ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3977/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26 iunie 2014, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții Primăria orașului Ploiești, prin primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 272 din 14 februarie 2002, emisă de Primăria municipiului Ploiești, în sensul modificării amplasamentului unei suprafețe de aproximativ 100 m.p., pe un amplasament limitrof, aflat atât în prezent, cât și la momentul retrocedării, la dispoziția Primăriei municipiului Ploiești (teren situat în str. x), includerea terenului în suprafață de 240 m.p. din Ploiești, str. x, în tabelul întocmit de entitatea deținătoare, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și cu dispozițiile Legii nr. 163/2013, ce urmează a fi propus pentru restituirea în natură, restituirea în natură a terenului în suprafață de 171 m.p., pentru care s-a solicitat despăgubiri prin notificarea nr. x/14.02.2003, pe terenul situat la adresa din str. x și rectificarea planurilor cadastrale care au stat la baza intabulării Dispoziției nr. 272 din 14 februarie 2002 și a cărții funciare nr. x a localității Ploiești, iar în subsidiar, dacă din probele administrate se va aprecia că nu există posibilitatea schimbării amplasamentului suprafeței de aproximativ 100 m.p., pentru primul capăt de cerere reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri ce vor fi suportate în solidar de ambii pârâți Primăria Ploiești și O.C.P.I. Prahova și stabilirea unei căi de acces spre calea publică pe terenul deținut de Primăria Ploiești în str. x, jud. Prahova.

La data de 11.03.2015, reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat precizare la acțiune, prin care au arătat că pârâți în prezenta cauză sunt Municipiul Ploiești, prin primar și O.C.P.I Prahova.

La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2015, Tribunalul a introdus în cauză pârâtul Municipiul Ploiești, prin primar și a prorogat discuția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Ploiești, după stabilirea cadrului procesual.

La termenul de judecată din data 10 iunie 2015, apărătorul reclamanților a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamanților, cerere formulată de numita F., față de împrejurarea că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.07.2007 a devenit proprietara terenului situat în Ploiești, județul Prahova (colț cu str. x).

La termenul de judecată din data 16 septembrie 2015, Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere nr. x privind rectificarea planurilor cadastrale care au stat la baza intabulării Dispoziției nr. 272 din 14 februarie 2002 și a Cărții Funciare nr. x a localității Ploiești și a capătului de cerere nr. x - a doua parte - privind stabilirea unei căi de acces spre calea publică și formarea unui nou dosar având ca obiect "obligația de a face, servitute de trecere", cu aceleași părți.

Prin Sentința nr. 2747 din 5 octombrie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Prahova, invocată de aceasta, iar pe fond, a respins acțiunea și cererea de intervenție accesorie formulată, ca neîntemeiate.

A reținut Tribunalul Prahova că, potrivit precizării aduse cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al petitului prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute principale (capătul principal de cerere), este reprezentat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 212 din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A., B., C., D. și E. și de intervenienta F. împotriva Încheierii de ședință din 21 septembrie 2016 (de amânare a pronunțării) și a Sentinței nr. 2747 din 5 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 5 octombrie 2016. Prin urmare, prezentei cauze îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Aceasta înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Modul de reglementare a căilor de atac nu constituie nici o încălcare a legislației europene, atâta vreme cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în repetate rânduri, că dreptul la un tribunal, consacrat de art. 6 din Convenție, nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție, care să verifice rezultatul unei proceduri administrative, este efectiv.

Pentru considerentele reținute, Decizia nr. 212 din data de 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, este definitivă și nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă calea de atac, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva Deciziei civile nr. 212 din data de 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL