ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat obligarea pârâtului la plata recompenselor bănești atribuite prin Dispozițiile I.G.P.F. nr. S/178.389 din 24 martie 2008 în sumă de 4.500 RON și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008 în sumă de 4.000 RON și să se dispună ca plata acestor sume să fie efectuată în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin Dispozițiile nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008 a fost recompensat pentru merite deosebite în activitatea desfășurată, iar pârâtul nu a pus în executare aceste acte administrative prin acordarea drepturilor bănești care i se cuvin, cu încălcarea drepturilor sale dobândite în temeiul acestor acte și în temeiul art. 28 lit. b), raportat la art. 53 și 54 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 24 din O.G. nr. 38/2003 cu aplicabilitate până la 11 noiembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și art. 7 și art. 10 alin. (2) lit. d) din O.M.A.I. nr. 400/2004. De asemenea, a arătat că, dreptul nu poate fi considerat că nu a existat deoarece s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de valoare.

Respectarea unui drept salarial dobândit în virtutea unui act normativ este consfințită și de prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, reclamantul menționând că încrederea în statul de drept presupune asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul legii, pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de consecințele acestora. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 360/2002, O.G. nr. 38/2008. Autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar Dispozițiile nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008 în forma declasificate.

Prin Sentința civilă nr. 4099 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să plătească reclamantului suma de 8.500 RON, actualizată cu indicele de inflație, în baza Dispoziției IGPF nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și Dispoziției I.G.P.F.

nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin actele administrative Dispoziția nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008, reclamantul a dobândit dreptul la recompense în bani în valoare de 4.500 RON și respectiv 4.000 RON și față de această situație se constată că nu este aplicabil art. 8 alin. (3) din OMAI nr. 400/2004 invocat de pârât în sensul că „recompensele nu constituie un drept al polițiștilor, acordarea acestora fiind atributul exclusiv al șefilor care au competențe în domeniu". Dispozițiile art. 8 alin. (3) din OMAI nr. 400/2004 se referă la situația în care nu au fost individualizați polițiștii recompensați de către șeful ierarhic și nu la ipoteza în care au fost individualizate persoanele și au fost acordate drepturile.

Cu privire la situația invocată de autoritatea pârâtă în sensul că potrivit Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, art. 1 lit. b) „Prime trimestriale" în care s-a dispus că: „prezenta lege reglementează măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar", se reține că dreptul reclamantului a fost dobândit anterior publicării acestei legi, iar reducerea cheltuielilor de personal nu poate fi interpretată în sensul anulării unor drepturi câștigate anterior. În final, s-a reținut că emitentul celor două dispoziții nu a revocat motivat actele emise și, față de această situație se constată că dreptul reclamantului este actual și datorat de către angajator.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele argumente: - art. 24 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor (text de lege abrogat prin Legea nr. 330/2009) prevedea: „Lunar se constituie un fond de premiere în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut la art. 1, cu încadrarea în fondurile aprobate anual în buget cu această destinație”, iar potrivit art. 8 alin. (3) din OMAI nr. 400/2004 „Recompensele nu constituie un drept al polițiștilor, acordarea acestora fiind atributul exclusiv al șefilor care au competențe în domeniu”.

Drept urmare, achitarea acestor recompense bănești este condiționată de încadrarea în fondurile anual aprobate în bugetul unității cu această destinație, lucru care nu a fost posibil până la această dată; - în continuare nu există resurse bănești pentru prime, nici în bugetul aprobat pentru anul 2010 pentru IGPF, nici potrivit Legii nr. 329 din 5 noiembrie 2009, care reglementează măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Dispozițiile nr. S/178.389 din 24 martie 2008 și nr. S/179.183 din 22 septembrie 2008, reclamantul a fost premiat pentru rezultatele obținute în activitatea desfășurată în Dosarul penal nr. 112/D/P/2007, prevăzându-se acordarea cu acest titlu a sumei de 8.500 RON.

Față de împrejurarea că prin aceste dispoziții, emise anterior Legii nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, a fost recunoscut și individualizat dreptul reclamantului la un anumit premiu, iar aceste dispoziții nu au fost revocate sau anulate, Înalta Curte constată că dreptul invocat de reclamant nu este afectat de actele normative menționate de recurentul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în cuprinsul recursului său. Cu alte cuvinte, în speță, recompensele fuseseră deja acordate de persoanele competente cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, ceea ce s-a reclamat fiind refuzul nejustificat de plată a sumei stabilite prin actele administrative menționate.

Ori, actul administrativ nerevocat și care nu a fost anulat în justiție are forță obligatorie și executorie. Pentru considerentele expuse, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în speță, fiind întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii în contencios administrativ, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, împotriva Sentinței civile nr. 4099 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM