AFFAIRE ZANIEWSKI c. POLOGNE

AFFAIRE ZANIEWSKI c. POLOGNE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ZANIEWSKI c. POLONIA (solicitarea nr. 14464/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINIF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Zaniewski c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, judecători, și de Lawrence Early grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 11 decembrie 2007, înmânarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o rejudecare (n 14464/03) îndreptat împotriva Republicii Polone și al cărui resortisant al acestui stat, Stefan Zaniewski ( Tribunalul este reprezentat de agentul său, Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea că refuzul Tribunalului de Primă Instanță din Lai remunerație în beneficiul asistenței judiciare în vederea introducerii unui recurs în casație și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. La 27 octombrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 9 septembrie 1999, reclamantul a solicitat fondului de pensii de la Wrocław să redefinească cuantumul pensiei sale de pensie pe care o primise începând din 1992 și a solicitat în special includerea în suma utilizată ca bază pentru calcularea pensiei sale a primelor pe care le-a primit la momentul respectiv în plus față de salariul său pe o perioadă de aproximativ 20 de ani. Prin decizia din 20 octombrie 1999, fondul de pensii a respins cererea reclamantului, susținând că, dacă ar redefini suma utilizată ca bază pentru calcularea prestației sale prin aplicarea legislației în vigoare, suma obținută ar fi mai mică decât cea obținută ca bază pentru calcularea pensiei sale actuale. În dezacord cu decizia casieriei, reclamantul a formulat o acțiune la Tribunalul Regional din Wrocław. Prin hotărârea din 3 iulie 2001, Tribunalul Regional a respins recursul reclamantului, considerând că, contrar afirmațiilor acestuia din urmă, suma utilizată ca bază pentru calcularea pensiei sale fusese stabilită corect. În ceea ce privește primele salariale, acestea nu au putut fi luate în considerare în măsura în care reclamantul nu a reușit să demonstreze în mod precis suma lor. 10. În dezacord cu hotărârea instanței regionale, reclamantul a făcut apel. 11. La 9 octombrie 2002, instanța de apel a Wrocław a respins apelul prin confirmarea temeiniciei soluției adoptate de instanța regională. 12. La 24 octombrie 2002, la ..la .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . că resursele sale erau atât de modeste, încât nu ar fi în măsură să plătească onorariile unui avocat ales de el. Reclamantul a subliniat că a fost pensionat, recunoscut invalid de primă clasă și că prestațiile de care a beneficiat în acest sens îi erau utilizate în principal pentru a cumpăra medicamente. 13. La 29 ianuarie 2003, printr-o ordonanță lipsită de motivare și pronunțată la sfârșitul unei ședințe ținute cu ușile închise, instanța de apel a respins cererea reclamantului. 14. Într-o scrisoare explicativă adresată reclamantului la 10 iulie 2003, președintele unei camere a instanței judecătorești din Wrocław la În conformitate cu art. 3921 alineatul (1) din Codul de procedură civilă în vigoare la data faptelor, nu au fost susceptibile de a desface un recurs în cauzele în care valoarea în litigiu (wartosc przedmiotu zaskarzenia) era inferioară la 10 000 PLN. 16. Partea care a obținut o scutire totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată poate solicita acordarea unei asistențe juridice. Instanța acordă asistență juridică atunci când o instanță consideră necesară (...) 17. Al doilea alineat al articolului 117 extinde beneficiul asistenței judiciare la orice parte care a obținut o scutire de la plata cheltuielilor de judecată și care a demonstrat, prin prezentarea unei declarații privind veniturile, că nu era în măsură, fără a aduce atingere propriei sale și familiei sale, să asigure plata cheltuielilor de reprezentare de către un avocat sau un consiliu ales de acesta. În conformitate cu principiul prevăzut la art. 3932 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulat la momentul faptelor, la adresa unui avocat în procedura de casare era obligatoriu. Recursul în casare trebuie formulat prin intermediul unui avocat sau al unui consiliu de apel. mai exact, în conformitate cu art. 393 alineatul (1), astfel cum a fost formulat la data faptelor, recursul în casare trebuia depus (pentru examinare prealabilă de admisibilitate) la instanța de a doua instanță care a pronunțat în apel, în termen de o lună de la data notificării hotărârii în cauză. 