ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 697/2019

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2016, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, obligarea acestora să emită pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi decizii de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței. Au mai solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la acordarea, începând cu 09 aprilie 2015, în temeiul art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 82/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție, ulterior datei de 01 ianuarie 2011. Prin Sentința civilă nr. 1111 din 4 iulie 2016, Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21 iulie 2016. Prin Sentința nr. 2856 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale aferentă începând cu data de 09 aprilie 2015.

Cererea de recurs 3.1. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin către reclamanți, în condițiile în care atribuția Ministrului Justiției este de a emite ordinul și nu a Ministerului Justiției. Totodată, în mod greșit instanța a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu angajatorul astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat. A mai susținut recurentul că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 deoarece textul indicat nu se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile menționate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament. În realitate, instanța de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categoriile de personal cărora nu li se adresează, bazându-și soluția pe intenția legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoanele aflate în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție. Or, instanța de fond are atribuții în ceea ce privește aplicarea legii și nu de a completa norma legală prin interpretarea intenției legiuitorului în ce privește înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziții legale. Mai mult, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia. 3.2. Pentru ședința din 14 februarie 2019, pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise, prin care, față de capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, a arătat că nu are atribuția de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, ci instanța angajatoare, Tribunalul Galați. Pe fond, a arătat că, la data de 24 mai 2017, a fost emis OMJ nr. 1.487/2017 în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4.680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente reclamanților. Ordinul nr. 1.487/2017 cuprinde detaliat cuantumurile indemnizației de încadrare lunară începând cu 09 aprilie 2015, astfel cum au solicitat reclamanții. Astfel, a apreciat că se impune admiterea recursului și respingerea primului capăt de cerere ca rămas fără obiect și respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Decizia instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează. 4.1. Intimații-reclamanți, judecători la Tribunalul Galați, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției și a Ministrului Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, și obligarea pârâtului la acordarea diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 01 ianuarie 2011. 4.2. Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 4.680/C, în baza art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1, s-a dispus că: "Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". La art. 2 din ordinul menționat se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Înalta Curte reține că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimaților-reclamanți, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09 aprilie 2015. De asemenea, prin Ordinul nr. 1.487/C/2017, emis în aplicare OMJ nr. 4.680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-a stabilit, la art. 1, că, "În perioada 09 aprilie 2015 - 31 iulie 2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Galați, prevăzuți în Anexele nr. 1 - 14 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, conform celor menționate în Anexe.". La art. 2 din același ordin, s-a prevăzut că, "Începând cu data de 01 august 2016, judecătorii din circumscripția Curții de Apel Galați, prevăzuți în Anexele nr. 1 - 14 la prezentul ordin, beneficiază de drepturile salariale menționate în dreptul fiecăruia.". 4.3. Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, recurentul-pârât a răspuns pretențiilor reclamanților și a procedat la emiterea Ordinului nr. 4.680/C/2016 și a Ordinului nr. 1.487/C/2017, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari li s-au acordat drepturile salariale (solicitate prin cererea dedusă judecății), Înalta Curte constată că petitul acțiunii, privind obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare, a rămas fără obiect. 4.4. Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09 aprilie 2015. Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâților de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, i-a obligat să achite diferențele salariale rezultate. Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. 4.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect și va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.