ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la data de 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 500.000 euro, daune morale pentru A.; 30.000 euro, daune materiale pentru A., reprezentând cheltuieli medicale avansate pentru conservarea/refacerea sănătății, inclusiv cheltuieli ocazionate de alimentația specială; 35.235 RON, pentru A., reprezentând venit nerealizat în perioada mai 2013 - septembrie 2015; 1.508 RON, prestație periodică lunară, începând cu luna septembrie 2015, până la încetarea stării de nevoie; 25.000 euro, daune morale pentru B. și 25.000 euro, daune morale pentru C.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 49 și următ. din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008, art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, art. 1357, art. 1385, art. 1387, art. 1388, art. 1391 - 1394 C. civ. și pe art. 194 și următ. C. proc. civ.

Pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat cerere de chemare în garanție a persoanei vinovate de producerea accidentului, D.

Prin Sentința civilă nr. 385 din 6 martie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C.; a obligat Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească reclamantului A. următoarele sume: 150.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale; 15.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune materiale; 35.235 RON, reprezentând venitul nerealizat de reclamant în perioada mai 2013 - septembrie 2015; 1.508 RON lunar, pentru perioada septembrie 2015 - încetarea stării de nevoie, reprezentând prestație periodică lunară, rezultată din diferența veniturilor obținute de reclamant, înainte de accident, și veniturile obținute după producerea accidentului. A respins celelalte pretenții, ca nefondate. A anulat cererea de chemare în garanție, ca netimbrată. A dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului A. suma de 14.556,52 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (7.556,52 RON, taxă judiciară de timbru, stabilită în sarcina reclamantului la data rămânerii definitive a sentinței, proporțional cu pretențiile admise, și 7.000 RON, onorariu de avocat). L-a obligat pe pârât la plata către stat a sumei de 3.856,48 RON, constând în taxă judiciară de timbru, pentru care reclamantul A. a fost scutit de plată, proporțional cu pretențiile admise, rămânând în sarcina reclamantelor B. și C. obligația plății taxei judiciare de timbru de 1.658,70 RON, fiecare, la data rămânerii definitive a sentinței; pentru restul taxei de timbru pentru care reclamanții au primit scutiri, s-a stabilit ca acestea să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamantul A., prin tutore C., la data de 18 mai 2017. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 20 iunie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 816 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de reclamantul A., prin tutore C., împotriva Sentinței civile nr. 385 din 6 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească reclamantului suma totală de 30.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale. A menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate. A dispus obligarea intimatului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata către stat a sumei de 1.250 RON, constând în taxă judiciară de timbru, pentru care apelantul a fost scutit de plată, proporțional cu pretențiile admise în apel. Restul taxei judiciare de timbru, pentru care apelantul a primit scutire de plată, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, la 2 aprilie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), a declarat recurs reclamantul A., prin tutore C., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurentul-reclamant a arătat că, la cuantificarea prejudiciului moral prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de judecată a stabilit o sumă modică, iar la soluția adoptată se impuneau a fi avute în vedere practica judiciară în materie și nivelul de trai avut anterior accidentului.

A precizat că, deși instanța de apel a considerat relevantă practica judiciară depusă la dosar, în realitate a ignorat-o, stabilind același cuantum al daunelor morale ca în speța depusă spre comparație, în care consecințele accidentului au fost mai puțin grave decât în cazul celui în care a fost implicat recurentul.

Aprecierea întinderii prejudiciului moral trebuie să aibă la bază, în opinia recurentului-reclamant, documentele medicale depuse la dosarul cauzei și starea sa de sănătate, precum și consecințele grave și iremediabile ale evenimentului rutier, constând în pierderea capacității de muncă, a discernământului și a posibilității de a se bucura de beneficiile vieții cotidiene.

A susținut recurentul-reclamant că, dată fiind gravitatea afecțiunilor, tratamentele, intervențiile și procedurile medicale pe care trebuie să le urmeze, suma de 150.000 euro este neîndestulătoare, prin raportare la faptul că are nevoie de îngrijire medicală pentru tot restul vieții; leziunile i-au pus în pericol viața, prin contuzia și hemoragia meningo cerebrală, respectiv ruptura de splină cu hemoperitoneu; este încadrat în gradul de handicap I, grav, cu pierderea totală a capacității de muncă, a abilitații de a se îngriji; are o infirmitate, cu manifestări de demență posttraumatică și deficiențe motorii permanente, și i-a fost extirpată splina.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat, referitor la prejudiciul moral, că acesta nu poate fi cuantificat potrivit criteriilor matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, suma solicitată constituie satisfacție echitabilă. Deși nu există un sistem care să asigure repararea deplină a prejudiciului moral, principiul reparării integrale a acestuia poate fi aproximată.

Recurentul-reclamant a susținut că, prin acțiunea civilă promovată, a urmărit acordarea unei indemnizații cu caracter compensatoriu, care poate consta într-o sumă de bani care să conducă la atenuarea rezultatului negativ al faptei ilicite. Ceea ce urmează a fi evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, suma de bani solicitată are rolul de a crea satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care recurentul a fost privat.

A învederat că, literatura juridică, dar și practica judiciară au clasificat daunele morale în subcategorii, pentru a ușura procesul de individualizare al acestora, dar și pentru a evidenția natura și importanța leziunilor a căror dezdăunare se solicită, în baza principiul reparării integrale al pagubei. Astfel, au fost consacrate și supuse reparării, între altele, daunele morale constând în dureri fizice sau psihice, prejudiciul de agrement, prejudiciul prin pierderea șansei, prejudiciul moral prin ricoșeu, evaluarea acestora având la bază, cu prioritate, criterii precum valoarea socială lezată - dreptul la sănătate și integritate fizică și dreptul la viață, valori fundamentale garantate prin Constituția României (art. 21) și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 2 alin. (1).

Din punctul de vedere al prejudiciului de agrement, reprezentat de restrângerea posibilităților de viață familială și socială, consecință a vătămărilor integrității corporale sau sănătății victimei, literatura de specialitate a consacrat dezdăunarea acesteia, având în vedere vătămările corporale suferite ce au generat privarea victimei de plăcerile vieții familiale și sociale normale, cum ar fi pierderea posibilității de a desfășura activități sportive, artistice, culturale etc. În atare situații, s-a apreciat ca, la cererea victimei, să se acorde o compensație bănească, care să-i ofere posibilitatea înlocuirii plăcerilor de care este privată cu alte satisfacții de substituire, care necesită cheltuieli.

Recurentul-reclamant a susținut că, un alt aspect asupra căruia urmează a se statua în analiza stabilirii prejudiciului este cel referitor la repararea acestuia prin pierderea șansei, asupra căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în lipsa acesteia, reclamantul ar fi obținut un câștig sau ar fi evitat o pierdere. Din acest punct de vedere, deși aparent există o imposibilitate virtuală de cuantificare a pierderii oportunităților, Curtea a hotărât în echitate asupra acestui tip de prejudiciu, stabilind că poate fi supus reparației prin plata unei indemnizații. Prejudiciul suferit prin pierderea șansei este în prezent reglementat și în C. civ., în art. 1385 alin. (4), potrivit căruia dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau a evitării unei pagube, reparația va fi proporțională cu probabilitatea avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

În ceea ce privește consecințele, recurentul-reclamant a arătat că traumele și suferințele încercate prin punerea sa sub interdicție vor persista și în viitor, fiind unanim acceptat, în cercetările psihologice, că dobândirea (intempestivă), de către o persoană, a unor afecțiuni grave, precum cele în cauză, provoacă acesteia traume imense, ireversibile, nefiind în ordinea firească a lucrurilor ca o persoană să se găsească, dintr-o dată și fără vină, într-o astfel de situație.

Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat să de dea relevanța cuvenită situației medicale în care se află, să se aibă în vedere că nu există niciun aspect al vieții sale care să nu fi fost afectat de evenimentul rutier, suma solicitată fiind în măsură să reprezinte o satisfacție echitabilă în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 aprilie 2018, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 11 filtru.

Prin rezoluția completului din data de 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare, prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 30 mai 2018 a depus întâmpinare intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că recurentul-reclamant a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivele care vizează cuantumul daunelor morale acordate nu se subsumează acestui caz de nelegalitate.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză s-a reținut că, deși Decizia civilă nr. 816 din 18 decembrie 12.2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este susceptibilă de recurs, se impune examinarea cu prioritate a excepției nulității căii de atac, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 25 octombrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a luat act de conținutul raportului și a dispus comunicarea acestuia părților pentru a formula, în scris, puncte de vedere, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 12 noiembrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul a depus un punct de vedere la raport.