20. În conformitate cu art. 393 din Codul de procedură civilă, se declara inadmisibil recursul formulat în afara termenului limită sau inadmisibil din alte motive, precum și recursul a cărui neregulă de formă nu a fost soluționată de către solicitant în termenul stabilit. 21. L. 394 din Codul de procedură civilă garantează unei părți la procedură dreptul de a face recurs incident (zażalenie) împotriva unei ordonanțe pronunțate de instanța de primă instanță care soluționează litigiul. O astfel de acțiune poate fi formulată și împotriva altor categorii de ordonanțe care sunt indicate în mod taxativ în acest articol. Astfel, este posibil să se facă recurs la o ordonanță prin care se refuză plata cheltuielilor de judecată sau împotriva celei referitoare la refuzul de a acorda asistență juridică, în cazul în care aceste ordonanțe au fost pronunțate de instanța de primă instanță. 22. În numeroasele sale hotărâri, Curtea Supremă a declarat că ordonanța instanței de a doua instanță care respinge cererea de acordare a unei asistențe juridice nu era susceptibilă de recurs, ținând seama de faptul că, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23. În temeiul articolului 357 din Codul de procedură civilă, se motivează numai deciziile care pot face obiectul unei căi de atac. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 24. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul instanței judecătorești de a admite în beneficiul asistenței judiciare în vederea exercitării recursului a încălcat dreptul său la un proces echitabil, în special dreptul său de a avea acces la Curtea Supremă. Dispoziția invocată de reclamant este astfel formulată Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 25. Cu privire la admisibilitate Despre excepția de guvern tras din incompatibilitate rațională material 26. Guvernul afirmă că reclamantul nu poate să se plângă în mod valabil de o încălcare a dreptului său de acces la Curtea Supremă din cauza refuzului de a-și asuma dreptul la asistență judiciară, în măsura în care, în cazul în care valoarea în litigiu nu atinge, în speță, pragul de admisibilitate stabilit de dreptul intern pentru un recurs în Casație, cauza sa nu era susceptibilă de această acțiune. Pentru a-și susține afirmațiile, guvernul face trimitere la o scrisoare explicativă adresată reclamantului la data de 23 În ianuarie 2003 de către un judecător al instanței judecătorești a instanței judecătorești a instanței judecătorești a instanței judecătorești a instanței judecătorești a instanței judecătorești a instanței judecătorești a cărei cauză nu a fost titulară în temeiul dreptului intern. Guvernul deduce că, în fața Curții, reclamantul nu se poate plânge de o încălcare a unui drept de care nu a fost titular în temeiul dreptului intern. Prin urmare, cererea sa fiind incompatibilă rațional cu Convenția trebuie declarată inadmisibilă. 27. La rândul său, reclamantul susține că scrisoarea explicativă la care face trimitere guvernul a ajuns la el numai după respingerea cererii sale de acordare a asistenței juridice în vederea introducerii recursului în casation. 28. Curtea consideră că excepția, așa cum este formulată de guvern, se referă la fondul cauzei. Prin urmare, aceasta decide să o respingă. Cu privire la excepia guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne 29. Guvernul consideră, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de atac aflate la dispoziția sa în dreptul intern. În special, acesta ar fi putut formula o acțiune la Curtea Constituțională și l-ar fi invitat să se pronunțe cu privire la problema dacă acestea erau conforme cu Constituția. 30. Reclamantul contestă afirmațiile guvernului. 31. Curtea ia notă de faptul că, în speță, excepția guvernului este formulată în termeni generali. Comisia consideră că, în circumstanțele cauzei, acțiunea constituțională nu ar fi fost un remediu adecvat, în măsura în care, în speță, dreptul reclamantului nu este, în același timp, acela de a aplica direct dispozițiile dreptului intern pretins neconstituțional, ci mai degrabă de a interpreta aceste dispoziții și de a le aplica ulterior de către instanțe în contextul specific al procedurii de Casație ( mutatis mutandis Bugajny și alții c. Polonia, n 22531/05, 6 noiembrie 2007, § 44). 32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepția guvernului. 33. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod vădit greșit întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 34. În speță, guvernul prezintă în esență aceleași argumente ca cele invocate în cauza Tabor. Tabor c. Polonia , n 12852/02, 27 iunie 2006). Acesta afirmă că, în măsura în care cererea sa a fost examinată de cele două grade de instanță, reclamantul nu ar fi putut să se pronunțe numai în cazul în care acesta ar fi putut beneficia de acces la o instanță cu atât mai mult cu cât a fost informat în mod corespunzător că cazul său nu ar fi putut face recurs la casare. În orice caz, din punctul de vedere al guvernului, refuzul instanței judecătorești de a-l reține pe solicitant în beneficiul asistenței juridice nu a privat de posibilitatea de a se putea întrevede în casare, dat fiind că a avut dreptul de a face acest lucru prin desemnarea propriului său avocat. 35. Reclamantul contestă afirmațiile guvernului. 36. Curtea reamintește că, în primul rând, interpretarea legislației naționale, cea referitoare la condițiile de admisibilitate a acțiunilor interne, aparține instanțelor naționale, în special instanțelor și instanțelor ( mutatis mutandis Brualla Goméz c. Spania, nr 26737/95, 19 decembrie 1997, Rec. 1997-VIII, § 31). Comisia observă că reclamantul a solicitat să fie admis în beneficiul asistenței juridice gratuite, astfel încât să poată formula recursul în recurs împotriva hotărârii judecătorești a instanței judecătorești, dat fiind că a respins în totalitate pretențiile sale referitoare la creșterea pensiei sale de pensie. Curtea arată ulterior că, pentru a-și justifica cererea de acordare a asistenței juridice, reclamantul și-a exprimat situația materială dificilă, în special statutul de pensionar care dispune de singura sursă de venit constituită din pensia sa. Curtea constată ulterior că printr-o ordonanță pronunțată la termen a unei ședințe care era ținută cu ușile închise și fără orice motivare instanța de apel a respins cererea reclamantului. În temeiul dreptului intern, acordarea de asistență juridică gratuită este în principal dependentă de situația financiară a reclamantului și de capacitatea acestuia de a plăti cheltuielile de justiție. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, în speță, este deosebit de dificil să se determine pe ce motive ar putea fi întemeiată respingerea cererii reclamantului. Astfel, având în vedere că adresa unui avocat în procedura de casare era obligatorie, în speță, recurentul a fost privat de orice șansă de a sesiza Curtea Supremă cu atât mai mult cu cât a fost notificată după expirarea termenului prevăzut pentru sesizarea Curții Supreme. În plus, Tribunalul nu dispune de nicio acțiune internă care să îi permită să conteste relevanța ordonanței instanței judecătorești. 37. Având în vedere elementele menționate anterior, Curtea constată că În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În scrisoarea sa din 18 iunie 2007, reclamantul a precizat că, în virtutea satisfacției echitabile, a dorit ca guvernul să facă o declarație conform căreia ar recunoaște că primele salariale de o sumă indicată de acesta în cursul procedurii interne făceau parte într-adevăr din veniturile sale. Reclamantul a precizat că obținerea unei astfel de declarații din partea +46 ar putea să-i faciliteze acțiunile pe lângă organismele competente în vederea redefinirii cuantumului pensiei sale de pensie. 40. În răspunsul la cererea reclamantului, guvernul a subliniat că Öil Õ nu este de competența Curții de a înlocui instanțele interne și de a se pronunța în locul lor cu privire la chestiunile care intră sub incidența dreptului intern. În plus, guvernul a considerat că, în cazul în care Curtea ar fi ajuns la concluzia încălcării convenției în prezenta cauză, o astfel de constatare ar constitui, în speță, o satisfacție suficientă, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a formulat nicio cerere adecvată în acest sens. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 42. Reclamantul nu solicită nimic în acest sens. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale care trebuie convertite în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE ZANIEWSKI c. POLOGNE

(Requête n

o

14464/03)

ARRÊT

STRASBOURG

15 janvier 2008

DÉFINITIF

15/04/2008

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Zaniewski c. Pologne,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Nicolas Bratza,

président,

Josep Casadevall,

Giovanni Bonello,

Kristaq Traja,

Stanislav Pavlovschi,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

juges,

et de Lawrence Early

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

14464/03) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet État, M.

Stefan Zaniewski («

le requérant

»), a saisi la Cour le 22 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Andrzej Strumpf, avocat à Wrocław. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le requérant alléguait que le refus de la cour d’appel de l’admettre au bénéfice de l’assistance juridictionnelle en vue de l’introduction de pourvoi en cassation a enfreint son droit à un procès équitable, au sens de l’article 6

4.

Le 27 octobre 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant, né en 1932, réside à Wrocław.

6.

Le 9 septembre 1999, le requérant pria la caisse de retraite de Wrocław de redéfinir le montant de sa pension de retraite qu’il percevait depuis 1992. Il demanda notamment que soient incluses dans la somme servant de base au calcul de sa pension les primes qu’il percevait à l’époque en supplément de son salaire pendant environ une vingtaine d’années.

7.

Par une décision du 20 octobre 1999, la caisse de retraite rejeta la demande du requérant en relevant que si elle procédait à la redéfinition de la somme servant de base au calcul de sa prestation en appliquant la législation en vigueur, le montant obtenu serait moins important que celui servant de base au calcul de sa pension actuelle.

8.

En désaccord avec la décision de la caisse, le requérant forma un recours auprès du tribunal régional de Wrocław.

9.

Par un jugement du 3 juillet 2001, le tribunal régional rejeta le recours du requérant, estimant que contrairement aux affirmations de ce dernier, la somme servant de base au calcul de sa pension avait été déterminée correctement. Quant aux primes salariales, celles-ci ne pouvaient être prises en compte dans la mesure où le requérant n’était pas parvenu à démontrer de façon précise quel était leur montant.

10.

En désaccord avec le jugement du tribunal régional, le requérant fit appel.

11.

Le 9 octobre 2002, la cour d’appel de Wrocław rejeta son appel en confirmant le bien-fondé de la solution adoptée par tribunal régional.

12.

Le 24 octobre 2002, l’intéressé sollicita à la cour d’appel son admission au bénéficie de l’assistance juridictionnelle en vue de l’exercice d’un pourvoi en cassation. Il releva

que ses ressources étaient tellement modestes qu’il ne serait pas en mesure de payer les honoraires d’un avocat de son choix. Le requérant souligna qu’il était retraité, reconnu invalide de première catégorie et que les prestations dont il bénéficiait à ce titre lui servaient essentiellement à acheter des médicaments.

13.

Le 29 janvier 2003, par une ordonnance dépourvue de motivation et prononcée à l’issue d’une séance qui s’était tenue à huis clos, la cour d’appel rejeta la demande du requérant.

14.

Dans une lettre explicative adressée au requérant le 10 juillet 2003, le président d’une chambre de la cour d’appel de Wrocław l’informa que la décision de la cour d’appel, en tant que décision avant dire droit (ne tranchant pas sur le fond du litige) prononcée par une juridiction de deuxième instance n’était pas susceptible de recours.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

15.

En vertu de l’article 392¹ § 1 du code de procédure civile en vigueur à l’époque des faits, n’étaient pas susceptibles d’un pourvoi en cassation les affaires dans lesquelles la valeur en litige

(wartosc przedmiotu zaskarzenia)

était inferieure à 10

000 PLN.

16.

L’article 117 § 1 du code de procédure civile dispose

:

«

La partie, ayant obtenu une dispense totale ou partielle des frais de justice, peut demander l’octroi d’une aide juridictionnelle. Le tribunal accorde l’aide juridictionnelle lorsqu’il l’estime nécessaire (...)

».

17.

Le deuxième paragraphe de l’article 117 étend le bénéfice de l’aide juridictionnelle à toute partie qui a obtenu une dispense du paiement des frais de justice et qui a démontré, en produisant une déclaration sur les revenus, qu’elle n’était pas en mesure, sans préjudice pour elle-même et sa famille, d’assurer le paiement des frais liés à la représentation par un avocat ou un conseil de son choix. L’aide est refusée si l’action apparaît manifestement dénuée de fondement.

18.

En vertu du principe énoncé à l’article 393² § 1 du code de procédure civile, tel qu’il était formulé à l’époque des faits, l’assistance d’un avocat dans la procédure en cassation était obligatoire. L’article en question se lisait comme suit:

«

Le pourvoi en cassation doit être formé par le biais d’un avocat ou d’un conseil. »

19.

Selon l’article 393

4

20.

Selon l’article 393

5

du code de procédure civile, était déclaré irrecevable le pourvoi formé hors délai ou irrecevable pour d’autres raisons, ainsi que le pourvoi dont les irrégularités de forme n’ont pas été comblées par le demandeur en cassation dans le délai imparti.

21.

L’article 394 du code de procédure civile garantit à une partie à la procédure le droit de faire recours incident

(zażalenie)

contre une ordonnance prononcée par le tribunal de première instance terminant le litige. Un tel recours peut également être formé à l’encontre de certaines autres catégories d’ordonnances qui sont indiquées de manière taxative dans cet article. Ainsi, il est possible de former le recours à l’encontre d’une ordonnance portant le refus d’exonération du paiement des frais de justice ou encore à l’encontre de celle relative au refus d’accorder l’assistance juridictionnelle, lorsque ces ordonnances ont été prononcées par le tribunal de première instance.

22.

Dans ses nombreuses décisions, la Cour Suprême a déclaré que l’ordonnance du tribunal de deuxième instance rejetant la demande d’attribution de l’assistance juridictionnelle n’était pas susceptible d’appel compte tenu du fait que, dépourvue d’éléments spécifiques pour un jugement sur le fond de l’affaire, elle ne pouvait être assimilée à une décision terminant le litige, au sens de l’article 394 du code de procédure civile.

23.

En vertu de l’article 357 du code de procédure civile, seules les décisions susceptibles d’un recours sont motivées.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

24.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que le refus de la cour d’appel de l’admettre au bénéfice de l’assistance juridictionnelle en vue de l’exercice du pourvoi

a enfreint son droit à un procès équitable, en particulier son droit d’accès à la Cour Suprême.

La disposition invoquée par le requérant est ainsi libellée

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

25.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

Sur l’exception du Gouvernement tirée de l’

incompatibilité ratione materiae

26.

Le Gouvernement affirme que le requérant ne saurait valablement se plaindre d’une violation de son droit d’accès à la Cour Suprême due au refus de l’admettre au bénéfice de l’assistance juridictionnelle dans la mesure où, la valeur en litige n’atteignant pas en l’espèce le seuil de recevabilité fixé par le droit interne pour un pourvoi en cassation, son affaire était insusceptible de ce recours. Pour étayer ses affirmations, le Gouvernement se réfère à une lettre explicative adressée au requérant le 23

janvier 2003 par un juge de la cour d’appel souhaitant l’informer du caractère définitif du jugement de la cour d’appel. Le Gouvernement en déduit que devant la Cour, le requérant ne peut se plaindre d’une violation d’un droit dont il n’a pas été titulaire en vertu du droit interne. Dès lors, sa requête étant incompatible

ratione materiae

avec la Convention doit être déclarée irrecevable.

27.

Le requérant, pour sa part, affirme que la lettre explicative à laquelle le Gouvernement fait référence lui est parvenue seulement après le rejet de sa demande tendant à l’octroi de l’assistance juridictionnelle en vue de l’introduction de pourvoi en cassation.

28.

La Cour considère que l’exception, telle qu’elle est formulée par le Gouvernement, se rapporte au fond de l’affaire. Dès lors, elle décide de la rejeter.

Sur l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes

29.

Le Gouvernement considère également que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours qui étaient à sa disposition en droit interne. En particulier, il aurait pu former un recours auprès de la Cour constitutionnelle et l’inviter à se prononcer sur la question de savoir si celles-ci étaient conformes à la Constitution.

30.

Le requérant conteste les dires du Gouvernement.

31.

La Cour note d’emblée qu’en l’espèce, l’exception du Gouvernement est formulée en termes généraux. Elle considère que dans les circonstances de la cause, le recours constitutionnel n’aurait pas été un remède adéquat dans la mesure où en l’espèce, l’atteinte aux droits du requérant n’est pas pour autant le fait de l’application directe des dispositions du droit interne prétendument inconstitutionnelles mais plutôt de la façon dont celles-ci ont été interprétées et ensuite appliquées par les tribunaux dans le contexte spécifique de la procédure de cassation (

mutatis mutandis

Bugajny et autres

c. Pologne, n

o

22531/05, 6 novembre 2007, §

44).

32.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour rejette l’exception du Gouvernement.

33.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

34.

En l’espèce, le Gouvernement présente essentiellement les mêmes arguments que ceux qui ont été invoqués dans l’affaire

Tabor

(

Tabor c. Pologne

, n

o

12852/02, 27 juin 2006). Il affirme que dans la mesure où sa demande a été examinée par les deux degrés de juridictions le requérant ne saurait prétendre qu’il n’avait pu bénéficier d’accès à un tribunal d’autant plus qu’il avait été informé de manière adéquate que son affaire était insusceptible de pourvoi en cassation. En tout état de cause, de l’avis du Gouvernement, le refus de la cour d’appel d’admettre le requérant au bénéfice de l’assistance juridictionnelle ne l’a pas privé de la possibilité de se pourvoir en cassation étant donné qu’il avait la faculté de le faire en désignant son propre avocat.

35.

Le requérant conteste les dires du Gouvernement.

36.

La Cour rappelle d’emblée que l’interprétation de la législation nationale, celle relative aux conditions de recevabilité des recours internes compris, appartient au premier chef aux juridictions nationales, et notamment aux cours et tribunaux (

mutatis mutandis

Brualla Goméz c. Espagne

, n

o

26737/95, 19 décembre 1997,

Recueil

1997-VIII, § 31). Elle note que le requérant demandait à être admis au bénéfice de l’assistance juridictionnelle gratuite afin de pouvoir former le pourvoi en cassation à l’encontre du jugement de la cour d’appel lui étant défavorable, car rejetant entièrement ses prétentions relatives à l’augmentation de sa pension de retraite. La Cour relève par la suite que pour motiver sa demande d’attribution de l’assistance juridictionnelle le requérant s’est référé à sa situation matérielle difficile, en particulier à son statut de retraité disposant de la seule source de revenu constitué de sa pension de retraite. La Cour note par la suite que par une ordonnance prononcée à l’issue d’une séance qui s’était tenue à huis clos et dépourvue de toute motivation la cour d’appel a rejeté la demande du requérant. En vertu droit interne l’attribution de l’assistance juridictionnelle gratuite dépend essentiellement de la situation financière du demandeur et de sa capacité à s’acquitter des frais de justice. Dès lors, au vu de ce qui précède, en l’espèce, il est particulièrement difficile de déterminer sur quels motifs pouvait être fondé le rejet de la demande du requérant. Ainsi, vu que l’assistance d’un avocat dans la procédure en cassation était obligatoire, en l’occurrence, le requérant a été privé de toute chance de saisir la Cour Suprême d’autant plus que l’ordonnance de la cour d’appel lui avait été notifiée après l’expiration du délai prévu pour la saisine de la Cour Suprême. De surcroît, il ne disposait d’aucun recours interne susceptible de lui permettre de contester la pertinence de l’ordonnance de la cour d’appel.

37.

Compte tenu des éléments ci-dessus, la Cour constate qu’aucun élément susceptible de l’inciter à s’écarter de sa jurisprudence

Tabor

n’ayant été présenté en l’espèce, il convient de conclure à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

38.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

39.

Dans sa lettre du 18 juin 2007, le requérant a précisé qu’au titre de la satisfaction équitable il souhaitait que le Gouvernement fasse une déclaration aux termes de laquelle il reconnaîtrait que les primes salariales d’un montant indiqué par lui au cours de la procédure interne faisaient réellement partie de ses revenus. Le requérant a précisé que l’obtention de la part du Gouvernement d’une telle déclaration pourrait lui faciliter les démarches auprès des organismes compétents en vue de la redéfinition du montant de sa pension de retraite.

40.

En répondant à la demande du requérant, le Gouvernement a souligné qu’il n’était pas de la compétence de la Cour de se substituer aux juridictions internes et de se prononcer à leur place sur les questions relevant du droit interne. En outre, le Gouvernement a estimé qu’en cas où la Cour aurait conclu à la violation de la Convention dans la présente affaire, un tel constat constituerait en l’espèce une satisfaction suffisante, d’autant plus que le requérant n’avait formulé aucune demande appropriée en ce sens.

41.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, statuant en équité, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 2 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

42.

Le requérant ne demande rien à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

43.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

,

a)

que l

’

État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

15 janvier 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Greffier

Président