ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 29 ianuarie 2018 contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

S-a solicitat anularea hotărârii atacate și soluționarea pe fond a cauzei apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, precum și că Înalta Curte de Casație și Justiție, respingând recursul, a omis să cerceteze un motiv de casare invocat de recurent în termen, precum și probele noi depuse odată cu cererea de recurs.

În expunerea motivelor contestației în anulare s-a arătat că:

- hotărârea pronunțată a avut la bază mai multe erori materiale legate de împrejurarea că la data săvârșirii unei pretinse abateri disciplinare (17.07.2013) militarilor din Ministerul Afacerilor Interne li se aplica un regulament al disciplinei militare, iar la data emiterii deciziei de sancționare (01.08.2013) li se aplica un altul.

- o altă eroare materială, indicată de contestator, se referă la invocarea unui ordin al ministrului afacerilor interne, nr. 26/1990, ca temei pentru aplicarea și militarilor din Ministerul Afacerilor Interne a regulamentului disciplinei militare aprobat de ministrul apărării naționale, iar cea de-a doua la lipsa datelor de identificare a regulamentului disciplinei militare constatat de Înalta Curte de Casație și Justiție ca temei legal pentru aplicarea sancțiunii contestate, în condițiile în care Regulamentul M 64/2013 se aplică militarilor din MAI începând cu data de 25.07.2013.

- totodată, s-a invocat și o pretinsă declarație pe care recurentul-reclamant ar fi dat-o în fața comisiei de cercetare a unei contestații, care, cu toate că nu se află în dosarul cauzei, este invocată pentru a justifica aplicarea sancțiunii.

De asemenea, a susținut contestatorul că instanța, respingând recursul, a omis să cerceteze motivul de casare invocat în termen privitor la faptul că Regulamentul interior al pârâtului, ale cărei prevederi ar fi fost încălcate de recurent, Regulamentul Intern al Inspectoratului General de Aviație, aprobat prin OIG nr. 7/17.06.2014, nu se afla în vigoare la data săvârșirii faptei, în dimineața zilei de 14.07.2014, astfel că nu-i era opozabil.

De asemenea s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, respingând recursul, a omis să cerceteze probele noi depuse de recurent odată cu recursul, respectiv, extras din Ordinul de zi pe unitate al U.Sp. Av. București nr. 136 din 16.07.2013, privind programul de lucru stabilit pentru data de 17.07.2013, fișa postului nr. x din data de 17.09.2012, extras din Regulamentul intern al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul inspectorului general nr. 7 din 17.06.2014, cu art. 120 și 300, tabelul nominal cu personalul Biroului management aeronautic care a luat cunoștință de Regulamentul interior al Inspectoratului General de Aviație, nr. 28408 din 15.07.2014.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 martie 2018 intimatul Inspectoratul General de Aviație a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.

Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 295 din 6 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a constatat că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în condițiile în care nu se poate constata neanalizarea unei cereri de probațiune cât timp nu a fost promovată o atare cerere în condițiile prevăzute de C. proc. civ.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., s-a reținut că din cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de fond rezultă faptul că prima instanță a procedat la stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate, astfel cum acestea au fost solicitate de ambele părți, fiind expuse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat argumentele părților.

Referitor la cel de al treilea motiv de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat instanța de control judiciar că în mod greșit a susținut recurentul-reclamant că Ordinul ministrului apărării naționale nr. M64/2013 nu era aplicabil la data săvârșirii ambelor abateri disciplinare contestate, actul fiind în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.

Răspunzând celorlalte critici ale recurentului-reclamant, Înalta Curte le-a înlăturat, în sensul că numai înscrierea programului orar sau de lucru în ordinul de zi pe unitate de către comandantul unității face dovada acestui program, fiind de precizat faptul că relevantă în privința aprecierii legalității sancțiunii aplicate prin Ordinul inspectorului general nr. x din 01.08.2013 este împrejurarea cunoașterii de către recurentul-reclamant a programului pentru data de 17.07.2013.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reținut că, în fața comisiei de cercetare a contestației formulate, reclamantul a susținut că în dimineața zilei de 17.07.2013 s-a deplasat către unitate cu autoturismul personal, dar pe drum a observat că nu mai avea combustibil să ajungă la destinație, hotărând să se întoarcă la domiciliu și să se deplaseze la serviciu cu bicicleta.

De asemenea, contrar celor menționate de recurentul-reclamant, Înalta Curte a constatat că în cuprinsul actului administrativ criticat se menționează fapta ce constituie abatere disciplinară - neîncadrarea în programul unității precum și temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară - art. 51 alin. (1) lit. a) din Regulamentul disciplinei militare.

Aceleași considerente au fost reținute și în privința modalității de soluționare a cererii de anulare a Deciziei nr. 28587 din 21.07.2014, emise de comandantul unității speciale de aviație București.

A observat instanța de recurs că dispozițiile regulamentare invocate de recurentul-reclamant interzic explicit prezentarea militarilor la unitate în pantaloni scurți tip șort ori în pantaloni strâmți/colanți iar ținuta sportivă este admisă numai pe timpul desfășurării activităților sportive conform programului aprobat cât și în cursul deplasării la și de la sala/terenul de sport.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Strict formal, cererea formulată nu este inadmisibilă, pentru că motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

În concret însă, prin motivele formulate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat prezenta cale de atac, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...)

În cadrul motivelor de contestație în anulare întemeiate pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., titularul căii de atac arată că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată este rezultatul unor erori materiale după cum urmează: în mod eronat este menționat O.M.A.I. nr. 26/17.03.1990 ca temei al aplicării și militarilor din MAI a Regulamentului disciplinei militare aprobat prin O.M.Ap. N. nr. M64/2013, acesta nefiind menționat în niciuna din deciziile contestate; pretinsa declarație, inexistentă, dată de recurent în fața comisiei de cercetare a contestației sancțiunii nr. x/01.08.2013; lipsa datelor de identificare a actului normativ pe care s-a întemeiat aplicarea sancțiunii; împrejurarea că O.M.A.I. nr. 116/24.05.2013 și Regulamentul disciplinei militare aprobat prin O.M.Ap. N. nr. M64/2013 s-au aplicat militarilor din MAI începând cu data de 25.07.2013, ulterior datei săvârșirii pretinsei abateri disciplinare de către recurent.

Se constată că invocatele erori săvârșite de instanța de recurs nu se încadrează în noțiunea de "erori materiale", în sensul textului de lege anterior citat. În sintagma folosită de legiuitor se includ erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă ori se omit date materiale/factuale importante ale cauzei.

Cazul de contestație în anulare menționat nu permite reexaminarea fondului, or, în realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptate, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că excedează voinței legiuitorului, excedând și prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de reclamantul-contestator nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care aspectele invocate au fost analizate de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Cât privește contestația întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., și aceasta este vădit neîntemeiată întrucât nu este îndeplinită ipoteza textului de lege, în sensul omisiunii instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.

Necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanța de recurs cu privire la apărările părților, iar, mai mult, astfel cum rezultă din expunerea ce face parte din considerentele prezentei hotărâri, instanța de recurs a motivat de ce nu poate fi primită susținerea recurentului cu privire la data intrării în vigoare a ordinului reclamat.

În egală măsură, nici modalitatea în care instanța de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză nu se încadrează în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazului de contestație în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunțate în recurs, un demers care este inadmisibil.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - GV