ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2015, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții F. S.A., UAT Zemeș, Județul Bacău și pe Președintele Consiliului Județean Bacău cerând să fie obligați la plata sumei de 870.200 euro, cu titlu de daune materiale și morale, invocând incidența dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut că pârâții sunt responsabili pentru prejudiciile materiale și morale a căror reparație o solicită și care le-au fost cauzate în urma unei explozii produse ca urmare a unor acumulări de gaze în subteran, explozie care a avut loc în data de 8 decembrie 2010. Reclamanții au susținut că pârâții, deși aveau cunoștință de starea de pericol creată în zona exploatării petroliere Cilioaia, în urma alunecărilor de teren care au avut loc în 1992, nu au adoptat măsurile administrative ce se impuneau în vederea protejării populației din zonă în cazul ivirii unei noi calamități naturale, măsuri pe care le detaliază în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința nr. 514/10 decembrie 2015, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității lucrului judecat a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., sens în care a fost respinsă cererea în despăgubire formulată de reclamanți împotriva acestei pârâte.

Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în contradictoriu cu pârâții UAT Zemeș prin Primar, Județul Bacău, Președintele Consiliului Județean, sens în care a fost respinsă cererea în despăgubire formulată de reclamanți împotriva acestor pârâți.

Prin Decizia civilă nr. 666/30 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul principal declarat de reclamanți și apelul incident declarat de pârâții Președintele Consiliului Județean Bacău și Județul Bacău și a anulat, în parte, sentința, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a trimis cauza pentru rejudecarea cererii în despăgubire formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții UAT Zemeș, Județul Bacău și Președintele Consiliului Județean Bacău, menținând dispoziția cu privire la admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 847/19 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta UAT Zemeș împotriva deciziei civile mai sus menționate.

Prin Sentința civilă nr. 1059/26 octombrie 2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea în despăgubire formulată de reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții UAT Zemeș, Județul Bacău și Președintele Consiliului Județean Bacău.

Prin Decizia nr. 360/2 aprilie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva sentinței menționate.

Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul Deciziei civile nr. 360/2018, referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva acesteia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E. invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că pretenția de despăgubire îndreptată împotriva pârâților pentru omisiunea de a întocmi un plan preventiv de împiedicare a acumulărilor de gaze în zonă, de abandonare a sondelor de exploatare și de evacuare a populației ar fi o cerere fondată pe o cauză nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în apel, față de prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât această cerere a fost dedusă judecății și în primă instanță.

Reclamanții au arătat și că nu au putut da curs solicitării primei instanțe de a da lămuriri cu privire la conținutul faptelor ilicite de care s-ar face vinovați pârâții, întrucât solicitarea le-a parvenit cu o zi înaintea termenului de judecată, iar instanța le-a respins cererea de amânare a judecății, temeinic motivată, fiindu-le astfel încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, prevăzute de dispozițiile art. 8 și 13 C. proc. civ.

Reclamanții au criticat, totodată, considerentele deciziei recurate pentru contrarietate, susținând că deși acestea evidențiază faptele ilicite pe care le-au indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fapte pe care le-au identificat și în raport cu îndrumările din Decizia penală nr. 156/2014 Curții de Apel Bacău - Cauze Minori și Familie, consemnează, în mod contradictoriu, și mențiuni potrivit cărora nu și-ar fi îndeplinit obligația de a indica faptele prejudiciabile săvârșite de către pârâți, obligație ce le revenea conform dispozițiilor legale care reglementează materia răspunderii civile delictuale.

Reclamanții au susținut și că deși au arătat că faptele ilicite imputate pârâților sunt diferite de cele care au făcut obiectul cercetărilor penale îndreptate împotriva S.C. F. S.A., instanța de apel, prin considerentele hotărârii recurate, precizează că nu le poate analiza sub motiv că aceste fapte ar avea o legătură cu cele care au făcut obiectul procesului penal, fără însă a argumenta.

Reclamanții au mai susținut că, procedând astfel, instanța de apel nu a răspuns criticilor din apel privind omisiunea primei instanțe de a face o analiză proprie a chestiunilor de fond ale litigiului pendinte, aceasta sprijinindu-și, în mod nelegal, întreaga argumentație doar pe datele și hotărârile judecătorești din Dosarul penal nr. x/2012, în care s-a reținut o cauză exoneratoare de răspundere penală a S.C. F. S.A., anume forța majoră, apreciind, contrar prevederilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., că această cauză exoneratoare de răspundere se impune a fi reținută și față de pârâții din prezentul proces.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

În drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă considerentele hotărârii judecătorești, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Expunerea în considerentele hotărârii judecătorești într-o manieră clară și coerentă a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea atât a argumentelor pentru care s-au admis, cât și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. devine incident în cazul în care instanța, prin hotărârea dată, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi, se circumscrie motivului de recurs mai sus menționat.

O atare încălcare se produce în situația în care cerințele normei de drept se analizează nu în raport cu pretențiile formulate de părți prin intermediul apelului, ci în raport cu pretențiile care au făcut obiectul analizei primei instanțe, chestiune care poate fi verificată de instanța de apel doar prin intermediul unor critici de nelegalitate formulate de partea interesată.

Totodată, încălcarea prevederilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, cade sub incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de conținutul normei de drept menționate, instanța civilă, învestită cu judecata unei cereri în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ. de la 1864, nu poate refuza să analizeze existența prejudiciului și vinovăția părții pârâte, sub motiv că faptele imputate de partea reclamantă, în totalitate sau în parte, au legătură cu cele care au făcut obiectul unei cercetări penale finalizată prin pronunțarea unei hotărâri de achitare pentru caz de forță majoră, caz care ar înlătura, de plano, și răspunderea civilă în procesul civil. Concluzia se impune cu atât mai mult în cazul în care se contestă identitatea faptelor pretins ilicite care fac obiectul procesului civil cu a faptelor care au făcut obiectul procesului penal.

În speța supusă analizei, hotărârea instanței de apel este motivată într-o manieră contradictorie și confuză în raport cu criticile formulate de reclamanți prin apel, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, verificând conținutul hotărârii recurate, se constată că instanța de apel impută reclamanților omisiunea de a indica actele și faptele juridice ilicite cu privire la care solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru ca apoi, în cuprinsul hotărârii, să enumere faptele ilicite indicate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și anume: omisiunea pârâților de a-și îndeplini obligațiile de control asupra modului cum este folosit domeniul privat, omisiunea pârâților de a impune și de a urmări implementarea măsurilor propuse în urma alunecărilor de teren din anul 1992, omisiunea pârâților de a solicita un studiu geofizic anterior emiterii autorizațiilor de construire a sondelor și de a verifica dacă amplasarea acestora în zonă pune în pericol viața oamenilor, pasivitatea pârâților față de situația periculoasă creată în zonă pentru populație, emiterea nelegală a avizelor favorabile pentru amplasarea și construcția sondelor, fapte și acte care, în opinia reclamanților, au contribuit la menținerea populației în zona de pericol.

Cât privește caracterul licit sau ilicit al faptelor, instanța de apel a reținut că nu se impune a fi efectuată vreo analiză, întrucât, în ceea ce privește actele juridice emise de pârâți, în lipsa contestării, acestea se bucură de prezumția de legalitate, iar în ceea ce privește faptele juridice, deoarece este incidentă cauza care a înlăturat răspunderea penală a S.C. F. S.A. în procesul penal, anume forța majoră, cauză care "înlătură și răspunderea civilă și în procesul pendinte".

Instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii și că analiza criticilor relative la fondul litigiului nu se impune a fi efectuată, dat fiind că "nu se poate încerca, pe cale ocolită" să se angajeze răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru prejudiciile suferite de reclamanți în urma exploziei din data de 8 decembrie 2010, cât timp S.C. F. S.A., societate care exploata sondele petroliere în zona în care s-a produs deflagrația, a fost exonerată de răspundere într-un proces penal, pentru caz de forță majoră, iar faptele din procesul pendinte "sunt tangente reținerii cu putere de lucru judecat a calamității naturale".

În contradicție cu statuările anterioare, în cuprinsul acelorași considerente, instanța de apel analizează unele dintre faptele ilicite indicate de reclamanți, imputând acestora omisiunea de a arăta care sunt normele de drept care prevedeau în sarcina pârâților obligațiile a căror nerespectare se reclamă prin cererea de chemare în judecată, omisiunea de a indica prin cererea de chemare în judecată în ce anume a constat pasivitatea autorităților locale față de starea de pericol creată în zonă, pentru ca, în final, să rețină că omisiunea pârâtei UAT Zemeș de a executa măsurile preventive precizate de S.C. G. S.A. Ploiești, după alunecările de teren din anul 1992, nu poate constitui o fapte ilicită.

Or, o atare manieră contradictorie de motivare a hotărârii judecătorești, îndeosebi a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, determinată de interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, în raport cu motivele de recurs deduse judecății.

În ceea ce privește fapta constând în omisiunea întocmirii de către pârâți, în mod preventiv, a unui plan de împiedicare a acumulării gazelor, de abandonare a sondelor și de evacuare a populației, ca măsură de protecție, se constată că instanța de apel a reținut că nu poate face obiectul analizei sale, printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, verificând lucrările dosarului, se constată că această faptă a fost analizată de prima instanță care a statuat, în mod explicit că nu poate fi reținută vinovăția pârâtei UAT Zemeș în ceea ce privește omisiunea elaborării unui plan de prevenție, motivat de faptul că alunecarea de teren din anul 1992, care a afectat casele deja edificate în zonă, nu a putut fi anticipată ca, de altminteri, nici explozia acumulărilor de gaze produsă la data de 8 decembrie 2010, care "s-a datorat unui complex de factori naturali, independenți de voința oricărei persoane".

Doar în ceea ce privește adoptarea măsurilor de evacuare a populației din zona de pericol, recomandare care ar fi fost prezentată în urma efectuării unui studiu privind acumulările de gaze, la solicitarea UAT Zemeș, prima instanța a reținut că aspecte "legate de neîndeplinirea acestei obligații", pe care nu le detaliază, ar fi fost invocate de reclamanți pentru prima dată în cuprinsul concluziilor scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care nu le poate analiza.

Prin apel, reclamanții au criticat aceste considerente ale sentinței, susținând că prin concluziile scrise nu au formulat cereri noi, ci doar au detaliat aspecte referitoare la faptele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum li se solicitase de către instanța de judecată, solicitare asupra căreia aceasta a revenit la termenul de judecată din 26 octombrie 2017, aspecte care se regăsesc și în cererea de apel formulată în primul ciclu procesual.

În atare condiții, în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel având a analiza și a se pronunța motivat asupra criticii formulate de reclamanți prin apel cu privire la aceste aspecte ale judecății.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamanți, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere că nu este legată de constatările expuse în Decizia penală nr. 156/2014 Curții de Apel Bacău - Cauze Minori și Familie, în raport cu dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., nici în ceea ce privește existența prejudiciului și nici în ceea ce privește vinovăția sau nevinovăția pârâților care, de altminteri, nu au fost părți în procesul penal.

Instanța de trimitere are a statua însă, cu prioritate, asupra conținutului faptelor pretins ilicite care fac obiectul cererii de chemare în judecată pendinte și asupra identității sau nu a acestora cu cele care au făcut obiectul procesului penal și, mai apoi, a se pronunța motivat, printr-o analiză proprie a probatoriilor administrate de părțile litigante, asupra pretențiilor de despăgubire deduse judecății de către reclamanți, în limita criticilor formulate prin apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva Deciziei nr. 360 din 2 aprilie 2018 (îndreptată prin încheierea din 25 aprilie 2018) a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN