (exprimată prin convenție sau testament) sau legea. Un aspect esențial este faptul că solidaritatea are caracter de excepție față de regula de drept comun a divizibilității datoriei, ea trebuind să fie stipulată în mod expres. În același sens este și textul art. 1041 din vechiul Cod civil.

În acest punct, au fost reiterate argumentele conținute în motivele de apel, care nu se mai impun a fi reluate.

S-a învederat, inițial, că reclamanții C.M., C.I. și C.M.A. au optat pentru punerea în executare a dispozitivului sentinței civile nr. 1180F/2008, în forma sa neîndreptată și nelămurită, operațiune juridică ce nu s-a dovedit a fi imposibilă.

Astfel, atât C.G.M.B. cât și Ministerul Finanțelor Publice au executat în mod voluntar obligația de plată ce le revenea (câte o treime din suma stabilită de instanța de judecată); doar S.C. H.N. S.A. a refuzat executarea voluntară a obligației ce îi revenea, situație în care reclamanții au la îndemână calea executării silite împotriva acesteia.

Astfel, nu s-ar putea admite soluția solidarității pasive, lipsite de orice izvor, în scopul ca reclamanții să își recupereze ultima treime din suma totală de la unul dintre chemații în garanție ce și-a executat cu bună-credință propria obligație și care ar urma, în viziunea reclamanților, să achite și suma datorată de S.C.

H.N. S.A., urmând a face ulterior diligențe în vederea recuperării acestei sume.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 281

1

alin. (1) C.proc.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii (..,), părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul.

Din interpretarea teleologică a acestui articol, rezultă că procedura specială de lămurire a dispozitivului poate fi folosită de părți doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăți în procedura de executare silită, aceasta nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

În consecință, instanța învestită cu o astfel de cerere nu poate modifica soluția pronunțată, în procedura specială instituită de art. 281

l

C.proc.civ., decât cu încălcarea flagrantă a principiului autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești a cărei lămurire s-a solicitat, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nelegală.

În speță, intimații-reclamanți au solicitat instanței lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, în sensul de a se menționa că cei trei chemați în garanție - C.G.M.B., Ministerul Finanțelor Publice și S.C. H.N. S.A. - au fost obligați în solidar la plata sumei de 41.012 lei.

Conform dispozițiilor art. 1041 din Codul civil de la 1864, „Obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii".

În consecință, solidaritatea pasivă, caracterizată prin existența unei pluralități de debitori care sunt ținuți să execute o prestație unică, în sensul că fiecare debitor solidar este obligat să plătească datoria în întregime, oricare dintre ei putând fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei și trebuie stipulată expres, în ipoteza în care nu decurge dintr-o prevedere expresă a legii.

Or, stabilirea în sarcina chemaților în garanție a obligației de a plăti în solidar suma reprezentând prețul reactualizat al imobilului în litigiu nu poate fi determinată prin procedura lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătorești, câtă vreme aceasta reprezintă un aspect ce ține de fondul raporturilor litigioase dintre părți, care trebuia supus dezbaterilor contradictorii, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale impuse de ari 6 al Convenției europene, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Mai mult, din considerentele sentinței civile nr. 735 din 11.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, nu rezultă decât o justificare sumară a unei pretinse solidarități pasive, ce ar fi determinată, în opinia primei instanțe, de însăși formularea unei cereri de chemare în garanție împotriva C.G.M.B., Ministerului Finanțelor Publice și S.C. H.N. S.A., iar substituirea acestei motivări de către instanța de apel, prin ample considerente ce vizează temeiurile juridice ale unei răspunderi solidare și rațiunile acesteia în cauza dedusă judecății, nu fac decât să arate, o dată în plus, că problema unei răspunderi solidare nu poate fi tranșată printr-o procedură ulterioară dezbaterii fondului cauzei, câtă vreme, pe parcursul soluționării acesteia, nu s-au formulat apărări cu privire la acest aspect.

În acest context, instituirea solidarității pasive prin procedura lămuririi dispozitivului reglementată de

art. 281

1

C.proc.civ. echivalează cu o veritabilă modificare a hotărârii supuse acestei proceduri, cu consecințe asupra efectelor titlului executoriu vizat, ceea ce este inadmisibil.

Este relevantă în acest sens împrejurarea că, astfel cum a rezultat din concluziile orale, intimatei C.M.A. i s-au plătit toate sumele din hotărâre, (fără reactualizarea acestora, conform susținerilor acesteia), iar intimaților T.M. și T.C. li s-a plătit doar 1/3 din sumă, de la Ministerul Finanțelor Publice, aceștia formulând o cerere de executare silită împotriva celorlalți debitori.

Or, câtă vreme C.G.M.B., Ministerul Finanțelor Publice și SC H.N., în calitate de debitori, și-au executat, în favoarea creditoarei C.M.A., obligația de plată a sumei ce le revenea conform sentinței civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, iar, împotriva debitorilor SC H.N. și C.G.M.B., s-a declanșat procedura executării silite de către intimații creditori T.M. și T.C., instituirea solidarității pasive, în scopul evitării insolvabilității unuia dintre codebitori - una dintre rațiunile decelate de instanța de apel pentru a considera admisibilă cererea de lămurire a dispozitivului titlului executoriu - nu poate fi impusă prin intermediul procedurii de lămurire a dispozitivului unei hotărâri, hotărâre care, în ansamblul considerentelor sale, nu a expus un asemenea raționament și nu a justificat necesitatea unei

răspunderi solidare a debitorilor chemați în garanție.

Pentru considerentele expuse, găsind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a admis recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 2 A din 9 ianuarie 2014 a Curții de Apel București ; a modificat decizia recurată; a admis apelul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 735 din 11 aprilie 2013 a Tribunalului București, pe care o a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de îndreptare și lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului București, ca nefondată.