ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 260 din 28 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2015, în baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 pct. 10 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Caraș-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituțiile comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Zăvoi, județul Caraș-Severin, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de către părțile civile B., C., D., E., F. și G.

A fost respinsă excepția tardivității formulării cererii pentru introducerea în cauză a părților responsabile civilmente H. S.A. și I.

A fost obligat Fondul de Garantare a Asiguraților (pentru asigurător SC "J." SA - prin lichidator judiciar K. SPRL) să plătească părților civile 382 RON reprezentând daune materiale, fiind respinse celelalte pretenții materiale.

A fost obligat același fond - Fondul de Garantare a Asiguraților (pentru asigurător SC "J." SA - prin lichidator judiciar K. SPRL) să plătească părților civile daune morale, după cum urmează: 75.000 RON pentru fiica defunctei B., 100.000 RON pentru fiul defunctei C., 25.000 RON pentru ginerele defunctei D., câte 50.000 RON pentru fiecare dintre nepoții defunctei - respectiv: E., F., G.

Au fost respinse celelalte pretenții. A fost respinsă cererea pentru despăgubiri civile față de inculpata A. și părțile responsabile civilmente H. S.A. și I.

A fost obligat Fondul de Garantare a Asiguraților (pentru asigurător SC "J." SA - prin lichidator judiciar K. SPRL) să plătească părților civile 5.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert tehnic.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

B. Prin decizia penală nr. 1041/A din 20 septembrie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente - Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva sentinței penale nr. 260/2016 din 28 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. x/2015 și a fost menținută sentința apelată.

Împotriva deciziei penale nr. 1041/A din 20 septembrie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, a declarat recurs în casație partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților.

C. Prin încheierea din 09 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva deciziei penale nr. 1041/A din 20 septembrie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2015.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 20 iunie 2018, reținându-se că în Monitorul Oficial nr. 162 din 21 februarie 2018 a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 20 noiembrie 2017 prin care Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în procesul penal, Fondul de garantare a asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment nu are calitate de parte responsabilă civilmente. Aspectele antamate de Fondul de Garantare a Asiguraților în susținerea cererii de recurs în casație pot fi valorificate pe calea recursului în casație.

D. Examinând pe fond recursul în casație formulat de partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

În susținerea recursului în casație, partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că de la apariția Legii nr. 213/2015, precum și în urma declarării falimentului celor doi mari asiguratori, S.C. J. S.A. și S.C. L., atât instanțele civile, cât și cele penale, au considerat că Fondul de Garantare a Asiguraților este un succesor în drepturi al asiguratorului declarat în faliment.

Astfel, așa cum s-a menționat și anterior, instanța de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv, în drept, dacă hotărârea atacată este corespunzătoare, numai în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 438 C. proc. pen..

Prin urmare, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, iar criticile părții responsabile civilmente privesc latura civilă a cauzei neputând fi valorificate decât dacă se sprijină pe un motiv care ține de vreunul dintre temeiurile de casare reglementate de art. 438 C. proc. pen..

În acest sens, se constată că, prin Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017 (publicată în M. Of. , nr. 162 din 21 februarie 2018), chiar Înalta Curte a reținut că, în procesul penal, Fondul de Garantare a Asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment nu are calitate de parte responsabilă civilmente. În raport cu cele de mai sus, Fondul de Garantare a Asiguraților nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, respectiv nu are o solidaritate pasivă cu asiguratorul în a despăgubii creditorul de asigurare.

După cum se poate observa, Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017 (publicată în M. Of. , nr. 162 din 21 februarie 2018), a fost adoptată după ce hotărârea a cărei critică se realizează pe această cale extraordinară de atac. Decizia Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost pronunțată în anul 2016, așa încât motivele invocate nu pot fi avute în vedere, decizia putând produce efecte doar cauzelor ce nu erau definitiv judecate la data publicării în Monitorul oficial.

În plus, având în vedere argumentele pe care partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților le-a invocat în susținerea recursului în casație, Înalta Curte subliniază că pentru respectarea unui just echilibru între principiul legalității și principiul securității raporturilor juridice, calea recursului în casație a fost limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și vizează exclusiv situația de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar nu situația de fapt. Prin urmare, admiterea în principiu a recursului în casație raportat la ansamblul motivelor invocate de către partea responsabilă civilmente în cuprinsul cererii, nu poate conduce la revizuirea situației de fapt ori să sancționeze sau să complinească argumentele instanței de apel, astfel de erori, chiar reale, neputând fi sancționate pe calea recursului în casație.

Față de cele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva deciziei penale nr. 1041/A din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de partea responsabilă civilmente Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva deciziei penale nr. 1041/A din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2018.