ÎCCJ, decizie (scj.ro #83965)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83965) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Rejudecare în caz de

extrădare. Soluții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale.

Asistența judiciară internațională. Rejudecarea în caz de extrădare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

rejudecare

în caz de extrădare

C.

proc

.

pen

.,

art. 522

1

Art. 522

1

C.

proc

.

pen

., care reglementează

rejudecarea în caz de extrădare, face trimitere la dispozițiile art. 405 - 408

C.

proc

.

pen

., aplicabile

căii extraordinare de atac a revizuirii, însă această trimitere este limitată

la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi pronunțate.

Revizuirea și rejudecarea în caz de

extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor

erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă,

rejudecarea în caz de extrădare are ca scop garantarea dreptului persoanei

extrădate, care a fost judecată și condamnată în lipsă, la un proces echitabil

și, în principal, exercitarea dreptul său la apărare într-un nou ciclu

procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a

interoga martorii sau părțile din proces și de a administra probe în apărarea

sa, atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

În lipsa unei dispoziții contrare,

rejudecarea în caz de extrădare nu se limitează la înlăturarea unei erori

esențiale asupra faptelor, ci poate avea efecte asupra individualizării

pedepsei și, prin urmare,

chiar dacă

probatoriului

administrat cu ocazia rejudecării

confirmă

situația de fapt și vinovăția

inculpatului, cererea acestuia poate fi

admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecința

pronunțării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanțiere

conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința individualizării decât

cea stabilită în primul ciclu procesual.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 560 din 17

februarie 2009

Prin

sentința penală nr. 362/P din 10 decembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Bihor,

în baza art. 522

1

C.

proc

.

pen

., s-a admis cererea de rejudecare formulată de

condamnatul R.R. și, în consecință:

A fost anulată sentința penală nr.

39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia

penală nr.

2690 din 25 mai 2001 a Curții

Supreme de Justiție.

În baza art.

282 alin. (2) C.

pen

. raportat la art. 284 C.

pen

., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.,

art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen

. și art. 76 C.

pen

., a fost condamnat inculpatul la un an închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

., art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen

.

și art. 76 C.

pen

., a fost condamnat inculpatul la un

an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C.

pen

., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea

de un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și b) C.

pen

.

În baza art. 81 C.

pen

. și art. 71 alin. (5) C.

pen

.,

s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei, precum și a pedepsei accesorii

pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82

C.

pen

.

A atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen

.

Tribunalul a reținut că, prin

sentința penală nr. 39 din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, s-a dispus

achitarea inculpatului R.R. în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

. raportat la art. 282

alin. (2) C.

pen

. cu referire la art. 284 C.

pen

. și art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

.,

cu aplicarea art. 41 și art. 42 C.

pen

., apreciindu-se

că faptelor le lipsește intenția, inculpatul neavând intenția de a înșela

părțile vătămate, nu a cunoscut că valuta

cumpărată

în Ungaria, respectiv 700 mărci germane pentru 70.000

forinți este

falsă, aspect de care a luat cunoștință când a fost oprit de organele de

poliție.

Prin decizia penală nr. 132/A/2000 a

Curții de Apel Oradea, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror.

Prin decizia

penală nr. 2690 din 25 mai 2001 a Curții Supreme de

Justiție, s-a

admis recursul procurorului, s-a casat atât decizia, cât și

sentința dată în cauză și, în urma

rejudecării, s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 pedepse a câte 3 ani și 6

luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 282 alin. (2)

C.

pen

. cu referire la art. 284 C.

pen

. și art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

.,

cu aplicarea art. 41 și art. 42 C.

pen

. S-a arătat,

în motivare, că soluția de achitare a inculpatului este greșită și nu se

întemeiază pe probele dosarului care confirmă vinovăția inculpatului. În

consecință, fapta inculpatului, care a constat în punerea în circulație de

valori falsificate și deținerea de astfel de valori pentru punere în

circulație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în

art. 282 alin. (2) C.

pen

. raportat la art. 284 C.

pen

. De asemenea, fapta aceluiași inculpat, care a constat

în inducerea sau menținerea în eroare a unor persoane prin folosirea de

mijloace frauduloase, cu prilejul încheierii sau executării unui contract,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 215 alin.

(2) și (3) C.

pen

.

În cererea de rejudecare după

extrădare înregistrată la

instanță,

condamnatul a solicitat admiterea acesteia în principiu și

rejudecarea

cauzei, întrucât deși a fost prezent în prima instanță, ocazie cu care i s-a

luat declarație, nu s-a mai prezentat în apel, iar recursul s-a judecat fără

citarea sa legală, el domiciliind în

Ungaria,

unde nu a fost citat și nici nu a fost prezent.

În ședința publică din 1 octombrie

2007, s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare,

considerându-se că au fost îndeplinite condițiile prevăzute în art. 522

1

C.

proc

.

pen

., inculpatul

fiind judecat și condamnat în lipsă, respingându-se totodată și cererea de

suspendare a executării.

Rejudecând cauza, s-a luat declarația

inculpatului și au fost audiați martorii M.P. și H.K.

În declarația dată în fața

instanței, inculpatul și-a menținut declarația din fața primei instanțe,

arătând că nu a aflat că bancnotele sunt false decât în momentul în care a fost

oprit de organele de poliție. De asemenea, a arătat că nu a oprit la Vama Borș

să alimenteze autoturismul, decât într-o localitate situată la 20-30 km de

Oradea, de unde a cumpărat benzină și ulei de motor, pentru care a dat o

bancnotă de 100 mărci, după care a mai schimbat o sută de mărci, pe care le

cumpărase pe teritoriul Ungariei de la niște tineri. Același inculpat a mai

arătat că, în localitatea

Urvind

, a oprit și a

cumpărat soției sale struguri în valoare de 80.000 lei, de la partea vătămată,

pentru care a plătit 100 mărci. Pentru restul până la 100 mărci a primit lei de

la aceeași parte vătămată.

Din

coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, a

rezultat că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

În urma rejudecării, instanța a

reținut că, față de faptele

săvârșite, față

de împrejurările în care s-au comis acestea, față de

urmările produse,

fiind vorba despre o sumă relativ mică de monedă falsă pusă în circulație, dată

fiind persoana inculpatului,

faptul că nu

are antecedente penale, a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă

prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen

. și i-a

aplicat o

pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.

Prin

decizia nr. 84/A din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, Secția

penală și pentru cauze cu minori,

a fost

admis apelul procurorului, desființată în

totalitate sentința și

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare formulată de condamnat.

Împotriva

acestei decizii

a declarat recurs

inculpatul

R.

R., invocând, între altele,

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc

.

pen

.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că

recursul este fondat.

Din actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin

sentința

penală nr. 39

din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr.

2690 din 25 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, a fost condamnat inculpatul

R.R. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute în art. 282

alin. (2) C.

pen

. raportat la art. 284 C.

pen

. și art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

.,

ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

.

Inculpatul nu a fost prezent decât

în fața instanței de fond, care, în urma audierii sale și a martorilor din

acte, a dispus achitarea inculpatului, cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d)

C.

proc

.

pen

., pentru

ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în

judecată.

Această soluție a fost menținută de

instanța de apel (care a

respins calea de

atac exercitată de procuror), însă a fost casată prin

decizia instanței

de recurs.

Cu alte cuvinte, inculpatul nu a

fost prezent decât în fața

primei instanțe,

fiind condamnat pentru prima dată de către instanța

de recurs, în lipsa

sa și, evident, fără a fi audiat cu această ocazie.

Ulterior, ca urmare a emiterii

mandatului de executare a pedepsei închisorii și a extrădării sale din

Germania, inculpatul a formulat

o

cerere

de

rejudecare

a

cauzei

conform

art. 522

1

C.

proc

.

pen

.

Instanța învestită cu soluționarea

cererii formulate de condamnat a procedat la audierea acestuia și a doi martori

din acte, iar prin sentința penală nr. 362/P din 10 decembrie 2007 a

admis cererea de rejudecare, a anulat sentința

penală nr. 39 din 14

februarie 2000 a Tribunalului Bihor și a pronunțat

o nouă hotărâre, condamnându-l pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de un an și

6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C.

pen

.

În esență, în urma rejudecării,

instanța a reținut că din coroborarea întregului probatoriu administrat în

cauză rezultă că

inculpatul se face vinovat

de săvârșirea faptelor reținute în sarcina

sa, însă față de

împrejurările în care acestea s-au comis, de urmările produse, de persoana

inculpatului, pot fi reținute în favoarea acestuia circumstanțe atenuante

judiciare, iar scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea

acesteia în regim de detenție.

Această sentință a fost apelată

numai de procuror, calea de atac fiind admisă, hotărârea desființată în

totalitate, iar cererea de rejudecare respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut în esență

că, dacă în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat

de inculpat, se constată că acesta nu are

nicio

influență asupra

hotărârii

pronunțate în cursul primei judecăți, cererea de rejudecare

trebuie

respinsă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.

R.

Potrivit art. 385

1

alin.

(4) C.

proc

.

pen

., părțile

pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au

folosit

apelul, dacă prin decizia

pronunțată în apel a fost modificată soluția

din sentință și numai cu

privire la această modificare.

În speță, în condițiile în care,

fiind condamnat în primă instanță, inculpatul nu a exercitat calea apelului, el

a achiesat în totalitate la soluția pronunțată, atât în ce privește vinovăția,

cât și tratamentul sancționator; în consecință, criticile pe care el le poate

formula în recurs trebuie să vizeze doar soluția instanței de apel,

limitându-se la modificările pe care aceasta Ie-a adus sentinței instanței de

rejudecare.

În acest context, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că apelul declarat de procuror a vizat două

aspecte: pe de

o parte, faptul că în mod

greșit a fost admisă în principiu cererea de

rejudecare (în condițiile

în care inculpatul, legal citat, a fost prezent

în fața instanței de fond), iar pe de altă parte, faptul că în mod

greșit

s-a

reindividualizat

pedeapsa (în

condițiile în care starea de fapt stabilită în urma rejudecării nu s-a

modificat).

Instanța de apel a răspuns în mod

explicit și corespunzător criticii referitoare la admisibilitatea cererii de

rejudecare, însă în ce privește individualizarea pedepsei considerentele

instanței de control judiciar sunt echivoce, întrucât deși pare că analizează

pe fond cea de-a doua critică formulată de procuror, instanța de apel își

motivează soluția de respingere a cererii de rejudecare prin

aceea că „probele administrate cu ocazia rejudecării

cauzei nu pot

înlătura starea de fapt și nici vinovăția inculpatului

reținută în cursul primei judecăți.”

Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare

este garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu

respectarea în principal a dreptului său la apărare.

Aceasta presupune posibilitatea

persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga martorii sau

părțile din proces, de a administra probe în apărarea sa, atât pe situația de

fapt, cât și în circumstanțiere.

În acest

context, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că persoana extrădată

are

dreptul la o nouă

judecată, finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanța

de rejudecare constată, după readministrarea probatoriului și/sau administrarea

de probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanțe decât cele reținute în

cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de

fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică

sau chiar tratamentul

sancționator.

În acest sens, chiar dacă art. 522

1

C.

proc

.

pen

. face

trimitere la dispozițiile legale aplicabile în materia revizuirii, această

referire este una limitată la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot

fi date la finalizarea acesteia.

Cu alte cuvinte, deși sunt în parte

identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate

distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra

faptelor reținute într-o hotărâre definitivă (în esență, a condamnării unei

persoane nevinovate sau a achitării dispuse în mod neîntemeiat), rejudecarea în

caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată și

condamnată în lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu

procesual.

În lipsa unei dispoziții legale în

sens contrar, rezultă că rejudecarea în caz de extrădare nu se va limita la

înlăturarea unei grave erori de fapt, constând în eventuala condamnare a unei

persoane nevinovate, ci va putea avea efecte inclusiv în privința

individualizării pedepsei, în măsura în care probatoriul administrat cu ocazia

rejudecării va conduce la o altă concluzie decât cea stabilită în această

privință în primul ciclu procesual.

Dincolo de deosebirile existente

între cele două instituții, această soluție se impune de la sine, ținând seama

de situația în

care se află persoana

extrădată, aceea de a fi fost condamnată în

lipsă, ceea ce prezumă că nu

a avut posibilitatea de a administra probe în apărarea sa, atât în ce privește

vinovăția, cât și sub aspectul sancțiunii ce i s-ar putea aplica.

Aceasta

înseamnă că, chiar dacă situația de fapt și vinovăția

inculpatului rămân aceleași în urma

probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, cererea inculpatului va putea

fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (cu consecința

pronunțării unei noi hotărâri), dacă probele administrate în circumstanțiere

conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința tratamentului

sancționator.

Or, în speță,

inculpatul a depus la dosarul de rejudecare

o serie de înscrisuri în circumstanțiere asupra cărora

instanța de apel nu s-a pronunțat, deși era

învestită cu soluționarea

căii de atac declarate de procuror și care

privea, între altele, individualizarea pedepsei aplicate acestuia.

Procedând astfel, instanța de control judiciar a pronunțat o

hotărâre supusă casării, fiind incident cazul prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 teza a

ll-a

C.

proc

.

pen

., sens în care recursul inculpatului a fost

admis, iar decizia nr. 84/A din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea,

Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost casată, dispunându-se

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Oradea -

conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc

.

pen

.