ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2019

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 9 decembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, Municipiul Iași, prin primar, Consiliul Local al municipiului Iași și Primăria Iași- Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al statului decurgând din Decretul de expropriere a C.S. al R.S.R. nr. 327/1984 vizând imobilul în suprafață de 1.590 mp situat în Iași, strada x nr. 9, iar în subsidiar să se constate caducitatea de plin drept a Decretului nr. 327/1984 privind același imobil, raportat la art. 33 din Legea nr. 33/1994, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenului înscris în CF, pe care l-a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 de la proprietarii tabulari, soții B. și C., care, la rândul lor, au dobândit proprietatea în baza Sentinței civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași (irevocabilă la data de 7 ianuarie 2008), de la D. cu care aveau încheiat un act sub semnătură privată la data de 14 martie 1986.

Titlul de proprietate al statului este nevalabil încă de la adoptarea lui deoarece a încălcat prevederile legale în vigoare la acea epocă, cu privire la necesitatea publicării în Buletinul Oficial a Decretului nr. 327/1984, acordarea unor despăgubiri efective, juste și prealabile persoanelor expropriate și existența unei decizii administrative individuale (proces-verbal) de preluare efectivă a imobilului de la persoana expropriată.

Decretul nr. 327/1984 a devenit caduc de plin drept, întrucât a fost emis la data de 18.09.1984, însă a fost publicat în Monitorul Oficial abia în anul 2009, conform H.G. nr. 517/2009, ca atare, nu-și putea produce efectele decât după data publicării și nicidecum anterior acestui moment.

De asemenea, decretul a devenit caduc în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus măsura exproprierii nu au fost începute până în prezent pe teren, nu a fost declarată o nouă utilitate publică, iar imobilul nu a fost niciodată preluat de expropriator, fiind în mod neîntrerupt în stăpânirea reclamantei și a antecesorilor acesteia, caducitatea operând deci de plin drept, după împlinirea termenului de 1 an, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, respectiv 2 iunie 1995.

Prin sentința civilă nr. 819 din 2 aprilie 2012, Tribunalul Iași a declinat, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului român, decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 în favoarea Judecătoriei Iași.

Prin aceeași sentință, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea caducității de plin drept a Decretului de Expropriere nr. 327/1984, raportat la dispozițiile art. 35 al Legii nr. 33/1994, cerere ce a fost înregistrată separat sub nr. x/2012 iar prin încheierea din 23 aprilie 2012 s-a dispus, în baza art. 244 (1) pct. l din C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecării cauzei ce face obiectul prezentului dosar până la soluționarea irevocabilă a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului decurgând din Decretul de expropriere 327/1984.

Constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al statului a fost soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosar nr. x/2012 (definitivă prin Decizia nr. 685 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin Decizia nr. 328 din 17 februarie 2017 a ICCJ, secția I civilă).

După rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 859 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, pricina de față a fost repusă pe rol în vederea continuării judecății, la cererea reclamantei SC A. SRL prin încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2018.

După repunerea cauzei pe rol, reclamanta a formulat completări la cererea inițială de chemare în judecată prin care arată că terenul nu a fost preluat în mod efectiv pentru a opera transferul dreptului de proprietate. Având în vedere că Decretul nr. 327/1984 nu și-a produs efectele la momentul emiterii acestuia, acesta nefiind publicat în Monitorul Oficial; că Decretul nr. 467/1979, care a stat la baza emiterii Decretului nr. 327/1984 a fost abrogat prin Legea nr. 33/1994 începând cu data de 2 iunie 1994 și că ulterior abrogării art. 4 din Decretul nr. 467/1979 nu mai exista temeiul legislativ pentru preluarea efectiva a terenurilor expropriate prin decrete emise în perioada comunistă, reclamanta a solicitat constatarea faptului că Decretul nr. 327/1984 a devenit caduc.

Conform normelor de drept material în vigoare la momentul emiterii Decretului nr. 327/1984, transferul dreptului de proprietate de la expropriat la Statul Roman nu opera decât după preluarea efectivă a imobilului (în speță a terenului), nefiind suficientă simpla emitere a unui Decret de expropriere (nepublicat în Monitorul Oficial).

În acord cu deciziile Curții Constituționale nr. 45/1993, respectiv 75/1995, obligatorii pentru instanțele de judecată, constatarea caducității decretelor de expropriere pentru fiecare caz în parte, este supusă condiției impuse de art. 4 din Decretul nr. 467/1979 (preluarea efectivă).

Prin Sentința nr. 538 din 20 martie 2018 Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei de interes invocată în cauză de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași - Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat pentru suprafața de 300 mp; a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași - Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a Județului Iași; a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași-Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a Județului Iași, pentru restul suprafeței pretinse.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este neîntemeiată, întrucât, față de obiectul cauzei, Statul Român este emitentul actului normativ a cărui caducitate se solicită a fi constatată și este firesc ca speța să fie analizată și hotărârea să fie pronunțată în contradictoriu cu el. Totodată, Statul Român avea obligația, în temeiul Decretului de expropriere nr. 327 din 18 septembrie 1984, de a prelua terenul și de a achita despăgubirile pentru a opera transferul dreptului de proprietate.

Excepția lipsei de interes invocată în cauză de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași și Primăria Municipiului Iași-Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, a fost admisă doar în ce privește constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R pentru suprafața de 300 mp teren. Deși ambele sancțiuni, nulitatea și caducitatea, sunt cauze de ineficacitate, nulitatea presupune un act nevalabil determinat de cauze anterioare sau concomitente cu momentul încheierii actului, în timp ce caducitatea presupune un act valabil încheiat și intervine dintr-o cauză ulterioară încheierii actului juridic și străină de voința autorului actului. De asemenea, nulitatea operează, în principiu, retroactiv (ex tunc), în timp ce caducitatea operează numai pentru viitor (ex nunc).

Având în vedere că prin Sentința civilă nr. 859 din 11 mai 2016, cu privire la suprafața de 300 mp, ce face și obiectul prezentei cauze, reclamanta a obținut deja o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate al Statului decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R., apare ca fiind lipsită de interes soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caducității aceluiași decret de expropriere.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la diferența de suprafață de 1290 mp situată în Iași, str. x (diferență dintre suprafața totală de 1.590 mp și suprafața de 300 cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate al Statului), cu motivarea că prin Sentința civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert E. și ale suplimentului la raport, coroborate cu anexele la Decretul nr. 327/1984 doar suprafața de 300 mp a făcut obiectul exproprierii din proprietatea F., restul suprafeței până la 1.590 mp fiind expropriată din proprietatea altor persoane, ce nu sunt părți în această cauză și nici nu se află în raporturi juridice încheiate anterior cu reclamanta SC A. SRL; doar proprietarii expropriați la acea epocă și moștenitorii lor puteau invoca nulitatea, vătămarea produsă prin Decretul de expropriere nr. 327/1984, cu privire la diferența până la 1.590 mp.

Prin urmare, s-a considerat că, pentru suprafața de teren ce excede suprafeței de 300 mp, reclamanta nu își justifică calitatea procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC A. SRL, arătând că în mod greșit s-a reținut excepția lipsei calității procesuale active prin raportare la puterea de lucru judecat, întrucât nu există identitate de cauză sau obiect, iar calitatea de proprietar deținută la momentul emiterii decretului de expropriere nu are nicio legătură cu caducitatea decretului.

În mod greșit instanța de fond a reținut că doar proprietarii expropriați la acea epocă și moștenitorii lor puteau solicita constatarea caducității, negând astfel autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 și constatând în mod greșit că apelanta nu este succesoarea în drepturi a celor au deținut întreaga suprafața de 1250 mp. Orice persoană interesată poate invoca caducitatea decretului pentru diferența de 1250 mp, cu atât mai mult proprietarul tabular actual poate solicita constatarea faptului că decretul de expropriere nu și-a produs efectele.

Afirmația conform căreia B. și SC A. SRL au dobândit dreptul de proprietate doar cu privire la suprafața de 300 mp de la D., nu este susținută de niciun mijloc de probă, apelanta a dovedit că a dobândit întreaga suprafață în litigiu de la B., prin contract de vânzare cumpărare autentic, acesta la rândul său dobândind dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru întreaga suprafața, respectiv Sentința civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2007, a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin soluția adoptată.

Instanța de fond a ignorat însuși caracterul acțiunii în constatare, reglementată de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. din 1865 în sensul că justificarea interesului este condiția primordială de admisibilitate, condiție care, odată îndeplinită, atrage și reținerea calității procesuale active, așa cum se arata în doctrina juridică.

Caducitatea a apărut în anul 2009, data declasificării decretului și se constată doar pentru viitor, iar calitatea procesuală activă aparține celor care aveau un interes legitim în anul 2009, respectiv SC A. SRL, care a dobândit terenul prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 de la B., care stăpânea întreaga suprafață de 1590 mp conform Sentinței civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007.

La data de 28 septembrie 2018 a fost înregistrată cererea apelantei privind invocarea excepției de neconstituționalitate a decretului de expropriere nr. 327/1984.

Prin Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2018 Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins apelul reclamantei.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită, în speță, cerința ca actul normativ criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în acest stadiu procesual.

Pe fond, instanța de apel a reținut că obiectul apelului se limitează la soluția dată de instanța de fond în privința suprafeței de teren de 1.290 mp, ce excede celei de 300 mp teren situat în Iași, str. x, apelanta-reclamantă neformulând critici de nelegalitate sau de netemeinicie în privința soluției de respingere, ca fiind lipsită de interes, a cererii de constatare a caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru această suprafață de 300 mp.

În mod întemeiat și conform prevederilor legale, instanța de fond a concluzionat că reclamanta nu justifică legitimare procesuală activă în ceea ce privește constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R pentru diferența de suprafață de 1.290 mp, dând eficiență prezumției de lucru judecat deduse din Sentința civilă nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2012.

Instanța de fond a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, anume prezumției de lucru judecat, mijloc de probă, care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Sub acest aspect, în mod corect a statuat instanța de fond că nu se impune a se verifica tripla identitate (de părți, obiect și cauză), specifică excepției de lucru judecat, în sensul art. 163 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, ce semnifică faptul că partea care a pierdut procesul nu mai poate să repună în discuție, între aceleași părți, aceleași pretenții cu același temei juridic.

Nu au fost primite criticile apelantei, în sensul că nu s-ar putea reține prezumția de lucru judecat, această prezumție operând în speță, cu valoarea evidentă a unui mijloc de probă, pentru că este repusă în discuție o chestiune tranșată deja anterior, între aceleași părți, anume cea privind proprietarul terenului în suprafață de 1290 mp, ce excede celei de 300 mp, teren situat în Iași, str. x.

Referitor la prezumția de lucru judecat dedusă din Sentința civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași care valorează titlu de proprietate al autorului B., în privința terenului în suprafață de 1590,174 mp situat în Iași, str. x, instanța de apel a reținut că hotărârea judecătorească a fost pronunțată în executarea unei obligații de a face, anume cea a promitentei-vânzătoare D. de a transmite promitentului-cumpărător B. proprietatea asupra terenului, având ca fundament convenția olografă a părților în acest sens datată 14 martie 1986.

Această hotărâre judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Față de terți (Municipiul Iași) hotărârea a devenit inopozabilă, pentru că a fost făcută proba contrară.

Având a compara titlurile de proprietate ale părților, în Dosarul nr. x/2009, prin Sentința civilă nr. 627/2011, rămasă definitivă la instanța de apel - sentință menționată atât de reclamantă cât și de pârâți - Judecătoria Iași a statuat că, în raport cu apelanta SC A. SRL, este preferabil titlul de proprietate al Municipiului Iași atât în privința suprafeței de teren de 300 mp situată în Fundac Păcureț nr. 9 teren ce a fost expropriat de la numitul G. cât și în privința suprafeței de 770 mp teren situat în str. x, ce a aparținut numitei H., admițând în consecință acțiunea în revendicare formulată de Municipiul Iași în contradictoriu cu SC A. SRL.

Instanța care s-a pronunțat asupra revendicării a avut în vedere că, prin Sentința civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2007 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta D. și s-a dispus translarea proprietății asupra suprafeței de teren de 1590,174 mp situată în Iași, Fundac Păcureț nr. 9, că în baza acestei hotărâri judecătorești irevocabile s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în persoana autorului B. la data de 17 ianuarie 2008, că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29 mai 2008 B. a înstrăinat către SC A. SRL suprafața de teren de 1590,174 m.p. menționându-se că suprafața de teren a fost dobândită în baza Sentinței civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/2007.

A reținut totodată instanța că, prin H.C.L. nr. 69 din 11 septembrie 2008 s-a aprobat atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Iași a terenului de 900 mp situat în Iași, șos. x și a terenului de 300 m.p. situat în Iași, Fundac Păcureț, nr. 9 în vederea punerii în posesie a revoluționarilor, membri ai I., că prin H.C.L. nr. 143 din 31 martie 2008 s-a dispus concesionarea celor două suprafețe de teren în cote indivize egale, iar prin H.C.L. nr. 337 din 17 septembrie 2008 s-a dispus revocarea celor două hotărâri de consiliu local și, pe cale de consecință, încetarea contractelor de concesiune.

Prin urmare, criticile apelantei, în sensul că în cauza de față instanța de fond ar fi încălcat prezumția de lucru judecat dedusă din Sentința civilă nr. 11689 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2007 nu se pot primi, în speță nefiind vorba despre prezumția de lucru judecat ci de faptul că sentința nu este opozabilă Municipiului Iași care a probat contrariul, anume că este proprietarul terenului pretins de apelantă, titlul său de proprietate fiind preferat în raport cu cel al apelantei-reclamante.

În atare circumstanțe criticile apelantei privind încălcarea dreptului său de proprietate, privind denegarea de dreptate sunt fără fundament.

În concluzie corect a statuat instanța de fond în sensul că, în lipsa calității de proprietar al terenului pretins, apelanta nu justifică legitimare procesuală activă în acțiunea având ca obiect constatarea caducității decretului de expropriere, iar argumentarea apelantei în sensul că orice persoană interesată poate solicita a se constata caducitatea decretului - ea însăși cu atât mai mult cu cât instanța, indirect, i-a recunoscut interesul în promovarea demersului judiciar - este lipsită de fundament.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8,9 C. proc. civ. reclamanta SC A. SRL, formulând următoarele critici:

- În mod nelegal și în afara cadrului procesual instanța de apel a dat eficiență hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul având ca obiect revendicare, respectiv Sentința civilă nr. 627/2011, care nu este irevocabilă (întrucât judecata recursului împotriva acesteia a fost suspendată de către Înalta Curte până la soluționarea prezentei cauze), astfel încât nu există autoritate de lucru judecat, iar instanța s-a pronunțat, în acest mod, cu depășirea limitelor învestirii; instanța trebuia să se pronunțe exclusiv cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei și nu pe fondul cauzei, analizând pretinsa calitate de proprietar a Municipiului Iași.

- Instanța de apel nu a motivat hotărârea pronunțată, ci a preluat considerente din alte hotărâri fără a formula argumente proprii cu referire la soluția respingerii apelului, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Motivarea este și contradictorie, întrucât deși trebuia să constate că Municipiul Iași, prin revocarea hotărârii consiliului local și-a revocat propriul titlu de proprietate, instanța de apel, cu ignorarea situației de fapt reale, constată că acesta a probat contrariul, anume că este proprietarul terenului pretins de reclamantă, fără a avea suport probatoriu în acest sens.

Hotărârea atacată conține motive străine de natura pricinii, întrucât soluția privind inexistența dreptului de proprietate al Statului Român, conținută în considerentele Sentinței civile nr. 538/2018, nu a fost apelată de părți, intrând în autoritatea de lucru judecat, iar prin pronunțarea asupra acestui aspect referitor la care nu mai avea competența să-l analizeze, instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, creând SC A. SRL o situație mai gravă decât cea de la fond; în cadrul acțiunilor în constatare, singura condiție de admisibilitate este existența interesului.

- Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv titlul de proprietate al SC A. SRL și al autorilor săi, referitor la care a săvârșit trei erori evidente: permițând Municipiului Iași să facă proba contrară, a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 11689 din 18 octombrie 2007 a Judecătoriei Iași, constitutivă de drepturi (definitivă și irevocabilă) prin care B. (autorul reclamantei) a dobândit întreaga suprafață de teren; a permis, în mod nelegal, proba unui fapt contrar împotriva unui act autentic cum este Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29 mai 2008 prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, cu înscrisuri cu valoare probatorie inferioară; a reținut în mod nelegal că dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile și intabulat în cartea funciară este inopozabil autorităților; susține, de asemenea, că este suficient să își justifice interesul, în calitate de proprietar tabular, în formularea acțiunii în constatare.

- Instanța de apel a procedat la aplicarea și interpretarea greșită a legii considerând că reclamanta nu este proprietara întregii suprafețe în litigiu, în condițiile în care titlul acesteia și al autorilor săi (act autentic de vânzare-cumpărare și hotărâre judecătorească irevocabilă) sunt necontestate și opozabile erga omnes, urmare a înscrierii lor în cartea funciară, ceea ce a creat o prezumție absolută de proprietate. În acțiunea în nulitate s-a reținut că are un bun și, deși a constatat nulitatea parțială doar pentru 300 mp, decretul de expropriere este nul pentru întreaga suprafață considerentele instanței având aplicabilitate generală.

- Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea în ce privește condițiile caducității, pe care avea obligația de a le analiza prin raportare la situația juridică a terenului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, și nu la momentul emiterii actului; instanța a aplicat astfel condițiile de la nulitate în cauza privind caducitatea.

- Instanța de apel a interpretat greșit temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 111 C. proc. civ., referitor la care legiuitorul a instituit o singură condiție de admisibilitate, respectiv aceea a interesului, aceasta însemnând că partea ce are interes are și calitate procesuală activă.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Intimații Municipiul Iași prin primar, Consiliul Local al municipiului Iași, Primăria Iași-Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, au formulat întâmpinare solicitând constatarea nulității recursului, pentru neîncadrarea în motivele indicate și, în subsidiar, respingerea acestuia.

Recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost disjuns și judecat separat în Dosarul x/2012 prin Decizia nr. 151 pronunțată de același complet la data de 30 ianuarie 2019.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În prima critică se susține că instanța de apel s-ar fi pronunțat cu depășirea limitelor învestirii, dând eficiență unei hotărâri judecătorești pronunțate în dosarul având ca obiect revendicare, respectiv Sentința civilă nr. 627/2011, care nu este irevocabilă, judecata ei fiind suspendată în recurs, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat.

De asemenea, recurenta apreciază că instanța trebuia să se pronunțe exclusiv cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei și nu pe fondul cauzei, analizând pretinsa calitate de proprietar a Municipiului Iași, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Sunt nefondate aceste susțineri, întrucât instanța de apel nu s-a prevalat de prezumția de lucru judecat a Sentinței nr. 627/2011, ci de cea a Sentinței civile nr. 859/2016, pronunțată în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, pe care a considerat-o un mijloc de probă apt a dovedi situația dreptului de proprietate asupra diferenței de 1290 mp teren.

Faptul că instanța de apel a făcut referire, în considerente, la Sentința civilă nr. 627/2011 nu reprezintă o extindere a obiectului judecății, în condițiile în care a extras din cele statuate prin respectiva hotărâre, definitivă, nu și irevocabilă, aceleași elemente referitoare la transmiterea succesivă a dreptului de proprietate de la titularul inițial D. la reclamantă, pentru a conchide că, ceea ce a putut transmite aceasta, a fost doar suprafața de 300 mp, pe care o deținea, suprafață cu privire la care, în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, s-a constatat nulitatea preluării de către stat. Prin urmare, în economia soluției, referirea la acțiunea în revendicare, a cărei judecată a fost suspendată, este lipsită de relevanța pe care i-o conferă recurenta, acela de considerent decisiv, cu atât mai mult cu cât soluția atacată este cea a neîndeplinirii unei condiții de exercitare a acțiunii, aceea a lipsei calității procesuale active, și nu vizează fondul dreptului, respectiv preferabilitatea vreunuia dintre titlurile exhibate de părți.

Nici împrejurarea că, în aprecierea corectitudinii modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, instanța s-a referit la deținătorii anteriori ai terenului - obiect al litigiului, nu constituie o depășire a limitelor permise ale devoluției în apel, întrucât pentru a stabili calitatea procesuală a părții este necesară verificarea identității între reclamant și titularul dreptului de proprietate pretins.

Se invocă, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii, care nu ar cuprinde argumente proprii, ci considerente din alte hotărâri, dar și o motivare contradictorie în ceea ce privește calitatea de proprietar a Mun. Iași, recurenta susținând că instanța ar fi trebuit să constate că Municipiul Iași, prin revocarea hotărârii consiliului local și-a revocat propriul titlu de proprietate. De asemenea se afirmă că hotărârea atacată conține motive străine de natura pricinii, întrucât statuarea privind inexistența dreptului de proprietate al Statului Român, conținută în considerentele Sentinței civile nr. 538/2018, nu a fost apelată de părți, intrând în autoritatea de lucru judecat, astfel că instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus, creând SC A. SRL o situație mai gravă decât cea de la fond. Consideră recurenta că în cadrul acțiunilor în constatare, singura condiție de admisibilitate este existența interesului.

Și această critică este nefondată, întrucât instanța a răspuns motivelor de apel, dezvoltând un raționament corect, ce susține soluția. Contrar aserțiunilor recurentei, reținerea de către instanță a faptului că reclamanta nu justifică întinderea dreptului de proprietate și asupra diferenței de 1.290 mp, întemeiată pe considerentele unei hotărâri judecătorești ce a dezlegat această problemă litigioasă și care constituie un mijloc de probă în prezenta cauză, nu poate fi calificată ca absență a motivării.

De asemenea, contrarietatea de considerente se verifică între cele ce dezvoltă raționamentul propriu al instanței și nu poate fi analizată, cum pretinde recurenta, în raport de punctul de vedere al părții în interpretarea situației deduse judecății, ce nu a fost validat în cauză.

Invocând teza unor motive străine de pricină, recurenta reproșează instanței de apel că i-ar fi creat o situație mai gravă în propria cale de atac, contrazicând un aspect intrat în puterea lucrului judecat la fond, și anume inexistența dreptului de proprietate al Statului Român.

Este eronată o astfel de teză, întrucât instanța de apel a păstrat soluția fondului, astfel că nu se poate aprecia că i-a agravat reclamantei situația în propria cale de atac. În plus, nu rezultă, din motivare, că s-ar fi contrazis prin motivare o situație juridică, reținută la judecata în primă instanță, ce nu ar mai fi făcut obiect al controlului judiciar.

Dimpotrivă, ceea ce a constatat prima instanță a fost faptul că doar 300 mp au fost expropriați de la autoarea reclamantei, D., restul de teren până la 1.590 mp fiind expropriat din proprietatea altor persoane, pentru această diferență reclamanta nejustificând calitatea procesuală activă, acesta fiind considerentul decisiv al judecății în primă instanță, necontrazis prin considerentele instanței de apel.

În baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv titlul de proprietate al SC A. SRL și al autorilor săi.

În acest sens pretinde că, permițând Municipiului Iași să facă proba contrară cu înscrisuri cu valoare probatorie inferioară, a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 11689 din 18 octombrie 2007 a Judecătoriei Iași, constitutivă de drepturi (definitivă și irevocabilă) prin care B. (autorul reclamantei) a dobândit întreaga suprafață de teren, precum și Actul autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 29 mai 2008 prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren. În acest sens, apreciază că, în mod nelegal, instanța a considerat că dreptul de proprietate dobândit în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile și intabulat în cartea funciară este inopozabil autorităților.

Susținerile recurentei sunt neîntemeiate. Instanța nu s-a limitat a verifica doar contractul de vânzare al acesteia, situație în care interpretarea ei ar putea fi cenzurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci a constatat, în mod corect, efectul relativ al Hotărârii judecătorești nr. 11689/2007, ce reprezintă titlul antecesorului său, produs exclusiv între părțile litigante, precum și efectul de opozabilitate față de terți al acesteia, însă doar ca un fapt juridic, cu privire la care este îngăduită proba contrară. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susține, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a procedat la aplicarea și interpretarea greșită a legii considerând că reclamanta nu este proprietara întregii suprafețe în litigiu, în condițiile în care titlul acesteia și al autorilor săi (act autentic de vânzare-cumpărare și hotărâre judecătorească irevocabilă) sunt necontestate și opozabile erga omnes, urmare a înscrierii lor în cartea funciară, ceea ce a creat o prezumție absolută de proprietate.

Consideră că prin acțiunea în nulitate s-a reținut că are un bun și, deși s-a constatat nulitatea parțială doar pentru 300 mp, decretul de expropriere este nul pentru întreaga suprafață, considerentele instanței având aplicabilitate generală.

O astfel de interpretare nu poate fi reținută întrucât, odată ce s-a stabilit că hotărârea judecătorească a autorului recurentei, nr. 11689/2007, ce nu reprezintă un act juridic constitutiv de drepturi, ci constatator al unui transfer al dreptului de proprietate, este, în prezenta cauză, un mijloc de probă ce creează o prezumție relativă și nu absolută, cum susține recurenta, cu privire la întinderea dreptului de proprietate, a fost administrată o probă contrară prin care a fost stabilită întinderea dreptului transmis.

Nici înscrierea în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi și nu creează o prezumție absolută de proprietate, cum susține recurenta, ci doar un efect de publicitate și de opozabilitate a dreptului real înscris, a cărui întindere, de asemenea, se prezumă a fi validă, până la momentul la care se face dovada contrară cu mijloace legale de probă.

Formulând aceste critici, recurenta ignoră faptul că nu există o altă suprafață de teren, peste cea de 300 mp pentru care recurenta a obținut recunoașterea nulității decretului de expropriere, cu privire la care aceasta ar putea dezvolta argumente de fapt și de drept privind dreptul de proprietate pretins.

În acest sens, în litigiul principal, din care acesta a fost disjuns, s-a constatat că reclamanta își poate valorifica titlul de proprietate doar în privința unei suprafețe de 300 mp din cea pe care i-a autorul ei a dobândit-o de la persoana expropriată, aceasta fiind limita maximă din terenul expropriat pe care aceasta o putea transmite.

Prin urmare, toate pretențiile asupra terenului expropriat astfel cum au fost formulate în cauză nu pot fi circumscrise decât suprafeței de 300 mp pentru care litigiul a fost soluționat în mod irevocabil, prin constatarea nulității titlului statului.

Suprafața excedentară, ce se presupune că ar fi fost supusă unei exproprieri nerealizate în fapt, nu poate face obiect distinct de analiză în prezentul litigiu, pentru că, deși este cuprinsă în titlul exhibat de reclamantă, nu provine de la autorul său, ci reprezintă teren expropriat de la alte persoane.

Tot în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel trebuia să analizeze condițiile caducității, prin raportare la situația juridică a terenului la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, și nu la momentul emiterii actului, precum în caz de nulitate. Este lipsită de interes o astfel de critică, în condițiile în care instanța a reținut că recurenta nu are calitate procesuală pentru a contesta regimul juridic al unui teren ce nu a fost expropriat de la autoarea ei.

De asemenea, se susține că instanța de apel a interpretat greșit temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 111 C. proc. civ., referitor la care legiuitorul a instituit o singură condiție de admisibilitate, respectiv aceea a interesului, aceasta însemnând că partea ce justifică un interes are și calitate procesuală activă.

Este adevărată, de principiu, o astfel de aserțiune, însă nerelevantă în cauză, față de aprecierea instanței cu privire la inexistența unui raport juridic al părților asupra terenului, pe motiv că nu a aparținut autoarei reclamantei, ci a fost expropriat de la alte persoane.

Instanța de apel a înlăturat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 11689 din 18 octombrie 2007, ce ar fi justificat interesul reclamantei în privința suprafeței de 1.290 mp, în condițiile în care respectiva hotărâre nu îi este opozabilă Municipiului Iași care a probat contrariul, anume că a devenit proprietarul, în urma exproprierii, asupra terenului pretins de apelantă, dreptul său putând fi contestat exclusiv de către persoanele expropriate și moștenitorii acestora. În acest sens, instanțele de fond au valorificat ca mijloc de probă prezumția de lucru judecat dedusă din Sentința civilă nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2012, din perspectiva obiectului material asupra căruia poartă judecata.

Prin urmare, în mod corect, instanța de apel a constatat că prezumția dreptului de proprietate invocată de reclamantă în baza primei hotărâri nu are un caracter absolut, dând eficiență celei de-a doua hotărâri judecătorești, care a tranșat situația juridică a diferenței de 1.290 mp, apreciind că valabilitatea titlului statului se poate verifica doar în raport cu drepturile de proprietate pe care le avea persoana expropriată, pentru excedent, reclamanta neavând vocația de a pretinde o astfel de verificare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator J. împotriva Deciziei nr. 772 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM