AFFAIRE BIZIUK c. POLOGNE

AFFAIRE BIZIUK c. POLOGNE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA BIZIUK c. POLONIA (solicitarea nr. 15670/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 ianuarie 2008 DEFINITIVF 15/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Biziuk c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Josep Casadevall, Stanislav Pavlovschi, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători, și Lawrence Early grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, Rend hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 15670/02) îndreptat împotriva Republicii Polone și al cărui resortisant al acestui stat, dl Janusz Biziuk ( În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. La 8 aprilie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. La 17 octombrie 2006, camera a decis să examineze împreună admisibilitatea și fondul cererii, în conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, coroborat cu art. 54A alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. El a intenționat împotriva unuia dintre locuitorii satului său o acțiune de protejare a reputației sale împotriva unei violări a acesteia prin cuvinte calomnioase pe care adversarul său le-ar fi difuzat despre el. În plus, reclamantul a reproșat-o pe acesta din urmă pentru încălcarea integrității sale fizice și morale ca urmare a loviturilor pe care i le-ar fi adus în timpul unei dispute. La 8 mai 2001, Tribunalul Regional din Białystok a respins cererea reclamantului, hotărâre confirmată la 3 octombrie 2001 de Curtea de Apel de la Białystok. Având în vedere faptul că reclamantul, care a beneficiat deja în cursul procedurii în fața celor două instane de scutirea de la plata cheltuielilor de judecată, se așteaptă ca instanța de apel să admită acest lucru în beneficiul asistenței judiciare gratuite în cadrul procedurii de casare și să îl scutească de la plata cheltuielilor de înregistrare a recursului. Printr-o ordonanță pronunțată la 5 octombrie 2001, Curtea de Apel, fără a da motive, a decis să nu examineze cererea sa de scutire de la plata cheltuielilor de judecată și a respins cererea de admitere la acordarea asistenței juridice gratuite. La 11 octombrie 2001, recurentul a scris Curții de Apel din Białystok plângându-se de lipsa motivării ordonanței din 5 octombrie. El a afirmat că are dificultăți în a înțelege de ce i s-a refuzat asistența judiciară, în timp ce, la sfârșitul ședinței de apel, a fost informat că se poate ocupa de casare, cu condiția ca acesta să fie reprezentat de un avocat. Având în vedere că a depus la dosar documentele corespunzătoare care atestă lipsa sa de resurse financiare și că recursul la Casație a fost deschis în cauza sa, în acest caz, refuzul Curții de Apel de a admite acest lucru în beneficiul asistenței judiciare părea complet nejustificat. 10. Într-o scrisoare din 25 octombrie 2001, președintele secțiunii civile a Curții de Apel l-a informat pe solicitant că ordonanța din 5 octombrie 2001 nu era susceptibilă de a fi invocată și a precizat că, în temeiul articolului 394 din Codul de procedură civilă, numai ordonanțele pronunțate de o instanță de a doua instanță care încheie procedura pe fond erau susceptibile de recurs. Or, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul de față, având în vedere faptul că ordinul de refuz al acordării asistenței judiciare nu putea fi asimilat unei hotărâri cu privire la fondul litigiului 11. La 2 noiembrie 2001, reclamantul a formulat totuși o acțiune împotriva ordonanței din 5 octombrie 2001. La 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel a invocat în esență aceleași motive ca cele menționate în scrisoarea din 25 octombrie 2001, și-a declarat acțiunea inadmisibilă. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. art. 117 alineatul (1) din Codul de procedură civilă dispunea de art. 117 alineatul (1) din Codul de procedură civilă. Partea, care a obținut o scutire totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată, poate solicita acordarea unei asistențe judiciare. Tribunalul acordă asistență judiciară atunci când consideră necesar (...) 13. Al doilea paragraf al articolului 117 extinde beneficiul asistenței judiciare la orice parte exonerată ex lege plata cheltuielilor de judecată care a demonstrat, prin prezentarea unei declarații privind veniturile, că nu este în măsură, fără a aduce atingere pentru ea însăși și familia sa, să asigure plata cheltuielilor de reprezentare de către un avocat sau un consiliu ales de acesta. Ajutorul este refuzat în cazul în care acțiunea este vădit lipsită de temei. 14. În conformitate cu principiul prevăzut la art. 3932 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulat la momentul faptelor, asistența unui avocat în procedura de casare era obligatorie. Articolul în cauză se citea după cum urmează: recursul la casare trebuie formulat prin intermediul unui avocat sau al unui consiliu. § 1, astfel cum s-a formulat la momentul faptelor, recursul în cassație trebuia depus (pentru examinare prealabilă a admisibilității) la instanța de a doua instanță care a pronunțat în apel, în termen de o lună de la data notificării hotărârii de apel. 16. din Codul de procedură civilă, a fost declarat inadmisibil recursul formulat fără întârziere sau inadmisibil din alte motive, precum și recursul ale cărui nereguli de formă nu au fost remediate de către solicitant în termenul stabilit. 17. art. 394 din Codul de procedură civilă garantează unei părți la procedură dreptul de a face recurs incident (zażalenie) împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de primă instanță care soluționează litigiul. O astfel de acțiune poate fi formulată, de asemenea, împotriva altor categorii de ordonanțe indicate în mod taxativ în articolul respectiv. Astfel, este posibil să se facă recurs împotriva ordonanței de refuzare a scutirii de la plata cheltuielilor de judecată sau împotriva celei referitoare la refuzul acordării asistenței judiciare în cazul în care hotărârile în cauză au fost pronunțate de instanța de primă instanță. 18. În numeroasele sale hotărâri, Curtea Supremă a declarat că ordonanța Tribunalului de a doua instanță care respinge cererea de atribuire a asistenței judiciare nu era susceptibilă de a face apel, ținând cont de faptul că, fără elemente specifice pentru o hotărâre pe fond a cauzei, aceasta nu putea fi asimilată unei decizii care soluționează litigiul, în sensul articolului 394 din Codul de procedură civilă. 19. În temeiul articolului 357 din Codul de procedură civilă, se motivează numai deciziile care pot face obiectul unei căi de atac. Reclamantul susține că refuzul Curții de Apel de a-i acorda asistență gratuită pentru a formula un recurs în Casație și-a încălcat dreptul la un proces echitabil și l-a privat de dreptul său de acces la Curtea Supremă. Reclamantul citează art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne 22. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne și susține că refuzul Curții de Apel de a admite acest lucru în beneficiul asistenței judiciare gratuite nu l-a privat de posibilitatea de a se putea adresa în casare, întrucât ar putea desemna un avocat ales pentru a-l reprezenta în recurs. 23. Pe de altă parte, reclamantul susține că căile de atac au fost epuizate. 24. Curtea constată că, în speță, guvernul nu a indicat ce acțiune poate face reclamantul pentru a se plânge de refuzul acordării asistenței judiciare. 25. Prin urmare, Curtea consideră că excepția invocată de guvern nu a fost susținută, motiv pentru care ar trebui să fie exclusă. 26. Curtea constată că obiecția nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul consideră că, în cazul de față, faptul că reclamantului i s-a refuzat asistența judiciară gratuită în cadrul procedurii de Casație nu a adus atingere drepturilor sale garantate prin convenție, cum ar fi dreptul la un proces echitabil sau dreptul la un proces echitabil. Guvernul susține că, prin refuzul de a permite reclamantului să beneficieze de asistență judiciară, Curtea de Apel a acționat în conformitate cu legea internă fără a depăși limitele puterii de apreciere care îi sunt recunoscute în acest domeniu. În opinia guvernului, în măsura în care, în pofida refuzului de a-l admite în beneficiul asistenței judiciare, recurentul putea formula recursul prin intermediul unui avocat ales de acesta, faptul că nu s-a folosit de această posibilitate nu poate fi acum reținut împotriva autorităților. Guvernul precizează, pe de altă parte, că valoarea cheltuielilor pe care reclamantul ar fi fost obligat să le plătească dacă ar fi recurs la un avocat ales de acesta ar putea fi, în cazul de față, de 100-300 PLN. Prin urmare, chiar dacă ar presupune că veniturile sale au fost modeste, reclamantul ar fi în mod cert în măsură să le plătească cu atât mai mult cu cât litigiul său nu prezintă o complexitate deosebită, valoarea acestora ar fi aproape de plafonul cel mai scăzut. 28. Reclamantul contestă afirmațiile guvernului și continuă să afirme că, în acest caz, refuzând să îl admită în beneficiul asistenței judiciare gratuite fără a indica motivele pentru care Curtea de Apel l-a privat, în mod discreționar, de posibilitatea de a-și vedea cauza examinată de Curtea Supremă. 29. Curtea ia notă de faptul că, în cazul de față, reclamantul a solicitat să fie admis în beneficiul asistenței judiciare gratuite pentru a putea formula un recurs în recurs împotriva hotărârii Curții de Apel, întrucât respingea în întregime pretențiile sale. Ulterior, Comisia constată că, în cursul procedurii în fața instanțelor de primă instanță și de a doua instanță, reclamantul a beneficiat de scutirea de la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce indică faptul că instanțele au considerat că nu este în măsură, fără a aduce atingere sinelui și familiei sale, să asigure plata cheltuielilor în cauză. Cu toate acestea, printr-o ordonanță lipsită de orice motivare și pronunțată în urma unei ședințe care a avut loc cu ușile închise Curtea de Apel a respins cererea reclamantului. Curtea, deși este conștientă de faptul că Curtea de Apel nu era obligată să furnizeze reclamantului motivele deciziei sale, constată că, în temeiul dreptului intern, acordarea asistenței judiciare gratuite depinde în principal de situația financiară a reclamantului și de capacitatea acestuia de a plăti cheltuielile de judecată. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, este deosebit de dificil să se determine pe ce motive putea fi întemeiată respingerea cererii reclamantului. Astfel, având în vedere că asistența unui avocat în procedura de casare era obligatorie, în acest caz, reclamantul a fost privat de orice posibilitate de a sesiza Curtea Supremă. În plus, nu dispunea de nicio acțiune în dreptul intern care să îi permită să conteste relevanța ordonanței Curții de Apel. 30. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nu există niciun element care să îl determine să se îndepărteze de jurisprudența Tabor Tabor c. Polonia, n 12852/02, 27 iunie 2006) întrucât, în cazul de față, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 31 ar trebui să fie încheiată. Reclamantul se plânge că dreptul intern nu îi oferă nicio cale de atac pentru a se plânge de refuzul Curții de Apel de a-l admite în beneficiul asistenței judiciare având în vedere introducerea recursului în casare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 32. Curtea consideră că acest motiv este legat de cel examinat mai sus. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 33. Curtea amintește că, atunci când dreptul revendicat este un drept cu caracter civil, art. 6 alineatul (1) constituie o lex specialis în raport cu art. 13 ale cărui garanții sunt absorbite de aceasta ( Brualla Goméz c. Spania, n 26737/96, 19 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, punctul 41. În consecință, Comisia consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra acestui motiv. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În cazul de față, guvernul s-a abținut de la a se pronunța cu privire la pretențiile reclamantului. 37. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, ținând cont de practica adoptată în cauze similare, Curtea consideră că, în cazul de față, este necesar să se acorde reclamantului 2 De asemenea, reclamantul solicită 400 PLN (aproximativ 110 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 39. Guvernul nu a dorit să se exprime în această privință. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru procedura în fața Curții și acordarea acesteia reclamantului. Interese moratoriu 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 13 din convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru daune morale și 100 EUR (centă EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care urmează să fie convertite în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

BIZIUK c. POLOGNE

(Requête n

o

15670/02)

ARRÊT

STRASBOURG

15 janvier 2008

DÉFINITIF

15/04/2008

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Biziuk c. Pologne,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Nicolas Bratza,

président,

Josep Casadevall,

Stanislav Pavlovschi,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

juges,

et de

Lawrence Early

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 décembre 2007,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

15670/02) dirigée contre la République de Pologne et dont un ressortissant de cet État, M.

Janusz Biziuk («

le requérant

»), a saisi la Cour le 24 mars 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le requérant se plaignait que le refus de la cour d'appel de lui accorder l'assistance juridictionnelle pour former un pourvoi en cassation a enfreint son droit à un procès équitable et l'a privé de son droit d'accès à la Cour Suprême.

4.

Le 8 avril 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Le 17 octobre 2006, la chambre a décidé d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de la requête, conformément à l'article 29 § 3 de la Convention combiné avec l'article 54A § 3 du règlement de la Cour.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1964 et réside à Sokółka.

6.

Il engagea à l'encontre de l'un des habitants de son village une action tendant à protéger sa réputation contre une atteinte portée à celle-ci par des propos calomnieux que son adversaire aurait diffusés à son sujet. De surcroît, le requérant reprocha à ce dernier d'avoir porté atteinte à son intégrité physique et morale du fait des coups qu'il lui aurait portés au cours d'une querelle. Le requérant demanda l'octroi d'une réparation pour le préjudice subi du fait des événements en question.

7.

Le 8 mai 2001, le tribunal régional de Białystok rejeta la demande du requérant, jugement confirmé le 3 octobre 2001 par la cour d'appel de Białystok.

8.

Envisageant de se pourvoir en cassation, le requérant, qui avait déjà bénéficié au cours de la procédure devant les deux instances de la dispense du paiement des frais de justice, pria la cour d'appel de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle gratuite dans la procédure en cassation et de le dispenser du paiement des frais d'enregistrement du pourvoi. Par une ordonnance prononcée le 5 octobre 2001, la cour d'appel, sans en donner les motifs, décida de ne pas examiner sa demande relative à l'exonération des frais de justice et rejeta celle tendant à son admission au bénéfice de l'assistance juridictionnelle gratuite.

9.

Le 11 octobre 2001, le requérant écrivit à la cour d'appel de Białystok en se plaignant de l'absence de motivation de l'ordonnance du 5 octobre. Il affirma avoir des difficultés à comprendre pourquoi on lui ait refusé l'assistance juridictionnelle alors qu'à l'issue de l'audience d'appel, il avait été informé qu'il pouvait se pourvoir en cassation à condition d'être représenté par un avocat. Vu qu'il avait versé au dossier les documents appropriés attestant de son manque de ressources financières et que le pourvoi en cassation était ouvert dans son affaire, en l'occurrence, le refus de la cour d'appel de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle lui semblait être entièrement injustifié.

10.

Dans une lettre du 25 octobre 2001, le président de la section civile de la cour d'appel informa le requérant que l'ordonnance du 5 octobre 2001 n'était pas susceptible d'appel. Il précisa qu'en vertu de l'article 394 du code de procédure civile, seules les ordonnances prononcées par un tribunal de deuxième instance terminant la procédure au fond étaient susceptibles d'un recours. Or, tel n'était pas le cas en l'espèce, compte tenu du fait que l'ordonnance portant le refus d'octroyer l'assistance juridictionnelle ne pouvait être assimilée à une décision sur le fond du litige.

11.

Le requérant forma tout de même un recours à l'encontre de l'ordonnance du 5 octobre 2001. Le 2 novembre 2001, la cour d'appel, invoquant essentiellement les mêmes motifs que ceux cités dans le courrier du 25 octobre 2001, déclara son recours irrecevable.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNE PERTINENTS

12.

L'article 117 § 1 du code de procédure civile dispose

:

«

La partie, ayant obtenu une dispense totale ou partielle des frais de justice, peut demander l'octroi d'une aide juridictionnelle. Le tribunal accorde l'aide juridictionnelle lorsqu'il l'estime nécessaire (...)

»

13.

Le deuxième paragraphe de l'article 117 étend le bénéfice de l'aide juridictionnelle à toute partie exonérée

ex lege

du paiement des frais de justice qui a démontré, en produisant une déclaration sur les revenus,

qu'elle n'était pas en mesure, sans préjudice pour elle-même et sa famille, d'assurer le paiement des frais

liés à la représentation par un avocat ou un conseil de son choix. L'aide est refusée si l'action apparaît manifestement dénuée de fondement.

14.

En vertu du principe énoncé à l'article 393² § 1 du code de procédure civile, tel qu'il était formulé à l'époque des faits, l'assistance d'un avocat dans la procédure en cassation était obligatoire. L'article en question se lisait comme suit:

«

Le pourvoi en cassation doit être formé par le biais d'un avocat ou d'un conseil. »

15.

Selon l'article 393

4

16.

Selon l'article 393

5

du code de procédure civile, était déclaré irrecevable le pourvoi formé hors délai ou irrecevable pour d'autres raisons, ainsi que le pourvoi dont les irrégularités de forme n'ont pas été comblées par le demandeur en cassation dans le délai imparti.

17.

L'article 394 du code de procédure civile garantit à une partie à la procédure le droit de faire recours incident

(zażalenie)

contre une ordonnance prononcée par le tribunal de première instance terminant le litige. Un tel recours peut également être formé à l'encontre de certaines autres catégories d'ordonnances indiquées de manière taxative dans cet article. Ainsi, il est possible de former le recours à l'encontre de l'ordonnance portant le refus d'exonération du paiement des frais de justice ou encore à l'encontre de celle relative au refus d'accorder l'assistance juridictionnelle lorsque les ordonnances concernées ont été prononcées par le tribunal de première instance.

18.

Dans ses nombreuses décisions, la Cour Suprême a déclaré que l'ordonnance du tribunal de deuxième instance rejetant la demande d'attribution de l'assistance juridictionnelle n'était pas susceptible d'appel compte tenu du fait que, dépourvue d'éléments spécifiques pour un jugement sur le fond de l'affaire, elle ne pouvait être assimilée à une décision terminant le litige, au sens de l'article 394 du code de procédure civile.

19.

En vertu de l'article 357 du code de procédure civile, seules les décisions susceptibles d'un recours sont motivées.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

20.

Le requérant allègue que le refus de la cour d'appel de lui accorder l'assistance gratuite pour former un pourvoi en cassation a enfreint son droit à un procès équitable et l'a privé de son droit d'accès à la Cour Suprême. Le requérant cite l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

».

21.

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

Sur l'exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes

22.

Le Gouvernement soutient que le requérant n'a pas épuisé les voies de recours internes. Il affirme que le refus de la cour d'appel de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle gratuite ne l'a pas privé de la possibilité de se pourvoir en cassation étant donné qu'il pouvait désigner un avocat de son choix pour le représenter au pourvoi.

23.

Le requérant, quant à lui, soutient que les voies de recours ont été épuisées.

24.

La Cour observe qu'en l'espèce, le Gouvernement n'a pas indiqué de quel recours le requérant pouvait faire l'usage pour se plaindre du refus d'octroi de l'assistance juridictionnelle.

25.

Dès lors, la Cour estime que l'exception soulevée par le Gouvernement n'étant pas été étayée, il convient de l'écarter.

26.

La Cour constate que le grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

27.

Le Gouvernement considère qu'en l'espèce, le fait que le requérant se soit vu refuser l'assistance juridictionnelle gratuite dans la procédure en cassation n'a pas emporté de violation de ses droits garantis par la Convention, tel le droit à un procès équitable ou celui à un tribunal. Le Gouvernement fait valoir qu'en refusant d'admettre le requérant au bénéfice de l'assistance juridictionnelle la cour d'appel a agi conformément à la loi interne sans outrepasser les limites du pouvoir d'appréciation lui étant reconnu en la matière. De l'avis du Gouvernement, dans la mesure où nonobstant le refus de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle le requérant pouvait former le pourvoi par le biais d'un avocat de son choix, le fait qu'il n'ait pas usé de cette faculté ne saurait à présent être retenu contre les autorités. Le Gouvernement précise en marge que le montant des frais que le requérant aurait été tenu d'acquitter s'il avait fait recours à un avocat de son choix pourrait en l'espèce être de 100 à 300 PLN. Il en résulte que même à supposer que ses revenus aient été modestes, le requérant serait certainement en mesure de les acquitter d'autant plus que son litige ne présentant pas de complexité particulière, le montant de ceux-ci se situerait près du plafond le plus bas.

28.

Le requérant conteste les dires du Gouvernement. Il persiste à dire qu'en l'espèce, en refusant de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle gratuite sans en indiquer les motifs la cour d'appel l'a privé, de manière discrétionnaire, de la possibilité de voir sa cause examinée par la Cour Suprême.

29.

La Cour note qu'en l'espèce, le requérant demandait à être admis au bénéfice de l'assistance juridictionnelle gratuite afin de pouvoir former un pourvoi en cassation à l'encontre du jugement de la cour d'appel lui étant défavorable, car rejetant entièrement ses prétentions. Elle relève par la suite qu'au cours de la procédure devant les tribunaux de première et de deuxième instance, le requérant a bénéficié de la dispense du paiement des frais de justice, ce qui indique que les tribunaux avaient considéré qu'il n'était pas en mesure, sans préjudice pour lui-même et sa famille, d'assurer le paiement des frais en question. Toutefois, par une ordonnance dépourvue de toute motivation et prononcée à l'issue d'une séance qui s'était tenue à huis clos la cour d'appel a rejeté la demande du requérant. La Cour, bien qu'elle soit consciente que la cour d'appel n'était pas tenue de fournir au requérant les motifs de sa décision, constate qu'en vertu du droit interne, l'attribution de l'assistance juridictionnelle gratuite dépend essentiellement de la situation financière du demandeur et de sa capacité à s'acquitter des frais de justice. Dès lors, au vu de ce qui précède, il est particulièrement difficile de déterminer sur quels motifs pouvait être fondé le rejet de la demande du requérant. Ainsi, vu que l'assistance d'un avocat dans la procédure en cassation était obligatoire, en l'occurrence, le requérant a été privé de toute possibilité de saisir la Cour Suprême. De surcroît, il ne disposait en droit interne d'aucun recours susceptible de lui permettre de contester la pertinence de l'ordonnance de la cour d'appel.

30.

Compte tenu des éléments ci-dessus, la Cour constate qu'aucun élément susceptible de l'inciter à s'écarter de sa jurisprudence

Tabor

(

Tabor c. Pologne

, n

o

12852/02, 27 juin 2006)

,

n'ayant été présenté, en l'espèce, il convient de conclure à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

31.

Le requérant se plaint que le droit interne ne lui offre aucun recours pour se plaindre du refus de la cour d'appel de l'admettre au bénéfice de l'assistance juridictionnelle en vu de l'introduction de pourvoi en cassation. Il cite en substance l'article 13 de la Convention lequel, en ses dispositions pertinentes, se lit comme suit

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.

»

A.

Sur la recevabilité

32.

La Cour considéré que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus. Dès lors, il convient de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

33.

La Cour rappelle que quand le droit revendiqué est un droit de caractère civil, l'article 6 § 1 constitue une

lex specialis

par rapport à l'article 13 dont les garanties se trouvent absorbées par celle-ci (

Brualla Goméz c. Espagne

, n

o

26737/96, 19 décembre 1997,

Recueil

1997-VIII, §

41). En conséquence, elle estime qu'il n'y a pas lieu de statuer sur ce grief.

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

34.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

35.

Le requérant réclame 5

000 PLN au titre du préjudice matériel et moral subi.

36.

Le Gouvernement en l'espèce s'est abstenu de se prononcer au sujet des prétentions du requérant.

37.

La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, prenant en compte sa pratique adoptée dans des affaires similaires, elle considère qu'en l'espèce, il y a lieu d'accorder au requérant 2

000 EUR au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

38.

Le requérant demande également 400 PLN (environ 110 euros) pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

39.

Le Gouvernement n'a pas souhaité s'exprimer à cet égard.

40.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 100 EUR pour la procédure devant la Cour et l'accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

41.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner le grief tiré de l'article 13 de la Convention

;

4.

Dit

,

a)

que l

'

État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 2

000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral et 100 EUR (cent euros) pour les frais et dépens à convertir en zlotys polonais au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

15 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Greffier

Président