Intimații nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

Prin rezoluția din 13 decembrie 2018, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 februarie 2019, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de recurent.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În cauză, deși recurentul-reclamant a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ori la considerentele pe care se fundamentează, nu a menționat care sunt nomele legale încălcate și nu a combătut în vreun fel raționamentul instanței prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat, în esență că, la cuantificarea prejudiciului moral, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de judecată a stabilit o sumă modică, or soluția adoptată impunea a fi avute în vedere practica judiciară în materie și modul de viață avut anterior accidentului. Ulterior, acesta a învederat că instanța de apel a considerat relevantă practica judiciară depusă la dosar, însă a ignorat-o, stabilind același cuantum al daunelor morale ca în speța depusă spre comparație, în care consecințele accidentului au fost mai puțin grave decât în cazul celui în care a fost implicat recurentul-reclamant.

Din această perspectivă, se constată că recurentul-reclamant nu contestă greșita aplicare a criteriilor legale cât privește determinarea prejudiciului moral, ci, prin raportare la probele administrate, modalitatea de apreciere a cuantumului stabilit de instanța de apel. În opinia recurentului-reclamant, aprecierea întinderii prejudiciului moral trebuie să aibă la bază documentele medicale depuse, starea sa de sănătate, precum și consecințele grave și iremediabile ale evenimentului rutier, chestiuni a căror analiză presupune verificarea temeiniciei deciziei recurate, iar nu legalitatea hotărârii contestate.

Înalta Curte reține că se critică faptul că suma de 150.000 euro este neîndestulătoare prin raportare la circumstanțele particulare, în sensul că recurentul-reclamant are nevoie de îngrijire medicală pentru tot restul vieții, că este încadrat în gradul de handicap I, grav, cu pierderea totală a capacității de muncă, că nu se poate îngriji, că are o infirmitate cu manifestări de demență posttraumatică și deficiențe motorii permanente, că i-a fost extirpată splina, însă toate aceste aspecte menționate au în vedere situația de fapt dedusă judecăți, iar nu împrejurări de drept ce pot fi analizate prin prisma temeiului de drept invocat.

Referitor la prejudiciul moral, recurentul-reclamant a mai arătat că acesta nu poate fi cuantificat potrivit criteriilor matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, suma solicitată constituie satisfacție echitabilă. A susținut că, prin acțiunea promovată, a urmărit acordarea unei indemnizații cu caracter compensatoriu, care să conducă la atenuarea rezultatului negativ al faptei ilicite. Ceea ce urmează a fi evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, suma de bani solicitată are rolul de a crea satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care recurentul a fost privat. A învederat că literatura juridică, dar și practica judiciară au clasificat daunele morale în subcategorii, pentru a ușura procesul de individualizare al acestora, dar și pentru a evidenția natura și importanța leziunilor a căror dezdăunare se solicită, în baza principiul reparării integrale al pagubei.

Or, Înalta Curte observă că aceste apărări au în vedere chestiuni pur teoretice, fără trimitere concretă la aplicarea normelor de drept material în litigiul pendinte, pentru a putea face obiectul cenzurii de către instanța de recurs.

În susținerea criticilor, recurentul-reclamant a precizat, totodată, că un alt aspect asupra căruia urmează a se statua în analiza stabilirii prejudiciului este cel referitor la repararea acestuia prin pierderea șansei, asupra căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în lipsa acesteia, reclamantul ar fi obținut un câștig sau ar fi evitat o pierdere. A menționat că, de altfel, prejudiciul suferit prin pierderea șansei este în prezent reglementat și în C. civ., în art. 1385 alin. (4), potrivit căruia dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau a evitării unei pagube, reparația va fi proporțională cu probabilitatea avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

Înalta Curte apreciază că argumentele mai sus arătate nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei instanței de apel în condițiile în care astfel de apărări nu au fost invocate la judecata în fond și nici nu au făcut obiectul apelului.

În acest context, față de motivul invocat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, care vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel.

În cauză, motivele de recurs cuprind aspecte de netemeinicie, care presupun reevaluarea probelor administrate și a situației de fapt deduse judecății în recurs.

Or, aceste critici nu pot fi supuse cenzurii în prezenta cale de atac, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, modalitatea în care recurentul-reclamant a înțeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ., astfel cum permit prevederile art. 489 alin. (3) din același act normativ. De asemenea, indicarea ca temei de drept, în recurs, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este suficientă, în lipsa unor motive de recurs care, dezvoltate, pot fi încadrate în normele de drept invocate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A., prin tutore C., împotriva Deciziei civile nr. 816 din 18 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin tutore C., împotriva Deciziei nr. 816 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN