ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2019

Deliberând asupra prezentei contestații la executare,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, în opinie majoritară, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea A. cu privire la dispoziția de indisponibilizare a bunurilor mobile, imobile, inclusiv acțiunile aparținând acestei societăți și instituite prin Decizia penală nr. 1207/A din 14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005; s-a desființat, în parte, decizia penală contestată numai în ceea ce privește dispoziția de indisponibilizare a bunurilor mobile, imobile, inclusiv acțiunile aparținând societății A. și a fost trimisă cauza spre rejudecare, în aceste limite, la aceiași instanță, Curtea de Apel București; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

În rejudecare, prin Decizia nr. 947/A din 29.06.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva Sentinței penale nr. 809/F/28.11.2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005. A fost desființată în parte sentința penală atacată și, în fond, rejudecând în limitele stabilite prin Decizia penală nr. 1353/21.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 249 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra activelor patrimoniale ale A. în limita sumelor stabilite a fi confiscate prin Decizia penală nr. 1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, respectiv: 2.321.292.608.133,96 RON (ROL) în echivalent RON (RON) la data plății, actualizată cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare; 91.166.300 USD în echivalent în RON la data plății, actualizată cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare; 57.768.138 USD în echivalent la data plății, actualizată cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare; 13.133.541 euro în echivalent la data plății, actualizată cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare.

Împotriva Deciziei nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2015, contestatoarea S.C. A. Elveția a formulat contestație la executare.

În esență, a susținut că Înalta Curte în mod greșit a desființat Decizia atacată nr. 1207/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, în parte, doar cu privire la dispoziția de indisponibilizare a bunurilor mobile, imobile, inclusiv acțiunile aparținând societății A. Elveția și în aceste limite, a trimis cauza spre rejudecare, menținând o sancțiune de drept penal gravă, precum cea a confiscării care produce pagube imediate în activul curent, în condițiile în care a constatat cu autoritate de lucru judecat prin Decizia penală de referință nr. 1353 din 21.10.2016, încălcarea art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1.

A solicitat admiterea contestației, desființarea Deciziei nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la chestiunea confiscării și completarea dispozitivului acestei decizii, în sensul de desființare a măsurii confiscării speciale și a măsurilor asiguratorii ce însoțesc o astfel de măsură.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor invocate de către contestatoare, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea limitelor și specificul contestației la executare, astfel cum este reglementată de art. 598 C. proc. pen., norme care statuează că aceasta reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării unei hotărâri definitive și nu o cale extraordinară de atac, care să permită repunerea în discuție a situației de fapt, administrarea unor probe noi sau reaprecierea probelor deja administrate:

"contestația împotriva executării hotărârii penale, se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

Așadar, pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea hotărârii și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

În continuare, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocate în prezenta cauză, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Astfel, art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. (nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută) este incident în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar, aspect ce poate crea dificultăți în procedura de executare. Altfel spus, nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu valabilitatea ei.

Aplicând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în fapt, contestatoarea solicită clarificarea nelămuririi ce vizează măsurile desființate prin Decizia penală nr. 1353 din 21 octombrie 2016, în sensul modificării acesteia, prin înlăturarea măsurii confiscării speciale și a măsurilor asigurătorii ce însoțesc o astfel de măsură. Așadar, aspectele solicitate de contestatoare nu pot fi asimilate unor veritabile nelămuriri, în sensul art. 598 lit. c) C. proc. pen. și care să justifice admiterea prezentei contestații la executare; în fapt, contestatoarea solicită o completare a dispozitivului Deciziei penale nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, aspecte ce au fost analizate și cenzurate atât, în rejudecare, prin Decizia nr. 947/A din 29.06.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cât și prin soluționarea contestației de către Înalta Curte prin Decizia penală nr. 170 din 20.03.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. Elveția împotriva Deciziei nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. Elveția împotriva Deciziei nr. 1353 din data de 21 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN