ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2019

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Iași la 9 decembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, Municipiul Iași, prin Primar, Consiliul Local al municipiului Iași și Primăria Iași - Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al statului decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 vizând imobilul în suprafață de 1.590 mp situat în Iași, strada x nr. 9; în subsidiar, să se constate caducitatea de plin drept al Decretului nr. 327/1984 privind același imobil, raportat la art. 33 din Legea nr. 33/1994, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 538 din 20 martie 2018 Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași - Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat și Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a Județului Iași, în ceea ce privește constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru suprafața de 300 mp teren situată în Iași, str. x cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate al Statului decurgând din acest decret prin Sentința civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin Decizia nr. 685 din 18 octombrie 2016; a respins, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași - Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat și Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice a Județului Iași, în ceea ce privește constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru diferența de suprafață de 1.290 mp situată în Iași.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Cu prilejul judecării apelului, la data de 28 septembrie 2018, a fost înregistrată la dosar cererea apelantei privind invocarea excepției de neconstituționalitate a Decretului de expropriere nr. 327/1984 privind modificarea unor detalii de sistematizare, exproprierea unor terenuri și construcții, demolarea unor construcții, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, precum și realizarea și desființarea unor artere de circulație.

În motivare, apelanta a arătat că Decretul nr. 327/1984 contravine dispozițiilor art. 44 alin. (2) și (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, art. 100 alin. (1) privind actele Președintelui și art. 136 alin. (5) care reglementează inviolabilitatea proprietății private din Constituția României.

A mai arătat că Decretul nr. 327/1984 contravine Constituției României din 1965, în vigoare la momentul emiterii, fiind încălcate art. 12 privind exproprierea, art. 36 privind dreptul de proprietate personală, art. 69 privind obligativitatea de publicare în Monitorul Oficial a decretelor Consiliului de Stat.

Apelanta a arătat, în esență, pe de o parte, că Decretul nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României și, pe de altă parte, că este abrogat ca efect al abrogării legislației suport, devenind ineficace. Sub acest ultim aspect a arătat apelanta că Decretul de expropriere nr. 327/1984 a fost emis pentru modificarea unor detalii de sistematizare și formează corp comun cu Legea nr. 58/1974, lege care a fost abrogată.

În plus, conform art. 4 din Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și plantațiilor ce se iau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, imobilele trec în proprietatea statului pe data preluării lor efective. Or, în cauză, terenul nu a fost preluat efectiv.

Prin Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2018 Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins cererea formulată de apelanta SC A. SRL, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984; a respins apelul reclamantei împotriva sentinței.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale care interesează prezenta cauză, instanța de apel a reținut că dispozițiile legale solicitate a fi verificate sub aspectul conformității cu normele din legea fundamentală nu vizează în mod direct soluționarea cauzei în această etapă procesuală.

Instanța de apel a constatat că în primă instanță, cererea apelantei-reclamante nu a fost soluționată pe fond, fiind respinsă, pe de o parte, ca fiind lipsită de interes, în privința constatării caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 pentru suprafața de 300 mp și, pe de altă parte, pentru lipsa calității procesuale active în ceea ce privește solicitarea de constatare a caducității aceluiași Decret pentru diferența de teren, de 1.290 mp, iar instanța de apel a fost solicitată a examina legalitatea soluției cu privire la aceste excepții și a trimite cauza spre soluționarea fondului litigiului la instanța de fond.

Prin urmare, față de obiectul analizei instanței de apel, s-a constatat că o eventuală constatare a neconstituționalității Decretului de expropriere nu interferează în niciun fel cu soluția justă asupra acestor două excepții.

Recursul reclamantei SC A. SRL împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 octombrie 2018 și a fost întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, deși condițiile de admisibilitate erau îndeplinite, lucru ce rezultă din jurisprudența instanței de contencios constituțional, (Deciziile nr. 45/1993 și nr. 75/1995) care s-a pronunțat cu privire la asemenea acte normative, în sensul că în măsura în care un imobil expropriat nu a fost preluat efectiv de la proprietar până la intrarea în vigoare a Constituției, dreptul proprietarilor expropriați nu mai poate fi transferat la stat, ca urmare a actului de preluare, neexistând un temei legal pentru o asemenea operațiune.

Recurenta-reclamantă a precizat că, întrucât la data formulării recursului hotărârea instanței de apel nu-i fusese comunicată, își rezervă dreptul de a completa motivele de recurs după ce va lua cunoștință de considerentele acestei hotărâri.

Prin motivele de recurs depuse la 19 decembrie 2018, reclamanta a susținut doar critici ce au vizat soluția pe fondul cauzei, iar nu și soluția netrimiterii cererii sale de sesizare a Curții Constituționale, ce face obiectul controlului judiciar de față.

Prin concluziile orale formulate la termenul de judecată, reprezentantul recurentei-reclamante a mai criticat și modul în care instanța de apel s-a pronunțat prin aceeași decizie, atât pe excepția de neconstituționalitate invocată, cât și pe fondul cauzei.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât recurenta-reclamantă a formulat motive de recurs pe care le-a depus și precizat la momente diferite, având conținut distinct, Înalta Curte constată că este învestită în prezentul recurs (îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului nr. 327/1984) cu aspectul de nelegalitate privind modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Motivele de recurs depuse la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2018 nu pot fi avute în vedere în prezentul cadru procesual întrucât reprezintă critici de nelegalitate privind fondul apelului, cu care prezenta instanță nu este învestită.

Referitor la soluția respingerii cererii recurentei de sesizare a Curții Constituționale, prin reținerea neîntrunirii condiției de admisibilitate relativă la existența legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că aceasta este corectă, în contextul în care la instanța de fond, acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes, în privința cererii de constatare a caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 pentru suprafața de 300 mp, și pentru lipsa calității procesuale active, în privința cererii de constatare a caducității aceluiași decret pentru diferența de teren, de 1.290 mp, iar instanța de apel a fost solicitată a examina legalitatea soluției cu privire la aceste excepții și a trimite cauza spre soluționarea fondului litigiului la instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești trebuie să privească neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții de lege sau de ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului.

Condiția de admisibilitate a legăturii excepției de neconstituționalitate invocată cu soluționarea cauzei deschide calea ridicării unor astfel de excepții în orice etapă a soluționării procesului și în orice procedură care ține de cercetarea acestuia, fie ea și una incidentală.

Chiar dacă condiția este una largă, permisivă, ea nu poate fi extinsă într-atât cât să fie văzută ca vizând legătura cu soluționarea cauzei în ansamblul său, iar nu la un anumit moment procesual, respectiv cel al invocării sale, cum se înțelege că a fost analizată de instanța a cărei soluție este atacată.

Ca orice instrument procesual, și excepția de neconstituționalitate se subsumează condițiilor generale ale "acțiunii în procesul civil", fiind și în cazul său subînțeleasă necesitatea îndeplinirii condiției existenței unui interes, care să fie și actual pentru utilizarea sa. Spre exemplu, invocarea excepției de neconstituționalitate a unui text de lege ce reglementează regimul juridic al ajutorului public judiciar, virtual incident și procesului reclamantului, dar a cărui aplicare acesta (încă) nu a solicitat-o în cazul său concret, este fără legătură cu cauza. În mod similar, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentă și care viza norme legale incidente pe fondul raportului juridic litigios, este fără legătură cu cauza, în etapa soluționării acesteia în apelul ce a supus controlului judiciar soluția primei instanțe dată cererii de chemare în judecată pe două excepții procesuale, a căror reținere a împiedicat evaluarea fondului.

Prin urmare, față de obiectul analizei instanței de apel, o eventuală constatare a neconstituționalității actului de expropriere nu avea nicio relevanță prin raportare la modalitatea de soluționare a celor două excepții.

Condiția legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate nu vizează exclusiv obiectul acțiunii, ci ceea ce se deduce efectiv cercetării judecătorești. În speță, chiar dacă demersul judiciar a vizat anularea decretului de expropriere, ceea ce s-a analizat în concret de către instanță au fost aspecte procedurale care au împiedicat cercetarea cauzei pe fond, astfel încât condiția de admisibilitate menționată nu este îndeplinită.

Referitor la greșita soluționare, de către instanța de apel, prin același act procedural, atât a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și a apelului (motiv de recurs invocat prin concluziile orale formulate cu prilejul judecății), Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Astfel, art. 424 C. proc. civ. reține următoarele:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și al altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numește sentință. (3) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului și recursului în interesul legii, precum și hotărârea pronunțată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanțe și reținerii cauzei spre judecare ori ca urmare a reținerii cauzei în fond după casarea cu reținere în recurs se numește decizie. (4) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare sau asupra revizuirii se numește, după caz, sentință sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanță se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Din textul legal rezultă că hotărârile judecătorești sunt sentințe, decizii sau încheieri.

Împrejurarea că instanța de apel a înțeles să soluționeze cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-un act procedural unic, care a analizat, deopotrivă, și apelul împotriva sentinței de fond, nu are nicio relevanță în planul unei ipotetice vătămări procesuale (inexistente, dealtfel), câtă vreme argumentele părții au fost analizate, soluția adoptată a fost motivată, iar în dispozitivul deciziei se regăsește calea de atac și termenul în care poate fi exercitată.

Denumirea actului procedural prin care sunt soluționate pretențiile părților nu constituie un aspect de nelegalitate care să justifice admiterea recursului, puterea și efectele hotărârii judecătorești fiind cele prevăzute de lege, indiferent de categoria în care aceasta se încadrează conform dispozițiilor art. 424 C. proc. civ. (sentință, decizie, încheiere).

Premisa unui motiv de nelegalitate este încălcarea unui drept procesual al părții, or, în speță, prin soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin chiar decizia dată asupra apelului, cu respectarea tuturor exigențelor privind motivarea, indicarea căii de atac și a termenului de exercitare, o astfel de încălcare nu poate fi susținută, sens în care critica nu poate fi primită. Cu privire la pretinsa întârziere în soluționarea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, invocată de recurenta ca o vătămare ce ar fi suferit-o, se reține că este invocată formal, de vreme ce sub aspectul fondului cauzei, acolo unde invocarea excepției de neconstituționalitate ar fi prezentat relevanță, potrivit celor arătate mai sus, partea se află abia în etapa judecății de recurs, în parcurgerea procedurii de filtru.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator B., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984 din cuprinsul Deciziei nr. 772 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM