ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
T.G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră, a solicitat obligarea pârâtului la plata recompenselor bănești
atribuite prin Dispozițiile I.G.P.F. nr. S/178.389 din 24 martie 2008 în sumă
de 4.500 RON și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008 în sumă de 4.000 RON și să
se dispună ca plata acestor sume să fie efectuată în cuantum actualizat cu
indicele de inflație la data plății.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin Dispozițiile nr. S/178.389
din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008 a fost recompensat
pentru merite deosebite în activitatea desfășurată, iar pârâtul nu a pus în
executare aceste acte administrative prin acordarea drepturilor bănești care i
se cuvin, cu încălcarea drepturilor sale dobândite în temeiul acestor acte și
în temeiul art. 28 lit. b), raportat la art. 53 și 54 alin. (1) din Legea nr.
360/2002, art. 24 din O.G. nr. 38/2003 cu aplicabilitate până la 11 noiembrie
2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și art. 7 și art. 10 alin.
(2) lit. d) din O.M.A.I. nr. 400/2004.
De asemenea, a arătat
că, dreptul nu poate fi considerat că nu a existat deoarece s-ar ajunge la
situația în care un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie
vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de valoare.
Respectarea unui
drept salarial dobândit în virtutea unui act normativ este consfințită și de
prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale, reclamantul menționând că încrederea în statul de drept presupune
asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul legii, pentru ca titularii
drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de consecințele acestora.
În drept, acțiunea a
fost întemeiată pe Legea nr. 360/2002, O.G. nr. 38/2008.
Autoritatea pârâtă a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată
și a depus la dosar Dispozițiile nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr.
S/179.183 din 22 septembrie 2008 în forma declasificate.
Prin Sentința civilă
nr. 4099 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., în
contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a
obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să plătească
reclamantului suma de 8.500 RON, actualizată cu indicele de inflație, în baza
Dispoziției IGPF nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și Dispoziției I.G.P.F. nr.
S/179.183 din 22 septembrie 2008.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin actele
administrative Dispoziția nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din
22 septembrie 2008, reclamantul a dobândit dreptul la recompense în bani în
valoare de 4.500 RON și respectiv 4.000 RON și față de această situație se
constată că nu este aplicabil art. 8 alin. (3) din OMAI nr. 400/2004 invocat de
pârât în sensul că „recompensele nu constituie un drept al polițiștilor,
acordarea acestora fiind atributul exclusiv al șefilor care au competențe în
domeniu".
Dispozițiile art. 8
alin. (3) din OMAI nr. 400/2004 se referă la situația în care nu au fost
individualizați polițiștii recompensați de către șeful ierarhic și nu la
ipoteza în care au fost individualizate persoanele și au fost acordate
drepturile.
Cu privire la
situația invocată de autoritatea pârâtă în sensul că potrivit Legii nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea
cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea
acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, art. 1
lit. b) „Prime trimestriale" în care s-a dispus că: „prezenta lege
reglementează măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul
bugetar", se reține că dreptul reclamantului a fost dobândit anterior
publicării acestei legi, iar reducerea cheltuielilor de personal nu poate fi
interpretată în sensul anulării unor drepturi câștigate anterior.
În final, s-a reținut
că emitentul celor două dispoziții nu a revocat motivat actele emise și, față
de această situație se constată că dreptul reclamantului este actual și datorat
de către angajator.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a
legii, având în vedere următoarele argumente:
- art. 24 din O.G.
nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (text de lege
abrogat prin Legea nr. 330/2009) prevedea: „Lunar se constituie un fond de
premiere în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente personalului
prevăzut la art. 1, cu încadrarea în fondurile aprobate anual în buget cu
această destinație”, iar potrivit art. 8 alin. (3) din OMAI nr. 400/2004
„Recompensele nu constituie un drept al polițiștilor, acordarea acestora fiind
atributul exclusiv al șefilor care au competențe în domeniu”. Drept urmare,
achitarea acestor recompense bănești este condiționată de încadrarea în
fondurile anual aprobate în bugetul unității cu această destinație, lucru care
nu a fost posibil până la această dată;
- în continuare nu
există resurse bănești pentru prime, nici în bugetul aprobat pentru anul 2010
pentru IGPF, nici potrivit Legii nr. 329 din 5 noiembrie 2009, care
reglementează măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul
bugetar.
Analizând actele și
lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se
încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Dispozițiile nr.
S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008,
reclamantul a fost premiat pentru rezultatele obținute în activitatea
desfășurată în Dosarul penal nr. 112/D/P/2007, prevăzându-se acordarea cu acest
titlu a sumei de 8.500 RON.
Față de împrejurarea
că prin aceste dispoziții, emise anterior Legii nr. 329 din 5 noiembrie 2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea
cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea
acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, a fost
recunoscut și individualizat dreptul reclamantului la un anumit premiu, iar
aceste dispoziții nu au fost revocate sau anulate, Înalta Curte constată că
dreptul invocat de reclamant nu este afectat de actele normative menționate de
recurentul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în cuprinsul
recursului său. Cu alte cuvinte, în speță, recompensele fuseseră deja acordate
de persoanele competente cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, ceea
ce s-a reclamat fiind refuzul nejustificat de plată a sumei stabilite prin
actele administrative menționate. Ori, actul administrativ nerevocat și care nu
a fost anulat în justiție are forță obligatorie și executorie.
Pentru considerentele
expuse, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este legală
și temeinică, în speță, fiind întrunite condițiile art. 1 din Legea nr.
554/2004 pentru admiterea acțiunii în contencios administrativ, iar în baza
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, împotriva Sentinței
civile nr. 4099 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM