ÎCCJ, decizie (scj.ro #83165)

Contract de închiriere. Autoritate

publică locală. Natura raportului juridic.

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte comerciale.

Index alfabetic : contract de închiriere

-

evacuare

-

chirie

-

creanță fiscală

OG nr.92/2003

Suma ce reprezintă

chirie pentru spațiul deținut în baza contractului de închiriere

încheiat cu primăria, nu poate fi calificată drept creanță

fiscală în sensul prevederilor art.91 din OG nr.92/2003, întrucât nu rezultă

dintr-un raport juridic fiscal, existent între părți, ci din

convenția părților reglementată de norme de drept privat.

ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.2335 din 8 octombrie 2009

Reclamanții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au chemat în

judecată pe pârâta S.C. T. SRL Timișoara, solicitând rezilierea

contractului de închiriere nr.1129/2000 încheiat între pârâtă și

Primăria Municipiului Timișoara pentru spațiul cu altă

destinație decât aceea de locuință din Timișoara, în

suprafață de 121,66 mp., evacuarea necondiționată a pârâtei

din spațiul menționat, obligarea pârâtei la plata sumei de 8.157,82

lei reprezentând diferență de chirie pe perioada 1 ianuarie 2001 – 1

martie 2003 în cuantum de 2.705,74 lei, majorări de întârziere în cuantum

de 5.276,20 lei și penalizări de 175,87 lei.

Prin sentința civilă nr.11180 din 28 noiembrie 2006, Judecătoria

Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Timiș, Secția Comercială, față

de natura comercială a capătului principal de cerere având ca obiect

rezilierea unui contract comercial.

Acțiunea reclamanților este respinsă prin sentința

civilă nr.115/PI din 19 februarie

2008 a

Tribunalului Timiș, Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, care a reținut că spațiul închiriat pârâtei nu

este legal evidențiat în CF, că reclamanții nu au depus dovezi

din care să rezulte existența sa individual și corect

determinată, că pârâta a achitat și chiria restantă, că

nici majorările și penalizările nu sunt datorate, contractul de

închiriere în litigiu fiind încheiat în baza deciziei civile nr.360 din 7

februarie

2000 a

Curții de Apel

Timișoara.

Prin decizia civilă nr.154/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel

Timișoara-Secția Comercială a respins apelul formulat de

reclamanți, reținând că suma ce reprezintă chirie pentru

spațiul în litigiu nu poate fi calificată drept creanță

fiscală în sensul prevederilor art.91 din OG nr.92/2003, întrucât nu

rezultă dintr-un raport juridic fiscal, existent între părți, ci

din convenția părților reglementată de norme de drept

privat, precum și că reclamanții apelanți nu au finalizat

demersurile de înscriere în CF a imobilului în cauză, care nici nu

coincide cu precizările din contractul de închiriere, nici ca

suprafață și nici ca amplasament.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs cu invocarea

art.304 pct.8 și

9 C

. proc. civ..

Recurenții au criticat instanța de apel pentru greșita

interpretare a actului dedus judecății, ignorând faptul că,

potrivit art.4 alin.2 din contract, părțile au convenit asupra

reactualizării chiriei lunare pe durata derulării acestuia, prin

hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara, cum s-a

și procedat, conform HCLMT nr.42/2000, art.1 și nr.182/2001, că

penalitățile de întârziere și majorările de întârziere sunt

datorate, ele fiind calculate potrivit prevederilor OG nr.92/2003, chiria în

litigiu fiind o creanță bugetară, o soluție contrară

conducând la discriminări între societățile comerciale

chiriașe.

Recurenții au criticat instanța de apel și pentru ignorarea

faptului că, prin dezmembrarea imobilului în două parcele, imobilul

în suprafață de 197 mp. are o existență individual și

corect determinată, acesta făcând obiectul contractului de închiriere

încheiat cu intimata pârâtă.

Recursul nu este fondat.

S-a reținut că, în mod judicios, instanța de apel, confirmând

soluția instanței de fond, a calificat chiria datorată de pârâta

intimată ca obligație contractuală decurgând din contractul de

închiriere, în litigiu, supusă normelor de drept privat și nu ca o

creanță fiscală reglementată de OG nr.92/2003, astfel

că în mod întemeiat s-a stabilit că pârâta locatar nu datorează

penalizările și majorările calculate de reclamanții

recurenți conform dispozițiilor OG nr.92/2003, neincidente în

cauză, precum și că pârâta locatar a și achitat chiria

restantă solicitată de reclamanții recurenți.

De asemeni, întemeiat a stabilit instanța de apel că reclamanții

nu au finalizat formalitățile de întabulare în CF a imobilului

închiriat, fiind diferențe între imobilul precizat în contractul de

închiriere, în litigiu, în suprafață de 121,66 mp. și imobilul

rezultat în urma dezmembrării în baza lucrării cadastrale în

suprafață de 197 mp.(…)

Cum pârâta locatar a achitat chiria restantă solicitată de

reclamanți și cum aceasta nu datorează sumele solicitate de

reclamanți și calculate cu titlu de penalizări și

majorări de întârziere, potrivit unor norme aplicabile creanțelor

fiscale, și nu conform clauzelor contractuale, în mod judicios a confirmat

instanța de apel hotărârea instanței de fond, care a

reținut că nu există temeiuri pentru rezilierea contractului în

litigiu și evacuarea intimatei din spațiul cu privire la care, de

altfel, sunt în curs demersuri pentru cumpărarea acestuia de către

pârâtă.

Astfel fiind, dându-se eficiență dispozițiilor art.312 alin.1 C.

proc. civ., recursul declarat de recurenți a fost respins ca nefondat.